PASCONMAT: Dezvoltarea unor sisteme constructive eficiente pentru cladiri cu structura din lemn – Alinierea la standardele europene

Anul 2009 se spera a fi unul care sa inregistreze progrese in folosirea lemnului pe o scara mai larga pentru constructiile de locuinte, comerciale, sportive si administrative. Sperantele sunt legate, bineinteles, si de folosirea unor materiale autohtone, cum este lemnul, capabile sa asigure cladirilor confort, cheltuieli reduse cu energia, estetica si, in general, eficienta in exploatare.

Studiile specialistilor si beneficiarii lor recunosc deja avantajele amintite. În aceste conditii, in paginile Revistei Constructiilor veti putea citi unele considerente cuprinse in chiar lucrarea de doctorat a autorului, intitulata „Contributii la dezvoltarea unor sisteme constructive eficiente pentru cladiri cu structura din lemn in concordanta cu standardele europene prin comparatie cu alte standarde“.

Capitolul 1. Oportunitati si obiective

• Istoric privind utilizarea lemnului in constructii

• Conditii actuale ale constructiilor pe structura de lemn in Romania si in lume

Capitolul 2. Stadiul actual al evolutiei cladirilor cu structura de lemn

• Variante constructive de realizare a structurilor de lemn

• Evolutia din punct de vedere tehnologic al realizarii structurilor

Capitolul 3. Lemnul pentru constructii.

• Proprietatile materialului lemnos

• Procedee de clasificare a lemnului pe clase de calitate

Capitolul 4. Studii comparative ale constructiilor de lemn realizate in sistemului framing in Romania, U.E.,

 Australia si SUA

• Prezentarea principiului de realizare a unei case in sistemul framing dupa Normele romanesti

• Standardul australian – „Codul national de constructii cu schelet din lemn“

• Standardul american

Capitolul 5. Prezentarea celor mai uzuale tehnologii de realizare a structurilor de lemn

• Mitek

• Pryda

• Gang-Nail

• Elemente de prindere BMF

Capitolul 6. Studiu comparativ al consumului de material utilizat la realizarea unei constructii pe structura de

 lemn in functie de zona in care este amplasata constructia

Capitolul 7. Studii comparative din punct de vedere al structurilor spatiale din lemn supuse diferitelor actiuni si solicitari

• Structuri spatiale din lemn

• Încarcari pe structuri

• Studiu de caz

– Casa construita in Sistem Framing cu un nivel

– Bloc de locuinte pe structura de lemn P+2E+M

Capitolul 8. Contributii proprii. Concluzii

Capitolul 1. Oportunitati Si obiective

Istoric privind utilizarea lemnului in constructii

Începand din cele mai vechi timpuri, este cunoscuta utilizarea lemnului de catre om in viata de zi cu zi, acest material fiind indispensabil. O pondere mare a utilizarii lemnului este ocupata de constructii. Începand de la cele mai simple habitaturi, omul s-a folosit de lemn pentru a-si cladi un adapost.

Cel mai vechi material de constructie cunoscut a fost lemnul, intotdeauna la indemana si usor de prelucrat cu mijloace relativ simple. Sapaturile arheologice au dovedit ca acest material era cel mai des folosit atat in cladirea de locuinte, cat si de fortificatii si intarituri. De-a lungul seco­lelor, tehnologia constructiei de lemn a fost adusa la un grad de perfectiune si rafinament care o face sa fie cautata in toata lumea pentru superioritatea ei fata de alte tehnologii.

Coliba este mentionata in istorie ca un prim habitat in care omul s-a adapostit in fata intemperiilor naturii. Construita foarte simplu, dintr-un schelet de lemn, pereti si acoperis din paie sau stuf, coliba a fost un inceput in utilizarea lemnului.

Urmatoarea etapa in evolutia utilizarii lemnului ca material de constructie este cea a caselor din lut (lut, chirpici – lut amestecat cu paie si alte materiale fibroase). Aceste case au pereti facuti din blocuri de lut, realizate prin baterea lutului in forme demontabile, depozitate in magazii speciale pentru uscare. Blocurile se leaga intre ele cu lut si se stabilizeaza prin introducerea in amestec a cimentului sau a varului. Alt tip de casa din lut este cea cu impletituri de nuiele. Pe un schelet de lemn se impletesc nuiele, iar in interior se introduce pasta de lut in amestec cu materii fibroase (ciamur), iar pe exterior peretii se netezesc cu lut moale. Pe stalpi se sprijina sarpanta.

Aceste case se intalnesc si la noi in tara, fiind conside­rate case traditionale, casele taranilor romani, in care se folosesc materiale din jurul gospodariei, materiale care dadeau un cost scazut acestor case.

O alta utilizare a lemnului ca material de constructie, care se incadreaza cam in aceeasi perioada cu casele descrise mai sus, este folosirea lemnului in scheletul si esafodajul vechilor cetatii si castele.

Dulgherii erau cei care se ocupau cu ridicarea acestor structuri. Ei taiau si decupau trunchiuri de arbori, le afumau si uscau pentru a rezista mai mult timp. Potriveau grinzile, le modelau, apoi, odata lemnul pus pe acoperis, ei montau ardeziile sau tiglele de pamant ars, in functie de regiune.

Pe urmatoarea treapta stau casele din lemn masiv in care busteni se asezau unul peste altul, urmate apoi de casele cu pereti cu structura din lemn, ajungandu-se in final la pereti prefabricati, la panouri.

Înaintasii nostri utilizau masiv lemnul si realizau din lemn toata structura casei (pereti, plansee, precum si sarpanta). În zilele noastre noi folosim lemnul ca material de constructie, dar intr-un mod mai ordonat si mai economic decat inaintasii nostri, respectiv realizam din lemn doar structura de rezistenta, urmand ca functiile de termoizolare ale peretilor sa le realizam cu materiale adecvate acestui scop, dar cu performante specifice, superioare lemnului masiv.

În perioada paleoliticului superior au aparut primele colibe, bordeie. Bordeiele erau amenajate in gropi naturale captusite cu „pereti“ din oase de mamut sau din prajini; erau acoperite cu pieile animalelor vanate, cu crengi, cu pamant. În aceasta perioada nu putem vorbi de constructii propriu-zise avand pereti si acoperis ca elemente independente, ci doar de structuri independente de tipul colibei.

Trecerea de la modul de viata nomad la cel sedentar al omului neolitic a determinat formarea de adevarate sate – de obicei in apropierea unui curs de apa – si aparitia unei noi tehnici de constructie a locuintelor. Tipurile de sate si case difera de la o zona geografica la alta si de la o faza la alta a neoliticului. Astfel, in Orientul Apropiat casele aveau de obicei forma circulara cu diametru de pana la 7 m, cu pereti de lut amestecat cu paie tocate, sustinuti de o structura de lemn. Cand casa era construita din nou, lutul vechilor pereti era batut si nivelat pe locul fostelor asezari, servind ca temelie constructiilor viitoare. Acoperisul era din barne asezate orizontal peste care se punea un rand de caramizi uscate la soare, sau se aseza un strat de argila batuta.

Înca din al VII-lea mileniu i.e.n., asezarile din Asia Mica – unele din regiunea Tigrului, sau din nordul Marii Moarte – erau fortificate cu santuri de la 3 la 8 m adancime si chiar cu ziduri din caramida uscata inalte de 3 m si cu o grosime de 2 m. Unele dintre ele aveau si turnuri de aparare, cu diametrul bazei de 12 m si o inaltime de 9 m.

În Europa Orientala si Sud Orientala locuintele neolitice din mileniul al V-lea constau in vaste constructii rectangulare sau trapezoidale, cu peretii alcatuiti din siruri continue de pari infipti in pamant pana la o adancime de 2m. Casele puteau atinge o lungime de 40 m si o latime de 10 m in Polonia, iar in Romania, in asezarile de la Trusesti, Traian sau Habasesti cu o lungime de 20-30 m si o latime de 5-7 m.

În Europa Centrala, locuintele aveau, la inceputul neoliticului, forma de colibe circulare, bordeie partial ingropate in pamant, cu sarpanta si pereti de gard impletit, nu mult deosebite fata de sfarsitul paleoliticului.

În nordul Europei, locuintele aveau si pardoseala, reali­zata din scoarta de copac si nisip.

La evrei se intalneste o coliba cu 2 camere, cu pereti din lut si acoperis din lemn invelit in pamant.

În urma cu 3500 de ani, la indieni locuintele erau clasate in functie de casta din care faceau parte locuitorii ei si erau aproape numai din lemn. Casele taranesti erau facute din chirpici, cu sarpanta de bambus, cu acoperis din trestie sau frunza de palmier. La orase casele erau mai solid construite, cu unul sau mai multe etaje, cu fatade tencuite si varuite. Parterul era construit din caramida arsa, iar etajele din lemn. Acoperisul de olane sau de sindrila era plan si servea drept terasa in noptile de vara tropicala.

La chinezi se intalneste o predispozitie pentru folosirea coloanelor si grinzilor, bogat decorate, mai ales in exteriorul edificiului. Materialul folosit era lemnul, piatra fiind folosita la poduri, indiguiri, pavaj, balustrade. Forma caselor era rectangulara, fara pereti de sustinere, fara fundatie, doar cu stalpi de lemn asezati la distante de 3 m, sprijiniti pe talpi de piatra ingropate o jumatate de metru in pamant. Acoperisul, cu doua pante, se sprijinea pe o combinatie de capriori si console, ceea ce dadea impresia ca sta suspendat in aer. Partile aparente ale sarpantei erau migalos sculptate si pictate in culori vii.

În contextul geografic, climatic si conditii seismice japonezii si-au conceput o locuinta aparte. Pana in secolul XIX, toate casele erau din lemn. Tara fiind supusa la cutremure, schimbari climatice frecvente, iar lemnul fiind din belsug au rezultat constructii simple, usoare, elastice, rezistente; cu acoperis din sindrila sau de paie mult iesit in afara spre a proteja impotriva ploilor si contra soarelui puternic. La sate, casa taranului era o simpla baraca din lemn sau o coliba facuta din crengi si acoperita cu lut, cu incaperi despartite prin lese de bambus sau impletituri din trestie.

(Continuare in numarul viitor)

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 46 – martie 2009

Autor:
ing. Daniel PASCU – director general PASCONMAT SRL