Au trecut mai bine de 20 de ani de cand incerc sa conving lumea de necesitatea modificarii legii privind calitatea in constructii (Legea nr. 10 – 1995) aflate acum in vigoare cu toate modificarile aduse de la prima forma a aparitiei ei in 1992. Se pare ca problema revine in actualitate, astfel ca am ocazia sa reiterez ideile si propunerile mele.
Actuala lege a fost initiata de Autoritatea de Stat in Constructii dupa decembrie 1989 din dorinta de a continua tinerea sub controlul ei a activitatilor din domeniul constructiilor pe modelul practicat dupa cutremurul din 1977 prin Legea nr. 8 privind siguranta, functionalitatea, durabilitatea si calitatea constructiilor. In felul acesta se justifica si reaparitia Inspectiei de Stat in Constructii, desfiintata imediat dupa revolutie. Elaborarea primei forme a acestei legi a fost incredintata unui colectiv de cercetatori din INCERC, sub coordonarea mea. Rezultatul a fost un text pe patru pagini care n-a placut comanditarului, dar care a constituit scheletul urmatoarelor forme elaborate sub coordonarea directa a ISC si in folosul net al acestei reinviate institutii.
Principiul de la care am pornit noi atunci a fost ca o LEGE trebuie sa fie clara (usor de inteles si asimilat), concisa (fara explicatii inutile), durabila (sa nu necesite schimbari cu proceduri complicate parlamentare), sustenabila (prin detalieri reglementare adecvate timpului) si stimulativa (prin promovarea initiativei si a recompenselor).
Din nefericire, noua Lege a iesit total diferita fiind de fapt, un hibrid rezultat din combinatia: autoritarism de stat si orientarile promovate de UE, prin directivele sale.
Avand in vedere posibilitatea unei schimbari benefice, revin cu principalele propuneri privind baza de pornire in modificarea legii actuale privind calitatea in constructii.
1 – Calitatea in constructii ar trebui inteleasa ca o performanta de comportament care satisface conditiile de utilitate derivate din cerintele fundamentale ale beneficiarilor privind siguranta, confortul si economia in exploatare.
Performanta in constructii ar trebui inteleasa ca o proprietate de comportament realizata “in situ”, respectiv in amplasamentul constructiei.
Performantele constructiilor sunt multiple, definite istoric pe baza cunoasterii si definirii fenomenelor de comportament si a marimilor insotitoare acestora si sunt proprii tuturor constructiilor, fiind indisolubil legate de acestea pe tot parcursul existentei lor.
Toate constructiile prezinta performante ca rezistenta la actiuni fizice si chimice, stabilitate de forma si pozitie, elasticitate, deformabilitate, confort acustic, vizual, antropodinamic, durabilitate, flexibilitate etc.; Acestea nu sunt calitati, ci proprietati de comportament. Definirea acestora ofera posibilitatea folosirii lor drept criterii de apreciere a masurii in care, in evolutia lor in exploatare, satisfac cerintele beneficiarilor. Daca o performanta satisface conditia de utilitate conforma cu destinatia functionala a constructiei, ea devine, pentru constructia respectiva, calitate. In concluzie, o constructie are atatea calitati, cate performante ale ei satisfac conditiile de utilitate impuse de destinatia sa functionala. Suma calitatilor unei constructii defineste calitatea ei globala, respectiv, aptitudinea ei pentru exploatare.
Scopul tuturor activitatilor din domeniul constructiilor (conceptie, proiectare, executie, exploatare, monitorizarea comportarii, control, asistenta, expertiza, invatamant etc.) este, de fapt, realizarea si pastrarea unor constructii apte pentru exploatare. Drept urmare, comportarea in situ a constructiilor este rezultanta / suma existentei performantelor ei, iar aptitudinea pentru exploatare este rezultanta / suma existentei calitatilor ei, calitatea sa globala.
Adoptarea acestui concept ar simplifica foarte mult formularea textului unei eventuale legi privind calitatea in constructii, scopul acesteia urmand a fi asigurarea aptitudinii pentru exploatare a constructiilor.
2 – Legea, ca orice lege facuta de oameni, se adreseaza acestora, in ideea dirijarii activitatilor lor astfel incat sa se realizeze scopul urmarit. In consecinta, daca se insista pe definirea unui sistem al calitatii, acesta ar trebui sa cuprinda exclusiv activitatile a caror desfasurare contribuie la atingerea acestui scop.
3 – Daca legea nu se refera la toate constructiile, ci exista si exceptii, logic ar fi (si mai economicos ca formulare), sa se precizeze valoarea de inventar a constructiilor peste care acestea sunt supuse prevederilor legii.
4 – Pe langa sanctiunile aducatoare de venituri la bugetul ISC ar trebui prevazute si recompense stimulatoare material si moral (la asigurare, licitatii, concursuri etc). Valoarea amenzilor ar trebui exprimata nu prin date numerice absolute, ci prin raportarea lor la alte valori (de ex. valoarea de inventar a constructiei de referinta afectata).
Ar mai fi multe de spus, in primul rand asupra necesitatii si oportunitatii unei asemenea LEGI in contextul european in care, dupa stiinta mea, recomandarile UE nu sunt preluate, ad litteram, in LEGE, ci si in alte forme de reglementare, mai flexibile si nu neaparat privilegiind institutiile de control ale statului.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 91 – aprilie 2013, pag. 8
Autor:
dr. ing. Felician Eduard Ioan Hann
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
1 ping
Dorobantiu Lucian a spus:
07/05/2013 at 06:23 (UTC 2)
Cea mai mare greseala a legii este faptul ca nu impune separarea proiectarii, executiei, verificarii si urmaririi. Aceeasi firma sa nu poata face decat una din cele de mai sus.