Statele Unite ale Americii este tara in care problema locuintelor este, practic, rezolvata. Aici, oricare cetatean care are un venit asigurat isi poate cumpara, cu credit, dupa posibilitati, o locuinta mai mica sau mai mare, pe care o poate plati in rate, in 30 de ani.
Cei ce nu doresc sa cumpere o casa pot locui cu chirie, oferta pentru locuinte de inchiriat fiind extrem de bogata si pentru toate buzunarele.
Cum s-a ajuns in Statele Unite la o asemenea situatie, sa-i spunem fericita?
Procesul a inceput in urma cu peste 100 de ani si la el au contribuit, prin decizii tehnice si economice importante, mai multe personalitati.
Este o experienta care poate fi utila multor tari, inclusiv Romaniei, de aceea imi permit sa v-o prezint.
In SUA, la inceputul secolului al XX-lea, un procent foarte redus al populatiei isi putea permite cumpararea unei locuinte deoarece, in acea perioada, finantarea prin imprumuturi bancare se facea cu un depozit de cel putin 40% si doar pentru perioade foarte scurte, de maximum doi ani.
In privinta zonei in care puteau locui, americanii aveau, pe atunci, doar doua optiuni: in orase sau in zone din preajma fermelor.
Astazi, dupa „numai“ 100 de ani, industria constructiei de locuinte este puternica si foarte bogata in oferte. Aceasta este o consecinta a faptului ca, in ansamblul ei, constructia de locuinte a fost preluata de companii foarte mari, care „produc“ locuinte pe „banda rulanta“, locuinte de care beneficiaza peste 70% din populatie. Asa se face ca depozitele mari si imprumuturile pe termen scurt au fost inlocuite cu cele pe perioade de 30 de ani, cu dobanzi intre 3-8%.
Curios este ca suburbiile au devenit zonele preferate de americani, in defavoarea oraselor care sunt suprapopulate si ca atare si poluate.
In timpul marii crize economice din 1933, constructia de locuinte din Statele Unite a trecut printr-o perioada extrem de dificila. Procentul de somaj atinsese 25%, o treime din cei fara serviciu provenind chiar din sectorul constructiilor; bancile erau in faliment, iar oamenii isi pierdeau locuintele.
Cel care a avut o contributie extrem de importanta la revitalizarea acestui sector a fost presedintele Roosevelt, ales in momentul in care economia americana trecea prin cea mai dificila perioada a sa.
Solutia pentru revitalizarea constructiei de locuinte si, prin intermediul acestui sector, a intregii economii a fost refinantarea imprumuturilor si oferirea unor dobanzi mai mici, pe termen lung.
Roosevelt a privatizat sectorul imprumuturilor bancare, dar a garantat asigurarea lor de catre stat. Aceasta masura este considerata de catre americani cea ma importanta pentru dezvoltarea constructiei de locuinte in tara lor. Garantarea imprumuturilor a determinat practicarea unor dobanzi mult mai reduse, o disponibilitate mare de fonduri intarind, pe aceasta cale, sistemul bancar.
Odata create aceste conditii, au aparut numeroase solutii constructive. O personalitate care a contribuit hotarator la schimbarea infatisarii locuintelor americane este Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect al secolului al XX-lea, pionier al arhitecturii moderne, inovator al tehnicilor si materialelor de constructii. Frank Lloyd Wright a fost promotorul inlocuirii arhitecturii neoclasice cu una „democrata“, prin care o constructie sa se potriveasca cu cele care o inconjoara.
Lui Wright i-au displacut constructiile in care locuiau pana atunci majoritatea americanilor, in forma de „cutii“ sau cele in stil victorian, dezvoltate pe verticala. Alternativa oferita era stilul „preerie“: case pe orizontala, joase, cu ferestre foarte mari, care aduceau natura in interiorul lor. In privinta materialelor, Wright a preferat lemnul, piatra, sticla si stucco. Stilul „preerie“, „deschis“ catre natura, reprezinta si in prezent modelul pentru „ranch“-urile americane moderne. Combinatiile de materiale „naturale“ cu tehnologiile moderne au stimulat apatica industrie a constructiilor de locuinte spre introducerea de noi stiluri si materiale.
Wright a fost, de asemenea, primul arhitect care a folosit instalatia de aer conditionat, spoturile de lumina indirecta si panourile de incalzire. Desi a fost criticat pentru ca proiecta locuinte pe care doar cei bogati si le permiteau, Wright a fost cel care a creat conceptul de instalatii centralizate pentru a scadea costurile.
El a fost si un important sustinator al suburbiilor. Wright detesta orasele si considera ca este mult mai bine daca oamenii traiesc in spatii largi, deschise. In decursul carierei sale de 70 de ani, el a promovat aceasta idee, multe dintre proiectele sale de locuinte reflectand aceasta preferinta, de a locui pe loturi intinse de teren.
Desi a considerat ca fiecare proiect trebuie sa se „contopeasca“ cu mediul inconjurator si sa reflecte preferintele si gustul proprietarului, Wright a contribuit la industrializarea constructiei de locuinte, prin constructia, in 1936, a modelului de casa denumit „Usonian“. Aceasta casa, care putea fi asamblata din prefabricate, era o versiune, la scara redusa, a modelului „Preerie“, introdus anterior. Modelul „Usonian“ nu a reprezentat un succes pe piata, insa conceptul s-a raspandit si a fost copiat de multi specialisti din industria constructiilor de locuinte.
Wright este considerat responsabil si pentru crearea abisului care exista astazi intre constructori si arhitecti. Fiind un om extrem de dificil, pentru cei care lucrau cu el sau pentru el, Wright ii considera pe constructori doar putin superiori muncitorilor. Prin cuvintele si faptele sale a creat imaginea arhitectului care are rolul primordial in proiectarea si construirea unei locuinte.
O alta personalitate care – desi activand intr-un alt domeniu – a avut o contributie esentiala la actuala „imagine“ a locuintelor americane este Henry Ford.
Ford a fabricat masini, dar tot el a determinat dezvoltarea si extinderea suburbiilor oraselor americane.
Facand o paranteza, Ford nu a inventat nici automobilul, nici linia de asamblare. Geniul lui a constat in combinarea celor doua, ceea ce a dus la transformarea automobilului dintr-un obiect de lux, intr-o necesitate pe care si-o poate permite astazi aproape oricine.
In 1913, Ford a inceput sa foloseasca, pentru fabricarea automobilului „Model T“, piesele standardizate. In 1914, printr-o decizie considerata poate ca cea mai radicala strategie in afaceri din toate timpurile, Ford a dublat salariile muncitorilor de la linia de asamblare de la 2,50 USD la 5,00 USD pe zi. Aceasta a condus la stabilizarea fortei de munca, cu sporirea substantiala a productivitatii si cu scaderea costurilor de productie pentru automobile.
Cand Ford a procedat la aceste schimbari, in 1914, aproximativ 10% din familiile americane detineau o masina. Pana in 1928, numarul acestora a crescut la aproximativ 90% pentru familiile ce locuiau in zonele urbane, iar in 1950, 99% din familii erau proprietari de automobil.
Nu numai industria de automobile a beneficiat de inovatiile introduse de Ford, ci intreaga industrie a prosperat. Multe alte ramuri au adoptat, aproape imediat, tehnica de productie in masa, creand o productivitate deosebita si venituri mari pentru populatie.
Odata cu noua mobilitate oferita de catre automobile, americanii au inceput sa se indrepte spre zonele dimprejurul metropolelor, care pana atunci fusesera ferme agricole sau terenuri accesibile doar bogatasilor. Nemaifiind constransi de apropierea fata de locul de munca, ei au abandonat orasele si au creat suburbiile si complexele rezidentiale denumite „bedrom communities“. Terenurile pe care inainte nu se construia au devenit acum valoroase si peste tot au „rasarit“ complexe rezidentiale.
Acest exod a avut un impact profund pentru industria constructiilor de locuinte. Incepand din 1922 si pana in 1929, s-au construit, in medie, 883.000 locuinte/an, mai mult decat dublu fata de perioada anterioara. Iar cresterea s-a datorat, aproape in intregime, dezvoltarii suburbiilor.
Constructia de locuinte si-a incetinit mult ritmul in perioada marii crize economice din 1933, insa „semintele plantate“ de Ford si „democratizarea“ automobilelor au dat roade in continuare. Iar cresterea nestingherita a suburbiilor a continuat dupa al ll-lea razboi mondial.
O alta personalitate care a influentat constructia de locuinte din Statele Unite ale Americii a fost Jesse Clyde Nichols. Prin compania sa, J.C. Nichols Investment Co., acesta a construit, in prima jumatate a secolului XX, cca 10% din locuintele din Kansas City si a fost o „voce“ proeminenta pe plan national pentru constructia de locuinte finantate pe o perioada de peste 30 de ani.
Inspirat de comunitatile de gradini din Europa si de comunitatea Roland Park din Baltimore, Nichols s-a decis sa construiasca un model de complex asemanator, in orasul natal Kansas City. in 1922, dupa ani de planificare, a inceput constructia complexului Country Club District, unde in urmatorii 30 de ani a ridicat 160 de cladiri cu 6.000 de apartamente, oferind in acest fel locuinte pentru 35.000 de oameni.
La crearea complexului Country Club District, Nichols a imbinat o multitudine de idei de ultima ora. Complexul construit de el a fost primul pentru care regulamentul stabilit (de catre constructor) urma sa se mentina neschimbat, daca majoritatea proprietarilor de locuinte din complex nu ar fi votat schimbarea lui in primii 20 de ani de la inaugurare.
In acelasi timp, el a ajutat la crearea asociatiilor de locatari moderne, a caror responsabilitate era sa mentina aspectul complexului si respectarea regulamentului.
Alti constructori au inceput sa il viziteze pe Nichols, iar complexul construit de el in perioada anilor ‘30-’40 a devenit un model pentru Statele Unite, in prezent, influenta putand poate fi observata peste tot in comunitatile de locuinte de aici.
Planurile de urbanizare folosite de Nichols au fost, de asemenea, inovatoare. El nu a permis strazi cu unghiuri drepte, nu a permis distrugerea copacilor sau schimbari dramatice ale formelor naturale. In acelasi timp, Nichols a impus mentinerea distantelor mari intre loturile construite si parcari pe suprafete foarte mari.
In Kansas City s-a creat primul complex comercial, prevazut cu parcari generoase, complex unde cumparatorii merg cu masina. Aceste magazine aveau un profil destinat produselor si serviciilor de stricta necesitate pentru locuitorii din vecinatate. Nichols a introdus sistemul de inchiriere pentru ocuparea acestor magazine, ceea ce a determinat o mare flexibilitate privind profilul complexelor, corespunzator cu cererea locuitorilor.
La nivel national, Nichols a fost unul dintre fondatorii Institutului de Urbanism si a contribuit major la cresterea si dezvoltarea acestui centru. Intre anii 1940 si 1950, ca membru al comisiei National Capital Park and Planning Commission, a fost foarte activ in planificarea urbanistica in Washington D.C.
Exemplele continua cu William Levitt, care a inceput sa lucreze in firma de constructii a familiei sale, din Long Island, in 1929. In anii ‘30, firma a construit locuinte dedicate celor cu venituri ridicate, cu preturi intre 10.000 USD si 20.000 USD. La inceputul razboiului, Levitt a obtinut un contract federal pentru construirea a 750 de locuinte pentru muncitorii care lucrau pentru Ministerul Apararii in Norfolk, Va.
In timpul constructiei acestor locuinte, Levitt a dezvoltat multe tehnici si metode noi de construire a cladirilor. In 1946, Levitt a achizitionat 4.000 acri de teren in Long Island, N.Y. Pe acest teren el a realizat cel mai mare proiect privat pentru locuinte din istoria Statelor Unite. Complexul, denumit Levittown, a fost un model de linie de productie.
Levitt a „impartit“ procesul de constructie in 27 de etape, incepand de la sapaturile pentru fundatie, pana la vopsirea tamplariei. Materialele de constructie au fost plasate la distante de 60 de picioare de-a lungul strazii. Muncitorii au fost pregatiti sa indeplineasca numai o singura etapa a acestui proces.
Toate casele erau asemanatoare, cu structura din beton. Multe dintre partile constructiilor erau pre-asamblate in ateliere si montate pe santier. Levitt a investit foarte mult in utilaje (buldozere, compactoare etc.). Urmare a acestor eforturi, Levitt a redus forta de munca cu 40% si a putut sa construiasca 30 de case pe zi. Asa a reusit sa reduca preturile locuintelor (intre 7.990 USD si 9.500 USD). In plus, Levitt a folosit, pentru cei cu venituri reduse si pentru veteranii de razboi, imprumuturi garantate de stat, cumparatorii nemaifiind obligati sa depuna un avans. Complexul Levittown a fost un succes imens, fiind plasat intr-una din cele mai populate zone din tara.
Autor:
Ileana HOWARD – corespondent SUA
Email: ileanahoward@comcast.net
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 124 – aprilie 2016, pag. 60
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Faci un comentariu sau dai un răspuns?