Daca este vorba despre situatia si controlul dinainte de ’89, lucrurile cam asa au stat de vreme ce, chiar la ultimele lui zvarcoliri, dictatorul cu „marinimia-i“ cunoscuta ne indemna sa stam cuminti la locurile noastre, ca de maine ne va mai acorda 100-200 de lei in plus la alocatia pentru copii.
Si a venit 1990, data de la care urmasii urmasilor cizmarului, neinvatand mai nimic din ce s-a intamplat pana atunci, continua cu indemnurile de a sta cuminti, noi, pentru ca ei n-o mai slabesc din tot felul de nebunii, care mai de care iesite din normalul ce putea fi instalat in nu mai putin de 16 ani de „zori” noi.
Oare n-am putut, nu putem si chiar nici nu vrem sa aruncam la lada de gunoi obiceiurile care au tinut si tin tara in loc de mai bine de o jumatate de veac?
Cum de vecinii nostri (cu exceptia unuia pe care nu-l numesc), cu care intregeam marea familie socialista, au reusit sa-si schimbe naravul si obiceiurile rasaritene, iar noi nu, tarile respective devenind partenere europene cu programe si rezultate evidente?
La noi ca la nimeni, originalitatea ne omoara! Pai daca situatia este sub control, atunci de ce nu suntem in randul lumii bune? De ce guvernantii mai apeleaza la indemnul de a sta linistiti ca situatia este sub control? Si asta dupa un an de noua administratie care ne dadea asigurari preelectorale ca, in sfarsit, „veti trai mai bine”?
Confuzia si controversele, trasul hais si cea, fitilele reciproce permanente in interiorul asa-zisei aliante, lipsa unor programe concrete, coerente si aplicabile la situatia economica a tarii pot da asigurari cuiva ca situatia ar fi stabila si, deci, sub control?
Cand, din cauza inundatiilor, cea mai mare parte a tarii era sub ape, ni se spunea ritos ca situatia nu-i deloc alarmanta si ca ea este sub control. Sigur ca era sub control, numai ca sub controlul apelor!
S-a promis, la vremea respectiva, marea cu sarea, ca pana la inceputul lui noiembrie totul va fi remediat din ceea ce au stricat apele, iar viata oamenilor va intra in normal, ba mai mult, totul va fi nou, de la cap la coada.
Suntem in noiembrie si oamenii, in majoritatea lor, populeaza inca salvatoarele corturi militare sau sanitare. De restul ajutoarelor promise, ce sa mai vorbim? S-a ajuns la spectacol de bulevard, de vreme ce unele vedete din mass-media, din plictiseala si dorinta de a fi si ele cineva, care mai de care mai originala in vestimentatie ofera cu „marinimie” apa minerala si sucuri nevoiasilor, ajungand ca pe acest fundal sa se si impace intre ele dupa ani si ani de hartuiala pentru un rating superior al societatilor pe care le reprezinta.
Ce situatie, ce control…!
Trecand la cele ce privesc economia, sursa sigura a unei dezvoltari reale, aici situatia chiar ca nu este sub control de vreme ce mai marele statului (neavand atributii concrete in acest sens) este vioara intai si nu face nimic decat fitileste cum vrea executivul in tot ceea ce intreprinde acesta, fie ca este bine, fie ca este rau.
Loviturile sub centura date partenerilor de alianta continua si parca nu se mai sfarsesc.
Controverse sunt la tot pasul. In loc sa-si vada de treburile care le intra in atributii, membrii guvernului sunt prezenti mai mult pe la sedintele propriilor partide pentru a-si stabili conduita in functie de „stranutul” de la Cotroceni. Dupa ce, initial, sunt cu coada sus si tare impotriva ideilor mai tot cunoscatorului, o lasa moale apoi, potrivit mai vechiului obicei de a intra cu parerea ta si a iesi cu parerea… sefului!
Daca lucrurile, mai greu sau mai incet, se misca in economie (si, in primul rand, in constructii) acestea se datoreaza investitorilor privati straini sau autohtoni care, avand afaceri pe buzunarul propriu, fac eforturi ca banii investiti sa rodeasca. Aceasta situatie poate fi comensurata daca privim cum, in orasele si zonele limitrofe lor, apar an de an noi si noi obiective economice si edilitar-gospodaresti. Si, cu toate acestea, desi sectorul de constructii cunoaste un trend ascendent, tocmai lui i se pun bete in roate.
ARACO si alte patronate din acest domeniu solicita de mai multa vreme reducerea sau chiar eliminarea TVA-ului in constructii (cu precadere in cea de locuinte), dar raspunsul este negativ. Apoi, situatia licitatiilor poarta de la distanta amprenta favoritismului politic. Ca sa nu mai vorbim de politica fiscala paguboasa de decapitalizare a societatilor de constructii, poate, tocmai pentru ca acestora le-ar merge lucrurile mai bine, iar situatia nu trebuie scapata de sub… controlul celor de la putere. Nu de alta, dar de aceasta data n-ar mai putea ei sta linistiti.
Logic este ca nu poate exista o dezvoltare economica fara bunastare generala, o ecuatie careia ii lipseste, in cazul, dat tocmai cel de-al doilea termen. In acest sens, cresterea economica cu care se lauda guvernantii ramane in continuare un deziderat pentru conducatori si o speranta desarta pentru oamenii de rand.
Din pacate, cu toate promisiunile electorale emise de toti cei care s-au perindat pe la putere in ultimii 16 ani, situatia nu-i deloc sub control.
Singurul control care, daca ar fi realist, ar trebui sa motiveze legal imensele averi dobandite de alesii nostri sau investitorii „strategici” autohtoni din finante, administratie, lumea interlopa etc., in contrast cu starea generala de saracie acumulata in aceeasi perioada, de dupa 1990, de catre majoritatea cetatenilor.
Si atunci, mai poate fi luat in seama indemnul: stati linistiti, tovarasi, situatia este sub control!?
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns