Dupa ce in mai multe numere ale Revistei Constructiilor v-am prezentat „Temple ale culturii – Ateneul Roman“, continuam serialul nostru privind ctitoriile de exceptie durate de-a lungul anilor in tara noastra cu referiri la una dintre cele mai reprezentative cladiri amplasate in centrul Bucurestiului: Palatul BNR (Banca Nationala a Romaniei).
Facem acest lucru pentru aducerea aminte a ceea ce a insemnat recenta consolidare, restaurare si functionalizare a acestui edificiu. Credem ca nu gresim fata de dumneavoastra prezentandu-va, in cateva numere ale revistei noastre, principalele elemente de interes privind evolutia acestor lucrari executate la Palatul BNR.
Cei care au dat actuala infatisare a cladirii si a altor edificii reprezentative sunt specialistii de la
Aedificia Carpati, societate condusa de binecunoscutul ing. Petre Badea.
Inainte, insa, de a vedea ce s-a facut pentru redarea cat mai corecta a infatisarii si functionalitatii acestui edificiu, sa urmarim „Cuvantul inainte“ exprimat de Guvernatorul BNR, dl Mugur Isarescu, in lucrarea „Banca Nationala a Romaniei: cronica restaurarii Palatului vechi“, lucrare aparuta la Editura Cadmos sub ingrijirea dnei Cristina Turlea din care vom extrage si noi cateva capitole ce se refera la lucrarile de reconstructie si modernizare.
Acei oameni ai mizelor mari care au inaltat Palatul BNR
Am citit, cu real interes, cartea „arhitectei noastre“, de la Banca Nationala, doamna Cristina Turlea. O carte scrisa cu talent si cu pasiune, in care cunostintele de arhitectura, despre care stiu de mai multa vreme ca sunt temeinice, se impletesc cu o surprinzatoare vocatie de scriitor.
Doamna Turlea s-a afundat in arhive si de acolo, dupa o meticuloasa cercetare, a scos la lumina, intr-o carte remarcabila, priceperea de a construi durabil si monumental a generatiei de specialisti in domeniu ce s-a format si s-a afirmat, pe pamant romanesc, la jumatatea veacului al XlX-lea.
Tema cartii de fata este o constructie de anvergura: Palatul Bancii Nationale. Arhitecta Cristina Turlea a scos, din dosare cu file ingalbenite, din albume cu vechi fotografii, planuri, documente, imagini de epoca din care a conturat istoria cladirii. Sunt descrisi pasii facuti pentru realizarea acestui monument arhitectonic. Dar cartea nu se rezuma sa descrie ziduri. Sunt puse in lumina si personalitatile ce au contribuit la inaltarea monumentului, in primul rand a lui Eugeniu Carada, intemeietorul de fapt al Bancii Nationale, care a insufletit realmente constructia palatului din Lipscani.
N-o sa rezum insa, in cuvantul inainte pe care am acceptat cu placere sa-l scriu, drumul parcurs de cand s-au turnat temeliile Palatului B.N.R. si pana cand impunatorul monument a capatat infatisarea pe care i-o stim astazi. Desigur, dupa inaltarea celui de-al doilea tronson, din strada Doamnei. Va sugerez sa cititi cartea si va asigur ca n-o sa regretati.
Ma voi opri, insa, asupra catorva intrebari care merita sa primeasca raspunsuri. Cum s-a nascut gandul de a inalta, pe pamant romanesc, intr-o societate abia scapata de durerile feudalismului, minuni ale arhitecturii in genul Palatului B.N.R.? Cum a prins el viata? Cine si cum l-a infaptuit? Sunt intrebari incitante. Iar raspunsurile la aceste intrebari constituie, astazi, veritabile teme de reflectie. Intai si intai, este relevanta ideea ca performante cum sunt cele obtinute atunci, in Romania de dupa Unirea de la 1859, pot fi numai rezultatul instructiei si al unei educatii alese, proprii oamenilor care le-au obtinut. Oameni ai mizelor mari.
Mai exista insa ceva: o temelie. Zona Lipscanilor – unde s-a dezvoltat centrul financiar, intr-o capitala europeana ce numara 200.000 de suflete si pe ale carei strazi apareau primele lampi electrice cu arc si se inmulteau tramvaiele cu cai – isi luase deja avant. Devenise, de fapt, una dintre cele mai circulate zone. Langa vechile hanuri, inca in viata, isi facusera aparitia moderne case de comert, case de schimb, tipografii, redactii de ziare, hoteluri. Si tot pe Lipscani, inima centrului istoric, functiona cea mai veche banca comerciala din Bucuresti, fondata in 1865. Iar in apropiere, pe Calea Mogosoaiei, se inaltase, inca din 1874, palatul Societatii de Asigurare „Dacia“. Tot pe Calea Mogosoaiei, ridicat tot in 1874, se afla primul sediu al Casei de Depuneri si Consemnatiuni.
Hanul „Serban Voda“, aflat in zona, simbol al feudalismului ce-si dadea sufletul, decazuse insa.
Asa ca proprietarul locului, Ministerul Finantelor, in cautare neincetata de venituri pentru bugetul statului, a raspuns fara sa stea pe ganduri cererii de cumparare initiate de Banca Nationala. Si l-a vandut.
La 3 noiembrie 1881 fusese deja semnat contractul de vanzare-cumparare. Si astfel Hanul „Serban Voda“, impreuna cu terenul, a intrat in proprietatea B.N.R. Procedura de vanzare-cumparare a fost finalizata la 10 februarie 1882. Pentru planurile Palatului, conducerea B.N.R. a apelat la doi arhitecti francezi. La 31 martie 1882, conditiile juridice fiind indeplinite, a fost semnat contractul cu Albert Galleron si Cassien Bernard. Arhitectii francezi se angajau sa execute un anteproiect al edificiului. Un an mai tarziu, la inceputul lui aprilie 1883, planurile definitive ale noii constructii erau gata. Iar la 12 iulie 1884 s-a pus temelia Palatului B.N.R. Lucrarile s-au incheiat in iunie 1890.
Francezii au facut treaba buna. Palatul B.N.R. a fost finalizat conform contractului. Toate serviciile Bancii Nationale s-au mutat in noul sediu. Daca, intr-o prima faza, Banca Nationala si-a construit palatul intr-o zona cu multe institutii financiar-bancare, in cea de-a doua faza s-a produs si la noi un fenomen specific tarilor cu piete dezvoltate, in apropierea Bancii Centrale s-a format o cetate financiara puternica. Treptat, Bursa si Camera de Comert si-au facut loc aici, alaturi de numeroase societati bancare. Toate fiind preocupate sa-si construiasca resedintele in apropiere de B.N.R. Sistemul bancar romanesc s-a dezvoltat astfel foarte rapid. Bancile comerciale si societatile de asigurari au inceput sa se inmulteasca. In jurul „Citadelei“, cum era numita Banca Nationala, sistemul institutiilor financiare a cunoscut o dezvoltare exploziva.
Epopeea acestei constructii monumentale, Palatul B.N.R., este descrisa minutios in carte. Sunt citate documentele vremii cu ochi de arhitect. Si sunt descrise cu vocatie de arhitect.
Dar autoarea nu pune punct aici. Merge mai departe, in timp, si surprinde momentele de asemenea complexe ale restaurarii acestui palat monumental. Pentru ca, de catva timp, in Bucuresti, a inceput reabilitarea centrului istoric. Banca Nationala, a carei renovare radicala este infaptuita prin propriile puteri, s-a integrat in acest proces.
Dupa ce, mai intai, s-a ingrijit de reconditionarea unei bijuterii arhitectonice: Palatul Chrissoveloni, situat tot in zona Lipscanilor, cu vestitele sali „Florentina“ si „Bizantina“. Lucrarile au fost incheiate in 1999 si City-ul bancar a mai dobandit o podoaba.
In Palatul Bancii Nationale, din motive functionale si operationale, lucrarile de restaurare au fost impartite in doua etape. Intai a fost refacut Palatul Nou. Lucrare incheiata de cativa ani. Apoi, s-a trecut la renovarea Palatului Vechi. Proces in curs de finalizare. Planurile de refacere pornesc de la hartile initiale, cea dintai datata la sfarsitul secolului al XlX-lea, cand Palatul Vechi se numara intre marile atractii ale „Micului Paris“, unde oameni cu minti de constructori si cu suflete de artisti au ridicat adevarate capodopere de arhitectura. Legate intre ele, cele doua palate ale Bancii Nationale traseaza, intr-o perfecta armonie, contururile unui minunat moment de arhitectura. Doamna arhitect Cristina Turlea surprinde, etapa cu etapa, toate momentele reabilitarii Palatului B.N.R. si redarii lui societatii romanesti de astazi intr-o lucrare-album care va ramane, sunt sigur, un document de referinta pentru istoria Bancii Nationale a Romaniei.
Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei
Consolidare, restaurare, refunctionalizare
In 1990, conducerea Bancii Nationale a Romaniei a constatat ca, la 100 de ani de la constructie, imobilul avea nevoie de interventii masive in lucrari de modernizare, restaurare a valorilor de patrimoniu, consolidare si refacere a tuturor categoriilor de instalatii. A hotarat sa intreprinda un proces masiv de restaurare a palatului vechi, actiune complexa si desfasurata in mai multe etape, incepand cu 2000.
Amploarea fara precedent a demersului a solicitat un plan realist si coerent, fundamentat pe fonduri substantiale si dublat de o decizie ferma. A fost nevoie, pe rand, de consolidari ale fundatiilor, de refacere a unor pereti, de redecorarea tavanelor, inlaturarea crapaturilor din ziduri, inlocuirea lemnariei uzate, innoirea mobilierului si a lampilor, repararea stucaturii, refacerea mozaicului si a scarilor, curatarea pietrei exterioare, reconformarea curtilor interioare, amplasarea unor noi ascensoare si inca multe altele.
Timp de 100 de ani, Palatul Bancii Nationale rezistase, totusi, timpului, pastrandu-si prestigiul si autenticitatea. Starea sa, insa, oglindea faptul ca, pe parcursul a jumatate de secol (1940-1990), nu se realizasera lucrari de conservare sau restaurare, ci, doar, de intretinere si reparatii, de multe ori de o calitate indoielnica. Chiar si modul de utilizare a spatiilor era, de multe ori, impropriu. Astfel, anul 1990 a gasit imobilul masiv ocupat de institutii distincte ce functionau total separat: banci comerciale, Casa de Compensatii a S.M.B., Institutul Bancar Roman, R.A. Imprimeria B.N.R. In aceste conditii, in perioada 1990 – 1994 s-au putut realiza reparatii minore, doar lucrari in zonele libere sau de interes imediat: holurile principale, parter si etaj, Sala Ghiseelor – devenita Sala de Marmura – scarile monumentale si, in unele camere, cu destinatie precisa – cele pentru presa si reprezentantii straini. Au fost facute si interventiile absolut necesare precum refacerea instalatiei electrice, fara a fi vizat imobilul in ansamblul sau.
Exteriorul imobilului se afla in aceeasi situatie. Fusese refacuta doar intrarea principala – treptele si gardul – fusese inlocuita tabla de pe cele cinci cupole si fusese schimbat iluminatul exterior.
Restaurarea si refunctionalizarea palatului se impunea cu atat mai mult cu cat functionarea moderna a bancii, inclusiv prin utilizarea sistemelor informatice, stabilea o alta relatie cu publicul, care nu mai impunea succesiunea traditionala a spatiilor.
De la fundamentarea deciziei la inceperea lucrarilor, a fost o etapa densa in care au fost realizate expertize, analize, studii, cercetari, consultatii, proiecte si au fost luate decizii, obtinute avize, acorduri si autorizatii administrative.
In anul 2001, Consiliul de Administratie a hotarat inceperea procesului de consolidare, restaurare si refunctionalizare a Palatului. Amploarea fara precedent a demersului solicita un plan realist si coerent, dublat de o decizie ferma.
Prin programele de investitii, dar si prin supunerea spre analiza Consiliului de Administratie a unor note punctuale, au fost aprobate fonduri pentru consolidarea si modernizarea palatului, parcurgandu-se urmatoarele etape:
• 2001-2003 – efectuarea de incercari nedistructive ale structurii de rezistenta si elaborarea expertizei tehnice prin care s-au stabilit solutiile generale de consolidare;
• 2001-2002 – intocmirea studiului de refunctionalizare a palatului prin care se stabileau destinatiile incaperilor si principalele etape in realizarea lucrarilor;
• 2003-2004 – intocmirea proiectului tehnic pe specialitati, obtinerea avizelor necesare lucrarilor, inclusiv a avizului Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si a autorizatiei de construire;
• 2004-2005 – intocmirea documentatiei de licitare si a caietului de sarcini, organizarea licitatiei si contractarea lucrarilor;
• 2005-2010 – realizarea lucrarilor de consolidare, modernizare si restaurare a elementelor de patrimoniu, corelat, pe etape.
Palatul fiind inscris pe lista monumentelor istorice, toate studiile, proiectele si lucrarile executate s-au supus principiilor si procedurilor stabilite prin normativele specifice patrimoniului construit.
Palatul Bancii este inscris ca importanta a constructiei la categorie „A“ – monument istoric de importanta exceptionala.
Palatul in Cifre da o masura a volumului de lucrari necesare consolidarii, refunctionalizarii si restaurarii. Sintetic ar putea fi prezentat astfel:
Suprafata construita (amprenta la sol) este de 3.800 mp, cu doua curti interioare.
Suprafata desfasurata, pe niveluri este in total de 19.070 mp, distribuiti astfel:
• subsol – 4.028,00 mp
• parter – 3.915,00 mp
• mezanin – 910,00 mp
• hoch parter – 715,00 mp
• etaj 1 – 3.360,00 mp
• etaj 2 – 2.780,00 mp
• pod – 3.362,00 mp
Regimul de inaltime pe niveluri este urmatorul: subsol 4,00 m; parter 7,50 m; mezanin 3,00 m; etaj 1 – 6,80 m iar cota la cornise este de 18,00 m.
Importanta arhitectural-istorica a Palatului a impus respectarea urmatoarelor principii de baza:
• intocmirea unui studiu arhitectural-istoric, pe baza documentelor de arhiva, care sa evidentieze o ierarhizare a interventiilor in timp si care sa traseze liniile generale pentru consolidare si restaurare;
• pastrarea volumetriei generale si a configuratiei in planuri a spatiilor reprezentative, cu eliminarea adaosurilor parazitare aparute in timp;
• reconfigurarea unor spatii numai in zonele lipsite de decoratii;
• redecorarea spatiilor afectate de transformari cu respectarea spiritului epocii, a rigurozitatii si monumentalitatii specifice;
• consolidarea imobilului fara afectarea fatadelor, prin interior si exclusiv in zonele cu spatii lipsite de decoratii originale;
• izolarea si protejarea spatiilor cu decoratiuni adiacente desfasurarii lucrarilor de santier;
• cercetarea in detaliu a elementelor decorative de patrimoniu (interioare si exterioare), realizarea de analize de laborator pentru stabilirea, pe categorii, a modului de interventie.
Expertiza structurii incadreaza imobilul in clasa de risc Rsll, ceea ce, raportat la efectele medii ale unui cutremur caracteristic zonei Bucuresti, corespunde unei constructii la care probabilitatea de prabusire este redusa (local posibila), dar la care sunt de asteptat degradari structurale majore. Raportul de expertiza, intocmit de SC Carpati Proiect pe baza incercarilor si masuratorilor efectuate, stabilea si argumenta ca structura de rezistenta a imobilului nu satisface prevederile minime legale privind protectia antiseismica a constructiilor, fiind necesara consolidarea.
Vechimea palatului face ca modul de conceptie si constructie sa nu mai raspunda cerintelor normelor actuale. Dincolo de aspectele strict normative, faptul ca interventiile in timp – in 1915, amenajarile galeriei la etajul l; in 1929, supraetajarea – desi pe ansamblu au intarit si completat structura de rezistenta, au condus la cresterea masei cladirii, distribuita la etajele superioare, cu efecte nefavorabile la miscari seismice. La toate acestea se adauga lipsa de interventii structurale ce a generat acumularea de avarii dupa fiecare dintre seismele din 1940, 1977, 1986 si 1990.
Din punct de vedere tehnic, executarea partiala a unor lucrari de consolidare este la fel de ineficienta ca si neexecutarea lor. Lucrarile partiale duc la schimbarea rigiditatii imobilului si inrautatesc modul general de comportare la cutremur.
Fiind nevoie de masuri de crestere a sigurantei structurii, una dintre probleme, pe langa cea a gasirii unei solutii structurale care sa nu afecteze spatiile cu finisaje deosebite si care sa permita o executie etapizata, a fost aprecierea rezistentei materialelor ce alcatuiesc structura. Aceasta pentru ca materialele componente – zidarie din caramida, zidarie din piatra, beton simplu si beton armat, otel sub forma de profile metalice, dar si foarte mult lemn – au rezistente proprii diferite, provin din etape de executie diferite si au un grad de dispersare foarte mare, diferind alcatuirea de la corp la corp.
Avand in vedere configuratia cladirii, pentru cresterea gradului de rezistenta la solicitari cu degradare ciclica, a fost conceput un sistem structural bazat pe crearea, pe toata inaltimea cladirii, a unor nuclee rigide cat mai uniform distribuite, legate intre ele cu elemente rigide in plan orizontal, plansee refacute si/sau rigidizate.
(Continuare in numarul viitor)
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 71 – iunie 2011, pag. 10
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns