«

»

Arhitectura. Invatarea prin cautare, prin practica, intr-o lume a concurentei!

Share

arhitectura_1 copyIn interviul publicat in numarul anterior al revistei, arhitectul Laurentiu Branzeanu se referea, pe scurt, la perioada de timp in care a lucrat in Statele Unite ale Americii, perioada ale carei invataminte le dezvolta in articolul de fata. 

Piata americana este o piata tipica pentru lumea moderna. Exista cele 2 tipuri de investitii – particulara si de stat (e adevarat, cu preponderenta pe sistemul par­ticular) – exista o lume a profesionistilor atat in proiectare cat si in executie, exista o legislatie clara si un sistem bine pus la punct de verificare a tuturor facto­rilor ce concura la realizarea unei investitii.

Pe piata privata, cu conditia respectarii stricte a legilor si nor­melor specifice, particularul isi alege echipa dupa bunul plac. Aceasta inseamna ca va selecta proiectul care-i convine (dupa pret, dupa criterii estetice, in functie de criterii de publicitate etc.), executantul cel mai convingator (experienta, capacitate de productie, garantii sau viteza de lucru etc.).

Nu sunt excluse nici selectiile facute dintre prieteni, cunostinte apropiate, dar cu o conditie: sa fie cel mai potrivit pentru scopul ales. O afacere este o combinatie din care castiga toata lumea, incepand din fazele de pregatire si pana la inchiderea ultimului detaliu. Cu totii trebuie sa munceasca in echipa si rezultatul sa fie cel scontat. Un esec al unui membru al echipei poate con­duce la esecul intregii afaceri si iesirea de pe piata concurentiala (de cele mai multe ori pentru totdeauna).

Pe piata investitiilor care se fac cu banii contribua­bililor, lucrurile se schimba. Aici licitatia este, intr-adevar, o etapa obligatorie. Am sa analizez pe scurt modul de licitatie la o lucrare initiata de „Housing Authority“, un fel de minister al locuintelor, prin anii 1991 sau 1992.

Lucrarea este anuntata cu cel putin 30 de zile inainte. Oricine are dreptul sa participe daca indepli­neste conditiile legale (financiare, profesionale etc.). Dar lucrarea va trebui sa aiba neaparat un stan­dard calitativ superior si nimeni nu risipeste banii pentru a aduna oferte care pot fi sub standard.

Americanii au invatat ca „standard“ inseamna bani. Lucreaza si acolo arhitectii pentru glorie, din pasiune, dar si pentru bani.

In fiecare sector de activitate (industrial, bancar, social-cultural, rezidential, religios) exista firme sau arhitecti care s-au afirmat de-a lungul colaborarii cu ministerele de resort. Iar aceste ministere invita 2-3 colective cu experienta si renume sa participe, contra cost (platind un mic procent din suma pen­tru intreaga lucrare) la aceste licitatii. Nu inseam­na ca se formeaza relatii clientelare. Nu li se da nici un avantaj in com­petitie, ci doar se ridica stacheta ca­litatii. Competitia poate fi castigata de oricare din echipele care vin la li­citatie: cei invitati sau cei care participa fara plata. Dar, daca cei invitati se prezinta de mai multe ori si nu reusesc sa fie printre primii, locul lor va fi luat de altii.

Competitia este dura. Spunem despre americani ca sunt pragmatici si asa si este. In ziua licitatiei sunt aduse proiectele (secrete) in plicuri inchise. Cand se deschide plicul se citeste numele colectivului si suma propusa. Se anuleaza (deci ies din concurs) colectivele cu cea mai mica si cea mai mare suma. Se face o medie a restului si punctajul maxim il iau cei care sunt mai aproape de cifra medie valorica. Dupa aceea se analizeaza incadrarea in tema, criteriile de eficienta, ter­men, criteriile estetice etc.

Nu se pot aranja aceste licitatii in niciun fel. Rezultatele pot fi si aici supuse discutiei, contestate. Dar, odata incheiata licitatia, fiecare isi vede de treaba. Nimeni nu mai contesta nimic, decat daca anumite idei, tehnologii de la participanti sunt furate de castigator.

Pentru ca, exceptand solutiile celor invitati si platiti sa participe, de la care pot fi imprumutate intr-o actiune colectiva anumite idei (pentru ca au fost aproape platiti, nu-i asa), restul solutiilor sunt aparate de lege si nu pot fi folosite gratis.

O lege dura, inflexibila, care a facut sa se imbogateasca in Statele Unite o categorie profesionala: avo­catii. Dar asta-i alta poveste.

Sa ne intoarcem acum la piata romaneasca. O piata care sta, dupa cum bine stim, sub semnul lui Caragiale.

Si la noi exista cele doua tipuri de investitii: particu­lare si de stat.

Si la noi investitorul particular are la indemana posi­bilitatea de a-si alege echipa si de a realiza ce doreste, tinand cont de normativele si legile in vigoare. Si la noi particularul vrea sa faca o afacere. Dar, de multe ori, notiunea de afacere este prost inteleasa. De ce?

  1. Investitorul particular, in cele mai multe cazuri, nu cunoaste legea, dar nici nu vrea sa o respecte (conform principiului „cu banii mei fac ce vreau“).
  2. Echipa nu este aleasa, de cele mai multe ori, pe criterii de profesionalism, ci dupa pretul minim, rela­tii clientelare etc.
  3. Notiunea de afacere inseamna, de multe ori la noi, sa investesti putin si sa obtii maximum de calitate si cantitate in cel mai scurt timp. Profitul nu este al intregii echipe, ci numai al investitorului.

Nu vreau sa pun in discutie asa-zisele cereri de ofer­ta pe care multi investitori le fac doar pentru a obtine gratuit un termen de comparatie sau, mai rau, din care preiau solutii si le aplica cu alte echipe, fara frica ca ii va putea trage cineva la raspundere.

Ce se intampla la licitatiile asa-zise de stat? Astfel de licitatii sunt cautate in toata lumea pentru simplul motiv ca plata lor este sigura si de multe ori substantiala ca valoare.

Licitatia se anunta, intr-adevar, cu cel putin 30 de zile inainte de termenul-limita de depunere, ca si in Statele Unite. Dar la noi unitatile bugetare nu-si permit, chipurile, sa invite si sa plateasca colective de com­petitori.

Se aleg, deseori, solutiile ieftine, cel putin aparent. Si de platit le platesc, dar de multe ori cu intarziere, fiind foarte riscant sa dai statul in judecata. Ce se intampla, de fapt, in spatele acestor licitatii, credem ca nu este tocmai in regula.

  1. Pe langa anuntul oficial, de cele mai multe ori se fac invitatii mai putin oficiale, catre colective care sunt agreate de unitatea respectiva, si nu neaparat pe criterii profesionale.
  2. Selectia este, de multe ori, viciata de anumite para­grafe din caie­tele de licitatii (de sarcini), care fa­vorizeaza, in mod evident, anumite colective pe criterii subiective.
  3. Cel mai ieftin pret la licitatie nu inseamna neaparat si cel mai ieftin pret la executie. Se gasesc portite prin care multe din valori sunt trecute la alte ca­tegorii de lucrari si conduc, in unele cazuri, la preturi globale aberante.

Ca sa nu mai vorbim ca, in cazul unui proiect de anvergura medie, se solicita si se compara cifra de bilant, care se refera la un colectiv format din 5 pana la 15 oameni, cu cele ale unor adevarate trusturi cu zeci de oameni, fara a se tine cont si de cheltuielile pe care le genereaza fiecare. De multe ori, aceste adevarate cor­poratii (nationale sau internationale), sunt dispuse sa lucreze in pierdere (daca nu si pe gratis) la o faza pre­liminara de proiectare, pentru a-si impune, apoi, pe piata produsul propriu, la care castigurile sunt, intr-adevar, substantiale. Asta pentru ca licitatia preliminara a deschis o portita pe care nu o mai verifica nimeni.

Trebuie sa remarcam o initiativa care, chiar daca nu se aplica imediat categoriei de lucrari despre care vor­bim, va avea probabil in curand impact pozitiv si in derularea licita­tiilor de investitii: derularea licitatiei prin metode moderne, Internet etc.

Nu am vrut sa vorbesc aici des­pre infractiuni. Acestea fac subiectul unei alte categorii de investigatii: judiciar, penal etc. Am vrut doar sa atrag atentia ca sun­tem, inca, la inceput pe aceasta piata concurentiala a investitiilor si sa nu ne facem iluzii ca lucrurile au fost rezolvate. Avem legi privind disciplina in constructii, avem legi privind licitatiile publice, avem ordine profesionale (cum este si Ordinul Arhitectilor), avem organe de control…

Ce ar trebui sa facem? Am atras de la inceput atentia ca deschidem o „cutie a Pandorei“. Toate relele enumerate au fost eliberate si nu vrem sa inchidem „cutia“ pana nu iese din ea si „speranta“.

Am in mana o carte aparuta la Editura Paidea – autor DAVID WALSH.

Subtitluri:

  • Lumina dorintelor;
  • Individul ca proces;
  • Adevarul moral in actiune;
  • Sfarsitul lumii moderne;
  • Politica libertatii;
  • Implinirea in transcendent;
  • Invatarea prin predica.

Si este doar o carte si un autor. Trebuie sa invatam din experienta noastra si a altora si sa ne impar­tasim unul altuia cunostintele; sa avem o conduita verticala si morala si sa speram. Iar daca suntem optimisti si vedem partea buna a lucrurilor, putem face ceva impreuna. Caci sansa noastra este sa fim printre cei mai buni.

Generatia de acum a fost pregatita de arhitecti romani ca: Cezar Lazarescu, Ion Mincu, Ascanio Damian, care la randul lor au fost influentati de arhitecti ca Horia Creanga, Duiliu Marcu sau constructori precum Prager, care la randul lor l-au avut premergator pe Ion Mincu si totul se pierde in negura vremurilor.

Dar noi cine suntem?…
Si cine vor fi urmasii nostri?…

Sa nu punem punct. Sa lasam puncte, puncte si, ca intr-un film american de succes, o posibilitate pentru a continua.

Autor:
arh. Laurentiu Branzeanu 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 126 – iunie 2016, pag. 52

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/06/01/arhitectura-invatarea-prin-cautare-prin-practica-intr-o-lume-a-concurentei/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.