S-a nascut in luna mai 1854 in comuna Serbanesti, langa Focsani.
Liceul, inceput la Focsani, l-a terminat in Germania la Posdam, dupa care a urmat cursurile Scolii Politehnice din Charlottenburg.
Dupa o perioada de practica, in Germania, a inceput activitatea inginereasca in tara in anul 1876, la Serviciul de poduri si sosele al Ministerului Lucrarilor Publice.
Intre anii 1878-1880, a lucrat la constructia liniei ferate Ploiesti-Predeal, dupa care a fost numit subdirector la Serviciul de poduri si sosele. In anul 1882, a fost director al santierelor pentru constructia liniilor ferate Adjud – Targu Ocna, Barlad – Vaslui – Iasi si Crasna – Husi. In 1883, a condus Serviciul de constructii a podurilor metalice, pentru inlocuirea podurilor de lemn, reconstituind podul peste Siret la Cosmesti, podurile peste Trotus la Onesti si Urechesti, podurile pe linia Buzau – Marasesti etc.
Din anul 1884, a condus construirea docurilor si antrepozitelor din Braila si Galati, unde s-a folosit pentru prima data in tara betonul armat (1888), anticipandu-se folosirea betonului prefabricat prin executarea celulelor silozurilor din placi prefabricate. Tot aici s-au folosit si armaturi sudate.
In anul 1886 a condus proiectarea liniei ferate Filiasi – Targu Jiu, iar in anul urmator, a liniei ferate Fetesti – Cernavoda.
In 1888, s-a ocupat de crearea navigatiei fluviale si maritime romanesti, iar intre anii 1890-1893, a coordonat constructia liniei ferate Bacau – Piatra Neamt.
Incepad din anul 1892, a condus Serviciul de verificari si consolidari a podurilor de cale ferata, perioada in care s-au realizat podurile de pe linia Filaret – Giurgiu, Chitila – Ploiesti, podurile peste Siret la Barbosi, peste Trotus la Adjud, peste Bistrita la Bacau etc. Totodata, a condus si lucrarile de dublare a liniei ferate Bucuresti-Ploiesti, de extindere a garii Ploiesti, de construire a garii Azuga etc.
Cea mai importanta realizare a ing. Anghel Saligny si a tehnicii romanesti, din acea vreme, este podul, binecunoscut, pentru traversarea zonei Dunarii de catre calea ferata si legarea Romaniei cu Marea Neagra, pod proiectat intre 1887-1889 si construit intre 1890-1895.
Podul este alcatuit, de fapt, dintr-un ansamblu de trei poduri, in lungime totala de 4.088 m: podul peste bratul principal al Dunarii la Cernavoda cu patru deschideri de 140 m si una de 190 m, avand pe malul stang un viaduct de acces cu 15 deschideri de 60 m; podul peste bratul Borcea cu o grinda independenta semiparabolica de 90 m deschidere, una cu console de 50+140+50 m deschideri si o a doua grinda independenta de 90 m deschidere, avand pe malul stang un viaduct cu 3 deschideri, iar pe malul drept, cu 8 deschideri de 60 m; viaductul intre cele doua brate cu 34 deschideri de 42 m. La vremea constructiei sale acest pod metalic era cel mai mare din Europa si al treilea din lume.
Intre anii 1901-1910, Anghel Saligny a condus directia generala a porturilor si comunicatiilor pe apa, care cuprindea navigatia fluviala, maritima, santierul naval din Turnu-Severin precum si directia hidraulica si inspectoratul general al porturilor si docurilor din Braila. In aceasta calitate, a adus imbunatatiri porturilor, a infiintat portul Ramadan la Giurgiu, amenajand navigatia pe Dunare etc. Sub conducerea sa, transporturile cu vase romanesti pe Dunare au luat o mare dezvoltare, ing. Anghel Saligny dovedindu-si competenta in materie de lucrari hidraulice la fel ca si in cele feroviare.
Intre anii 1910-1917, a condus Directia imbunatatiri funciare – nou infiintata – facand numeroase studii pentru recuperarea si valorificarea zonelor inundabile ale Dunarii si ale altor mari cursuri de apa din tara. Intre anii 1901-1917, a fost vicepresedinte al Consiliului tehnic superior pentru avizarea proiectelor la cele mai importante lucrari din tara, dand o noua orientare acestui organism, dependent pana atunci de guvernarile politice, introducand in consiliu cadre universitare tehnice si promovand corpul tehnic roman impotriva antreprizelor straine.
Intre anii 1909-1925, a fost administrator delegat la Societatea comunala de tramvaie Bucuresti, indrumand electrificarea liniilor de tramvai deservite de cai si crearea de noi trasee.
In anul 1918, a fost ministru al Lucrarilor Publice.
Activitatea didactica, inceputa in anul 1881 ca profesor la cursul de Poduri de la Scoala de Poduri si Sosele Bucuresti, a continuat-o pana in anul 1914. Timp de trei decenii prof. Anghel Saligny a pregatit numerosi ingineri, fiind unul dintre cei mai apreciati dascali. De mentionat ca, profesorul Anghel Saligny a schimbat modul de pregatire a studentilor, pana atunci axat pe latura teoretica, orientandu-l spre activitatea reala, practica. De altfel, a si fost presedintele Consiliului de perfectionare a Scolii Politehnice Bucuresti, de la infiintare si pana in anul 1925.
A facut parte din conducerea Societatii de matematica si a creat fondul Anghel Saligny, pus la dispozitia Gazetei matematice, pentru tiparirea de carti necesare instruirii.
Pentru activitatea sa stiintifica si tehnica remarcabila, a fost ales, in anul 1892, membru corespondent al Academiei, iar in 1897, membru activ. Intre anii 1907-1910 a fost ales presedinte al Academiei, domniei sale datorandu-i-se organizarea administratiei Academiei Romane.
A incetat din viata la 17 iunie 1925, la varsta de 71 de ani.
Pentru toti inginerii constructori – si nu numai pentru ei – inginerul Anghel Saligny reprezinta personalitatea cea mai de seama a stiintei si tehnicii romanesti de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul celui de al XX-lea.
Intreaga sa activitate, timp de 50 de ani, ca inginer si profesor, a fost plina de raspundere si dragoste fata de patrie, un simbol al harniciei marilor nostri inaintasi, care s-au daruit tarii pentru civilizatie si progres.
(Din vol. „Personalitati romanesti in constructii – autor Hristache Popescu)
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns