Biblioteca de carte rara este formata din doua spatii: sala de lectura si depozitul de carte si este plasata la parter, pe latura Lipscani, intre intrarea principala si turnul din coltul spre strada Eugeniu Carada.
Mobilierul fusese distrus in timp iar spatiul, destinat bibliotecii inca de la infiintare, devenise impropriu functionarii. Doar in arhiva Bancii mai era pastrata imaginea initiala a bibliotecii.
S-a inceput cu realizarea unui proiect care a avut ca obiectiv stabilirea solutiilor arhitecturale, constructive si decorative, pentru refacerea bibliotecii. S-a urmarit o buna rezolvare functionala a spatiilor si o decorare reprezentativa, in armonie cu arhitectura cladirii, dar si dotarea conform necesitatilor tehnice actuale.
Biblioteca de carte rara si sala depozitului de carte au o suprafata de circa 130 mp si respectiv 80 mp.
In Ansamblu, spatiul beneficiaza de doua accese, unul din Holul principal de intrare din Lipscani, iar al doilea, din curtea interioara Carada.
Spatiul bibliotecii este ritmat de doua siruri a cate patru stalpi din fonta, cu capiteluri decorate.
Decorul capitelurilor corintice este realizat din stucatura. Aceste coloane au supravietuit tuturor transformarilor.
Stalpii au rol structural, venind in continuarea celor din subsol si reazema grinzile metalice ale planseului de peste parter dar, prin modul de realizare, au si un rol decorativ. Coloanele sunt elemente originale ce evidentiaza rezolvari constructive dupa principiile cele mai noi ale momentului respectiv.
Organizarea salii a fost gandita astfel: in traveea centrala (zona dintre cele doua randuri de stalpi de fonta) a fost amenajat spatiul de lectura, cuprinzand doua mese cu cate opt locuri de studiu. In zona ferestrelor se mai afla doua mese de lucru duble, iar in zona de capat sunt amplasate grupuri de sedere cu fotolii si masute joase.
Biroul custodelui a fost amplasat in axul intrarii curente, din curtea interioara Carada, si in imediata vecinatate a salii depozitului de carte.
Proiectul de consolidare prevedea atat consolidarea camerei destinate depozitului de carte (parterul turnului Lipscani-Carada), cat si suprabetonarea planseului in ambele spatii.
S-a inceput cu protejarea stalpilor si decopertarea planseului: desfacerea parchetului, a stratului suport si a umpluturii.
Pornind de la inaltimea incaperilor, de aproximativ 6 m, in sala de lectura s-a organizat un sistem de dispunere a fondului de carte, pe doua nivele, asa cum fusese initial, cu o supanta pe cei trei pereti interiori ai incaperii.
Supanta are o latime de aproximativ 1,5 m, iar accesul se face cu o scara elicoidala. Scara, ca si balustrada bogat ornamentata a supantei, constituie atat un element functional, cat si unul decorativ de o importanta aparte. Structura supantei este metalica si este incastrata in peretii grosi ai camerei.
Plafonul salii de lectura avea structura de rezistenta aparenta, din profile metalice. A fost realizat un plafon fals, casetat, decorat cu panouri, cu profilaturi discrete de ipsos, pentru a ritma spatiul si a da noblete ansamblului.
Perimetral s-au realizat profilaturi masive din paltin, baituite cires, ca intregul mobilier.
Biblioteca a fost dotata cu instalatii de curenti tari – iluminat si prize, instalatii de forta, curenti slabi – telefonie si retea informatica, iluminat de siguranta, instalatie de avertizare de incendiu si de protectie contra tensiunilor accidentale.
Corpurile de iluminat general sunt candelabre decorative, iar local, iluminatul este sustinut si de veioze montate pe mesele de lectura.
Piesele fixe ale mobilierului (bibliotecile inchise si deschise, mastile de radiatoare, lambriurile, balustrada si scara) sunt executate din masive de paltin si placi masivuite si furniruite cu cires.
Sala depozitului de carte nu are decoratii, iar mobilierul este modular, metalic, specific spatiilor de depozitare.
Deoarece, din punct de vedere al rezistentei la foc, ansamblul bibliotecii se inscrie in gradul II, categoria de importanta A, cu risc mare, cele doua usi de acces au fost dublate cu usi antifoc, cu deschidere culisanta. Instalatia de climatizare utilizeaza ventilo-convectoare montate diferit in cele doua spatii in functie de destinatia incaperii si caracterul decoratiei.
Sala de Marmura, vechea Sala a Ghiseelor, incheie spatiul circulatiei publice interioare, fiind cea mai mare a edificiului. Are o inaltime de 15,00 m, la cota maxima a acoperi, o lungime de 21,00 m si o latime de 12,50 m.
Tratarea compozitionala si plastica arhitecturii este subordonata destinatiei spatiului. Sala are doua registre suprapuse, corespunzand parterului si etajului l, urmand apoi acoperirea cu ferme metalice specifice sfarsitului de sec. XIX.
Registrul de la parter este alcatuit dintr-o succesiune de pile masive de zidarie intre care, initial, erau fixate ghiseele. Golurile dintre pile sunt terminate in arc in forma de semicerc, iar axul pilelor este decorat cu un buton fixat in zidarie. Deschiderile au o latime de 3,20 m si sunt dispuse cate cinci pe fiecare latura si trei in capatul opus intrarii. Trecerea la registrul superior este marcata de o cornisa dreapta, relativ simpla.
Registrul al doilea, corespunzand etajului l, este ritmat de succesiunea distantelor egale dintre perechile de coloane, in stil compozit, care accentueaza ascensiunea pe verticala dand monumentalitate spatiului.
Golurile dintre coloane se termina tot in arc, in forma de semicerc. Ele permit deschiderea spre galeria continua dezvoltata pe trei laturi ale salii. Cele trei deschideri, de pe a patra latura, constituie accesul spre Holul central de la etaj.
Decoratia bogata a acoperirii mascheaza constructia metalica ce se termina la cota maxima cu un luminator. Suprafata curba dintre cornisa si luminator este ritmata in suprafete marginite de arce cu muchii iesite, minutios decorate in stucatura. Arcele reazema pe cornisa ordonantei etajului l, prin intermediul unor steme sprijinite lateral de cate doua personaje feminine.
La colturile salii, in fata stemelor cu insemnele Bancii, este plasat cate un vultur. Intercalat arcelor, deasupra nivelului stemelor, se desfasoara un registru de lunete semicirculare, bogat marcate cu profilaturi stucate.
Acoperirea se termina cu un mare luminator suspendat. Iluminatul natural al salii este asigurat de acest luminator si de registrul lunetelor.
(Continuare in numarul viitor)
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 74 – septembrie 2011, pag. 20
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Faci un comentariu sau dai un răspuns?