Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,
În care te-adancira barbarii de tirani!
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarte,
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!
Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume
Ca-n aste mani mai curge un sange de roman,
Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume
Triumfator în lupte, un nume de Traian!
———————————————————————————
Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,
Romana natiune, ai vostri stranepoti,
Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viata-n libertate ori moarte!” striga toti.
———————————————————————————
Preoti, cu cruce-n frunte! caci oastea e crestina,
Deviza-i libertate si scopul ei preasfant.
Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,
Decat sa fim sclavi iarasi în vechiul nost’ pamant!
Versurile selectate din Imnul de Stat al Romaniei sunt de ani de zile perene. Adica, mai actuale ca niciodata, cu trimitere la ceea ce se întampla (paradoxal) cu deosebire dupa 1990. Simtamintele si sperantele de atunci s-au perimat si unele, chiar, s-au distrus în ciuda „spiritului post-revolutionar” declarat sus si tare de catre .toti cei care au gustat si gusta din „mierea” oferita de functiile de conducere prin care trec, prin rotatie, fie ca sunt la putere sau în opozitie. Ciocoii vechi si noi n-au mama, n-au tata! Ei se înfrupta cu nesat din ce-a fost sau a mai ramas din resursele acestei tari. Supravietuirea lor si-au asigurat-o, mai putin si pe cea a celor care spera si spera sa vada concret, cu ochii lor, deci, cum este „sa traiti bine”. Sperante desarte, de unde si actualitatea versurilor de mai înainte. Pe zi ce trece apar noi si noi specimene (nu le putem numi altfel) însetate de putere si averi care, sireti cum sunt, promit marea cu sarea unui popor credul la orice tampenie de pe urma careia ar putea profita cu ceva. Între creduli sunt destui imbecili care, prin cultura lor precara, nu pricep si nu-si pot explica niciodata daca un nou „Mesia” al unei televiziuni declarata „a poporului”, care le promite zeci de mii de euro, confiscarea averilor ciocoilor, locuinte, servicii, salarii, pensii etc., le si poate realiza visurile. Daca ar fi cinstit, respectivul si-ar pune la dispozitia celor pe umarul carora le plange, imensa sa avere dobandita cu atata sarg încat da de lucru DNA-ului. Subtil cum se crede, acesta ia, însa, în tarbaca alti ciocoi, neuitandu-se la barna din ochii sai. Conform unei vechi placi, tara n-are bani pentru ca se consuma prea mult! Ce investitii, ce infrastructura, ce productie, ce salarii decente, ce pensii? Daca privim mai corect consumul este la nababi si nu la „prostime“. Consumul, care secatuieste tara, se regaseste în imensele averi dobandite parca la concurenta. Sa nu cumva sa aiba altul mai mult decat el. Investitiile si constructiile sa ramana doar promisiunile lor, care nu mai prididesc sa ne asigure ce bine va arata tara si cetatenii ei dupa 2015, 2030… ! Dar, pentru a fi mai siguri pe noi, sugerez nu fredonarea ci actiunea în spiritul primului vers al Imnului de Stat al Romaniei.
Sa auzim numai de bine!
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns