Betonul este astazi cel mai folosit material de constructie. Istoria betonului incepe inca din epoca Imperiului Roman. Spre sfarsitul secolului I al erei noastre romanii foloseau, pe scara larga, betonul la constructia de drumuri si la cele hidrotehnice.
Materialul, asa cum il cunoastem noi astazi, a fost inventat in 1867 de gradinarul francez Joseph Monier, care a armat cu metal betonul folosit la confectionarea vaselor de flori.
Comparativ cu betonul de ciment simplu (nearmat), care prezinta rezistenta mare numai la compresiune, betonul armat, care contine in masa lui bare de otel (netede sau cu nervuri), are numeroase si importante avantaje tehnico-economice. In primul rand, rezistenta mecanica si stabilitate dar si rezistenta redusa la intindere.
Dupa inventarea betonului armat cu bare din otel s-a incercat obtinerea altor tipuri de beton armat, cu alte caracteristici. Asa s-a ajuns la betonul armat cu fibre.
Betonul armat cu fibre metalice nu poate inlocui in totalitate betonul armat obisnuit. Exista, insa, domenii de utilizare in care betonul armat cu fibre poate fi folosit, alternativ sau in completare la cel clasic, oferind o serie de avantaje tehnice si economice. Fibrele metalice, de pilda, imbunatatesc durabilitatea si flexibilitatea betonului sub sarcini mari, pe perioade indelungate. Un domeniu important de utilizare a betoanelor armate cu fibre il constituie, deci, elementele de constructie solicitate dinamic dintre care mentionam: pardoseli industriale, conducte din beton, piste pentru aeroporturi, fundatii pentru masini-unelte, tuneluri, trepte prefabricate etc.
In Romania exista in momentul de fata mai multi producatori de fibre pentru armarea betoanelor.
Cel mai important dintre ei este ROMFRACHT care, dupa investitii substantiale in capacitati noi, a ajuns la o productie de 2.800 de tone pe luna.
Practic, in momentul de fata, ROMFRACHT produce toate tipurile importante de fibre solicitate pe piata constructiilor din Romania.
Gama de fibre fabricate de ROMFRACHT este completa, ea incluzand fibre specifice fiecarui tip de aplicatie:
- Fibre metalice cu ciocuri – RFC
– domeniu de utilizare: armarea structurala dispersa a betoanelor
- Fibre metalice ondulate – RFO
– domeniu de utilizare: armarea structurala dispersa a betoanelor
- Fibre de inalta rezistenta din polipropilena – RoFero
– domeniu de utilizare: armarea structurala dispersa a betoanelor
- Fibre fibrilate de clasa medie din polipropilena – RoNet
– domeniu de utilizare: armarea structurala a sapelor
- Fibre monofilament din polipropilena – RoWhite
– domeniu de utilizare: toate tipurile de betoane, pentru combaterea microfisurilor si cresterea rezistentei la foc.
Iata, in continuare, o descriere sumara a fibrelor structurale, dupa performantele lor.
Fibrele metalice
- Fibrele metalice RFC40/50 (1 mm x 50 mm) cu ciocuri sunt cele mai utilizate in Romania si aceasta nu mai reprezinta un secret pentru nimeni. De retinut ca ele sunt fibre structurale cu dispersie foarte buna in beton.
- Fibrele metalice RFC 80/60 (0,75 mm x 60 mm) cu ciocuri reprezinta un produs des folosit, avand avantajul unui dozaj mai mic dar cu usoare probleme la dispersie. Pentru a elimina acest aspect trebuie avut grija la modul de punere a fibrelor in beton, deoarece e vorba de fibre mai lungi si mai subtiri, care au tendinta de a face gheme. Aceasta situatie apare atunci cand muncitorul goleste brusc tot sacul de fibre in beton. Corect este sa se presare fibrele in beton, incet – incet, cu putina rabdare, astfel incat dispersia lor sa se faca fara probleme in structura betoanelor.
- Fibrele RFO 1×50 sunt fibre ondulate, structurale, cu o buna dispersie in beton, care se remarca prin gradul mare de preluare a contractiilor termice ale betonului.
Fibrele din polipropilena
- Fibrele RoFero 38 sau 54 sunt singurele fibre din polipropilena structurala certificate care asigura armarea betoanelor in raport de 1:10 comparativ cu fibrele metalice. Fiind o fibra des utilizata, a devenit prioritar pentru Romfracht sa vina in intampinarea constructorilor cu un sumar de calcul de dozaj, pentru a facilita folosirea lor si a nu se gresi la dozare. Cel mai des, fibrele RoFero sunt puse direct in betoniera, pe santier. Pentru a avea o dispersie buna, pungile cu fibre trebuie aruncate in betoniera la viteza mica si fara a fi deschise. Contrar aparentelor, fibrele RoFero se omogenizeaza mai bine daca sacul este aruncat intreg si inchis.
- Complementar cu fibrele pentru armare structurala este util sa folosim si fibrele monofilament, pentru combaterea formarii de microfisuri in beton. Pornind de la o asemenea necesitate, ROMFRACHT a introdus recent in fabricatie si acest tip de fibre, sub denumirea de RoWhite. RoWhite sunt fibre cu o mare densitate pe cele 600 grame care trebuie utilizate pentru a obtine efectul scontat la un metru cub de beton. Pe langa eliminarea microfisurilor, fibrele RoWhite au multiple alte efecte benefice in beton. Ele cresc durata de viata si cresc, totodata, rezistenta la impact. In momentul de fata, este de neconceput sa se mai execute un metru patrat de beton amprentat fara a utiliza acest tip de fibre. Tunelurile de metrou sau rutiere sunt alte aplicatii unde acest tip de fibre sunt obligatorii, datorita comportamentului lor protector la incendiu. Constructiile unde se toarna betoane masive sunt, de asemenea, usor de executat cu acest tip de fibre. RoWhite sunt fibre ieftine, dar efectul lor pentru calitatea betonului este imens, comparativ cu pretul. In plus, sunt usor de mixat, obtinandu-se o dispersie mare in beton, deoarece sunt tratate antistatic. De altfel, noi suntem singurii producatori din Romania care tratam fibrele antistatic. Precizam ca gama fibrelor din polipropilena este mult mai mare dar toate celelalte fibre sunt ori complementare cu alta armare, ori se utilizeaza la alte aplicatii, cum ar fi: sape, betoane amprentate, suprabetonari etc. Trebuie sa fim, insa, atenti atunci cand alegem fibrele. Sunt foarte multe criterii care influenteaza alegerea tipului de fibre. Romfracht, fiind specializata in domeniul armarii disperse a betoanelor, nu vinde doar fibre, ci si intreaga tehnologie de utilizare a lor. In acest sens, firma noastra pune la dispozitia beneficiarilor un calcul de dozaj care are rolul de a elimina aspectele neplacute legate de folosirea incorecta a fibrelor.
Pentru detalii tehnice referioare la armarea dispersa a betoanelor, apelati la: tehnic@romfract.com sau tel. 021.256.12.08 int. 151.
NOU: Am inceput sa producem si Sarma Moale Neagra – cu diametre cuprinse intre 1,18 si 3 mm!
Contact:
www.fibre-polipropilena.ro
www.fibre-metalice.ro
www.hidroizolatiibeton.ro
Tel.: 021.256.12.08
Autor:
Florin Florian – director departament Fibre – Betoane, ROMFRACHT
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 124 – aprilie 2016, pag. 22
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns