Desi indesati in acelasi car electoral sub emblema DA, dupa aproape doi ani de guvernare, zig-zag-ul inaintarii scoate la iveala mersul haotic al actului de conducere a treburilor tarii. Chiar daca la infiintare prezenta oarece presupuneri de izbanda in virtutea multiplelor promisiuni, planurile scrise, dar, mai ales orale, au zburat in neant fara ca de acest lucru sa-i pese cuiva dintre cei aflati atunci in postura de „mantuitori” ai tuturor relelor inregistrate dupa 1990. Odata cu 2005, multi romani credeau ca, in sfarsit, situatia va lua o intorsatura radicala, mesaj la care erau dispusi sa se angreneze, in ciuda faptului ca nu era ceva usor.
Carul veseliei DA a pornit cu entuziasm de fatada pentru ca, la putine zile de la demarare, aveau sa apara deja incet, incet primele, dar nu si ultimele desincronizari intre parteneri. Desi numarul lor este redus (4), disconfortul din interiorul carului de care vorbeam, disconfort promovat cu insistenta, dar mai ales sistematic, de un partid cu doi presedinti (unul la Bucuresti si altul la Cluj), a dus la o permanenta hartuiala, extenuanta si imprevizibila.
Primele doua ocupante ale fotoliilor aliantei s-au trezit pe nepusa masa intr-o disputa cu lovituri mai ceva decat cele din lumea boxului.
Cetatenii, cu precadere cei entuziasmati de promisiunile electorale, asteptau din partea politicienilor veniti la putere fapte concrete in misiunea ce si-o asumasera.
Anii au trecut, si din promisiunea „O sa traiti mai bine” s-a ajuns la „Bine ca mai traiti”. Afirmatia nu-i valabila insa si pentru oligarhia care in 16 ani a reusit sa intreaca orice performanta in materie, acumuland bogatii pe care altii din lume nu le-au obtinut in mult mai multi ani.
Explicatia discrepantei dintre inavutitii peste noapte si grosul populatiei este data de nivelul de trai. Pentru primii, sfidarea pe toate planurile a celorlalti fara nici cea mai mica rezerva a devenit o regula, uitand ca si ei trebuie sa aiba acces la o viata cat de cat decenta.
Un singur exemplu ar trebui sa le dea acestora de gandit: cum poate supravietui un om din al carui venit costurile cu intretinerea se ridica la trei sferturi? De aici si o alta intrebare: care este diferenta intre starea populatiei inainte de ’89 si dupa ’89, in conditiile in care salariile si pensiile sunt mici, frigul persista in locuinte, cu toate ca se achita costuri astronomice pentru gaze si caldura, medicamentele desi exista din belsug au preturi inaccesibile pentru cei de varsta a treia etc.?
Vedeti, tabla inmultirii este buna in calculele tehnice si comerciale, dar ea este deformata cu buna stiinta de cei care, prin orice mijloace, isi adauga zi de zi, fara rusine, noi si noi averi.
Cine sunt acesti nababi? In primul rand, cei care au intrat in politica din interes personal, fapt concretizat in fabuloasele declaratii de avere, si apoi cei care „fara de partid” stau in umbra intereselor de grup, loc de unde se propulseaza si se sustin toti cei care ii finanteaza pe „binefacatori”.
Asadar, politicienii sunt cei mai iscusiti purtatori de masti, de seama ce nu au scrupule fata de interesul general aflat mult in urma celui personal. Asa se face ca, din cauza jocului mascat al politicienilor, in loc sa se manifeste peste tot puterea legii, si-a facut loc legea puterii in slujba increngaturii politicianiste, dovedita pe toate planurile. Nu degeaba un mucalit spunea la o emisiune TV ca totul in ziua de azi se rezuma la „viata voastra-i foarte buna, viata noastra-i o minciuna”.
Cu toate acestea, „mincinosii” isi vad de treaba si, daca este sa ne referim la ceea ce se intampla in sectorul constructiilor, aici lucrurile nu mai surprind pe nimeni de seama ce „cumpararea de aprobari” s-a institutionalizat, in special la lucrarile de anvergura unde sumele vehiculate sunt ametitoare. Iata de ce nu trebuie sa ne mai miram ca ici-colo, dar cu tenacitate, isi fac loc zgarie-nori in locuri unde nu-si au rostul.
Un ultim exemplu este cladirea multietajata care se ridica pe spatiul fostului teatru bucurestean Excelsior, in buricul capitalei, deci fereastra in fereastra cu vechiul CC al PCR. Este inceputul sfarsitului intimitatii Pietei Palatului pentru ca, in curand, se preconizeaza demararea si a altor lucrari in zona amintita.
Vorbeam anterior despre partenerii carului de coalitie, acestia trag hais si cea, dar la inavutire nu au nicio retinere, pentru ca aprobarile se dau de catre oamenii lor dupa principiul exprimat de un parlamentar (de sex feminin) potrivit caruia „suntem la putere” si sa fim lasati sa ne indeplinim „mandatul“.
Cum? O stiti de acum si o simtiti pe propria piele, intrucat „hais si cea” intre cele doua partide portocalii la culoare electorala au aceleasi interese de grup si nu legate de asteptarile votantilor.
Intrebarea finala este: cine si cand ia biciul in mana pentru a nu fi pe mai departe tara intre hais si cea? Nu de alta, dar preavizul aderarii noastre la 1 ianuarie 2007 la UE va da cale libera unor noi dispute de interese legate de accesul la fondurile comunitare.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns