La 35 de km de municipiul Braila, la ingemanarea raurilor Buzau si Siret, se aflau ruinele Manastirii Maxineni. Aici, in anul 1637, domnul muntean Matei Basarab punea piatra de temelie a uneia dintre cele mai frumoase manastiri ale Tarii Romanesti, totodata punct strategic si militar, de mare importanta in acele vremuri. Pisania lasata aici de Matei Basarab si sotia sa Elena Doamna, reprodusa de istoricul Nicolae Iorga, indica imprejurarile in care fusese ridicata aceasta manastire.
Voievodul a inaltat locasul pe locul unei biserici de nuiele, fosta vatra a satului Maxineni, care, aflandu-se in imediata apropiere a raielei Brailei, urma sa ocupe un loc de seama in apararea tarii, aflata sub ocupatie otomana si a granitei cu Moldova lui Vasile Lupu. Acest rol de avanpost explica deosebita grosime a zidurilor sale, de aproape 1,5 m si a fundatiei de 2,5 m.
Primul egumen a fost eromonahul Chiril, amintit in documentul de infiintare. Manastirea a fost enumerata de Matei Basarab in hrisovul de la 27 noiembrie 1640 in randul marilor sale ctitorii. Lucrarile de constructie au durat pana la 25 iunie 1651, cand a avut loc sfintirea bisericii. Desi domnitorul de atunci afirma ca locul unde se construise Sfanta Manastire este bun si tare, Siretul, care la acea vreme nu avea malul indiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locasului, determinandu-i pe locuitorii vechiului sat sa se mute din zona.
In anul 1708 domnul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, intervenea pe langa domnul Moldovei Mihai Racovita, ca acesta din urma sa dea voie egumenului sa taie cotul Siretului pentru a nu lasa acea Sfanta Manastire sa se prapadeasca, fiind cladita cu multa cheltuiala.
La mijlocul sec. al XVII–lea manastirea a fost inchinata ca metoh al Spitalului Pantelimon din Bucuresti, de catre domnul Grigorie Ghica. Au urmat, apoi, cutremurele din anii 1802 si 1856, dupa care autoritatile au aprobat recladirea edificiului si au ordonat arh. Johann Schlatter sa cerceteze daca trebuinta cere sa cladeasca din nou expusa manastire sau daca o poate aduce in starea desavarsita, buna, prin reparatii. Doi ani mai tarziu cladirile manastirii au fost reparate de egumen, dupa cum rezulta din pisania pusa cu aceasta ocazie si care se afla astazi in original la Muzeul de Istorie a Brailei.
“S-a ridicat din temelie acest dumnezeiesc lacas, intru cinstea si pomenirea nasterii sfantului Ioan Botezatorul, de catre fericitul, intru pomenire, Domnul Matei Basarab voievod, anul 1638, in trecere ce a avut cu ostirea sa pe aici. Dupa termen de 220 ani, fiind ajunsa in ruinare de intemperiile vremurilor, acum, din porunca Creatorului s-a razuit, innoit si impodobit in zilele si prin bunavointa printului caimacan Alexandru Ghica – reparandu-se, prin silintele si din parte-i cheltuieli a cuviosiei sale Chiprian, egumenul acestei manastiri, luand savarsire in zilele luminatului domn al Principatelor Unite Alexandru Ioan I, iar Episcop al Eparhiei Dumnealui Domn Filotei, 1859.“
In timpul Primului Razboi Mondial, in jurul Manastirii s-au purtat lupte intre armata romana si cele ale Puterilor Centrale. Zidurile groase ale manastirii s-au prabusit la 17 februarie 1917, lovite de obuzele tunurilor, dar si din cauza exploziei depozitului de munitie aruncat in aer de armata rusa. Apoi a venit al II-lea Razboi Mondial, cand manastirea a devenit un loc pustiu, parasit de vietuitori.
Pe 24 iunie 1990 hramul manastirii a reinviat, dupa 73 de ani, iar aici s-au auzit din nou toaca si clopotele. S-a oficiat si liturghia arhiereasca, a fost numit staret al acestui reinceput de viata monahala protosinghelul Simion Victor Ovezea, primul vietuitor dupa 73 de ani de parasire. Prima liturghie a fost oficiata langa ruinele Sfintei Manastiri si a marcat invierea vietii monahale.
Vechea manastire ramasese, insa, o ruina.
Ing. Dumitru Bahamat isi aduce aminte de inceputul lucrarilor: “Daca ne aducem aminte de inceput, cand am ajuns aici si am vazut ruinele, proptite cu niste bile, care erau asezate intr-o totala dezordine, ne-a fost frica sa intram. Prima intrebare pe care ne-am pus-o a fost: «Oare nu ne cade ceva in cap? Si cum asigur protectia muncii pe zona santierului sub aceasta epava de edificiu?». Dar cred eu ca trecutul bisericii si Dumnezeu de sus ne-a dat gandurile si solutiile ca sa putem intra si sa continuam lucrarile. Totul era intr-o stare instabila. Unii colegi au cautat sa ma atentioneze: Vezi ca aici vor muri oameni. Nu a fost asa. Am reusit sa gasim solutiile optime si sa trecem de acest impact.”
Ing. Dumitru Bahamat explica modul de realizare a lucrarilor de consolidare si restaurare a Manastirii Maxineni: “In anul 1856, arh. Schlatter a procedat la restaurarea multor biserici, printre care si aceasta ctitorie a lui Matei Basarab. Restaurarea facuta de acesta nu a fost benefica acestui monument, deoarece, din dorinta de a-i mari capacitatea, a redus atat pridvorul cat si toate elementele decorative in relief de pe fatada. Nu a facut decat sa mutileze, din punct de vedere arhitectonic, acest monument. Gandirea de restaurare a acestui monument apartine, in primul rand, Ministerului Culturii si Cultelor, cat si persoanei implicate pe plan local, Inalt Preasfintitul Casian Craciun, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, care, in urma datelor puse la dispozitie de catre prof. Ionel Candea, prin cercetarea arheologica ampla a zonei, a asigurat bazele tehnice si teoretice de a reface si a restaura acest ansamblu.
In anul 2003 proiectul a fost terminat de catre firma SC RESTITUTIO SRL Ploiesti, arh. Calin Hoinarescu, presedintele Uniunii Nationale a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Prima finantare a fost facuta de catre Arhiepiscopia Dunarii de Jos. A urmat cofinantarea Ministerului Culturii si Cultelor, cu aportul substantial al Consiliului Judetean Braila. Primaria Comunei Maxineni s-a implicat, de asemenea, in refacerea cailor de acces.
Stadiul in care am gasit noi acest monument a fost de ruina totala, care nu asigura certitudinea ca se poate reface. Proiectul s-a realizat prin documentare cu biserici similare ca structura si forma arhitectonica, cum este Biserica de la Gura Motrului, care a servit ca martor pentru reintregirea acestui ansamblu.
Constructia a fost edificata prin cercetare arheologica. Datele furnizate de aceasta i-au asigurat proiectantului principalele date de executie.
Am pornit cu refacerea fundatiilor si reintregirea structurii de zidarie. Pe parcursul decaparilor si desfacerii urmelor vechi, am gasit piese originale si a trebuit sa concepem solutii de adaptare a proiectului la configuratia originala.
Au fost dispute tehnice si teoretice foarte multe, dar s-a gasit solutia tehnica optima, care a dus la final la realizarea edificiului.
Pe masura ce se inainta cu executia, am gasit noi repere ale bisericii originale, ascunse in interventiile de restaurare ulterioare. A trebuit sa refacem si sa revenim la valorile arhitecturale anterioare absolut necesare. S-a colaborat, in mod exemplar, cu firma de proiectare RESTITUTIO si daca a fost necesar ca proiectantul sa fie pe santier de 2-3 ori pe saptamana, pentru ca apareau noi probleme, acesta nu a zis nu.
Avand in vedere experienta indelungata in restaurarea monumentelor istorice pot sa spun ca aceasta lucrare a fost cea mai grea. Ca sa se poata realiza forma zidului s-au folosit metode de lucru de corelare pe inaltime si pe curbura deosebite. Se pot vedea, in imagini, semne care servesc drept reper, acele sfori cu greutati de plumb agatate la nivelul cornisei ajungand pana jos la fundatie, care au dat la final forma cladirii.
Asemenea lucrari de restaurare nu sunt simple deloc si nu se pot face decat punand pe primul loc dorinta, pe al doilea vointa si apoi sufletul. Daca in aceste lucrari nu te implici cu sufletul, nu poti sa realizezi nimic, pentru ca, din cauza problemelor ce apar, la un moment dat esti tentat sa renunti, dar nu poti deoarece sufletul te trage tot spre biserica.
Avem niste oameni minunati cu care lucram. Meritul este al tuturor celor care s-au implicat in aceasta lucrare si vreau sa reamintesc, nu in ultimul rand, intregul colectiv al Manastirii, incepand de la staret pana la ultimul calugar, care a ajutat la realizarea obiectivului.
Un final fericit, un final frumos, care va ramane peste timp si va duce mai departe mostenirea stramosilor nostri. Sa fim demni sa mentinem in viata ceea ce strabunii nostri au cladit. Avem mandria sufleteasca ca am readus la starea ei initiala aceasta frumoasa ctitorie voievodala a lui Matei Basarab. Satisfactia morala, dupa mine, nu poate fi mai mare decat aceasta.
De fiecare data cand ajung la finalul unei lucrari sunt la fel de impresionat ca atunci cand intru pentru prima oara in edificiu. Ma gandesc la cum am luat-o si cum o las. O las ca marturie a capacitatii poporului roman, a meseriasilor urmasi ai mesterului Manole care traiesc si astazi pe aceste meleaguri.”
La 30 mai 2013, in prezenta ministrului culturii Daniel Barbu, a Inalt Preasfintitului Casian Craciun, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a prefectului judetului Braila, a directorilor Institutului National al Patrimoniului, Directiei Pentru Cultura Braila si Muzeului de Istorie Braila, a altor oficialitati, a avut loc receptia la terminarea lucrarilor obiectivului “Consolidare – restaurare Manastirea Maxineni”. In acelasi an, ARACO a distins SC DEDAL BAHAMAT SRL cu premiul “Trofeul calitatii” pentru aceasta lucrare.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 103 – mai 2014, pag. 62
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns