CISC: Specialitate si interdisciplinaritate

Inginerii constructori participa la realizarea si intretinerea unui mediu construit conform cerintelor dezvoltarii durabile. Acest mediu este, in esenta, interdisciplinar, rezultand din interactiunea cerintelor unor factori umani diferiti (arhitecti, urbanisti, autoritati, beneficiari, ingineri din constructii), ca si a factorilor din mediul natural.

Comportarea constructiilor poate fi considerata ca un mod de manifestare a transformarilor pe care acestea le parcurg in procesul de interactiune cu mediul ambiant si cu ele insele. Nu vad de ce nu i-am privi si pe oamenii care concep si urmaresc niste constructii in aceeasi evolutie.

Formarea inginerilor este rezultatul unui efort de natura didactica si tehnica, pe durate considerabile, chiar si dupa ce au o diploma, si acesta se va reflecta mai tarziu in modul in care obiectele de constructii vor fi proiectate, realizate si urmarite, pentru ca inginerii constructori sa nu fie perceputi ca simpli executanti care vin si pleaca de la un amplasament. O lege a inginerilor constructori, de mai mult timp in dezbatere, ar putea reglementa o parte din activitatea acestora dupa ce au o diploma si doresc sa practice aceasta profesie. Dar sunt acestia deja niste „specialisti“? Depinde in ce directie.

Este de ajuns oare sa citesti Legea nr. 10/1995, cu regulamentele aferente si Normativul privind comportarea in timp a constructiilor – indicativ P 130-1999? Cei care lucreaza in domenii mai speciale (hidrotehnica, energetica, poduri, cai ferate etc.) gasesc un sistem instituit la locul de munca. Dar ce face un inginer obisnuit, atunci cand citeste ca, intr-adevar, legea calitatii in constructii prevede „efectuarea urmaririi comportarii in timp a constructiilor conform cartii tehnice a constructiei si contractului incheiat cu proprietarul…“, dar constata ca acel beneficiar nu are acea carte, dar, totusi, doreste sa stie ceva despre urma­ri­rea comportarii in timp?

O prima idee ar fi o mai specifica etapa de formare in viata universitara si exista facultati care, acum, includ aceasta materie in curicule. Mai ales acolo unde cadrele didactice sunt membri ai comisiei noastre. Pentru a activa ca specialist, profesionist, studentii sau, chiar cei cu diplome, trebuie sa primeasca un bagaj consistent de cunostinte, in diferite etape de formare. In acest context, in materie de educatie si formare a inginerilor, sunt de dezbatut treptele de parcurs in raport cu relatia dintre discipline, considerand urmatoarele sintagme consacrate:

• multidisciplinaritate – existenta unor discipline variate, disponibile, dar ale caror interdependente se poate sa nu fi fost inca evidentiate si care pot sa nu fie legate ca demers, deci o insumare fara integrare;

• pluridisciplinaritate – existenta unor discipline disponibile intr-o anumita succesiune, partial cu elemente de feedback, incomplet corelate dar fiind un prim pas spre integrare;

• transdisciplinaritate – existenta unor legaturi intre unele discipline, fara a fi intentionat coordonate, fiind o pluridisciplinaritate evoluata;

• interdisciplinaritate – existenta unui concept comun de progres in cunoastere, cu principii convergente, legaturi complexe intre discipline si multiple elemente de feedback.

Dar, cum si unde te poti forma spre a intelege aceste criterii si cerinte? Experienta CNCisC arata ca, de la multidisciplinaritate la interdisciplinaritate este un drum lung. Compor­tarea in situ a constructiilor, desi pare o situatie naturala curenta, implica, de la caz la caz, una dintre sintagmele descrise, adica o complexitate crescatoare.

Daca privim in istorie, in raport cu dezvoltarea sa, incepand cu Scoala de Poduri si Sosele, ca prima scoala tehnica superioara infiintata, ulterior in Politehnica si la ICB-UTCB, se constata o structura relativ comuna a disciplinelor de baza, similara cu a altor universitati tehnice existente acum in tara, structura ce reflecta si un anumit conservatorism, care poate actiona pozitiv sau negativ in cazul multor discipline studiate.

Cati profesori din generatia IT aduc in fata studentilor imagini proaspete si explicate con­vin­gator despre accidente si avarii in constructii? Cati studenti sunt trimisi in practica pe teren, macar sa vada niste cladiri si sa le descrie starea si posibilele cauze ale deteriorarii?

Pluridisciplinaritatea este, in principiu, reflectata in structura procesului didactic, pe facultati, curicule pe specialitati si ani de studii. Fiecare facultate are o traditie, schimbarile recente au venit, in general, prin taierea unor ore. Transdisciplinaritatea este evidenta in succesiunea unor anumite cursuri pe ani de studii. Ca tinta a proceselor de cunoastere si invatare, interdisciplinaritatea este un nivel superior, care este de preferat, dar pentru care nu este loc cu usurinta.

In Romania de azi, cu procesul Bologna introdus prin lege ca reforma si strategie in invatamantul superior, studentii sunt atrasi mai intai catre pluridisciplinaritate si transdisciplinaritate, prin discipline conditionate, asociate cu cateva discipline la alegere, criteriul fiind o anumita suma a creditelor.

Unele universitati tehnice au com­binat, cel putin institutional, construc­tiile din unul sau mai multe domenii cu instalatiile si arhitectura.

Daca ne-am referi la o facultate de constructii, interdisciplinaritatea este partial reali­zata prin:

• cursurile de la sectiile de ingi­nerie urbana (ingineria mediului, edi­li­tare, infrastructuri, metabolismul localitatilor);

• evaluarea sigurantei structu­rilor si a riscului seismic, partial acoperit de cursuri de inginerie si/sau master, inginerie in limbi straine etc;

• stiintele economice aplicate in inginerie, care beneficiaza, deja, de o specializare la UTCB;

• istoria constructiilor, un curs care poate deveni permanent;

• cercetarea teoretica si aplicativa in domeniu, cu participarea cadrelor didactice la proiecte, in parteneriat cu alte universitati si institute de cercetari.

Exista si domenii in care interdisci­plinaritatea nu este suficient exploatata, cum ar fi:

• in geotehnica, unde echipele sunt complet diferite de cele preocupate de seismologia inginereasca;

• in proiectele de licenta dominate de specificul catedrei de unde provine indrumatorul;

• in unele programe de masterat si doctorat si cursuri post-universitare dedicate, unele destul de teoretice;

• in unele domenii de doctorat, la care listele de conducatori stiintifici au ramas descompletate pe domenii importante, iar comportarea in situ nu figureaza ca domeniu de interes.

Ne putem intreba, desigur, cum sa aducem ceva nou, modern, in studiile privind comportarea in situ.

Modernismul si post-modernismul in constructii pot fi considerate atat in raport cu evolutia stilurilor din arhitectura cat si in raport cu:

• nevoia de a raspunde cerintei unei arhitecturi mai apropiate de om;

• identificarea tendintelor care la un moment dat fac sa nu mai fie vala­bila sintagma „forma urmareste functionalitatea“ si in consecinta, capacitatea de a face fata unor noi tipuri de combinatii de materiale in structuri.

In termeni ingineresti, modernitatea ar trebui sa insemne o capacitate suficienta de a intelege, in mod critic si a inova, a concepe si aplica noi materiale, solutii constructive, structurale si nestructurale, in raport cu evolutia pietei si cerintelor societatii. Ca exemple ar fi betoanele de inalta rezistenta, cladirile superinalte, podurile de foarte mare deschidere, casele eficiente energetic si/sau pasive.

In mod special, modernitatea ar trebui sa favorizeze aparitia noilor tehnologii, de ex. tehnicile de izolare a bazei, diagonalele cu sistem de amortizare, sistemele domotice inteligente. Dar si tehnicile avansate care ne pot ajuta sa cuantificam parametrii comportarii in situ ne sunt necesare: determinarile dinamice, termografia in infrarosu, tehnicile IT etc. Pentru compatibilizare cu alti specialisti s-ar impune o cultura tehnica extinsa in domeniu a absolventilor ingineri, spre a-i face par­teneri integrabili in diferite colective de lucru din firme si institutii, ca si in urmarirea de specialitate, extinsa, la obiective de interes public deosebit.

Universitatile nu ar trebui sa exacerbeze rolul creditelor pe discipline alternative fara definirea dife­ritelor optiuni care trebuie sa fie corelate spre a asigura interdisciplinaritatea. Trecerea la structura cu 3-4 ani de studii plus masterat si eventual, doctorat impune o analiza atenta a relatiei dintre curicula stu­diilor de baza si cea a etapelor care urmeaza in formarea continua, pentru a asigura o intelegere extinsa a relatiei dintre discipline.

Mobilitatea studentilor si circulatia specialistilor in cadrul Uniunii Europene nu trebuie sa neglijeze specificul deosebit al seismicitatii teritoriului Romaniei, care are drept consecinte precautiuni fata de aplicarea mecanica a unor cunostinte si solutii arhitectural-constructive preluate din alte zone.

Utilizarea de materiale moderne nu ar trebui sa insemne pereti cortina care ard sau care cad la seism ori vant, nicidecum sa puna in pericol cladirile de patrimoniu invecinate. Daca nu le urmarim in situ, nu putem arata ce anume era insuficient studiat, nu putem preveni accidentele.

Absolventii ingineri constructori vor fi parteneri la dezvoltarea terito­riului tarii si ei pot fi formati spre a se indrepta si catre Comisia noastra. Daca vom obtine recunoasterea unor ocupatii in domeniul CNCisC, vom deveni chiar atractivi.

Reducerea numarului de ani de studii ne poate taia avantul de a sugera materii noi, dar o disciplina atractiva in universitatile de constructii ar putea fi si „Teoria si practica monitori­zarii comportarii in situ a constructiilor“.

Macar la un master sau curs optional! Avem membri CNCisC care au acumulat atatea date si sunt expertii nostri.

In acest context, in universitatile cu specific de constructii, interdisciplinaritatea care ar servi si interesul CNCisC ar avea un mare potential de dezvoltare, in corelatie cu:

• arhitectura si urbanismul, dome­nii cu care contactele sunt mai putin vizibile (aspectele ingineresti ale dezvoltarii spatiale, infrastructuri);

• managementul prevenirii dezas­trelor si studiul unor actiuni extreme (explozii, terorism, incendii in cladiri inalte si la scara urbana);

• stiintele tehnologice, acoperite de cunostinte relativ clasice;

• legislatia generala si reglementarile tehnice in domeniu;

• cerintele dezvoltarii durabile, care au un specific diferit la diferitele discipline de baza.

Sugestiile noastre privind partene­riatul cu specialisti consacrati din domeniile de interdisciplinaritate, din Comisia Nationala Comportarea in Situ a Constructiilor, din alte universitati sau institute nationale de cerce­tare se pot referi la:

• invitarea mai multor cadre didac­tice la conferintele CNCisC;

• invitarea ca lectori la cursuri, membri in comisiile de examen de licenta si/sau diploma;

• invitarea ca membri in comisiile de examen de doctorat, evaluare si sustinere teza;

• practica sau vizita ghidata in laboratoare din institute de cercetare consacrate.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 73 – august 2011, pag. 48

Autor:
dr. ing. Emil-Sever Georgescu – vicepresedinte CNCisC, director stiintific constructii INCD „URBAN-INCERC“