Academicianul Dan Mateescu face parte din elita celor mai de seama dascali si oameni de stiinta pe care i-a dat Romania.
S-a nascut la 15 noiembrie 1911 la Calarasi, unde a si urmat Liceul Stirbei Voda. A continuat apoi studiile superioare la Scoala Politehnica din Berlin-Charlottenburg, devenind inginer in anul 1934.
Activitatea inginereasca a inceput-o in anul 1935 la Resita – Fabrica de Poduri si Constructii Metalice unde, pana in anul 1948, a functionat ca inginer proiectant, seful Atelierului de proiectare, seful Sectiei de montaj intern si extern, seful Atelierului fabricii, seful Fabricii de Poduri si Constructii Metalice in Resita si Bocsa Montana – unitate proiectata, executata si pusa in functiune sub conducerea domniei sale.
Din obiectivele mai importante proiectate in acea perioada amintim: structura metalica a Pavilionului Administrativ CFR Bucuresti (prima constructie metalica complet sudata din tara); podurile de cale ferata pe Somesul Mic, tablierele podurilor Ilva Mica – Vatra Dornei si linia Campina – Brasov – Fagaras – Sibiu; hangarele din Brasov si Someseni cu deschideri de 50 m, respectiv 100 m; ridicarea podurilor peste Prut la Reni; conducerea lucrarilor de consolidare a viaductelor Borcea si a montajului tablierelor pe linia dubla Campina – Brasov etc.
Intre anii 1948 – 1954, a condus Centrul de studii si proiectari al Combinatului Siderurgic Hunedoara de la Timisoara (devenit in anul 1951 Filiala IPROMET), unde a realizat, in principal: complexul Otelariei Noi, Hunedoara; obiective la furnalele si laminoarele vechi de la Hunedoara si Otelul Rosu etc.
Activitatea in invatamantul superior a inceput-o in anul 1944, ca profesor suplinitor la Politehnica din Timisoara. In anul 1948, a devenit profesor titular si sef al Catedrei de constructii metalice. In afara disciplinei de baza – Constructii metalice – predata la Facultatea de Constructii, a mai predat si cursurile: Rezistenta materialelor; Calculul si tehnologia constructiilor metalice sudate la Facultatea de mecanica (1948 – 1951); Constructii metalice (in paralel, timp de doi ani) la Facultatea de Constructii din Cluj-Napoca; Calculul plastic al structurilor metalice, contribuind la pregatirea inginereasca a numeroase serii de studenti.
In facultate, prof. Dan Mateescu a desfasurat si o impresionanta activitate de proiectare, din care amintim obiectivele: cupola Pavilionului Expozitiei Nationale din Bucuresti; structura metalica a Centralei hidroenergetice Portile de Fier I; acoperisul Centralei hidroenergetice Portile de Fier II; acoperisurile spatiale ale salilor de sport din Timisoara, Arad, Baia Mare, Ramnicu Valcea, Stei etc.; refacerea laminoarelor de la Resita; turnatoria de la Combinatul de Utilaj Greu din Iasi; otelaria electrica de la Combinatul de Utilaj Greu de la Cluj-Napoca; centralele termoelectrice de la Rovinari si Turceni si termocentrala pe sisturi de la Anina (colaborare) etc.
De asemenea, a elaborat studii si intocmit proiecte de executie si in afara tarii: Centrala termica Praga Nord (Cehoslovacia); Sala de sport si Velodromul acoperit din Tripoli (Libia) etc.
La elaborarea proiectelor – devenita o permanenta a activitatii domniei sale – a adoptat solutii noi (pe baza de studii) privind structurile de rezistenta, in special la cele spatiale, cu rezultate tehnico-economice semnificative.
Concomitent cu activitatea didactica si de proiectare, prof. Dan Mateescu a desfasurat si o bogata si laborioasa activitate de cercetare stiintifica cu rezultate remarcabile, fapt pentru care a fost ales membru titular al Academiei Romane in anul 1974.
Un alt merit al profesorului Dan Mateescu este si acela de a fi infiintat la Institutul Politehnic din Timisoara, Laboratorul de constructii metalice – considerat printre primele laboratoare de specialitate din tara. De altfel, preocuparea domniei sale pentru crearea si dezvoltarea bazei materiale de cercetare a fost o permanenta.
Dintre domeniile de cercetare abordate de acad. Dan Mateescu se detaseaza: cercetarea fenomenului de oboseala a elementelor si structurilor metalice.
Mentionam, in context, experimentarea solutiei pentru placa ortotropa a podului Vadul Oii; longeronii podului de cale ferata peste canal la Nazarcea; studii de colaborare cu catedra de la Universitatea din Belgrad despre influenta tensiunilor reziduale din sudura asupra comportarii la oboseala si asupra vitezei de propagare a fisurilor; studii teoretice si experimentale asupra elementelor realizate din profile cu pereti subtiri formate la rece (elaborand primele instructiuni si primul STAS in acest domeniu); studiul starii de tensiune si deformatii pe cale analitica si experimentala din actiuni statice si dinamice in elemente, imbinari si structuri metalice (studii ce au modificat normele romanesti de proiectare); analiza teoretica si experimentala a problemelor fundamentale care influenteaza fenomenul de instabilitate a elementelor si structurilor metalice; tipuri noi de elemente si structuri metalice spatiale cu consum redus de metal, aspecte arhitectonice si functionale deosebite, grad ridicat de industrializare, siguranta si exploatare (cupola Pavilionului Expozitiei Nationale din Bucuresti, Centrala hidroenergetica Portile de Fier I; acoperisul Centralei Hidroenergetice Portile de Fier II; acoperisurile spatiale ale salilor de sport din Timisoara, Arad, Baia Mare, Ramnicu Valcea, Stei etc.).
Acad. Dan Mateescu are si o activitate impresionanta de publicatii, fiind autor a peste 200 de lucrari: studii, articole, comunicari stiintifice aparute in reviste din tara si strainatate.
De asemenea, a publicat 18 volume (autor sau coautor) de cursuri si tratate dintre care enumeram: Linii de influenta la sistemele static nedeterminate, 1949; Constructii metalice, 2 volume: 1950 si 1951; Constructii metalice speciale, 1956, editia a II-a 1962; Constructii metalice. Exemple de calcul, 1972, editia a II-a 1980; Constructii metalice, 1975; Calculul constructiilor sudate, 1977; Stabilitatea la compresiune a structurilor din bare de otel, 1980; Constructii metalice. Calculul si proiectarea elementelor din otel, 1980; Conducte metalice circulare cu diametru mare, 1985; Calculul plan si spatial al grinzilor de rulare, 1988; Der Metallbau-cap. Vorgespann teraumliche Fachwerkplatten, 1988, Karlsruhe; Constructii metalice pretensionate, 1989; Cladiri inalte cu schelet din otel, 1997.
Pentru a face cunoscute realizarile din domeniul stiintei si tehnicii romanesti in constructii metalice, acad. Dan Mateescu a organizat la Timisoara conferinte stiintifice cu participare internationala incepand cu anul 1973, din trei in trei ani.
O alta activitate, careia i s-a dedicat ca om de stiinta si parinte, totodata, a fost conducerea de doctoranzi. Sub indrumarea stiintifica competenta a domniei sale, 36 de ingineri din tara si strainatate s-au perfectionat devenind cadre de valoare in domeniul constructiilor metalice. Si daca se poate vorbi de o adevarata scoala in domeniul constructiilor metalice din tara, aceea este a acad. Dan Mateescu. Tuturor celor care au colaborat cu domnia sa (in catedra, doctorat, cercetare, proiectare) le-a fost un parinte spiritual. De aceea si prestigiul de care se bucura… si nu numai in randul colaboratorilor directi ai domniei sale – in toata tara.
Ca profesor, la Institutul Politehnic din Timisoara, a detinut si functia de decan al Facultatii de Constructii, timp de 15 ani fara intrerupere (1961-1976), contribuind la perfectionarea invatamantului universitar de constructii din tara.
Pentru realizarile de seama din invatamantul universitar, i s-a conferit titlul de profesor universitar emerit (1971), iar pentru activitatea stiintifica de exceptie – apreciata si in strainatate – si a aportului deosebit la realizarea a numeroase si importante obiective industriale din tara, a fost ales membru titular al Academiei Romane (1974). De asemenea, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (1995), Universitatea Politehnica din Timisoara (1996) si Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (1997) i-au acordat titlul stiintific de Doctor Honoris Causa.
Este cetatean de onoare al municipiului Timisoara, decorat cu ordinul de merit in grad de Mare Ofiter; Ordinul Muncii si Ordinul Meritului Stiintific.
Acad. Dan Mateescu a facut sau face parte din numeroase comitete stiintifice si tehnice din tara si din strainatate, dintre care amintim: presedintele Comisiei pentru constructii metalice a Consiliului National al Inginerilor si Tehnicienilor; membru in Consiliul stiintific al Institutului Central pentru Cercetare, Proiectare si Directivare in Constructii; coordonatorul stiintific al Filialei ICCPDC – Timisoara; membru in Consiliul de conducere al Inspectoratului General de Stat pentru Investitii-Constructii; membru in Consiliul tehnico-economic al Ministerului Energiei Electrice; membru in Prezidiul Academiei Romane; director, din anul 1976, al Centrului de cercetari stiintifice al Academiei Romane Timisoara – devenit Filiala Academiei Romane pe care a condus-o in calitate de presedinte pana in anul 1993, cand a devenit presedinte de onoare al filialei; membru in Consiliul de conducere al revistelor Academiei Romane: Studii si cercetari de mecanica aplicata. Serie de meqanique appliquee etc.
De asemenea, este membru al unor societati stiintifice internationale precum: Structural Stability Research Council; Council on Tall Buldings and Urban Habitas; membru in Comitetul international de redactie al revistei Construction metallique – ceea ce atesta marele prestigiu de care se bucura in lumea stiintifica internationala de specialitate.
Atat de bogata este activitatea desfasurata de acad. Dan Mateescu, incat nu exista inginer din tara, care sa nu-i stimeze opera… O opera de exceptie, care l-a impus printre cei mai de seama profesori si oameni de stiinta romani.
De peste 70 de ani, profesorul si academicianul Dan Mateescu slujeste profesia careia i s-a dedicat, luminand si pe altii cu darurile invataturii domniei sale… Tot ceea ce a intreprins a stat sub semnul creatiei. De prestigiul de care se bucura inginerul Anghel Saligny (academician si presedinte al Academiei Romane la vremea sa) se bucura si acad. Dan Mateescu (in vremea noastra).
Opera domniei sale este si va ramane in stiinta si tehnica romaneasca exemplu, dar si bogatie spirituala pentru inginerii constructori.
…Lectii de o inalta tinuta stiintifica si autentic talent pedagogic.
…Proiecte de importanta majora cu solutii novatoare, viabile tehnic si eficiente economic.
…Studii teoretice si experimentale inedite a fenomenelor specifice elementelor si structurilor metalice (oboseala, stare de tensiune si deformatii, instabilitate etc.).
…Manuale publicate, devenite elemente de baza in studiul si proiectarea constructiilor metalice.
…Omul la poarta caruia cine a batut (dintre ingineri) n-a plecat… cu mana goala si i-a daruit din prea plinul mintii si inimii domniei sale (si printre acestia ma numar si eu).
…Cultul muncii, simtul dreptatii, respectul valorii, constiinta datoriei implinite! Parinte spiritual a multor generatii de ingineri! Din… lumina a dat lumina!
Acesta este inginerul, profesorul, omul de stiinta – omul de exceptie pe care am incercat sa-l prezentam prin cuvinte… totusi sarace fata de o minte de la care nu putini s-au adapat.
In stiinta si tehnica constructiilor din Romania, numele savantului Dan Mateescu reprezinta o culme greu de atins.
Si ce bine ar fi pentru tara, daca ar avea mai multe… asa culmi!
(Din vol. „Personalitati romanesti in constructii – autor Hristache Popescu)
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns