«

»

Deteriorari in constructii cauzate de excesul de apa

Share

Degradarile cauzate de apa in exces, sub diferitele sale forme de agregare, se constata cu precadere in perioada de exploatare a constructiilor, de cele mai multe ori fiind rezultatul lipsei unui program permanent de intretinere curenta si de reparatii.

 

Surse de apa Si degradari In exploatarea constructiilor

A. Apa sub forma de vapori  prezenta in spatii construite este specifica perioadei imediat urmatoare punerii in opera a betoanelor si mortarelor, intretinerii si reparatiilor curente la elementele structurale si nestructurale (inlocuiri sau refacere a elementelor de finisaj).

Excesul de vapori poate fi eliminat prin aerisirea naturala a spatiilor, pana la uscare, respectiv pana la stabilirea echilibrului higroscopic.

In fiecare spatiu construit, apa sub forma de vapori este pe de o parte, rezultatul proceselor metabo­lice si pe de alta parte, al unor procese umede din bai, bucatarii, fiind luata in conside­rare in calculul higro­termic initial; din punct de vedere constructiv, excesul de umiditate poate fi indepartat prin ventilare natu­rala sau/si electromecanica.

Utilizarea necorespunzatoare a spatiilor de locuit in perioada de iarna (incalzire si ventilare sub parametrii de confort termic) creeaza premisele cresterii umiditatii relative a aerului interior peste cea recomandata (55…60%) si conduce, implicit, la aparitia condensului pe suprafata si in interiorul elementelor exterioare de constructie. Un regim de incalzire continuu si o aerisire de minimum doua ore a incaperilor reduce semnificativ pericolul aparitiei fenome­nului de condens.

Dintre deteriorarile frecvente se enumera distrugerea finisajelor – ten­cuieli (umflare, exfoliere, desprin­dere partiala de suport) (foto 1), iar la placaje, desprindere de stratul suport.

Din cercetari proprii am constatat ca, in timpul verii, umiditatea creste peste cea admisibila, in special in perioadele ploioase sau/si caniculare, cu precadere in spatii finisate cu var lavabil si la care tamplaria exterioara este de tip termopan. Excesul de umiditate poate fi eliminat eficient prin folosirea instalatiilor de conditionare a aerului dotate cu functia de dezumidificare.

Daca efectul degradarii elemen­telor de finisaj poate fi indepartat re­lativ simplu, efectul umiditatii in exces asupra sanatatii lasa urme importante (reumatism).

De remarcat ca elementele de constructie exterioare umbrite de pomi sau constructii invecinate sau orientate defavorabil (N, NV, NE) se usuca mai greu sau mai putin, favorizand aparitia condensului in interiorul acestora.

B. Apa in faza lichida

– Apa menajera care se infiltreaza de la instalatii defecte aflate pe grosimea peretilor / planseelor deterioreaza tencuielile sau placajele afectand, in primul rand, confortul estetic al spatiilor construite.

Infiltra­tiile sunt rezultatul lipsei intretinerii si reparatiilor curente, precum si a reparatiilor capitale, care presupun inlocuirea retelei interioare de distributie dupa o anumita perioada de exploatare (12 – 15 ani, in functie de materialul din care sunt realizate).

– Apa din precipitatii actioneaza direct asupra peretilor exteriori, efectul de umezire excesiva fiind maxim la actiunea cumulata ploaie-vant; efectul este amplificat de burlane defecte sau de lungimea insuficienta a acestora.

Executia incorecta a pantei acoperisurilor terasa cumulata cu efectele unei hidroizolatii distruse sau incorect realizate si al infundarii colectoarelor de apa pluviala, conduc in timp la degradarea planse­elor de la ultimul nivel si la compromiterea conditiilor de confort termic.

In cazul in care trotuarul lipseste sau este deteriorat partial, cumulat cu inexistenta sau realizarea necores­punzatoare a soclului si a hidroizolatiei dintre infrastructura si supra­­structura, apa din teren si cea din precipitatii (ploaie, topirea zapezii) se infiltreaza in peretii constructiei.

– Infiltratiile de apa din teren, cumulate cu lipsa unor masuri de indepartare a cauzelor dar si cu efectul atacului microbiologic, determina degradari ample ale tencuielilor exterioare si ale suportului.

Ridicarea nivelului panzei freatice, cumulat cu greselile de proiectare, conduc la degradari ample din categoria tasarilor diferentiate ale fundatiilor, care au fost detaliate in articole anterioare ale autoarei.

 

Concluzii

Degradarile cauzate de actiunea apei sub diversele ei forme asupra constructiilor pot fi anticipate si prevenite.

In mod frecvent, degradarile se produc din cauza efectelor cumulate ale actiunilor in constructii (ploaie-vant), proiectare / utilizare mentenanta defectuoase etc.

 

Bibliografie

1. Proca Gabriela, Inspectia si deprecierea constructiilor – curs web;

2. Proca Gabriela, Articole publicate in colectia Revistei Constructiilor 2004 -2010.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 67 – februarie 2011, pag. 16

 

Autor:
conf. univ. dr. ing. Gabriela Ecaterina Proca – Universitatea Tehnica Iasi



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2011/02/11/deteriorari-in-constructii-cauzate-de-excesul-de-apa/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.