«

»

HIDROCONSTRUCTIA SA: Amenajarea hidroenergetica a raului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbesti

Share

Obiectivul de investitii “Amenajarea hidroenergetica a raului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbesti” este un obiectiv pentru care contractul de executie a fost semnat in anul 2004 intre Asocierea: Romelectro SA – lider al asocierii – pentru procurare si montare echipamente electro-mecanice, linii de tensiune, SCADA si automatizari, Hidroconstructia SA in calitate de executant al lucrarilor de constructii si ISPH SA in calitate de proiectant, pe de o parte si Hidroelectrica in calitate de Beneficiar/Investitor, pe de alta parte, executia propriu-zisa incepand in anul 2005. 

Proiectul reprezinta a doua etapa de amenajare a raului Jiu si este localizat intre confluenta Jiului de est cu cel de vest si Valea Sadului, pe 30 km de defileu, investitie strict energetica care va realiza, intr-un an hidrologic mediu, o productie de 259 GWh/an.

hidro feb fig 1

Amenajarea hidroenergetica a raului Jiu se compune din:

  • Un baraj cu microhidrocentrala – amplasat la Livezeni, la intrarea in defileu, echipat cu 3 stavile segment cu clapete, care permite acumularea unui volum de apa de 130.000 mc. Pentru asigurarea unui debit de servitute pe albia naturala de 2,70 mc/s, in culeea mal drept se va monta o microhidrocentrala;
  • Priza energetica pe malul drept, adiacenta barajului;
  • Aductiunea principala – treapta I, Livezeni – Dumitra de 7 km lungime si diametrul interior de 3,80 m;
  • Nodul de presiune compus din castel de echilibru de 24 m inaltime, casa vanelor echipata cu o vana fluture si conducta fortata de 142 m lungime si diametrul interior de 2,95 m;
  • CHE Dumitra, centrala supraterana echipata cu 3 grupuri Francis pentru un debit total instalat de 36 mc/s si putere instalata de 24,5 MW;
  • Caseta de racord cu prag deversant – face legatura intre bazinul de linistire al CHE Dumitra si portalul amonte al galeriei de aductiune Dumitra – Bumbesti;
  • Aductiunea principala – treapta a II-a, Dumitra – Bumbesti de 12,5 km lungime si diametrul interior de 4,00 m;
  • Captarile secundare Dumitra si Bratcu am­plasate pe paraurile cu acelasi nume si captarea Jiu, care introduc in aductiunea Dumitra – Bumbesti un debit mediu suplimentar de 1,6 mc/s pentru primele 2 captari si circa 3 mc/s pentru captarea Jiu;

– Nodul de presiune format din castel de echilibru, de 30 m inaltime, casa vanelor echipata cu o vana fluture si conducta fortata de 250 m lungime si diametrul interior de 3,00 m;

– CHE Bumbesti, centrala supraterana echipata cu 3 grupuri Francis, pentru un debit total instalat de 36 mc/s, si putere instalata de 40,5 MW.

Datorita specificului schemei de amenajare a raului Jiu, pe sectorul Livezeni – Bumbesti, care cuprinde in cea mai mare parte lucrari subterane, lungimea aductiunii principale fiind de 19,5 km, au aparut o serie de situatii care au necesitat adaptarea proiectului tehnic intial la conditiile reale de executie, lucru ce a dus la modificarea indicatorilor tehnico-economici fundamentati initial si pe cale de consecinta, la intreruperea temporara a lucrarilor pana la aprobarea noilor indicatori.

La data de 01.07.2011, cand lucrarile de baza au fost intrerupte, obiectivul de investitii “Amenajarea hidroenergetica a raului Jiu pe sectorul Livezeni -Bumbesti” era finalizat din punct de vedere al sta­diilor fizice in proportie de cca. 65 %.

In a doua parte al lunii decembrie 2015 s-a semnat actul aditional privind reluarea lucrarilor rest de executat a caror valoare totala este de 67.545.674 euro, din care valoarea Hidroconstructia 32.914.674,3 euro. Prin reluarea lucrarilor s-a stabilit finalizarea Obiectivului si punerea la dispozitia Achizitorului, etapizat, a lucrarilor aferente:

  • Treapta I – CHE Dumitra in termen de 18 luni, si
  • Treapta a II-a – CHE Bumbesti in termen de 30 luni.

Lucrarile ramase de executat constau, in principal, in: excavatii si betonare la baraj si priza energetica Livezeni, realizarea canalului de spalare, betonare centrala Dumitra, excavatii si betonare casa vane, betonare si injectii la aductiunea Dumitra – Bumbesti, betonare centrala Bumbesti, realizarea microhidrocentralei si a captarilor Dumitra, Bratcu si Jiu.

CONTACT
HIDROCONSTRUCTIA SA
Calea Dorobantilor 103 – 105, Sector 1, Bucuresti – Romania
Telefon: +40.(0).21.20.81.400
Fax: +40.(0).21.208.14.01
E-mail: office@hidroconstructia.com

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 122 – ianuarie-februarie 2016, pag. 6



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/02/07/hidroconstructia-sa-amenajarea-hidroenergetica-a-raului-jiu-pe-sectorul-livezeni-bumbesti/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.