In cadrul patrimoniului construit poate fi intalnita o mare diversitate de situatii, daca ne referim la anumite aspecte, precum: perioada in care a fost realizata cladirea, stadiul actual de degradare al sistemelor constructive, materialele utilizate in executia ei, aspectele tipologice etc. Dar, in toate cazurile, satisfacerea unor criterii de performanta precum functionalitatea sau obtinerea confortului ambiental si de siguranta in exploatare, au un rol extrem de important. De asemenea, determinante sunt si noile exigente ale utilizatorului, modificate prin schimbarea destinatiei de folosinta initiala, realizandu-se, dupa caz, conversia sau reconversia cladirii respective. Astfel, se subliniaza caracterul cat se poate de complex al reproiectarii constructiilor existente, indiferent de valoarea lor (istorica, arhitecturala, ambientala sau de orice alta natura).
Conversia presupune, pe de o parte, a propune noi functiuni si, pe de alta parte, a readapta din punct de vedere arhitectural acele cladiri care, pierzandu-si functiunea initiala, sunt dezafectate. De cele mai multe ori, acestea sunt supuse demolarii. Ideea salvarii lor nu este suficienta, ci ele trebuie facute sa traiasca, iar cel mai bun mijloc este acela de a le transforma, dandu-le o noua viata, refunctionalizandu-le.
Conversia spatiilor nu este un concept nou, exemple in acest sens existand cu secole in urma: in timpul revolutiei franceze, catedrala din Brou a fost folosita ca hambar, catedrala din Villeneuve-les-Avignon a fost utilizata atat pentru locuinte cat si pentru ateliere, abatia din Royaumont a fost transformata in filatura, iar cea din Fontenay in papetarie. In Romania, un exemplu elocvent il constituie folosirea Manastirii Vacaresti ca penitenciar.
Reutilizarea unui spatiu din punct de vedere functional, asociata cu pastrarea cladirii vechi, apare ca solutie, insa abia din secolul al XIX–lea, odata cu transformarea castelului de la Versailles in Muzeu National. De atunci, nenumarate castele, palate episcopale, manastiri sau alte cladiri monument au fost amenajate ca muzee, centre culturale, cluburi etc.
Cu timpul, paleta constructiilor ce meritau a fi salvate s-a largit si cu spatii industriale. Astfel, uzine, fabrici, antrepozite, gari etc., din secolele al XIX-lea si al XX-lea fac acum obiectul listelor de patrimoniu arhitectural.
O cladire industriala reprezinta in sine un capital, cu suprafetele sale mari, deschise si bine luminate. Operatiunea de reabilitare a spatiilor industriale, ce implica atat conservarea cat si conversia lor, este cu atat mai complexa cu cat in proiectarea de arhitectura industriala se tine cont, in primul rand, de functionalitatea constructiei. Tocmai de aceea, astfel de spatii au ca principala caracteristica lipsa scarii umane si repetabilitatea elementelor structurale care, prin aparenta monotonie creata, duc la accentuarea caracterului dezumanizant. Apare astfel, necesitatea unei divizari a acestor spatii prin eventualele reamenajari, in concordanta cu propunerea pentru o noua functiune.
Problemele puse de arhitectura industriala sunt, pe de o parte, analiza sitului si identificarea elementelor de valoare continute, iar pe de alta parte, definirea atat a elementelor ce trebuie pastrate cat si a celor ce trebuie inlaturate. O alta problema ridicata in cazul conversiei acestor cladiri este aceea a revitalizarii lor, platformele industriale fiind formate in special din situri abandonate. Astfel, se are in vedere introducerea acestor situri in circuitul vietii cotidiene, prin atribuirea de noi destinatii. Fiind usor adaptabile normelor de utilizare actuale, se preteaza la multiple utilizari.
Atat in Europa cat si in SUA, numeroase manufacturi, ateliere, uzine, depozite, docuri au fost transformate in imobile de locuinte, birouri, spatii comerciale, scoli, teatre. Aceste constructii, prin aspectul lor monumental, cu interioare vaste ce permit o flexibilitate a spatiului in functie de necesitati, sunt ideale pentru functiuni culturale: muzee, centre culturale, ateliere pentru artisti plastici.
Daca la nivel teoretic aspectele ridicate de conversii sunt foarte clare, din punct de vedere al practicii propriu-zise privind transformarea cladirii, atitudinile sunt pe cat de variate, pe atat de subiective, dupa cum se poate observa din exemplele alaturate (foto 1, 2 si 3).
Docul canalului din Camden Town, unul dintre districtele Londrei, a fost transformat in piata (una din cele 6 piete care constituie cartierul comercial al districtului) (foto 1).
Comertul pe acest canal a incetat prin anii ’70 din secolul trecut, iar docul nu a mai fost folosit pana in 1974, cand aici s-a instalat o piata temporara. Aceasta a ajuns in doi ani una dintre principalele atractii ale districtului. In anul 1991 a fost ridicata, pentru aceasta piata, o cladire proiectata de arh. John Dickinson. Incepand cu 2006 se construiesc, intre docul canalului si fostele grajduri, diverse galerii comerciale.
Pe ruinele unei foste fabrici de otel din orasul austriac Hüttenberg, abandonata la inceputul secolului al XX-lea, arhitectul Günter Domenig a propus (1995) o reinterpretare a arhitecturii grandioase a fabricii, imbinata cu forme noi, pentru a crea un centru cultural (o galerie de arta, o sala mare de conferinte si inca 10 sali mai mici) (foto 2).
Proiectantul a optat pentru o solutie in care a inchis deschiderile ruinei fabricii cu sticla, dar nu a inlocuit acoperisul vechi, ci a ridicat altul nou peste el, cel vechi intrezarindu-se de sub acesta.
Fosta fabrica de ceai din Liverpool (Anglia), a fost transformata in club si cuprinde: bar, restaurant, spatiu pentru DJ si zone de servicii (foto 3).
Arhitectul Wells Mackereth a folosit materialele (metal si caramida aparenta) intr-o forma bruta, tocmai pentru a accentua atmosfera de depozit. Structura metalica este si ea lasata la vedere, ca si instalatiile de ventilatie. In contrast cu aceasta, foloseste lemnul masiv in design-ul barului si pentru interiorul restaurantului.
Si la noi se mai pastreaza inca importante resurse de patrimoniu construit industrial, unele chiar de acum doua-trei sute de ani.
Centre industriale, inglobate in orase sau in vecinatatea acestora, sunt vazute acum ca posibile resurse urbane in cautarea de noi destinatii.
In conditiile actuale ale societatii de consum, cand reutilizarea resurselor reprezinta un factor determinant in aplicarea dezvoltarii durabile, investirea in conversia acestor spatii, care nu au nici o alta sansa de a supravietui schimbarilor, le poate reda orasului, prin reintroducerea lor in peisajul urban.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 37 – mai 2008
Autor:
lect. dr. arh. Dorina TARBUJARU – Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“ Bucuresti
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns