Timpul isi vede de treaba lui si iata-ne ajunsi si in luna aprilie, al carei debut, potrivit folclorului, sta sub semnul „pacalelilor“!
Cine pe cine pacaleste este o treaba de cele mai multe ori dificil de stabilit, pentru ca mai toti cei implicati intr-o asemenea aventura vor sau spera sa fie ei in situatia de castigatori ai farselor servite potentialilor atrasi in cursa. Asa se face ca mai fiecare, in atmosfera tensionata a afacerilor, „pritoceste” tot felul de „posibilitati” de a castiga cat mai mult de pe spinarea altora. In acest angrenaj s-a demonstrat ca mai intotdeauna cel care a iesit invins (a se citi pacalit) a fost si ramane pe mai departe… statul.
De ce? Nu-i greu de ghicit, pentru ca el dispune de soarta unor fonduri uriase fara sa fie tras la raspundere nici macar de catre cei indrituiti, conform legilor, sa faca acest lucru.
Si-atunci, unde nu-i control apar alte aspecte, deloc inedite sau izolate, care stranse la un loc converg catre risipa, mita, favoritisme etc. Ce mai tura-vura, jaf in toata regula, pentru ca pana acum s-a vazut ca… tine. Si, daca tine, de ce sa nu se prolifereze si perpetueze.
Sa ne gandim numai la asa-zisa dezvoltare sau modernizare a infrastructurii rutiere, feroviare si utilitare, ca sa nu mai vorbim de infrastructura rurala, unde terenul este… virgin.
Va intrebati probabil ce avem de ne tot legam de acest proces sau proiect ce tine de infrastructura. Ne oprim si ne vom opri asupra lui pana cand vom constata practic ca banii investiti (si nu putini) se regasesc in kilometri de drumuri promisi, in autostrazi, alimentari cu apa si gaze, telecomunicatii si canalizari.
Pana in prezent nu se cunoaste inca finalizarea unui proiect de mica sau mare anvergura. „Sarabanda“ ministrilor si schimbarea echipelor dupa fiecare sustinere politica explica, se pare, pasarea lucrarilor ca la poker, castigatoare (chiar daca n-au facut nimic) fiind fiecare dintre ele pentru ca, asa cum spuneam, statul multe rabda si, bineinteles, plateste.
Problema se pune in felul urmator: de ce trebuie sa rabde „furnizorii“ de fonduri, adica noi, contribuabilii, care nu beneficiem de pe urma banilor platiti? Cati bani s-au tocat pana in prezent pentru autostrada Transilvania, si nu-i nici un kilometru terminat, in mai bine de un cincinal scurs pana acum? De asemenea, de ce se tot scumpeste kilometrul de drum sau autostrada de la un an la altul sau mai des? Ce costuri suplimentare intervin, pentru ca atunci cand se trece la treaba proiectele lucrarilor sunt gata sau ar trebui sa fie gata, pentru ca ele constituie esenta licitatiilor? Utilajele de executie sunt bine mersi aceleasi. Si-atunci? Atunci va spunem noi ca au intervenit si intervin mereu „ingineriile financiare“, pacostea anilor de dupa 1990, inventate de „baietii destepti”.
La orice cale rutiera sau utilitara proiectata se cauta ca aceasta sa treaca neaparat prin anumite zone unde sunt necesare exproprieri. Aici intervin „baietii” si-i forteaza pe proprietari sa le vanda locurile respective, si apoi santajeaza statul sa le plateasca de doua, trei sau mai multe ori costul terenului prevazut pentru traseul drumului sau autostrazii. Si uite asa, statul iar pierde si-i imbogateste enorm pe unii si cam aceiasi profitori.
Si daca omului de rand ii este ceva mai greu sa urmareasca ceea ce v-am relatat mai inainte, sa ne uitam, de pilda, in Capitala (si nu numai), printr-un alt exemplu, unde multi se plang de amploarea santierelor deschise si nefinalizate, unde se macina bani, nu gluma (banii statului, bineinteles). Glume par de fiecare data interventiile in media ale edilului sef, care s-a facut de hazul tuturor prin ceea ce afirma si nu se realizeaza.
Termenele de executie intinse pe o perioada de ani de zile, termene aprobate aiurea de Primarie si alte administratii ce isi pun apostila pe contracte, au dus nemijlocit si la alte „bucurii“ pentru bucuresteni.Cea mai evidenta este in prezent mizeria stradala generata de numeroasele santiere deschise pe tot perimetrul Micului Paris, mizeria de pe autoturisme, de pe trotuare si carosabil, de pe incaltarile oamenilor, vitrine si de pe orice obiecte amplasate pe caile rutiere. Mizeria la care ne referim este, culmea, in zonele centrale ale Capitalei pentru ca, daca te incumeti sa mergi mai spre periferie, acolo se razbeste doar cu utilaje „specializate“, iar oamenii numai cu… cizme. Iata de ce, in locul prea multor „dari cu parerea“ in media scrisa sau radio-TV, pe teme politice sau de can-can, ar fi mai nimerit sa se prezinte de catre partide si primarii masurile si rezultatele pe linia asigurarii unor conditii civilizate. Guralivii, unii si aceiasi, ar avea astfel posibilitatea sa mai schimbe si ei placa hodorogita a vechiului tonomat.
Semnalul pe care il tragem legat de acest aspect se conjuga, daca vreti, si cu faptul ca, timp de trei luni (martie, aprilie si mai), la Bucuresti au loc cele trei manifestari expozitionale ocazionate de Construct Expo 2008. Cartea noastra de vizita nu va fi doar incinta Romexpo, ci si drumurile care converg catre aceasta destinatie. Maltratarea fostei intrari principale in targ, unde un santier cu totul si cu totul neavenit a distrus orice perspectiva a ansamblului Romexpo, este o alta cale prin care unii isi rotunjesc veniturile cu sume incondeiate cu multe zerouri, nu de lei, ci de euro. Uite asa nesabuinta unora (deloc dezinteresata) va urati si aceasta parte a orasului prin ridicarea a doua blocuri turn care vor distruge o piata aidoma cu maltratarea pietei din fata Parcului Herastrau. Primarii sunt trecatori, enormitatile vor ramane insa, la fel ca si noi, care tot criticam si sugeram sa nu se mai dea curs ineptiilor unor neaveniti care nu au nicio tangenta cu spiritul unui gospodar responsabil. Goana dupa inavutire si pe aceasta cale ar trebui sa ia sfarsit o data pentru totdeauna, un lucru greu de anticipat si mai ales de crezut.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns