«

»

Casa din alt punct de vedere! O perspectiva filosofica asupra relatiei dintre natura si locuire

Share

In mod curent arhitectii, proiectantii si constructorii sunt, in principal, ocupati cu realizarea concreta a constructiilor la care s-au angajat prin proiecte si investitii. Depasind un asemenea stadiu si pentru a va „descreti“ putin fruntile, va propunem in cele ce urmeaza sa „filosofam“ putin asupra unor notiuni si cores­punzatorul lor concret in cazul relatiei dintre natura si locuire. Asadar…

Desi prin insasi intelesul ei filosofic cultura presupune depasirea conditiei naturale, ideea de natura este configurata specific in orice cultura astfel incat sunt favorizate anumite reprezentari ale naturii si sunt fixate pana la nivelul de reflex cultural una sau alta dintre atitudinile posibile fata de natura. O cercetare asupra istoriei ideii de natura in ansamblul mentalitatilor dominante intr-o epoca sau alta, intr-o cultura sau alta, va scoate la iveala faptul ca iesirea treptata a oamenilor de sub necesitatea naturala prin civilizare si putere tehnologica nu a presupus nicidecum o ruptura ideologica fata de natura fie ca forta stihiala fie ca peisaj ce merita sa fie contemplat pentru frumusetea lui. Asa se face ca, in mod traditional, dupa cum ar zice Constantin Noica, omul ramane in cumpana cu natura.

 

Locuirea nu se petrece oricum, accidental, oportunist si ocazional, ori ca fapt implinit intr-o serie de interactiuni cauzale mai mult sau mai putin intamplatoare. Casa insasi devine expresia unui plan, a unui proiect, conditiile locuirii sunt imbunatatite, astfel incat logosul este la el acasa intr-o casa in care sunt oameni. Poate nu si intr-o casa pustie.

Insasi planul unei case este un exercitiu omenesc de spiritualitate ce poate fi superficial sau profund, conventional sau inovator, sobru sau ironic. O casa ne duce la un echilibru reflexiv nu doar intre planul ei si materia­litatea zidurilor, ci si intre mintea celui care o construieste si mintea celui care o locuieste.

Cum este insa posibila casa visata? Cel mai bun raspuns in aceasta privinta ni-l ofera Ferdinand Gonseth atunci cand ilustreaza ideea sa a unei filosofii idoneiste, deschise la experienta, prin fabula casei visate (Nota: Gonseth, 1995, vol. al II-lea, pp. 52-53)

O redau in continuare in versiunea romaneasca propusa de Vasile Tonoiu.

Un stapan si-a strans muncitorii si le-a ordonat: „Faceti-mi neintarziat casa la care visez dintotdeauna“. Dupa care i-a expediat fara alte cuvinte.

Muncitorii s-au sfatuit si au delegat pe unul de-al lor. „Avem nevoie, i-a explicat acesta stapanului, de un plan al casei pe care ti-o doresti. Fara acest plan, si daca nimeni nu ne indica materialele de care sa ne servim si modul in care sa le organizam, nu vom putea nici incepe, nici continua, nici duce la bun sfarsit treaba pe care ne-o ceri.“

Stapanul s-a invoit. A mers deci sa caute un arhitect. „Vreau sa mi se construiasca, ii spune, casa visurilor mele. Dar fara un plan bine intocmit, muncitorii mei nu stiu sa puna piatra peste piatra. Te rog sa mi-l faci cat mai repede.“ Dupa ce i-a vorbit astfel, a plecat fara nici o alta explicatie.

Arhitectul i-a facut un plan oarecare. Ce altceva putea face?

Stapanul reveni sa se intereseze de plan. I-a fost aratat dar a fost deceptionat de el. „Unui oarecare de conditie foarte joasa, spuse el, poate ca i-ar conveni. Dar nu este planul casei visurilor mele.“ Si a plecat.

Arhitectul a reflectat: „Ii trebuie o locuinta metafizica.“ Dupa multe stradanii, a intocmit un plan al carui ansamblu si ale carui detalii erau guvernate de reguli absolute, precum regula de aur.

A fost chemat stapanul. „Acesta este monumentul funerar al unui vis mort, spuse el, ma indoiesc ca cineva ar dori vreodata sa adaposteasca aici visul vietii sale.“

Arhitectul se tulbura. „Cum as fi putut imagina un plan potrivit visului tau, se apara el, daca nu vrei sa mi-l explici? Si, de altfel, este oare reali­zabil visul tau?“

„Linisteste-te, relua stapanul, pe care experienta il facuse intelept, nu refuz sa-ti expun dorintele mele. Nici nu-ti cer macar sa reusesti perfect.“

Au cazut deci de acord asupra unei metode care sa permita confruntarea intre vis si real. Au examinat impreuna materialele disponibile, au imaginat mijloacele de a le orandui. Dupa multe incercari, stapanul a declarat: „Acest ultim plan ma satisface. Nu pot astepta la nesfarsit unul mai bun.“

Arhitectul a condus fara ezitari lucrarile. El stia acum dinainte care erau materialele potrivite intrebuintarii lor, care erau modurile adecvate de a le asambla. Stia care erau mijloacele si scopurile activitatii sale.

Dar cum le-ar fi cunoscut in prealabil?

In felul in care arata o casa il regasim pe omul care o locuieste. De fapt, casa il totalizeaza pe om.

Spunem „Aceasta este casa mea“. Casa este indivi­duala, ea este un criteriu al individualizarii personale.

Intr-o ordine istorica deosebim, dupa Constantin Noica, intre casa individuala a omului clasic, orasul in care se simte acasa omul romantic si omul care nu vrea nici o asezare, omul barocului, cel care reinventeaza nomadismul si se incumeta sa-l traiasca. Astfel a fost posibila, prin dezradacinarea omului clasic, prin disiparea citadina a romanticului si prin indiferenta fata de starea de a avea casa sa a omului baroc, abandonarea de sine a omului in mari concentrari urbane, cu dezvoltari pe verticala, ajungan­du-se la liniaritatea colturoasa a cubului care face din casa omului actual mai mult o cutie decat un spatiu al locuirii.

De aici si pana la non-casa nu mai este decat un pas. Oare celula spatiala nu este nimic altceva decat un prototip al non-casei? Fireste, va urma si non-orasul, inteles ca o parcare pentru non-case. Natura dispare din peisaj, inceteaza sa mai fie o priveliste nu doar pentru ca nu mai poate fi vazuta in vecinatatea non-casei, dar si pentru ca nimic din ea nu mai este recuperat in mod autentic. In non-casa putem planta orga­nisme modificate genetic care doar mai reamintesc de o zestre naturala a inceputurilor. Pamantul este redus la rolul de simpla plasa gravitatio­nala de care stam agatati pentru a nu cadea in golul cosmic.

Adaptabil la toate aceste transformari si tolerant fata de ele este cel pe care Constantin Noica il numeste omul suplimentar, adica omul rupt de mediul sau natural si adaugat brusc civilizatiei noastre tehnologice. Lipsit de vreun ghidaj cultural, in afara unei traditii arhaice de care nu mai stie cum sa se foloseasca, omul lumii a treia este deja omul suplimentar al epocii noastre, disponibil pentru non-casa si non-oras. El nu mai are de ce sa vrea sa locuiasca pentru ca maladia nelocuirii l-a cuprins.

Elibe­rat de problema casei visate, el nu mai este acasa nicaieri, de vreme ce nu mai are nevoie de o casa, casa sa, inteleasa ca spatiu al locuirii. Oricum, poate gasim si un avantaj in toate acestea: omul suplimentar, bolnav de maladia nelocuirii, este cel mai bine pregatit sa locuiasca in cosmos, oriunde ar fi un loc disponibil. Omul actual, in masura in care a inceput deja sa se rupa de traditia locuirii, este o blanda prefigurare a omului suplimentar.

 

Bibliografie

Noica, Constantin, Simple introduceri la bunatatea timpului nostru, editie ingrijita de Marin Diaconu si Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992.

Noica, Constantin, Modelul cultural european, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.

Gonseth, Ferdinand, Filosofia deschisa, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1995.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 56 – februarie 2010, pag. 58

 

Autor:
Constantin Stoenescu – Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2010/02/24/casa-din-alt-punct-de-vedere-o-perspectiva-filosofica-asupra-relatiei-dintre-natura-si-locuire/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa de email nu va fi publicata.