«

»

Noutati editoriale: CLADIRI. Mod de gandire

Share

ciornei cladiri mod de gandire foto 1Patrimoniul cultural stiintific s-a imbogatit prin aparitia unui nou volum de specialitate apartinand unui autor “recidivist” in publicarea de lucrari atat de asteptate si in domeniul constructiilor. Este vorba despre cartea “Cladiri. Mod de gandire” a prof. univ. dr. ing. Alexandru Ciornei, care a fost lansata in cadrul unei reuniuni organizata de Editura “Junimea”, la inceputul lunii iulie 2013. Evenimentul a fost onorat si prin prezenta prof. univ. dr. ing. Mihai Budescu, decanul Facultatii de Constructii si Instalatii.

 

Lucrarea prezinta elementele de baza ale conceptiei cladirilor, pentru cei ce nu au venit niciodata in contact cu ele si, in particular, pentru studentii constructori ai anului intai.

Dupa par­curgerea lucrarii, autorul reuseste sa le creeze cititorilor abilitatea de a vedea cladirile cu ochiul celui ce are ca preocupare acest domeniu.

Structurata in 9 capitole, cartea ne arata modul de a vedea cladirile, din partea unui specialist care a adunat, in domeniu, experienta a peste 50 de ani de activitate.

Experienta acumulata, cariera universitara si activitatea stiintifica a autorului i-au permis alegerea titlului lucrarii „CLADIRI. Mod de gandire”.

In acest mod cartea constituie nu numai redarea informatiilor esentiale despre cladiri, ci si modul in care viitorii specialisti incep sa gandeasca in domeniu.

Introducerea in capitolul intai constituie o sinteza a problemelor care sunt abordate in lucrare, realizand o invitatie la studiul capitolelor ulterioare.

Capitolul al doilea prezinta cladirile pornind de la destinatiile, caracteristicile si clasificarile lor si analizeaza trei operatori esentiali care stau la baza conceptiei in domeniu: coordonarea modulara,  economia de energie si creativitatea.

„Mod de gandire in evolutia constructiilor“ este titlul celui de al treilea capitol. Sunt prezentate realizari marcante ale omenirii: piramidele egiptene, templele Greciei Antice, edificiile din Roma Antica, bisericile bizantine, boltile romanice si catedralele gotice, in dorinta de a crea un sentiment de mandrie privitor la activitatea constructorilor si, in acelasi timp, de familiarizare a cititorului cu elementele structurale care stau la baza acestor capodopere.

Prezentarea este dinamica, marcand evolutia sistemelor si conceptia acestora. In finalul capitolului sunt analizate sistemele constructive ale manastirilor din Moldova, marcand un dialog intre realizarile lumii si cele nationale si subliniind potentialul de creativitate romanesc.

Importanta cladirilor presupune realizarea lor de calitate prin depasirea nivelului de performanta normat de catre nivelul de performanta realizat pentru fiecare exigenta. In acest context, capitolul al patrulea trateaza despre exigentele esentiale ale cladirilor. Se creeaza imaginea de sistem complex al cladirii care, prin realizarea sa, satisface concomitent mai multe exigente.

Satisfacerea exigentelor cladirilor presupune conceperea lor pe baze stiintifice.

Capitolul al cincilea se ocupa de fizica cladirilor ca stiinta ce permite conceptia de maniera satisfacerii urmatoarelor exigente:

• izolatie termica, hidrofuga si economie de energie;

• protectia impotriva zgomotului;

• iluminarea naturala a cladirilor.

La baza satisfacerii exigentei de rezistenta mecanica si stabilitate sta metoda generala de apreciere a sigurantei cladirilor.

Capitolul al saselea, „Siguranta cladirilor”, prezinta metoda de calcul la stari limita, trecandu-se in revista si metodele precedente in evolutia lor. Este redat sugestiv lantul: actiune, incarcare, efort, tensiune, rezistenta.

„Infrastructura cladirilor“ constituie titlul capitolului al saptelea care trateaza elementele cladirii in contact direct cu terenul de fundare, fundatiile, hidroizolatiile necesare la acest nivel si lucrarile de drenaj, ce asigura buna functionare a sistemului de fundare.

In capitolul al optulea sunt continuate descrierile elementelor ce alcatuiesc cladirile si nu fac parte din infrastructura. Astfel sunt prezentate si analizate elementele: pereti din zidarie, pereti din beton armat, pereti de compartimentare, plansee din lemn, plansee metalice, plansee din beton armat prefabricat, plansee din beton armat monolit, scari, acoperisuri cu supra­fete inclinate si acoperisuri terasa.

Alcatuirile sunt redate prin desene spatiale, sugestive fiind insotite de comentarii de natura sa evidentieze rolul fiecarui element in cladire, interactiunile dintre ele si modul de conlucrare in vederea obtinerii suprastructurii.

Ultimul capitol, al noualea, se ocupa de finisajele  moderne ale cladirilor: tencuieli uscate, tavane suspendate si pardoseli uscate prefabricate.

Lucrarea (280 pagini) evidentiaza efortul de siste­matizare al autorului pentru prezentarea unui subiect atat de generos numai la nivelul esentelor si a unei mi­nime abordari care sa-i permita introducerea elemen­tului sau etapei de proiectare prin conceptul: mod de gandire al cladirii.

Parcurgerea materialului evidentiaza urmatoarele:

• autorul si-a folosit experienta obtinuta in proiectare, cercetare si invatamantul superior pentru elaborarea unei lucrari destinate cu precadere studentilor din primul an de studiu;

• modul de gandire al cladirilor este unitar si se formeaza cu parcurgerea fiecarui capitol si element de constructie;

• informatia este insotita de desene sugestive si corelari de natura sa faca lucrarea prietenoasa;

• complexitatea problematicii cladirilor este abordata gradat, logic, la obiect, cu accente practice si tehnolo­gice, realizandu-se o lucrare abordabila si valoroasa;

• cititorul ajunge astfel la constientizarea problema­ticii cladirilor prin modul de gandire al unui specialist de necontestat;

• cei ce parcurg lucrarea castiga o calitate noua de mare utilitate in viitoarea lor meserie: modul de a vedea o cladire in toata complexitatea ei;

• modalitatea de prezentare este propice stimularii capacitatii de a „vedea cu  ochii mintii” fiind un indemn la creativitatea in domeniu.

Pentru promovarea cartii adresati-va autorului.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 95 – august 2013, pag. 44  

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/08/01/noutati-editoriale-cladiri-mod-de-gandire/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.