Echipare si amenajare ambientala in continuitatea spatiului urban

Locuri prestigioase din vechile orase dovedesc relatia binefacatoare dintre arhitectura si celelalte arte. Dar acest lucru evident pare ca a inceput sa fie uitat, cu timpul.

Dorinta manifesta de a reinvia sinteza artelor a fost exprimata la inceputul secolului al XX-lea, de catre unele curente – cubism, futurism, constructivism, de Stijl, Bauhaus – care nu au reusit, insa, sa restabileasca, pe deplin, dialogul natural de altadata dintre cel ce construieste si artist.

Catre jumatatea secolului XX, arta si tehnologia se disociaza. Dar o reactie fireasca se contureaza impotriva monotoniei, a unui urba­nism strict functional, a suprematiei traficului intr-un univers de energii suprapuse, fara legaturi organice, in care omul isi pierde simtul de orien­tare. Astfel incat, in ultimii 40-50 de ani, unele curente cauta sa redea arhitecturii si celorlalte arte locul lor hotarator in societate si in oras. Nu numai prin implinirea cladirilor dar si prin valorificarea spatiului urban.

In alcatuirea scenografiei se recurge la gama de elemente si de mijloace specifice arhitecturii: planuri succesive, ritm, dominante si contraste, rapoarte controlate intre dimensiunile constructiilor, intre zo­nele de umbra si cele de lumina – proportii, elemente de scara, efecte de perspectiva, vegetatie, mobilier urban.

Anvelopa, inauntrul careia se pe­trec evenimentele cotidiene, deter­mina un cadru care se echipeaza adecvat.

Spatiul devine locuibil, gratie mobilarii sale cu obiecte utile scena­riului urban. Unele dintre acestea, considerate cu un caracter predominant utilitar, sunt indispensabile traficului stradal: indicatoare, semna­lizare, elemente de protectie a pietonilor, lampadare, statii de transport in comun; altele raspund trebuintelor practice curente care privesc populatia si orasul: cabine telefonice, cutii de scrisori, chioscuri, vitrine, locuri de stat, firme si panouri publicitare, ceasuri, suporturi de biciclete, cutii pentru deseuri, grupuri sanitare, hi­dranti de incendiu, cantare, automate pentru vanzare, pergole care apara pietonii de ploi si de soare. In sfarsit, la fel de trebuincioase sunt cele decorative, care contribuie la satisfacerea este­tica a publicului, cuprinzand simboluri sau referinte la orizontul ludic ori ecologic: obiecte de arta sau elemente ornamentale, drapele, jocuri, bazine, fantani si arbori.

Mobilierul urban, definit ca „ansam­blul obiectelor sau dispozitivelor publice si particulare, instalate in spatiul public si legate de o functiune sau de un serviciu oferit colectivitatii“, cuprinde, de asemenea, vestigii istorice, imprejmuiri, ziduri de sprijin, gradene, aparatori pentru arbori si multe altele inca. Numarul si varietatea unor astfel de obiecte este atat de mare, incat, fara o corelare logica si fara o tratare unitara, ele ar putea transforma spatiul public intr-un depozit dezordonat.

O lucrare de referinta in literatura de specialitate din tara noastra, „Mobilier urban“ a arhitectului Petre Derer analizeaza intr-o ordine rigu­roasa, diversele tipuri de obiecte si de mobilare, de executie si de gospodarire, in unitatea indestructibila a mediului din care fac parte. Ea se alatura, astfel, unor preocu­pari din lucrari ca „Urban Spaces” a lui David Kenneth Specter, aparuta in acelasi an sau din „Cities” a lui Lawrence Halprin.

Cea mai mare parte a obiectelor din familia mobilierului urban, care sunt folosite in spatiile pietonale, cuprind, laolalta, calitati utilitare si decorative. Pe deplin justificate din punct de vedere functional – lampa­dare, banci, umbrele – prezinta, prin design, forme rationale si agreabile si constituie elemente de scara ale mediului.

Ele reusesc, adeseori, sa insemne locul, prin silueta, textura si culoare si sa incorporeze, totodata, atmosfera epocii. Este cazul balus­tradelor rea­lizate de Guimard pentru intrarile statiilor de metrou din Parisul anilor 1899-1904. La randul lor, elemente preponderent decorative – plantatii, fantani, oglinzi si jocuri de apa – insumeaza insusiri practice, contribuind la stabilirea si la mentinerea unui microclimat de rela­xare, de improspatare si de confort.

Proiectantul ambientului si al componentelor acestuia trebuie sa aiba – ca generalist – o privire larga si intelegatoare, dar si sa se apropie, in acelasi timp, ca interpret sensibil, de fiecare obiect in parte. El tine seama de transformarile pe care le prezinta obiectele, in functie de ora si de anotimp, de conditiile atmosferice, de miscarea pietonilor sau de propriile lor deplasari precum si de schimbarea functiunilor din unele strazi si piete, care devin succesiv, in timpul zilei sau al saptamanii, loc de plimbare, de cumparaturi sau de spectacol, ca in rue St. Antoine de langa Place des Vosges – Paris. Totodata, proiectantul ia in conside­rare ca zonele centrale cuprind grupuri eterogene de persoane cu diferite varste, orientari, capacitati si profesiuni, care au, deci, diverse comportamente in spatiul arhitectural, in cadrul unor plimbari, cumparaturi, momente de contemplare, discutii sau jocuri.

In cadrul orasului, tratarea spa­tiului pietonal poate fi mai bogata si mai variata, deoarece – pe aceeasi distanta parcursa – pietonul are timp sa receptioneze un numar mai mare de informatii decat calatorul din vehicule. Semnalele care se succed in intervale mai scurte de 1/16 sec. nu pot fi dife­rentiate, astfel incat, un automobilist in viteza nu poate sesiza o aglome­rare de detalii.

In multimea obiectelor de mobilier urban, un element de baza, unificator, al zonei pietonale, este pardoseala. Prin desenul pavajelor ritmate, cu forme geometrice sau cu decoratii figurative, prin textura sa vizibila, pardoseala marcheaza o scara, stabileste o masura cu care pietonul isi apreciaza deplasarea. Pe langa mici piese edilitare (borduri, rigole, guri de canal), pavimentul poate cuprinde elemente de informare si de direc­tionare.

Prelungirea pardoselii pe o a treia dimensiune se face prin rampe, gradene si scari, in strazi si in piete, care aduna pietonii, nu numai in trecere dar si la odihna, la soare, la sfat. In palatele antichitatii cretane sau la City Corp Center – New York, in noua piata din Targu Mures sau in cartierul La Défense din Paris scarile sunt functionale, dinamice si sculpturale; pornind de la acelasi pas, ele capata nenuma­rate interpretari.

Calitatile apei, folosita ca spectacol in cadrul orasu­lui, determina nu numai aprecieri unanime dar si participarea efectiva a publicului care intra in jocul de ape din cunoscuta zona pietonala din Portland, Oregon, arhitect peisagist L. Halprin.

Plantatiile si apa iau parte la spectacolul cinetic al locului, de la un moment la altul si de-a lungul anotimpurilor, daca reusesc sa domine spatiul apropiat si nu sunt incorsetate in volume masive de beton si piatra. Ele se asociaza, in mod sugestiv, cu celelalte piese de mobilier urban, cu sculpturi si cu panouri decorative, cu nenumarate elemente grafice care intervin in viata curenta a spatiului pietonal.

Cu toata personalitatea si cu pregnanta lor specifica, lucrarile de arta nu stau izolate ci se integreaza in mediul urban. De multe ori fac corp comun cu pardoseala, ca decoratia lui Joan Miro pe esplanada Las Ramblas din Barcelona; sau se compun in curti-gradini, ca obiectele concepute de Isamu Noguchi pentru sediul UNESCO din Paris.

Artistii sunt asociati echipelor pluridisciplinare, in proiectarea noilor asezari urbane din Franta, in ale caror spatii publice pietonale isi ga­sesc loc valoroase lucrari de arta. Un dialog se stabileste intre arhitect si artistul plastic, la nivelul proiectului de ansamblu, determinand o conceptie unitara si o integrare benefica a artei in spatiul arhitectural.

In car­tierul La Noé din Chanteloup Ies Vignes proiectat de arh. Émile Aillaud, Ewa Brukalski deseneaza pavajul din piata Cochiliei, care aminteste de reteaua de trasee din piata Campidoglio – Roma.

Daca peisajul cotidian al orasului este luat in considerare inca de la elaborarea schemelor generale urbane, spatiile publice pietonale pot fi gandite ca o retea-suport a vietii colective, cu locuri de identificare urbana. La Cergy-Pontoise sau la Saint-Quentin-en-Yvelines, in Vaudreuil sau in La Grande Borne piete si strazi pentru pietoni ofera prilejul unor solutionari plastice originale, care depasesc vechile formule.

In alte parti ale lumii si in cadrul altor programe urbane, zonele folo­site de pietoni se implinesc prin cuprinderea lucrarilor de arta in spatiul arhitectural. La San Sebastian in Spania, Eduardo Chillida participa la amenajarea sculpturala a cheiului maritim, prevazut cu gradene, cu pavaje robuste si cu elemente spati­ale metalice. La New York, scuarul din fata ansamblului Rockefeller pe Fifth Avenue este dominat de marele Atlas in bronz, suportand globul teres­tru, iar in zona N. Y. University Village, sculptura „Portretul lui Sylvette“, de Picasso, se profileaza pe blocurile turn proiectate de I. M. Pei.

Statii importante ale metroului din Paris, Lyon si Marsilia, sau din Hanovra si Samarkand sunt decorate de artisti plastici. Acestia reali­zeaza, la Bruxelles, plafoane cinetice cu oglinzi concave din tole de otel inoxidabil, panouri murale, pavaje ceramice colorate, jocuri de oglinzi colorate. La Stockholm, statii reali­zate dupa 1970 – ca Kungsträdgarden – pastreaza aparenta roca bruta in care a fost sapata galeria; in unele zone, tavanul boltit si peretii de granit sunt pictati cu mari decoratii florale.

O pondere crescanda o au, in peisajul spatiilor pietonale, elemen­tele grafice – inscriptii, pictograme, embleme, simboluri – pentru informare, orientare si reclama. Cu un scop bine definit, de a face cunoscute, direct si simplu pentru toti, o serie de date, grafica a ajuns sa acapareze intregul oras, indeosebi in tarile avansate. Pentru a lupta impotriva avalansei vizuale, care insumeaza afise, firme, indicatoare, anunturi, adeseori luminoase si mobile, si nu intotdeauna de calitate, specialisti si institutii de profil actio­neaza in sensul unei organizari unitare si estetice in domeniul mobi­li­erului de comunicare vizuala.

Daca apreciem semnul ca un element al mediului si urmarim relatiile care se stabilesc intre semne si persoanele care le privesc, trebuie sa raspundem unor cerinte referitoare la continutul, cantitatea, amploarea si semnificatia informatiei. Sub orice forma ar fi transmisa, informatia trebuie sa fie usor inteleasa, sa fie corect dramuita, sa fie pusa la locul potrivit, sa foloseasca semne similare pentru comunicarea aceluiasi lucru in diverse locuri, sa transmita mesaje usor de interpretat.

Inscriindu-se printre promotorii design-ului, finlandezii anunta o serie de principii de plasare a semnelor si realizeaza un ambient cu o grafica de calitate, in zona pietonala cu caracter comercial care cuprinde si accesele la statia noului metrou din preajma garii centrale din Helsinki. Numeroase sisteme de semne, functionale si corect dese­nate, privesc pietonul, anuntand directii, intrari sau iesiri, scari si pasaje subterane, traversari, escalatoare, covoare rulante, dotari pentru persoanele cu dizabilitati. Altele se refera la servicii care se gasesc la dispozitia pieto­nilor: alimentatie pu­blica, fantani cu apa potabila, statii de transport in comun, jocuri, cosuri de hartii.

Pentru metropolitanul din Portland – S.U.A., a fost realizat de Ilium&Associates, un sistem grafic de informare care include marcarea trece­rilor pentru pietoni, chioscuri pentru tichete de autobuz, pardoseala strazii si indicatoarele sta­tiilor. Totodata, un cod colorat de pictograme simbolizeaza cele sapte zone ale regiunii metropolitane, cu o tinuta grafica de foarte buna calitate.

In Brazilia, o echipa de designeri, urbanisti, arhitecti, economisti, sociologi si tehnicieni, sub indrumarea lui Mario Paulo C. Monteiro, a conceput un plan de programare vizuala urbana pentru o localitate de 230.000 locuitori: Juiz de Fora, langa Rio de Janeiro si Belo Horizonte.

Alaturi de celelalte forme ale mobilierului urban si impreuna cu apa si cu arborii, cu variatele lucrari de arta, grafica ramane una dintre importantele mijloace de particularizare si de animare a spatiului pietonal.

Fie ca reprezinta obiecte de utilitate practica, pure decoratiuni sau simple indicatoare, toate elementele de mobilier urban se asociaza cu tesutul urban, cu obiectele singulare de arhitectura, pentru a crea o unitate, o expresie unica fiecarui spatiu. Spatiul urban are sansa sa se integreze in structura orasului si sa-si contureze o fizionomie unica pentru a intruchipa astfel spiritul locului. Tratate uneori ca elemente neimportante sau parazitare, toate acestea constituie, in fapt, repere pentru locuitori sau vizitatori. De aceea, alegerea si folosirea lor trebuie facuta cu cat mai multa grija si pricepere.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 79 – martie 2012, pag. 54

Autor:
arh. Sebastian Savescu