Si la propriu si la figurat, titlul se refera la toti parvenitii ce-au fost dupa 1990, mai sunt inca si poate, sa dea D-zeu, vor disparea in viitorul cat mai apropiat, pentru ca Romania sa-si intre in sensul ei pozitiv de dezvoltare cu implicatii directe si reale asupra nivelului de trai al cetatenilor „deveniti“ recent si „europeni“.
Europeni pe hartie si in mintile „nevinovatilor“ nostri politicieni care vad situatia celor multi (deloc de invidiat) ca fiind una normala si acceptabila fata de a lor, facuta publica prin declaratiile lor de avere. Mai sunt insa si altii suficient de bogati care, in tacere si fara sa iasa ca… paduchele in fata, si-au creat (tot prin influenta politica) averi incomensurabile, sfidand fara cel mai elementar bun simt orice si pe oricine care le iese in cale.
Se poate pune, pe buna dreptate, intrebarea: de ce atata ostilitate din partea celor multi in legatura cu discrepantele din nivelul de trai daca, asa cum se lauda „primul om al tarii“ in Romania, odata cu 01.01.2007 s-a incheiat perioada de tranzitie? S-a incheiat, pentru ca UE a inchis ochii la destule minciuni furnizate de catre cei ce s-au ocupat de preaderarea Romaniei la familia europeana. Sa fim insa cu picioarele pe pamant, macar cei care mai cunoastem unele lucruri, si sa spunem pe cea dreapta, adica UE a avut nevoie de noi ca granita si nu pentru alte considerente. Si daca nu indeplineam exigentele UE, tot aderam, pentru ca UE are, in primul rand, nevoie de noi si, chiar daca se produc sau nu schimbari in bine sau rau, pe ea n-o intereseaza prea mult intrucat n-o afecteaza direct. De aici incolo, depinde numai si numai de noi daca vom sti cum sa „profitam“ de mijloacele financiare pe care UE ni le va pune la dispozitie pentru reconstructie si dezvoltare economica. In acest spirit, daca nu vom pune ordine prin legi stricte si cu un control riguros, banii respectivi vor burdusi in continuare buzunarele si conturile celor invatati de acum cu „ingineriile financiare“ pe baza carora s-au cocotat in ierarhii nemeritate.
Printre ei si multi manageri ai unor societati comerciale din domeniul constructiilor. Daca cineva (fiscul, justitia, consiliul concurentei etc.) ar avea disponibilitatea si curajul sa faca publice asemenea firme care, neavand nicio tangenta reala cu constructiile, castiga licitatie dupa licitatie, s-ar putea vedea cum politicul acapareaza aproape in intregime economicul. Iar lucrarile la unele constructii vor fi tot de mantuiala ca si pana acum, cel putin in infrastructura rutiera.
De ce spunem acest lucru? Pentru ca sunt si societati de constructii, producatori de materiale, utilaje si instalatii pentru constructii, care au cu adevarat un profil stabil si pot oferi produse si servicii de calitate, dar au in mica parte acces la piata investitionala neavand „spate“ politic.
Realitatea va fi palpabila in 2007, cu prilejul celor trei manifestari expozitionale organizate de Romexpo in capitala, unde oferta va fi una dintre cele mai consistente pentru a convinge ca nu numai X sau Y poate fi un bun participant la reconstructia economica de care aminteam mai inainte.
Pentru a veni in sprijinul acestei afirmatii, Romexo, pentru prima oara in existenta sa, a specializat foarte riguros cele trei editii: Construct Expo Utilaje (21-25 martie 2007), Construct Expo Antreprenor (17-21 aprilie 2007), Construct Expo Ambient (23-27 mai 2007) urmarind satisfacerea cerintelor de participare la targuri, dar si pentru ca vizitatorii (beneficiarii acestor evenimente) sa cunoasca mai de aproape adevaratul potential tehnico-material pus la dispozitia investitorilor romani si straini.
Pana atunci, a trecut, iata, primul trimestru din 2007 si cele mai multe firme autohtone de constructii nu si-au primit banii pentru lucrarile si serviciile executate in 2006, fapt ce le pune in situatii financiare jenante intrucat nu pot ataca nici din „cheagul“ propriu investitiile contractate pe acest an.
Si cum un rau nu-i de ajuns, pentru constructori a mai intervenit si altul, caruia nu i s-a dat atentie mai de mult. Este vorba despre penuria de forta de munca specializata si cea necalificata. Dupa 1990, dar mai cu seama dupa 2000, exodul de forta de munca din constructii a vaduvit alarmant santierele romanesti tocmai in perioada „invaziei“ de fonduri europene pentru tot felul de constructii, cu precadere cele privind infrastructura rutiera, utilitara si edilitara. Mobilul a fost si ramane nivelul salarial intern, cu mult sub oferta straina. Se fac eforturi, in special pe latura sindicala, ca patronatele sa asigure lucratorilor in constructii salarii care sa-i fereasca de „ispita“ occidentala.
S-a reusit, in acest sens, ca nivelul prognozat al salariului minim brut lunar negociabil in fiecare an, in cursul trimestrului IV sa fie de 500 de ron in 2007, 700 de ron in 2008, 900 de ron in 2009, sperandu-se la o revenire a fortei de munca din strainatate si la o stabilitate a celei autohtone.
Ce va spuneam la inceputul editorialului se adevereste pe parcurs, adica drumul spre inima omului (ca sa fie multumit) trece prin stomac, iar acum, cand granitele fortei de munca sunt libere si tentante in UE, omul se duce unde crede ca-i este mai bine. Aceasta pentru ca timpul trece si daca leafa nu merge, n-ai cum sa traiesti decent, asa cum se intampla in cele mai multe tari din UE, acolo unde se zice ca suntem si noi.
Si pentru a deveni ceea ce nu suntem cu totii inca, sa mai intreprindem cate ceva prin legislativ si nu numai pentru ca acei „Toti o apa si-un pamant“ din titlu sa fie adusi la realitate si sa inteleaga sensurile adevarate ale lumii capitaliste, nu pentru unii aceeasi muma, iar pentru cei multi ciuma.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns