In episodul de fata, continuand seria prezentarilor din Revista Constructiilor despre «Stabilitatea si siguranta in exploatare, optimizarea functionala, tehnologica si organizatorica a ansamblului institutional „Teatrul National I.L. Caragiale Bucuresti” corpurile A, B, C si D, putem mentiona ca, la majoritatea Salilor de spectacole importante existente in lume (Teatrul National din Londra, Centrul Barbican din Londra, Lincoln Center din New York, Covent Garden din Londra etc.), se urmareste deschiderea edificiului pentru publicul larg pe toata durata unei zile (de exemplu: orele 9.00 – 23.00). Aceasta se realizeaza prin crearea unor functiuni de atractie sociala diversa, cu flux continuu si acces liber (fara o legatura directa cu destinatia spectacol): librarie sau profil specific, expozitii, cafenele, restaurant, galerii de arta, spatii multifunctionale etc., controlul accesului in salile de spectacol facandu-se la usile de intrare ale acestora.
Pornind de la o asemenea idee, Ministerul Culturii, care este si investitorul lucrarii, a alocat fondurile necesare consolidarii si amenajarii Teatrului National Bucuresti si totodata transformarii lui intr-un edificiu cu larg acces public, prin crearea unui pol de atractie sociala diversa.
Utilizarea acestei cladiri pentru functiunea propusa impune lucrari importante de consolidare si amenajare, fapt pentru care a fost necesara evaluarea corecta a situatiei existente.
Prin realizarea investitiei se urmareste, in primul rand, consolidarea ansamblului actual si transformarea Teatrului National Bucuresti intr-un edificiu cu larg acces public. Modificarea functionalitatii va conduce la crearea unor spatii noi pentru desfasurarea manifestarilor culturale, urmarindu-se deschiderea acestora spre publicul larg pe toata durata zilei. Se vor obtine, astfel, noi functiuni de atractie sociala, se va fluidiza circulatia din interiorul cladirii, se vor reface finisajele, dotarile si instalatiile conform noilor cerinte de functionalitate. Reamintim ca Teatrul National Bucuresti, edificiu de referinta al Bucurestilor, a fost construit intre anii 1965-1973, primul spectacol, „Apus de soare” de Barbu Stefanescu – Delavrancea, jucandu-se in decembrie 1973.
CONCEPTUL DE REFUNCTIONALIZARE A TEATRULUI NATIONAL „I. L. CARAGIALE”- BUCURESTI
1.A. – Transformarea TEATRULUI NATIONAL “I. L. CARAGIALE” – BUCURESTI, denumit in continuare “TEATRUL”, dintr-un complex de sali de teatru cu anexele respective, intr-un CENTRU CULTURAL similar Teatrului National din Londra, Centrului “Barbican” – Londra, Centrului Cultural „Lincoln” – New York (de exemplu), cu acces public intre orele 9:00 – 23:00 si cu acces controlat cu bilete, la usile salilor de spectacol.
1.B. – Optimizarea tehnologica si functionala a zonelor tehnice existente: ateliere, depozite, centrale tehnice.
1.C. – Optimizarea functiunilor artistice existente:
1.C.1. Functiuni artistice de pregatire a spectacolelor:
1.C.1.1. Sali de repetitie;
1.C.1.2. Biblioteca;
1.C.1.3. Clubul personalului;
1.C.1.4. Restaurantul actorilor;
1.C.2. Functiuni artistice publice:
1.C.2.1. Realizarea mai multor sali de spectacol de dimensiuni mai mici, cu geometrie flexibila nepredeterminata, oferind o diversitate a posibilitatilor de abordare a conceptului punerii in scena;
1.C.2.2. Intregirea conceptului Salii „Atelier”;
1.C.2.3. Amplasarea cabinelor tehnice de regie sunet si lumini, acolo unde este posibil, in locuri optime de urmarire a spectacolului;
1.C.3. Abordarea solutionarii corpului „Sala Mare” in exclusivitate, ca o consecinta a rezultatelor obiective ale expertizelor de rezistenta structurala si comportare in caz de incendiu, fara nicio influenta sau implicare subiectiva sau emotionala din partea proiectantilor si in special a arhitectilor. Mentionam ca ne-am exprimat, de la inceput, toate rezervele in legatura cu:
1.C.3.1. – Aspectele functionale, considerate de noi drept negative, privind parazitarea „TEATRULUI” cu mai multe functiuni adaugate volumului initial existent, fara asigurarea unei coordonari functionale unitare a acestora;
1.C.3.2. – Carentele functionale ale Salii Mari ca atare: vizibilitate, audibilitate, carente evidentiate chiar de anterioara conducere a „TEATRULUI”, motiv pentru care aceasta a solicitat – si pentru care am elaborat in anul 2004 – o documentatie privind remedierea lor, dar numai in limitele exclusive ale conturului salii de spectacole; documentatia a fost elaborata inainte de definitivarea expertizelor de structura si comportament la foc, expertize realizate in anul 2006;
1.C.3.3. – La solicitarea conducerii „TEATRULUI”, din motive functionale ale desfasurarii spectacolelor, s-a renuntat la pastrarea Salii „Amfiteatru”.
*
Dupa indelungi discutii cu personalitati din conducerea „TEATRULUI” – excelente cunoscatoare ale fenomenului teatral universal si ale celui romanesc – si cu utilizatori ai cladirii, din interiorul „TEATRULUI”, toate aceste premise au fost definitivate intr-un concept.
La discutarea conceptului a fost invitat sa se implice si regretatul Liviu Ciulei care a fost, in perioada conceperii initiale (anii 1963-1970), alaturi de Sica Alexandrescu si Horea Popescu, consultant al proiectantului.
Concluziile finale s-au constituit intr-o tema de proiectare care este transpusa in actualul partiu arhitectural.
(Va urma)
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 94 – iulie 2013, pag. 8
Autor:
arh. Gabriel Ghelmegeanu
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns