Sediul de birouri al SC METAPLAST SRL este situat in aria industriala a orasului Titu, intr-o zona marcata, inca, de reminiscente ale arhitecturii comuniste, strict functionaliste. Zona a inceput sa ia avant, prin aparitia unor noi hale industriale si sedii ale unor firme importante, precum SC METAPLAST sau LJG AUTOMOTIVE. S-a dorit, prin urmare, realizarea unei cladiri reprezentative pentru sediul firmei Metaplast, punctul de plecare fiind tocmai una din aceste cladiri industriale, tipice anilor `70.
Cladirea existenta, care functionase ca Autobaza nr. 6 Titu si apoi ca statie ITP, se compunea din doua volume: un corp de cladire P+2, cu rol administrativ si o hala realizata din stalpi de beton si grinzi din beton precomprimat. Cladirea administrativa era si ea construita exclusiv din elemente prefabricate de beton armat de catalog, specifice arhitecturii perioadei respective: stalpi prefabricati cu console, grinzi din beton armat, plansee din dale T prefabricate, cu nervuri si inchideri perimetrale din fasii de BCA armat, cu dimensiunile de 600 cm x 60 cm x 20 cm. Zonele vitrate erau realizate cu zidarie de caramida Nevada, atat la sediul administrativ, cat si la hala. Cele doua corpuri de cladire sunt legate prin intermediul unui volum cu inaltime Parter, avand inchideri de caramida si planseu din beton armat turnat.
In urma expertizei tehnice s-a constatat ca, in ciuda degradarii semnificative a inchiderilor si finisajelor interioare, structura este in stare buna si poate fi utilizata integral, fara consolidare suplimentara. S-a pastrat, prin urmare, intregul „schelet” al constructiei, acesta fiind usurat prin desfacerea integrala a compartimentarilor interioare din beton si caramida, dar si prin desfacerea panourilor exterioare de inchidere de pe fatade.
Asadar, din punct de vedere arhitectural, transformarea majora s-a realizat la nivelul invelisului exterior, integrand cladirea astfel refacuta in imaginea arhitecturii contemporane. Pentru corpul administrativ de cladire, care functioneaza acum ca sediu de birouri, s-au executat inchideri din zidarie de BCA cu placaje de tip „Bond”, in culori sobre, industriale. In zona birourilor de tip open-space s-a realizat o inchidere cu fatada de tip cortina, cu mici accente cromatice pe fatada – ancadramente de culoare rosie pentru zona biroului directoral si a intrarii principale. La interior, compartimentarile sunt din gips-carton cu profile specifice, iar in zona birourilor s-a optat pentru o imagine moderna, acestea fiind despartite cu pereti din sticla ancorati in profile de aluminiu.
La parter au fost amenajate: o zona de primire cu spatii de expunere si o sala multifunctionala moderna, cu o capacitate de 50 persoane, in timp ce etajele sunt destinate exclusiv birourilor administrative.
Fosta hala a fost transformata intr-o zona destinata cercetarilor si realizarii prototipurilor. Aici au fost proiectate mici laboratoare de cercetare, birouri pentru personal si o ampla zona pentru expunerea pieselor produse in fabrica Metaplast. Inchiderile perimetrale si la partea superioara au fost executate cu panouri metalice de tip sandwich, din foi de tabla cu miez termoizolant.
La nivelul intregului ansamblu s-a optat pentru aceeasi sobrietate din punct de vedere cromatic. Finisajele sunt, atat la interior cat si la exterior, in tonuri de gri, diferenta intre zona halei si cladirea de birouri fiind data de nuante – pentru hala alegandu-se o culoare inchisa si puternica – gri antracit. Sobrietatea tonurilor este, insa, completata de elementele decorative: ancadramentele rosii de pe fatada, grilajul metalic ce mascheaza postul de transformare aflat pe fatada principala si copertina din sticla de la intrare.
La interior, imaginea industriala a fost completata de culoarea calda a peretilor si de accentele cromatice ale mobilierului si tablourilor. Au fost inlocuite, integral, finisajele interioare existente cu unele moderne: pardoseli din granit in zonele de circulatie, parchet laminat de trafic industrial in zona birourilor si covoare din cauciuc pentru zona de cercetare si realizare prototipuri.
Prin toate aceste lucrari, cladirea urmareste sa exprime motto-ul firmei pe care o reprezinta si care a stat la baza proiectului: obiectiv, functional, simplu dar reprezentativ.
Autori:
arh. Mircea Chira
arh. Raluca Mateias
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 107 – septembrie 2014, pag. 54
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns