Codul verde, codul galben, codul portocaliu, codul civil, codul penal, codul fiscal etc.
Dupa cum observati, cel mai important cod lipseste, cel al bunelor maniere, al bunului simt in ultima instanta, pentru ca de cand lumea viata este sociala si nu exclusiv individuala, cum cred unii. Adica EU, EU am libertatea sa fac ce vreau eludand obligatiile care incumba din viata colectiva.
Asa a aparut o multitudine de disfunctionalitati in sistemul administrativ, in cel economico-social si in cel al relatiilor interumane.
Situatia in care se gaseste astazi tara noastra este un exemplu graitor al gravelor abateri savarsite de „adunatura“ de asa zisi politicieni care, sub aripa puzderiei de partide post-decembriste, incearca si reusesc, prin minciuna si, mai ales, frauda, sa acapareze tot ceea ce se afla in avutia nationala. Ei au luat aproape totul din aceasta avutie si si-au trecut, ilegal, in proprie posesie majoritatea bunurilor materiale (si nu numai), netinand seama de faptul ca ei si-au insusit dupa 1990 o avutie nationala si nu una particulara. Partasi la aceasta deposedare abuziva sunt toti cei care au trecut pe la conducerea tarii. Aproape ca nu exista un exemplu de privatizare corecta din care sa fi beneficiat fiecare dintre cei care au creat bogatia nationala inainte de 1989, bogatie la care erau indreptatiti sa aiba acces.
Consultati tabloul celor mai avuti oameni din tara si, fara exceptie, fiecare este strans legat de o proprietate dobandita dupa ce ea a fost „macinata“ in asa fel incat sa fie cumparata aproape pe nimic. Culmea este ca dupa aceasta operatiune, ca prin minune „investitiile“ facute au adus profituri considerabile care i-au propulsat „in lumea buna“, adica a celor care au reusit in afaceri. Halal reusite! Odata ajunsi bogatasi, nu s-au multumit cu „roadele“ muncii lor si continua cursa contra-cronometru de a avea si mai mult, si mai mult.
Daca anual ar avea loc alegeri oriunde in structurile parlamentare si administrative, declaratiile de avere ale unora si aceiasi (cu foarte putine exceptii) ar arata ca, desi acestia nu mai sunt la firmele lor, avutiile proprii le sporesc substantial. Cum? Este usor de inteles.
Clasa politica taie si spanzura din bugetul statului, fara pic de jena, lucru demonstrat cu prisosinta ori de cate ori a fost vorba despre folosirea fondurilor statului sau a celor primite de la Uniunea Europeana.
S-au facut si se vor face tot felul de inginerii si intelegeri numai si numai pentru a prinde fiecare ceva-ceva din aceste fonduri.
Nu conteaza ca, in final, beneficiarii acestor fonduri nu au aratat niciodata pana acum daca banii respectivi se regasesc in obiective concrete de investitii. Cunoasteti ceva finalizat dupa 1990 in domeniul infrastructurii rutiere, feroviare sau utilitare?
Dar in cel al protejarii mediului, al asigurarii educatiei, al sanatatii, al culturii, sportului etc.?
Trebuie sa fim multumiti, insa, ca se face „totul“ pentru a beneficia de o viata spirituala bogata in manifestari, care mai de care mai atractive. Mai atractive pentru cei care cheltuiesc cu nonsalanta mii, sute de mii, milioane de euro, sume din banii contribuabililor, care, de fapt, servesc intereselor politice.
Scandalurile la nivel guvernamental sunt graitoare pentru oricine, numai pentru cei in cauza sau pentru cei care ii ocrotesc (stiu ei de ce) sunt considerate atacuri politice, de denigrare a bunelor lor intentii.
Se cheltuiesc purcoaie de bani, ajunse in buzunarele unor preferati, o parte din bani intorcandu-se apoi la partide pentru a fi folositi in campaniile politice si electorale.
Dezvaluirile de pana acum, putine, foarte putine, fata de realitate, scot, inca o data, in evidenta nerusinarea politicienilor in ceea ce priveste soarta tarii. Nu conteaza indatorarea pe multi ani de aici incolo cu sume astronomice, nu conteaza treapta inferioara de subzistenta a majoritatii cetatenilor, nu conteaza precaritatea actului medical etc.
In conceptia lor, potrivit proverbului „circ si paine“, poporul are nevoie de festivaluri si manifestari, care de care mai grandioase, unde „bunul gust“ al actualei pleiade de „hartisti“ si „hartiste“ se intrece in a ne distra si intelectualiza. Bune si astea pana la un anumit punct, cel al suportabilitatii. Codul bunului simt, de care aminteam la inceput, este, poate, cel mai urgent si necesar pentru salvarea si redresarea situatiei in care ne aflam, inclusiv cea din sectorul constructiilor, unde domnesc improvizatia legislativa si manageriala, precum si lipsa de perspectiva in ceea ce priveste stabilitatea actului investitional pe o perioada mai indelungata.
Daca nu facem ceva corespunzator, codul… pierzaniei ne paste.
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns