Sau daca vreti ceva si mai aproape de ceea ce se intampla si in constructii dupa 1990 poate fi exprimat laconic in „dupa noi potopul“. Nu, nu este nici o exagerare intr-o astfel de caracterizare daca avem in vedere mentalitatea hraparetilor care, punand mana (de cele mai multe ori ilicit) pe o anumita suprafata de teren, trec nestingheriti de nimeni la maltratarea mediului inconjurator „acoperiti“ de ingaduitorul „cu banii mei fac ce vreau“. Intr-un stat ca al nostru guvernat necorespunzator, s-a ajuns sa se procedeze asa pentru ca, in primul rand, cei din conducerea administrativa, politica si judiciara sunt pana peste cap implicati in afaceri oneroase legate de constructia de spatii de locuit sau cu destinatie administrativa.
Banul, ochiul dracului, orbeste pe cei implicati in astfel de afaceri pentru ca investitiile facute in asemenea obiective le aduc beneficii enorme.
S-a ajuns la sume incredibile solicitate de la potentiali beneficiari pentru ca in tara exista inca o reala penurie de locuinte si birouri. Dar ritmul in care investitorii construiesc poate avea, nu peste multa vreme, si un impas la vanzare din cauza ofertei bogate si a preturilor nemasurate. Daca s-a ajuns ca metrul patrat sa nu fie mai ieftin de 500 euro, iar la limita superioara si peste 3.000 euro, putem intelege si goana unora pentru profituri cat mai mari, dar si imposibilitatea de a vinde spatiile respective. Printr-un asemenea mecanism s-a adancit si se adanceste (daca nu se intervine din punct de vedere economic) falia dintre nababi si saraci.
Stand stramb si judecand drept o asemenea stare de lucruri, nu poti sa nu te intrebi cum de s-a ajuns ca unii sa se lafaie in zeci de camere, bai, piscine, terenuri de sport, sali de intretinere etc., iar altii sa traiasca la limita existentei si a confortului. De unde atata pentru unii (putini la numar) si nimic pentru altii.
Aici nu-i vorba de invidie ca unul are mai mult decat altul, ci faptul ca singura explicatie a fenomenului rezulta din „ingineriile financiare“ ale baietilor destepti imbuibati pe seama statului din zestrea caruia au furat cat au putut (si au putut) pentru ca acest „sac“ pare in continuare fara fund.
Expresia „inca mai este de furat“ aflata in continuare in prim-plan, fie si daca pornim de la „intrecerea“ la vedere pentru dobandirea unui post de primar, consilier sau presedinte de consiliu judetean, loc de unde se pot dirija in scop personal sau pentru clientela politica sume deloc de neglijat, fie din bugetele locale, fie din cele alocate de UE.
Sunt sume uriase puse in joc si din acest joc nu pot lipsi cei cu state vechi in „valorificarea” unor asemenea posibilitati.
Fie ca este vorba, mai nou, de un vot uninominal, fie de unul colectiv pe lista de partid, scopul este cel amintit mai inainte, sintetizat in „totul pentru noi“.
Printre cei aflati in cursa electorala sunt nume in spatele carora figureaza averi deloc de neglijat si totusi „grija“ pentru soarta noastra, a celor multi, nu-i lasa reci. Reci ramanem noi si la propriu si la figurat. Cei ce se viseaza a fi alesi in diferite functii sunt oarecum noi sau traseistii care urmeaza credinciosi mai vechiul principiu de rotire a cadrelor. Mai plastic, la timpuri noi tot… noi.
Reiteram, astfel, titlul materialului de fata: confort si… disconfort pentru ca pe mai departe confortul va fi pentru cei putini (aceiasi), iar dezastrul pentru cei multi (tot aceiasi). De ce o asemenea catalogare? Pentru ca daca privim in urma, cu manie, cum se spune intr-o expresie literara, observam de la o posta ca zilele de dupa alegeri si intrarea in „paine“ a noilor veniti (sau reciclati) nu inseamna mai nimic pentru interesul general.
Credeti oare ca vom avea (potrivit promisiunilor electorale) mai multe drumuri si autostrazi, aductiuni de apa, gaze, electricitate, canalizare etc.?
Acestea sunt simple naivitati demonstrate cu brio de alesii nostri in cei 18 ani plini de dezamagiri si din acest punct de vedere.
Luati, drept exemplu, numai ce se intampla in domeniul infrastructurii rutiere, feroviare sau utilitare si inventarul „programelor“ fluturate pe la nasul nostru cuprinde doar promisiuni insemnand nimic. Mergeti dvs. pe un drum nou sau modernizat, pe o autostrada in adevaratul sens al cuvantului, zburati cu 160 km pe ora pe una din caile ferate ale tarii?
Sa fim seriosi, banii se cheltuie (adica ajung in buzunarele si asa doldora ale acelorasi „beneficiari“), iar drumurile raman in continuare un vis prea indepartat.
Parcurgeti cele doua asa-zise autostrazi ale Romaniei si veti intalni aceleasi gropi de primavara, hoituri si fel de fel de resturi materiale care pun in pericol traficul si vietile celor ce se incumeta (pentru ca nu au incotro) sa le parcurga.
Ne plangem de aglomerari de autovehicule, dar nimeni nu incearca sa rezolve problema intersectiilor, locurile unde se produc blocajele si se perturba fluenta traficului.
Si atunci de ce ni se tot promite marea cu sarea, dar in realitate avem de-a face cu „afara-i vopsit gardul si-nauntru nu-i… nici macar leopardul“, caci pentru unii este pe mai departe confort, iar pentru altii disconfort !?!
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns