Artistii Voronetului si Leonardo da Vinci! Paralela dupa 500 de ani

Vizitam adesea manastirile din nordul Moldovei si suntem mereu impresionati de ceea ce au realizat domnitorii nostri acum 500 de ani, de maretia acestor manastiri, de frumusetea picturilor, de cum au rezistat ele vitregiei timpurilor…

Putini sunt aceia care se intreaba si vor sa inteleaga cum au putut infaptui inain­tasii nostri lucruri atat de trainice, cine au fost constructorii, cine au fost artistii – caci despre artisti poate fi vorba – care au conceput si realizat aceste picturi, care a fost tehnica pe care au folosit-o de au re­zistat atata vreme.

Cine sunt truditorii care le ingrijesc astazi cu atata suflet pentru noi si pentru urmasi? Cu ce eforturi? Cum strang ei banii pentru a le intretine, pentru a le repara si restaura?! 

Iata de ce vom incerca un ras­puns, fie si partial, la intrebarile de mai sus, oprindu-ne la Manastirea Voronet, unde au fost finalizate, dar si cercetate lucrarile de restaurare in naosul bisericii.

Dand crezare legendelor, dupa fiecare victorie a dom­nitorului Stefan cel Mare in luptele pentru pastrarea granitelor tarii, din ordi­nul sau se inalta cate o biserica sau manastire. Voronetul a fost ridicat la sfatul sihastrului Daniel, un important „consilier si indrumator“ al voievodului.

Trei luni si trei saptamani, atat au lucrat mesterii la constructia Voronetului. Era in anul 1488, iar opt ani mai tarziu, in 1496, a fost terminata si pictura din interior.

Initial, pentru exterior s-au folo­sit materiale aparente. Ulterior, in vremea lui Petru Rares, s-au pictat remarcabile fresce exterioare. Era in 1547, iar cel ce pastorea pe moldoveni era mitropolitul Grigorie Rosea, erudit teolog, care a urmarit cu multa atentie realizarea acestei picturi, sinteza, unica in epoca.

Ce tehnica s-a folosit pentru picturi?

S-a folosit pictura pe zid in fresca, despre care arh. G. Vasari spunea ca este „cea mai maiastra si cea mai frumoasa“. Ea isi are insa numele, contrar celorlalte genuri de pictura (ulei, tempera etc.), nu de la materialele pe care le foloseste, ci de la baza pe care se picteaza, adica ten­cuiala care trebuie sa fie proaspata (in itali­ana, al fresco).

Seria de cercetari efectuate cu prilejul restaurarilor – in naos – a pus in evidenta tehnica deosebita de constructie a stratului suport zidarie-tencuiala, de o calitate irepro­sabila, pe care s-a aplicat apoi pictura.

Asa cum arata astazi, dupa 500 de ani, imaginile aparute dupa curatare de sub depunerile ase­zate in timp, putem spune doar ca acolo s-a intamplat o adevarata minune, pe care cuvintele nu o pot descrie.

La Voronet lucrarile s-au des­fasurat pe parcursul anilor 2000 / 2001, fiind coordonate de prof. univ. O. Boldura, iar partea de cercetare a asigurat-o prestigiosul institut Procema Bucuresti.

Ce explicatie se poate da trainiciei picturilor de care vorbim?

Mai intai este de remarcat timpul scurs intre executarea zidariei si cel al picturii in fresca, de circa opt ani la interi­or si aproape patruzeci de ani la exterior, ceea ce a per­mis o uscare perfecta a zidariei suport.

Apoi, puritatea materialelor folo­site pentru tencuiala: var foarte curat si nisip cuartos. Este meritoriu de subliniat si modul de obti­nere a elasticitatii sporite, prin armarea tencuielii cu calti, paie subtiri si par de animal.

Dar, cred ca cel mai important aspect a fost realizarea acestei lucrari de catre calugarii – artisti, care au folosit „sufletul, credinta si harul lor ca principal liant“.

De toate acestea a depins comportarea in timp a con­structiei, care a facut fata variatiilor de temperatura si umi­ditate, dar si tuturor cutremurelor ce au avut loc in inter­valul de mai bine de cinci se­cole. Se cunosc oare autorii picturilor? In mica masura. Doar numele lui Marcu Pristavul s-a pastrat la Voronet. Fara indoiala, insa, ca si ceilalti autori au fost artisti de mare sensibi­litate si cultura si nicidecum simpli zugravi…

Pastrand proportiile unor comparatii in timp se poate spune ca picturile de la Vo­ronet, prin maretia si sensibilitatea pe care o transmit si acum privitorilor, reprezinta va­lori inestimabile, la fel ca si cele ale titanilor picturii italiene.

De exemplu, celebra pictura „Cina cea de taina“ a lui Leonardo da Vinci dateaza tot de la sfarsitul secolului al XV-lea. Starea ei, astazi, nu este prea buna. Inca din 1568, la cateva decenii de la realizare, arh. Giorgio Vasari spunea ca, citam, „aceasta pictura se afla intr-o stare jalnica, atat din cauza procedeului de pictura in fresca folosit de Leonardo da Vinci, cat si din pri­cina umezelii, a razboaielor si a restaurarii“.

O explicatie… tehnica frescei, care cere o executie rapida, nu se prea potrivea cu rit­mul de lucru, incet si laborios, al lui da Vinci. „Victima, cum se spunea, a demonului cercetarii“. In loc sa foloseasca metoda tra­ditionala a frescei, pictorul a facut inovatii. A acoperit zidul cu un strat de colofoniu (sacaz), ceea ce i-a permis, pentru mo­ment, sa transforme fresca intr-un tablou. Colofoniul, fiind o rasina transparenta, sti­cloasa, caruia varul stins i-a dat tarie, s-a distrus, insa, in timp.

A fost tehnica artistilor moldoveni superioara celei folosite de Leonardo da Vinci?

In acest caz, evident, realitatea confirma ca este asa. Si cred ca ar trebui sa abordam cu mai mult curaj ast­fel de subiecte. De altfel, bisericile din Bucovina s-au impus ca o opera remarcabila, de o fru­musete greu de confundat, care merita sa ocupe un loc de frunte in patrimoniul uni­versal. Aceasta recunoastere ne si obliga, insa.

Cum se face ca in nordul Moldovei, pe o zona nu prea intinsa, intr-un interval de timp relativ scurt, a aparut o salba de manastiri ce dainuie admirabil de 500 de ani?

O explicatie: domnitorii de atunci intelesesera ceea ce, peste veacuri, Nichifor Crainic exprima atat de clar: „Evanghelia rezuma, in mare parte, problema culturala a maselor. Cand ea va ajunge cartea de cetire a poporului, viata roma­neasca va fi capatat pu­terea acelei constiinte morale, singura temelie de ne­zdruncinat pe care s-a cladit frumos si mare…“

Si ei, domnitorii, au inteles sa ofere poporului o carte deschisa – tiparul facea primii pasi – prin zugravirea ei pe peretii lacaselor de cult. Au facut aceasta cu ajutorul unor calugari-artisti, ziditori de lacasuri, dar si ziditori de suflete. Au coborat cultura la omul simplu al acestui neam.

Iar ei, domnitorii, au inteles sa se inconjoare si sa asculte de „consilieri“ drepti si dezinteresati… si sa ridice lacasuri pe „masura omului“… pe care sa ni le transmita, ca dovada a credintei lor in viitorul acestui popor.

Dar Voronetul mai transmite, prin pictura sa, un mesaj – acela al unitatii celor doua biserici mari… (prin gestul apostolilor Petru si Pavel, care isi dau mana la intrarea in rai… gest atat de frumos descris de maicile care pre­zinta Judecata de Apoi).

Adevarat ECUMENISM in anul 1500!

Si poate nu intamplator, pe pamant romanesc, avea loc in 1999, dupa 1.000 de ani, vizita unui PAPA, Papa loan Paul al ll-lea, iar la Vatican, Papa loan Paul al ll-lea si Preafericitul Patriarh Teoctist semnau un document comun pentru prima data.

Autor:
ing. Nicolae Stefan NOICA 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 123 – martie 2016, pag. 48