Este bine cunoscut faptul ca bunastarea unei societati este in stransa legatura cu gradul de dezvoltare economica al acesteia, grad de dezvoltare care se bazeaza, in principal, pe productie, adica pe crearea de bunuri materiale. Procesele de productie sunt strans legate de munca si activitatea inginerilor, respectiv a acelor oameni care concep si realizeaza toate cele necesare existentei oamenilor.
Schimbarile petrecute in tara noastra dupa decembrie 1989 au produs si o modificare radicala a structurii profesionale din societate, ca urmare a noilor orientari aparute odata cu noua oranduire statala.
Parerile ca tara noastra ar avea prea multi ingineri si prea putini economisti si avocati au facut ca tinerii sa-si indrepte pasii catre aceste profesii, care lipseau tarii si din ce in ce mai putin catre profesiile productive. Asa se face ca acum avem un exces de profesii umaniste si o mare lipsa de profesii ingineresti.
Am trecut brusc dupa 1990 de la o societate superproductiva, bazata pe “supraplanificare”, la o societate de consum bazata pe economia de piata, despre care nu prea stiam cum functioneaza. Dar si una si cealalta s-au bazat pe excese si niciodata excesele nu sunt bune.
Prima s-a bazat pe exces de productie, care conducea la asa-zisele stocuri supranormative, inutile dar consumatoare de materii prime, de materiale, energie si forta de munca fara acoperire in “valoare”. Cea de-a doua se bazeaza pe exces de consum, dar fara productie.
La lipsa productiei autohtone s-a ajuns pe doua cai: prin devalizarea industriei, cu repercusiuni negative si asupra celorlalte ramuri ale economiei, cu precadere asupra agriculturii, transporturilor, energiei etc., si, implicit, prin diminuarea drastica a numarului de ingineri si a calitatii acestora, cu efecte negative asupra cercetarii, conceptiei si productiei in sine.
Lipsa productiei impune importuri costisitoare de produse necesare si nu intotdeauna de cea mai buna calitate. Lipsa productiei se datoreaza, evident, lipsei inginerilor si unei orientari gresite asupra menirii lor. Asa se face ca bruma de ingineri buni care mai erau in tara si-au gasit si ei calea spre alte zari si produc acolo, cu mult succes, ceea ce si noua ne-ar fi de mare folos.
Inginerii constructori sunt cei care concep si realizeaza infrastructura socio-economica, respectiv fundamentul pe care se cladeste intreaga viata a societatii. Fara un fundament corect si solid nu se poate concepe nici o activitate socio-culturala, economica, politica sau de orice alta natura, de calitate. Nici categoria inginerilor constructori nu a ramas neafectata de noua orientare profesionala si mai ales, de modul cum a fost folosita (si inca mai este) aceasta profesie.
As mentiona doar un exemplu concludent: cand s-a licitat realizarea pasajului Basarab din Bucuresti, primarul general de la acea vreme a afirmat public ca nu va incredinta aceasta investitie firmelor romanesti, pentru ca nu avem ingineri capabili pentru o asemenea lucrare. Nimic mai fals in aceasta gandire, uitand ca lucrari grandioase s-au realizat in tara numai prin gandirea si fortele proprii ale inginerilor romani. As aminti doar cateva dintre aceste lucrari si anume: podul rutier peste Dunare la Giurgeni – Vadu Oii, o adevarata opera de arta in domeniu (fig. 1); podurile combinate de cale ferata si sosea de la Cernavoda tot peste Dunare si de la Fetesti peste bratul Borcea (fig. 2); podul suspendat de la Gogosu peste bratul Dunarea Mica cu deschiderea record in tara de 240 m (fig. 3); sistemele hidroenergetice si de navigatie (SHEN) pe Dunare de la Portile de Fier I si II (fig. 4), plus toate celelalte sute de lucrari hidrotehnice impresionante din tara (Bicaz, Vidraru, Paltinu etc.); metroul bucurestean – iarasi o lucrare de exceptie (fig. 5); canalele navigabile Dunare – Marea Neagra si Poarta Alba – Midia, Navodari cu superbele lor poduri in solutii unicat in tara (fig. 6); Casa Poporului – una dintre cele mai impresionante constructii civile din lume (fig. 7) etc.
Sa ne amintim ca si in vremuri mai indepartate Romania a avut ingineri de talie mondiala, care au conceput si realizat lucrari deosebite, de mare valoare. Este suficient sa vorbim de remarcabilul pod de cale ferata, al inginerului roman Anghel Saligny, de la Fetesti – Cernavoda, executat in doar cinci ani si dat in folosinta la sfarsitul sec. al XIX-lea (1895) (fig. 8).
Am avut ingineri constructori straluciti si apreciati pe plan international, care si-au indeplinit misiunea cu mult succes, precum Elie Radu, Gogu Constantinescu, Emil Prager si multi altii care le-au urmat. Tara noastra s-a bucurat si de un invatamant de prestigiu in domeniul formarii si pregatirii inginerilor constructori. Este suficient sa amintim Scoala Nationala de Poduri si Sosele de la Bucuresti, intemeiata catre sfarsitul sec. al XIX-lea dupa modelul renumitei Scoli Nationale de Poduri si Sosele din Paris, care a pus bazele infiintarii tuturor institutiilor de invatamant superior formatoare de ingineri constructori din tara noastra. Acestea s-au bucurat de profesori straluciti, recunoscuti pe plan international, precum Gheorghe Duca – primul director al Scolii Nationale de Poduri si Sosele, Constantin Mironescu – mentorul acestei scoli timp de 16 ani, dar si reputatii profesori care au continuat formarea si pregatirea a numeroase serii de prestigiosi ingineri constructori, precum: Ion Ionescu-Bizet, Gheorghe Filipescu, Dan Mateescu, Cristea Mateescu, Radu Voinea, Constantin Avram, Panaite Mazilu, Radu Agent, Andrei Caracostea, George Calin, Alexandru Cismigiu, Mihail Hangan, Marius Petrescu, Radu Priscu, Ioan Stanculescu, Iosif Kraus, Dan Ghiocel, Laurentiu Nicoara, Stelian Dorobantu, Nicolai Topa, Mihai Ifrim, Nicolae Posea, Horea Sandi si multi, multi altii dintr-o lista mult prea lunga. Toate aceste date informative dovedesc traditia si valoarea invatamantului tehnic superior din tara noastra, valoarea si posibilitatile reale ale inginerilor constructori romani.
Neincrederea in inginerii nostri si incredintarea tuturor lucrarilor mari exclusiv firmelor straine a condus (si acest fenomen continua sa se adanceasca) la falimentarea multor institutii si intreprinderi de prestigiu, cu efecte total defavorabile, chiar dezastruoase pentru economia Romaniei.
In majoritatea tarilor lumii, daca o firma straina doreste sa lucreze pe teritoriul lor, este obligata sa se asocieze cu o firma autohtona, care, de regula, este leader. Noi suntem o exceptie si efectele se cunosc. Culmea este ca firmele straine care activeaza la noi isi realizeaza lucrarile tot cu ingineri romani si forta de lucru autohtona, dar plata este derizorie.
Nu am nimic impotriva ca firmele straine sa lucreze in Romania. Dimpotriva, chiar este de dorit, dar nu in detrimentul economiei romanesti.
Concluziile care trebuie sa se desprinda din aceasta succinta prezentare ar fi urmatoarele:
• economia tarii trebuie sa se bazeze mai mult pe productie si nu numai pe consum, creandu-se premisele si conditiile necesare indeplinirii acestui deziderat – bazandu-se, cu mai multa incredere, pe capacitatea si spiritul creativ al inginerilor romani;
• inginerii romani sunt capabili sa indeplineasca, cu succes, toate responsabilitatile care le revin, atat in domeniile de conceptie si cercetare, cat si de executie;
• menirea inginerului in societate este de a produce, sprijinind, astfel, eficient economia tarii, iar locul lui este la conducerea proceselor de productie;
• misiunea inginerului constructor este aceea de a contribui, cu toata energia si priceperea, la dezvoltarea durabila si solida a infrastructurii din tara sa, constient ca aceasta constituie fundamentul pe care se bazeaza viata si activitatea societatii din care face parte.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 102 – aprilie 2014, pag. 36
Autor:
dr. ing. Victor Popa – presedinte CNCisC, membru corespondent al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns