Nu la teatru, pentru ca acolo o asemenea miscare s-ar putea sa aiba loc din ce in ce mai rar din cauza „bunelor intentii“ ale guvernantilor privind „prea bunastarea“ actorilor, a acestor oameni care se lafaie in huzur datorita veniturilor pe care le incaseaza in urma prestatiei lor scenice…
Aici poate guvernul are dreptate daca s-ar referi la mult prea „indragitii“ nostri manelisti, asupra carora nu se va abate niciuna dintre rigorile stabilite.
Nici nu ar avea cum, pentru ca acestia, manelistii adica, sunt nelipsiti de la mai toate bairamurile actualei „elite romanesti“, locuri de unde-si burdusesc buzunarele, si asa pline pana la refuz.
Ei… nu refuza nimic si pe nimeni, creand o adevarata intrecere intre emulii care doresc sa fie mereu in atentia asa-zisei ziaristici moderne!
Si de ce ar refuza, cand vad cu ce fraieri au de a face?!
Ambele tabere, melomani si manelisti, isi permit orice pe baza mai noului slogan potrivit caruia „cu banii mei fac ce vreau“.
Vedeti ce se intampla daca cine ar trebui sa vegheze legalitatea veniturilor fiecaruia dintre ei si-ar face datoria?
Cine-i castiga… usor, ii si… arunca usor, pentru ca au de unde!
Nu acelasi lucru il pot face actorii si profesorii, de exemplu. Lor le-au ramas doar protestele, neluate in seama de cei in drept. Daca s-ar face acest lucru, s-ar crea si posibilitatea ca prin scoala si prin cultura, tinerii nostri (si nu numai ei) sa faca si altceva decat indragirea si proliferarea manelelor si manelistilor.
Paradoxal insa, s-a ajuns, din pacate, ca pe fondul unei crize economice globale, cei care, nejustificat, au si asa peste orice intelegere averi incomensurabile sa se planga de nenorocirile care ne asteapta in 2009 si in viitor.
„Ciolaniada“ declansata la inceputul acestui an ne demonstreaza contrariul, adica goana nebuna a celor aflati de curand la putere de a pune mana pe cat mai multe portofolii aducatoare de fonduri de la buget sau din surse europene.
Cum s-ar spune, ne-ati adus la putere cu „uninominalul“, avem, deci, si painea si cutitul cu care sa impartim intre noi si nu cu dumneavoastra fondurile anului 2009.
Asadar, asta am vrut, asta avem, indiferent de promisiunile electorale, care mai de care mai imbietoare.
Ce-o fi insa in inimile pensionarilor (majoritar votanti) care isi vad si ei restrictionate sigurele venituri de care mai beneficiaza?
Dar ce-o fi in mintile guvernantilor care nu inteleg nici pana devin pensionari ca aceasta pensie nu este o binefacere acordata de catre stat? Fondurile respective s-au constituit anticipat (si statul a beneficiat de ele) prin contributiile platite de fiecare salariat in parte si asupra carora n-ar trebui sa se mai faca nicio interpretare de catre toti neavenitii in materie.
Criza si iar criza! – de bun simt, de solutii economice viabile, de echitate si nu de egalitate, de valorificarea eficienta a resurselor materiale si financiare proprii sau atrase din strainatate, de competenta si profesionalism etc.
In afara unui temporar ministru care se zice ca ar fi returnat pensia primita in paralel cu salariul dintr-o alta prestare de servicii, nimeni n-a consemnat o masura mai radicala, o masura care sa stopeze jaful la nivel national. Ce-ati zice daca cel putin 75% din averile miliardarilor si milionarilor aparuti la noi dupa 1990 ar fi confiscat de catre stat, iar sumele astronomice din conturile lor ar fi redistribuite prin bugetul de stat pentru trecerea perioadei de criza de care se face atata caz, criza pe care in mintea guvernantilor trebuie s-o suporte numai necajitii neamului.
Pe langa faptul ca ar fi destui bani, ar fi si un act de justitie nationala fara precedent si cu urmari de insanatosire morala pentru prezent si viitor.
Sigur ca este o utopie, pentru ca nu vad pe cineva dintre cei mentionati sa renunte la atatea si atatea elemente de desfrau ce ii inconjoara zi de zi.
Sus cortina, spuneam mai la inceput. Un lucru valabil din plin pentru noii alesi si guvernanti care mai devreme decat credeam isi dau arama pe fata. Adica s-au dat in spectacol national prin ceea ce au de gand sa faca in 2009, sub scuza crizei economice globale: ei sa beneficieze de cat mai multe fonduri, in timp ce restul cetatenilor sa suporte toate cheltuielile aferente trecerii perioadei de criza.
Un exemplu edificator il constituie batalia pentru fondurile privind infrastructura rutiera, feroviara si utilitara, cele pentru Compania Nationala de Electricitate (24 miliarde de Euro) si altele, sume deloc de neglijat, fonduri din care se pot rotunji substantial averile alesilor nostri.
In sectorul constructiilor se anunta destule „nenorociri“, una mai mare decat alta: reducerea volumului si deci a ritmului investitional national si strain in Romania, o someriada bogata ca numar, falimentarea mai multor societati de profil, scaderea importului de utilaje si materiale de constructii etc. Cat de adevarate vor fi aceste catalogari, vom vedea. Eu cred ca negrul prognozat, cel putin in domeniul constructiilor, nu o sa fie chiar atat de negru, pentru ca exista deja programe de investitii de anvergura; exista in continuare nevoia de spatii de locuit si administrative, exista destula nevoie pentru renovarea multor constructii deteriorate, exista nevoia modernizarii zonei rurale s.a.m.d.
Acest optimism trebuie totusi dublat de existenta unor oameni competenti care sa analizeze si sa elaboreze planurile prin care sa se construiasca eficient si la termene reale toate obiectivele propuse si nu taraganate de la o guvernare la alta.
Daca ar fi asa, atunci se poate spune ca „sus-cortina“ va arata daca suntem capabili si de ceva bun. Daca nu, suntem pe mai departe condamnati la ceea ce meritam.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns