Pe zi ce trece „minunile portocalii“ depasesc, de departe, ca timp si, mai ales, ca inedit pe cele 7 considerate a fi ale lumii, minuni care au aparut pe mapamond in intervalul miilor de ani si vor dainui, probabil, sine die, ca de aceea sunt considerate a fi minuni. La cele portocalii stai si te crucesti, pentru ca ele sunt pur si simplu stranii ca forma si, mai ales, continut.
Sigur, diferenta dintre ele este de necomparat, alaturarea lor fiind putin fortata pentru a demonstra ca numai in timp si pe baza unor criterii de viata lunga se poate construi ceva care sa dainuie. Minunile postdecembriste, cu pondere cele portocalii nu au niciun corespondent in ceea ce priveste domeniul constructiilor, singurul care poate lasa in urma lui ctitoriile pe care le sugerau minunile lumii. Lumea credea ca dupa 1990, in noile conditii create de o revolutie presupusa radicala din punct de vedere economico-social, instinctul si insusirea de popor cu aptitudini constructive se vor dezvolta cel putin la nivelul dinainte de ’89.
„N-ar fi fost rau sa fie bine“ spun optimistii. Intrarea, insa, in circuitul „dezvoltarii democratice” a unor „profesionisti” in ale distrugerii a tot ce s-a creat fara a pune nimic in loc demonstreaza ca inainte de ‘89 nu s-a gresit construindu-se, din plin, in mai toata tara. Noua mentalitate si corespondentul ei in practica au condus la ceea ce vedem astazi: lipsa celui mai mic exemplu de innoire, cel putin pe linia constructiilor.
Exista, totusi, preocupari din ce in ce mai la vedere de sporire a averilor unuia si aceluiasi grup de profitori. Operatiunea are loc in cadrul unei concurente acerbe intre nababii vechi si noi. Ei au dus-o, o duc si o vor duce foarte bine si de aici inainte, spre deosebire de electoratul portocaliu si de noi ceilalti care asteptam sa vedem cum este „sa traiti bine“, slogan atat de drag mogulului tarii.
Efectele promisiunilor se simt din ce in ce mai evident de cateva luni incoace, dar nu au atins nivelul insuportabilitatii, pentru ca unii (din guvernare, desigur), zic ca vara este inca ici, iarna-i departe…
Spuneam despre inexistenta unor preocupari concrete privind constructiile.
In concurenta cu miscarile metronomului, „mai-micul“ guvernului si specialistii din sectorul infrastructurii se contrazic asupra costurilor si termenului de finalizare a unor constructii aflate in derulare.
Cum se da in folosinta un kilometru de drum, cum apar noi si, de fapt, aceleasi precizari privind soarta autostrazilor, drumurilor nationale si, mai nou in prim plan, a centurilor de ocolire a marilor orase. Adica nimic.
Ni se spune foarte sigur ca mersul lucrarilor depinde de – invariabilul – „daca vor fi bani“; bani ne-prea fiind, totul ramane, deci, la stadiul… daca!
Asa se face ca in 2010 majoritatea constructorilor, cu voia lor sau nu, sunt intr-un concediu prelungit sau si-au dat, deja, obstescul sfarsit.
S-a vrut sau nu, la noi, de o luna de zile, a aparut si a cincea minune (portocalie desigur) prin „remaierea“ vechii garnituri a „micului“ hopa-mitica – unul care mereu cade si tot mereu se ridica gratie stiti dumneavoastra cui. Si cum in Romania minunile au zile scurte, nu trebuie sa mai asteptam mult ca va urma a 6-a, a 7-a, si apoi a 8-a „remaiere“ care va bate recordul atat de vechi al… minunilor de pe mapamond.
Pana atunci, insa, totul se desfasoara dupa itinerarul prescris de „oracolul“ tarii.
Pragmatici fiind, putem spune ca minunile asteptate de „romani“ (precum asteptam odinioara venirea americanilor), minunile, deci, nu se pot face decat de catre oameni competenti si nu de cei care de 20 de ani s-au „chinuit“ doar pentru ei.
Nu stiu ce culoare poate s-o inlocuiasca pe cea portocalie, dar, oricum, trebuie sa apara alta, cu mai mult noroc pentru cat mai multi. Ar fi, pentru inceput, cu adevarat o… minune. Nu a lumii, ci una romaneasca, pe ultima suta de metri, inainte de… nimic!
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns