Oare asa sa fie? Este intrebarea ce-mi vine in minte ori de cate ori ma gandesc la nenumaratele mele articole si interventii la autoritatile statale coordonatoare ale activitatilor din constructii in tara noastra (MLPAT, MTCL, MDRT sau cum s-or mai fi denumit in ultimii 21 de ani) sau la breasla constructorilor reprezentata de numeroasele asociatii profesionale si patronate din domeniu.
Cred ca s-au plictisit si redactiile revistelor care mi-au dat ocazia de a profita de libertatea cuvantului, sperand, ca si mine, la o reactie pozitiva din partea celor vizati, avand in vedere importanta problemelor tratate pentru societatea si economia romaneasca.
M-am adresat Presedintiei tarii, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei, personal, senatorilor si deputatilor ingineri constructori, primului ministru al Guvernului Romaniei, ministrilor, ministerelor coordonatoare ale activitatilor din constructii, inspectorilor generali din Inspectoratul de Stat in Constructii, atragandu-le atentia asupra necesitatii pastrarii, in buna stare de functionare, a fondului construit existent, fond ce reprezinta principala bogatie durabila a tarii, expresia muncii creatoare a inaintasilor nostri. Nu este suficient sa avem grija de monumentele istorice si arhitecturale pe care sa le putem incorpora in traseele turistice, ci trebuie sa avem grija de toate constructiile existente pe teritoriul tarii noastre.
Constructiile adapostesc si suporta toate activitatile umane (inclusiv cele spirituale, precum bisericile care mijlocesc legatura cu Dumnezeu) fiind, astfel, de cea mai mare utilitate pentru oameni si societate, dar – si sa nu uitam asta – ele pot deveni o amenintare serioasa daca sunt lasate sa se degradeze, in lipsa unei urmariri competente si a interventiilor necesare pentru mentinerea aptitudinii lor pentru exploatare.
Niciun presedinte, niciun guvern si nicio autoritate publica locala nu vor putea fi iertate daca neglijeaza aceasta indatorire civica. Sa ne fereasca Dumnezeu de „Marele cutremur“ de mult anuntat, de noi si puternice inundatii, de vijelii, de tornade, de tsunami si alte manifestari potrivnice ale naturii, care sa ne gaseasca cu baraje, poduri, sosele, centrale electrice de toate tipurile, spitale si alte cladiri de diferite destinatii, cu rezistenta slabita din cauza neglijarii unor masuri de cea mai mare importanta, cum este implementarea unui sistem de monitorizare a comportarii „in situ“ a constructiilor.
Monitorizarea comportarii „in situ“ a constructiilor nu este o joaca, nu este nici o simpla formalitate, ci este o activitate de mare responsabilitate, de constiinciozitatea executarii ei putand depinde vieti omenesti si proprietati materiale. Si in prezent sunt destule semne ingrijoratoare privind siguranta oferita de constructii: cad acoperisuri si copertine sub greutatea zapezii necuratate la timp, cad tencuieli si ziduri intregi nesupravegheate si neingrijite, omorand oameni, cad poduri degradate cu trecerea anilor sub navala apelor dezlantuite. Nu mai vorbim de plaga drumurilor noastre pline de gropi si lipsite de supraveghere. Sa ne gandim la miile de blocuri lasate in grija unor administratori care sa le intretina, repare, reabiliteze, explicand, in plus, locatarilor cum va rezista blocul la cutremur, iar ei, administratorii, sunt avocati, medici, gospodine etc., fara o pregatire tehnica in domeniul constructiilor, ci, doar, al administratiei si contabilitatii.
Comisia Nationala Comportarea in situ a Constructiilor, al carei presedinte fondator am fost in urma cu aproape treizeci de ani, si-a propus sa militeze pentru prezervarea fondului construit existent si sa mentina treaz interesul intregii societati pentru rezolvarea problemelor legate de comportarea „in situ“ a constructiilor si a aptitudinii lor pentru exploatare.
In acest sens, am propus, in decursul anilor de dupa 1989:
• revizuirea si imbunatatirea Legii nr.10/1995 privind calitatea in constructii, prin axarea prevederilor ei pe definirea sarcinilor ce revin diferitelor activitati implicate in acest domeniu si care formeaza, de fapt, adevaratul sistem al calitatii in constructii;
• introducerea in COR a ocupatiilor ce deriva din activitatea de monitorizare a comportarii in situ a constructiilor, respectiv cele de „responsabil cu urmarirea curenta a comportarii in situ a constructiilor“, „specialist in urmarirea speciala a comportarii in situ a constructiilor“ si „expert in monitorizarea (urmarire si interventii) comportarii in situ a constructiilor“. S-ar creea, in felul acesta, corpul de ingineri si tehnicieni constructori specializati si competenti in aceasta activitate, asigurand calitatea pentru constructiile existente;
• acordarea, asociatiei noastre „Comisia Nationala Comportarea in situ a Constructiilor“ a calificativului „de utilitate publica“ pentru ca prin scop si obiective este cea mai utila societatii civile formate in totalitate din constructori si beneficiari / utilizatori de constructii.
Asta este si nimic nu poate schimba aceasta realitate! Dar…
Cei ce ar trebui sa auda, tac si se fac ca nu s-a spus nimic. Oare de ce?
Responsabilitatea fata de cetatenii tarii este prea mare pentru ca aceste semnale de alarma sa poata fi trecute cu vederea. De data aceasta, tacerea nu este de aur si nici macar de argint, ci de tabla goala neagra, neacoperita, necamuflata.
Pax vobiscum!
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 75 – octombrie 2011, pag. 16
Autor:
dr. ing. Felician Eduard Ioan Hann – presedinte de onoare al Comisiei Nationale „Comportarea in situ a Constructiilor”
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns