Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna…
Cam asa suna odinioara un catec indragit de cei acum mai in varsta, cei care viseaza, inca, la nostalgia unor timpuri cand oamenii munceau, dar aveau „chef” si de liniste si de o viata fara prea multe griji privind ziua de maine. Pentru ei somnul… „somnoroaselor pasarele” le era destul de reconfortant. In zilele noastre, dupa 1990, cantecul nu se mai potriveste pentru ca unii dintre „oamenii generatiei postdecembriste” au trecut la lucruri mult mai pragmatice, intrecandu-se care mai de care sa-si insuseasca in mod fraudulos tot ceea ce pana in `89 era „al nostru, al tuturor”.
Ca este asa, ne-o demonstreaza si faptul ca asemenea “pasarele” au inceput sa se adune fie pe la “Beciul Domnesc” fie in arest la… domiciliul propriu (deloc de neglijat ca intindere si confort), fie sub control judiciar! Vedeti, tot felul de gaselnite pentru ca acestia sa nu fie deranjati din modul lor de viata de nababi pentru ca, poate, trecand timpul soarta lor nu se va schimba in rau.
Ca au furat (lucru pe deplin condamnabil), este de neiertat din punct de vedere moral, dar mai ales juridic. Insa, faptul ca n-am facut nimic pentru a pune ceva in loc este la fel de incriminant. Un lucru este simplu pentru ca, daca ai o asemenea intentie, totul este strans legat de ceea ce numim… domeniul constructiilor.
Sigur ca expresia este cat se poate de generala, dar ea insufla ceea ce trebuie sa facem fara intrerupere, adica sa construim.
Lasand la o parte ca “baietii destepti” n-au stiut decat sa fure si sa distruga si ceea ce mai era bun in tara noastra, ei (independent de culoarea politica) s-au multumit cu ce au in propriile buzunare, restul, interesul general al tarii si al oamenilor, au fost trecute, cu buna stiinta, in anonimat.
Spuneam de constructii si de “politicieni”. Sigur ca ele, constructiile adica, sunt destule in peisajul tarii, dar in propria lor ograda, unde “viloaiele” cu intinderi peste imaginatia unui om normal la cap si confortul lor modern ne arata ca restul nu i-a interesat. Numai habitatul personal a insemnat pentru ei ca s-au ocupat si de soarta constructiilor.
Ba nu, sa nu fim rai si sa recunoastem ca, de “ochii lumii”, s-au promis fel de fel de planuri privind soarta constructiilor din Romania. Numai ca, vedeti si dumneavoastra, dupa 1990, in afara unor investitii ridicate de intreprinzatorii straini, altele cu care sa se justifice timpul care a trecut nu exista decat in putinii kilometri de infrastructura rutiera si cam atat.
De ce? Pentru ca marea majoritate a banilor alocati pentru constructii s-au furat in vazul lumii si mai ales al “somnoroaselor pasarele” din institutiile statului abilitate cu asemenea atributii.
Nu stim ce ne va rezerva viitorul. Justitiar ar fi ca in primul rand sa se recupereze fara intarziere si integral ceea ce “clientii de elita” si cei din tagma lor inca necercetati au furat ca in codru. Daca se va face acest lucru veti vedea ca vor fi bani si pentru constructii. Cu o conditie: sa nu se mai fure!
Si inca ceva…
Degeaba s-au straduit si se straduie Premierul actual si guvernul sau sa puna pe drumul cel bun economia tarii, rezultatul cresterii economice in sectorul constructiilor fiind de 13,4% pe trimestrul I 2015 fata de trimestrul I 2014, pentru ca “terminatorii” ultimilor 10 ani fac eforturi deloc justificate pentru a accede din nou la putere pentru a “desavarsi” opera lor… neterminata! Adica, dezastru total!
Autor:
Ciprian Enache
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 115 – iunie 2015, pag. 3
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns