Personalitati romanesti in constructii – Stefan MIREA (1882 – 1932)

Cu totii trecem adesea pe Calea Victoriei, prin fata cladirii Cercului Militar si suntem impresionati de fru­musetea si trainicia acestei constructii ridicate la inceputul secolului al XX-lea. Putini stiu insa, chiar si dintre specialisti, ca soliditatea acestei lucrari se dato­reaza unuia dintre cei mai distinsi si valorosi ingineri romani, Stefan Mirea, autorul pro­iectelor de beton armat.

Stefan Mirea s-a nascut in anul 1882, la 15 iunie. A absolvit liceul Sf. Petru si Pavel din Ploiesti, in anul 1902, dupa care a urmat cursurile prestigioasei Scoli Nationale de Poduri si Sosele din Bucuresti. S-a numarat, in toti anii, printre cei mai buni studenti dintr-o serie remarcabila care i-a cuprins, printre altii, pe Alexandru Alexandrescu, Gheorghe Filipescu, stralucitul profesor de mai tarziu Victor Stoica si altii. In acelasi timp, isi sustine in mod regulat examenele la Facultatea de Stiinte – sectia Matematica.

In anul 1907 si-a luat diploma de inginer, odata cu licenta in matematica.

Dupa absolvire este numit inginer in Directia Generala de Studii si Constructii, din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, directie condusa de inginerul inspec­tor general Elie Radu. In acest serviciu s-a distins, in mod cu totul deosebit, prin studiile si lucrarile realizate. A conceput si a executat cele mai indraznete poduri de sosea in beton armat, cu deschideri care nu se mai facusera in tara pana atunci. Putem cita intre altele: podul de la Adjudu Vechi, podul peste Barlad la Tecuci, podul peste Siret la Rogoaza s.a.

Proiectul initial al podului de la Adjudu Vechi prevedea bolti din beton armat dublu incastrate, cu 30 m deschidere. Ulterior, in anul 1908, proiectul a fost modificat de inginerul Stefan Mirea, marindu-se deschi­derea boltii la 37,5 m, pentru a inlesni plutaritul pe Siret, pentru a reduce numarul pilonilor si a nu se obtu­ra prea mult albia expusa in caz de viitura. Solutia adop­tata – cu bolti din beton armat de 37,5 m des­chidere – a fost comparata cu un pod metalic cu grinzi independente de 56 m deschidere, executat peste Arges, la Copaceni si cu un pod me­talic cu grinzi cu console, cu calea la partea superioara (1). Rezultatul studiului a fost ca, in ambele cazuri, solutia cu bolti din beton armat era cu circa 10% mai ieftina decat cea cu tabliere metalice.

Podul a fost executat de Societatea Beton si Fier, care fusese infiintata de Gogu Constantinescu, D. Dima si Tiberiu Eremia.

In scurt timp si deschiderea de 37,5 m a fost depasita, deoarece in anii 1911 si 1912 se proiecteaza si se exe­cuta podul peste Barlad, la Tecuci, format dintr-o singura bolta din beton armat dublu incastrata cu deschidere de 50 m. Podul are o importanta istorica, intrucat bolta lui reprezinta prima bolta mare executata in tara noastra. Construirea acestui pod, cu deschidere de 50 m, este cu atat mai meritorie, cu cat este destul de apropiata de cele mai mari bolti puse in opera in strainatate pana la acea data. Amintim podul de sosea peste fluviul Ron la Pyrimont cu 54 m deschidere, construit de Francois Hennebique si podul Sitter cu un arc de 79,6 m – cel mai mare din Europa.

Constructia podurilor cu bolti mari nu se opreste aici. Inginerul Stefan Mirea va proiecta podul peste Siret de la Rogoaza, cu bolti din beton armat de 60 m deschidere. Podul este fundat cu chesoane din beton armat. Pila-culee de la mijloc era alcatuita dintr-un cheson cu dimensiunile de 10 m x 12,5 m, unul dintre cele mai mari chesoane din beton armat executat in tara noastra pana la primul razboi mondial, intrecut ca lungime numai de chesonul peste bazinul Ramadan din portul Giurgiu, proiectat de prof. ing. Ion lonescu-Bizet. Noutatea lucrarii a determinat condu­cerea Scolii Nati­onale de Poduri si Sosele sa organizeze o excursie la fata locului cu elevii-ingineri.

Printre lucrarile edilitare proiectate de inginerul Stefan Mirea amintim si alimentarea cu apa de la Moreni si studiul de alimentare cu apa de la Silistra etc.

La constructia Palatului Cercului Militar, inceputa in anul 1911, el a promovat, cu mult curaj si pricepere, betonul armat la planseele cladirii.

Dupa terminarea scolii, in anul 1910, Stefan Mirea a fost numit asistent la cursul de aplicatii ale staticii grafice si rezis­tentei materialelor la Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Intre anii 1914-1915 a predat gratuit si cursul de beton armat. Ulterior, va fi profesor si la Scoala de Arhitectura si la Universitate – Facultatea de Stiinte.

O perioada a fost secretar al Consiliului Tehnic Superior din ca­drul Ministerului Lucrarilor Publice. Organismul, condus in acea vreme de marele profesor inginer Anghel Saligny, aviza toate lucrarile importante care se executau in tara.

A fost si secretar general in Mi­nisterul Comunicatiilor, in guvernul generalului Alexandru Averescu (1920-1921). A fost membru si apoi presedinte la Societatea de Stiinte din Bucuresti, dar si presedinte al Cercului Tehnic al Romaniei.

In anul 1920 a infiintat Directia Aviatiei Civile la noul Minister al Comunicatiilor, fiind insarcinat cu organi­zarea si conducerea ei. Conceptia sa si deosebita prevedere l-au determinat sa inzestreze Aviatia Civila Romana cu cele trei aeroporturi de seama de atunci: Baneasa, Galati si Chisinau, care stau marturie pentru indiscutabilele sale merite. La aeroportul Baneasa a proiectat si a executat un hangar din beton armat cu 50 m deschidere. Cu toate criticile aduse in acea vreme, conceptia sa clarvazatoare s-a impus in timp.

A avut o activitate publicistica remarcabila. A scos culegeri de probleme impreuna cu distinsul matemati­cian Traian Lalescu. A pu­blicat o serie de articole pentru prezentarea noului material, betonul armat, dintre care citam: „Asupra legaturilor transversale in coloanele de beton armat cu sectiune patrata“ (1915), „Estetica betonului armat“ (1915), „O noua metoda pentru calcu­lul elastic al boltilor de zidarie incastrate la nastere“ (1914), „Podul de sosea peste Barlad din orasul Tecuci“ (1912), „Asupra rezistentei planseelor de beton armat“ (1914) etc. Si un alt articol este remarcabil, si anume „Contributii la problema edilitatii satesti“ (1919), in care pune problema locuintelor tip satesti si a alimentarii cu apa in satele roma­nesti, de o deosebita actualitate si astazi.

Ca inginer, a realizat lucrari remarcabile, iar ca pro­fesor a muncit cu ravna pentru formarea noilor ge­neratii de ingineri. In cariera sa a fost decorat cu Ordinul „Steaua Romaniei“ in grad de ofiter si „Coroana Romaniei“ in grad de comandor.

S-a stins din viata, in plina pu­tere, la 15 ianuarie 1932. A fost apreciat ca om si coleg si considerat „unul dintre putinii oameni care nu stiau ce este ura si raul“.

Autor:
ing. Nicolae St. NOICA, profesor asociat UTCB 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 124 – aprilie 2016, pag. 64