Legislatia romaneasca (Legea nr.10/1995, H.G.R. 766/1997 si celelalte acte normative conexe) se adreseaza tuturor persoanelor juridice sau fizice implicate in procesul de concepere, realizare, exploatare si postutilizare a constructiilor, care sunt obligate sa ia masurile necesare conducerii si asigurarii calitatii prin obtinerea si mentinerea, pe intreaga durata de existenta a constructiilor, a unui nivel minim de calitate, aferent cerintelor.
In fapt, din cauza traducerii prin asimilare a termenului englezesc „management“ in romaneste cu „conducere si asigurare“, se ingusteaza neintentionat semnificatia notiunii de „management“.
Prin management se intelege un proces complex si structurat de tehnici si aptitudini exercitate in vederea atingerii scopurilor unei organizatii, intr-un mod cat mai eficient, prin indeplinirea coordonata a mai multor functii: planificare, organizare, personal, directivare si control. Functia de directivare presupune: motivare, conducere, comunicare. Deci conducerea este doar o componenta a managementului.
In ceea ce priveste managementul calitatii, acesta este acea parte a managementului unei organizatii orientata catre obtinerea rezultatelor, in raport cu obiectivele calitatii, pentru satisfacerea necesitatilor, asteptarilor si cerintelor partilor interesate. Termenul de asigurare a calitatii, folosit in actele normative romanesti, devine astfel (conform SR EN ISO 9000/2001) acea parte a managementului calitatii concentrata pe furnizarea increderii ca cerintele referitoare la calitate vor fi implementate.
In Regulamentul pentru conducerea si asigurarea calitatii in constructii (HGR nr.766/1997), se precizeaza de fapt elementele de baza ale managementului calitatii in constructii. Cheia de bolta a acestui act normativ o constituie categoria de importanta a constructiilor.
In functie de aceasta (conform si Ordinului MLPAT nr. 31/N/1995) si de sursa de finantare, Regulamentul prevede trei niveluri de ierarhizare (din punctul de vedere al complexitatii) si aplicare a managementului (conducerea si asigurarea) calitatii prin:
• sistemul calitatii;
• planul calitatii;
• indeplinirea atributiilor responsabilului tehnic cu executia atestat.
Tot HGR nr.766/1997, la art. 20 recomanda, de asemenea, trei modele de asigurare a calitatii, in corelare cu categoria de importanta a constructiei (ex: pentru constructii de importanta deosebita (B) se recomanda modelele 1 sau 2 etc.). Aceste modele, reprezentand niveluri distincte de asigurare a calitatii, deriva din standardele SR EN ISO seria 9001, 9002 si 9003 din anii ’90 (art.19).
La art. 21/HGR nr.766/1997, se precizeaza ca incadrarea intr-o categorie de importanta a constructiilor, implicit selectarea modelului de asigurare a calitatii pentru activitatile de realizare si exploatare, se stabileste in etapa de proiectare.
La art. 13 se prevede – ca o conditie restrictiva pentru participarea la licitatie si/sau pentru constructii finantate din fondurile statului – certificarea sistemului calitatii sau vizarea acestuia de catre specialisti (organisme) agreati de MLPTL. Mai mult, la art. 15 (antepenultimul aliniat) se face referire la existenta sistemului calitatii si a modelului de asigurare a calitatii in cazul contractelor incheiate pentru proiectare, fabricatie si executie.
Coroborand prevederile articolelor 3 si 21 cu cele ale articolelor 13, 15, 19 si 20 din HGR nr.766/1997, se naste controversa: daca in faza de proiectare se stabileste categoria de importanta, care impune restrictii (din punctul de vedere al existentei sistemului de asigurare a calitatii) in participarea la licitatii si implicarea in vreuna din etapele ciclului de viata (inclusiv „proiectarea“) in cazul constructiilor finantate din fondurile statului, ar rezulta ca firmele de proiectare nu sunt afectate de restrictiile enuntate mai sus (la fel ca firmele care intervin in etapele de executie), fapt care contrazice prevederile art. 3 si 21, care vizeaza inclusiv etapa de concepere/ proiectare.
Este evident, cel putin din aceste puncte de vedere, ca realitatea din domeniul constructiilor a avut o evolutie mai dinamica decat cea prefigurata de unele acte normative. Exceptie face seria standardelor SR EN ISO 9000, care a fost revizuita in 2001 si in care nu mai regasim cele trei modele de asigurare a calitatii. Astfel SR EN ISO 9001/2001 nu se mai refera doar la „asigurarea calitatii“, ci la „sisteme de management al calitatii“ bazate pe definirea „proceselor“, in scopul cresterii satisfactiei clientului si a partilor interesate, prin indeplinirea cerintelor acestora.
Atat costul, cat si calitatea constructiilor se definesc cu preponderenta in etapa initiala de concepere – proiectare. Odata proiectul finalizat (si calitatea proiectata stabilita ca exigenta de performanta pentru etapa de executie), masura in care se mai pot introduce modificari in ceea ce priveste cresterea calitatii scade vertiginos in etapele de executie si utilizare (pastrand un raport rational cost/calitate).
Fara a diminua aportul adus de antreprenori in etapa de executie, trebuie spus ca, la limita, o executie perfecta poate avea ca rezultat un produs deficitar din punctul de vedere al calitatii, atat timp cat ea a fost incorect/neconform definita in faza de proiectare.
Ca urmare, rezulta ca impunerea acelorasi exigente proiectantilor ca si antreprenorilor, privind sistemele de management al calitatii, va asigura atat o abordare echitabila, cat mai ales o garantie a calitatii produsului construit chiar din prima etapa a ciclului sau de viata.
In aceasta etapa, produsul construit se afla in „starea de agregare“ de „proiect“ (studiu de fezabilitate, PAC, PT si DDE).
Ideal ar fi ca acestui produs sa-i fie evaluate „performantele“, comparandu-le cu „exigentele“ formulate de client in tema de proiectare si cu cele ale comunitatii (alte parti interesate) formulate in reglementarile tehnice in vigoare. Practic, acest lucru se asigura de catre verificatorii tehnici atestati (conform cerintelor de verificare precizate) si, nu de fiecare data in faza de predare–primire a proiectului catre client, mai are loc o receptie propriu-zisa a proiectului, pentru a compara masura in care acesta, prin performantele pe care le defineste pentru constructie, satisface exigentele din tema de proiectare. Din acest angrenaj al sistemului calitatii in constructii lipseste in aceste situatii o „rotita“ a clientului/investitorului. Aceasta „rotita“ (numita serviciu tehnic sau serviciu decontari etc.) a investitorului, mai ales cand acesta este statul, este cea care trebuie sa asigure secventa descrisa mai sus, atat pentru avizarea studiului de fezabilitate, cat si, in aceeasi masura, pentru proiectul in faza PT.
Bibliografie
*** Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii;
*** H.G. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii;
*** Ordinul MLPAT 31/N/1995 – Regulament privind stabilirea categoriei de importanta a constructiilor;
*** SR EN ISO 9000/2001 – Sisteme de management al calitatii. Principii si vocabular;
*** SR EN ISO 9001/2001 – Sisteme de management al calitatii. Cerinte;
Lupan, M.– Introducerea conceptului de performanta in constructii, ICCPDC, Bucuresti, 1978;
Lupasteanu, R.– Contributii pentru fundamentarea proiectelor pentru cladiri de locuit pe baza costului global. Teza de doctorat, UT Iasi, 2001.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 35 – martie 2008
Autori:
Daniel MATEIU,
Radu LUPASTEANU,
Nicolae FLOREA – Universitatea Tehnica „Gh. Asachi“ din Iasi
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns