Riscul seismic in constructii. Responsabilitati pentru inginerii constructori

Societatea civila din Romania a fost sensibilizata, din nou, in privinta riscului seismic, dupa tragicul accident de la “Colectiv” si dupa ce a fost activata legea 20/1994 prin legea 282/2015 privind riscul seismic R_sI, pericol public.

Riscul seismic si, implicit, siguranta oamenilor si a constructiilor este o problema in care este implicata intreaga societate a unei tari in care actiunea seismica este semnificativa. Totusi, dintre palierele societatii cu responsabi­litati directe in privinta reducerii riscului seismic, cel profesional al constructorilor este cel mai evident.

Dintre constructori, responsabilitati juridice directe le au inginerii experti, verificatorii si proiectantii de structuri. In situatia pierderilor de vieti omenesti, cazurile in justitie sunt de natura penala. Aceasta in contextul in care riscul seismic pentru oameni si constructii este definit legal prin normativele si codurile insusite de executiv prin ordine de ministru.

In afara incertitudinilor inerente in definirea riscului in coduri si normative, intervin si incertitudinile asociate aplicarii corecte a codurilor si normativelor, atat din punct de vedere tehnic cat si al corectitudinii morale.

In capitolele urmatoare vom descrie problemele prioritare pentru reducerea riscului seismic in Bucuresti si restul tarii, considerand ca in Bucuresti este concentrat 2/3 din riscul seismic al tarii si ca 2/3 din teritoriul tarii noastre are un risc seismic ridicat. In continuare vom arata si care sunt implicatiile altor categorii socio-profesionale in problemele de reducere a riscului seismic.

Prioritatile in reducerea riscului seismic in Bucuresti si restul tarii

Pentru capitala tarii, asa cum rezulta din listele oficiale ale Primariei Municipiului Bucuresti, sunt identificate constructii in suprafata totala de 3.665.296 mp incadrate in clasele de risc seismic R_sI – pericol public, R_sI, R_sII si urgentele I, II, III, conform normativului P100/1-1992, echivalate ca fiind R_sI si R_sII, dupa ultimul normativ in vigoare, P100/3-2008.

Dintre acestea, considerate priori­tatea P1 sunt cele construite inainte de 1940, avand inaltimea mai mare de P+4 si o suprafata totala de 800.593 mp, prioritatea P2, cele construite inainte de 1940, cu inaltimea mai mica de P+4, avand o suprafata de 943.424 mp, iar prioritatea P3, cele construite dupa 1940, indiferent de inaltime, avand o suprafata totala 1.921.279 mp.

Daca se considera ca riscul seismic in Bucuresti este 2/3 din riscul total pe tara si ca 2/3 din teritoriul tarii are risc seismic ridicat, atunci suprafata totala cu prioritatile P1, P2, P3 pentru intreaga tara este de 3.665.296 x 4/3 = 4.887.061 mp, ceea ce inseamna un cost aproximat de 1.800.000.000 ÷ 2.000.000.000 euro. Din aceasta suma, pentru prioritatea P1, la nivelul intregii tari, rezulta 534.000.000 euro iar pentru Bucuresti 400.300.000 euro. Mai trebuie subliniat ca, in constructiile prioritatea P1, in Bucuresti, locuiesc aproximativ 20.000 de persoane.

In aceste conditii, interventiile de reparare si consolidare sunt justificate atata timp cat costul lor nu depaseste 0,65 din valoarea de inlocuire a constructiei respective, ceea ce inseamna aproximativ 500÷700 euro/mp.

Un adevar crud este ca sumele de mai sus nu vor putea fi suportate de catre proprietarii actuali ai apartamentelor din aceste constructii iar ajutorul statului trebuie sa func­tioneze in acest caz, atata timp cat la noi nu se poate vorbi de o societate capitalista, statul facandu-i proprietari pe majoritatea locatarilor, fara ca acestia sa poata sustine o asemenea proprietate; de fapt, statul a scapat de povara unor asemenea proprietati.

Implicatiile altor categorii socio-­profesionale, in afara constructorilor, in Programul de reducere a riscului seismic si alte diferite probleme

Asa cum rezulta pentru Bucuresti, in lista constructiilor cu risc seismic sunt constructii monumente istorice sau zone protejate.

Sunt multe cladiri, in special cele mai inalte de P+4, construite inainte de 1940, la care, din punct de vedere economic, este justificata dezafectarea si inlocuirea lor cu o constructie noua.

Pentru realizarea interventiilor la care ne-am referit, arhitectii sunt cei care trebuie sa aiba rolul principal in problemele de urbanism iar sefii de proiect si proiectantii de specialitate, pentru proiectele interventiilor sau ale constructiilor noi, care le inlocu­iesc pe cele dezafectate.

Pentru ca programul de interventii sa fie eficient este necesar ca, in majoritatea cazurilor, cladirile in care se intervine sa fie evacuate total sau partial, in asa fel incat sa se poata actiona fara restrictii de program si protectii suplimentare de diferite naturi.

Este necesara, deci, asigurarea unui stoc tampon de locuinte, asa cum s-a procedat in cazul celor doua blocuri din Piata Splaiului din Bucuresti, in care sa fie mutati locatarii din cladirile in care se fac interventiile.

O problema la fel de importanta este aceea a atractivitatii pentru antreprizele serioase, care trebuie antrenate in campania de interventii prin tarife rezonabile si selectari pe criterii de performanta, de calitate si nu doar de cost.

Problemele de evaluare a riscului seismic pentru oameni si constructii si interventiile cele mai cunoscute,  utilizate pentru repararea si consolidarea constructiilor cu risc ridicat

Evaluarea riscului seismic pentru oameni si constructiile existente a capatat un caracter stiintific dezbatut in cadrul societatilor si a fost apoi reglementata tehnic si juridic, practic dupa cutremurul din 1971 din SUA. La noi, aceasta s-a intamplat mai ales dupa cutremurul din 4 martie 1977.

In cazul constructiilor noi, proiec­tarea lor dupa norme a inceput teoretic dupa 1941, iar practic dupa 1963, atunci cand a aparut un normativ mai evoluat pe aceasta tema, respectiv P13/63.

Un alt salt in evolutia codurilor si a cunoasterii a intervenit in 1978, dupa cutremurul din 1977, atunci cand s-a initiat seria normativelor P100, pentru ca in 1992 sa apara in P100-92 capitolele 11 si 12, in care sunt luate in considerare si constructiile existente. In aceste capitole din P100/92 a fost adoptat coeficientul R, care este raportul intre capacitatea si necesarul cerut unei structuri supuse unei actiuni seismice. Conceptul era teoretic cunoscut, dar folosirea si aplicarea lui in practica nu a fost si nu este la fel de clara in multe cazuri, atunci cand ne referim la actiunea seismica pentru constructii existente.

Structurile de rezistenta ale constructiilor, in care sunt incluse elementele structurale si nestructurale, au, in general, la toate actiunile, un raspuns care se materializeaza prin forte si deformatii, adica prin lucru mecanic sau energie. In acelasi timp, raspunsul unei structuri a constructiei, mai ales la actiunile seismice puternice, se produce practic, in majoritatea cazurilor, in domeniul elasto-plastic si numai in foarte putine cazuri in domeniul elastic. Acest aspect face ca exprimarea raportului R numai din punct de vedere al capacitatii, respectiv al necesarului de rezistenta, sa fie, de multe ori, neconcludenta daca nu este exprimat in conjuctie cu deformatiile, adica prin conceptul de lucru meca­nic, energetic. Cu toate dificultatile de evaluare doar prin acest indicator R, el a fost si este in conti­nuare un procedeu practic ingineresc de exprimare unitara a vulnerabi­litatii la actiunile seismice si tinand seama de clasele de importanta si expunere, la evaluarea riscului seismic pentru oameni si constructii.

In P100-92, capitolele 11 si 12, folosirea indicatorului R sau grad de asigurare asociat starii limita ultime a condus la stabilirea unui prag mi­nim al valorii sale, respectiv R_min = 0,5, adica jumatate din valoarea unei constructii noi, pentru clasa III de importanta, iar pentru acele constructii care au acest grad de asigurare mai mic de 0,5 s-au stabilit urgentele I, II si III care au R = 0,15; 0,15÷0,25; 0,25÷0,35. Pentru clasele de importanta I, R_min = 0,70, la care U_I este chiar acest indicator, iar pentru clasa II de importanta R_min = 0,6, cu U_I = 0,30 iar U_II, R = 0,3÷0,6.

In urma aplicarii acestor preve­deri, a criticilor si unor noi concepte, in 1996 a aparut o modificare si o completare a capitolelor 11 si 12 din P100/92, in care a fost precizat continutul expertizelor si in care au fost aratate metodele de evaluare calitativa si cantitativa (prin calcul) si conceptul claselor de risc seismic, patru la numar, R_sI ÷ R_sIV. In functie de clasa de importanta si expunere, acestea exprima nivelul de pierdere a capacitatii de rezistenta si deformatie a constructiilor si a capacitatii de protectie a acestora pentru viata sau ranirea oamenilor la un cutremur cu caracteristicile si intensitatea cutremurului de calcul din normele in vigoare la data cutremurului.

Aceasta etapa era aceea care a facut si la noi trecerea de la evaluarea riscului seismic pe baza starilor limita, la etapa evaluarilor pe baza de criterii si niveluri de performanta. Datorita faptului ca, in modificarea din 1996, gradul de asigurare R a capatat un caracter orientativ, clasificarea se face acum impreuna cu evaluarea calitativa.

Din cauza introducerii bulinelor rosii pe constructiile cu R_sI, s-a creat ideea ca obligativitatea interven­tiilor este numai pentru aceste constructii iar faptul ca in cazul unui seism pot produce efecte in domeniul public face necesara interzi­cerea functionarii in spatiile unor constructii din aceasta clasa de risc seismic.

Trebuie subliniat ca, in continu­are, gradele minime de asigurare la modificarea din 1996 au ramas aceleasi, 0,7 pentru clasa I, 0,6 pentru clasa II, 0,5 pentru clasele III si IV.

Din 2008, cu aplicabilitate practica din 2009, a intrat in vigoare un normativ prevazut efectiv pentru constructii existente din seria P100, sub denumirea de P100/3-2008. In acest normativ, clasele de risc seismic sunt descrise in aproximativ acelasi fel ca in vechiul normativ, gradul minim de asigurare notat R₃ capatand valori in intervalele: R_sI < 0,35; R_sII = 0,35 ÷ 0,65; R_sIII = 0,66 ÷ 0,90; R_sIV = 0,91 ÷ 1,0. Hazardul, adica intensitatea actiunilor, exprimata prin acce­leratiile din spectrele de pro­iectare, este acela din P100/1-2006, cu obligativitatea consolidarii pentru constructiile cu R₃ < 0,65, sursa Vrancea, sau R₃ < 0,70 pentru sursa seismica Banat.

P100/3-2008 a introdus explicit criteriile de performanta, stabilind niveluri de performanta corelate cu starile limita asociate pentru care, pe langa cerintele date de hazardul seismic, este descrisa si metodologia de evaluare a capacitatilor, exprimate din punct de vedere al rezistentei, cat si deformabilitatii cu trei niveluri de evaluare prin calcul.

Referindu-se, in cuprinsul normativului, la standardele de beton armat STAS 10107/0-90 si metal STAS 10108-75, face ca acesta sa fie in vigoare ceea ce ajuta la determinarea capacitatilor elemen­telor din beton armat, mai ales la calculul mecanismului de rupere din forta taietoare.

Cu ajutorul celor trei metode de evaluare prin calcul, echivalentul vechilor metode simplificate, de complexitate medie si avansata, aduse la nivelul de cunoastere al anului 2008, normativul corect aplicat este un element de mare ajutor in evaluarile cu aceeasi masura a riscului seismic.

In viitorul apropiat va trebui sa se faca unele corecturi, pentru a indeparta unele mici ambiguitati in felul in care este cuantificat R₃ cu diferitele metode ale normativului, iar in viitorul indepartat, pentru riscul seismic la care se refera, va trebui sa se treaca la un nivel superior de calcul probabilistic, plecand de la criteriile si nivelurile de performanta.

In decursul anilor in care a aparut preocuparea pentru evaluarea, prin calcul, a structurilor din zone seismice cu intensitate semnificativa, in colectivul nostru au fost intrebuintate diferite concepte si metode de calcul.

Inainte de 1940 nu se faceau evaluari prin calcul in care sa fie inclusa actiunea seismica. Pentru constructii din beton armat se folosea beton marcile B100 ÷ B120, otel beton echivalent OB37, stalpii se dimensionau cu rezistente admisi­bile (100 ÷ 120)/3 = 33 ÷ 40 daN/cm2, cu procente de armare longitudinale 0,8÷1%, etrieri f6 ÷ f8 la pas de 25 cm ÷ 50 cm. Peretii si elementele din zidarie portanta sau peretii de inchidere sau despartitori se construiau din caramida C50 ÷ C100 iar mortarul se prepara, in general, cu liant de var M4 ÷ M10. Planseele erau executate cu elemente din lemn, grinzi metalice cu boltisoare sau beton la partea de jos a grinzilor I metalice sau placi din beton armat cu grosime de 8 cm ÷ 10 cm, flexibile sau foarte flexibile.

Dupa 1940, practic dupa razboi, din 1945 pana in 1963-1965, a fost o perioada in care a fost facuta evaluarea prin calcul la forte static echivalente pentru actiunea seismica, cu procent de 5% din greutatea constructiei. Betoanele au fost din marci B120 ÷ B200, otel beton echivalent OB37 si PC52, armari transversale cel mult la procente de 0,2% cores­punzatoare fortelor taietoare de calcul, caramizi C50 ÷ C100, mortar cu liant de var si adaos de ciment marca M10 ÷ M25.

Dupa 1965 pana in 1978, evalua­rile pentru constructii in zonele seismice s-au facut dupa un normativ C13/63, cu zonarea tarii in functie de intensitatile seismice din scara Mercalli, cu grade care descriu efectele produse de cutremure. Bucurestiul, de pilda, a trecut de la gradul IX la gradul VIII, apropiindu-se de coeficientii seismici de calcul de 2,0% ÷ 5,0%, adica 0,02 ÷ 0,05 din greutatea constructiilor. In schimb, a fost imbu­natatita abor­darea conformarii structurilor in zonele seismice, modul de alcatuire si detaliere, cali­tatile materialelor, betoane B150 ÷ B200, otel beton OB37, PC52, PC60, caramizi C50 ÷ C100, mortare M10 ÷ M25 cu lianti de var si ciment.

In practica, stalpii cadrelor se predimensionau cu rezistente 0,25R_b pentru stalpii centrali, 0,2R_b pentru stalpii de margine, 0,15R_b pentru stal­pii de colt, R_b fiind marca betonului.

Au fost folosite, din pacate, din cauza economiilor de materiale impuse, tehnologii ca aceea a cofrajelor glisante, cu defecte de continuitate a betonarii peretilor sau armarii de pereti structurali din beton armat la structuri ale blocurilor inalte P+8 ÷ P+10, cu zone armate numai la margini, cu benzi de bordaje, adica zone ale acestora in mijlocul panourilor din beton simplu.

In acea perioada, calculele efectuandu-se partial sau total manual, determinarile de deformatii se faceau in cazuri rare, iar norma noastra nu avea prevedere pentru driftul general sau de nivel.

Folosind metoda Mutto pentru cadre sau un program propriu de calcul pentru peretii structurali, noi am determinat si capacitatile de deformatii, comparandu-le cu cerinta de 1/1.000 ÷ 1/1.200 pentru deformatiile relative sau driftul pentru stadiul elastic dupa normele franceze, sau 1/300 ÷ 1/500 pentru stadiul ultim in domeniul elasto-plastic, dupa codul american UBC.

Dupa 1978 au aparut conceptele, tehnicile si metodele de calcul mo­derne, in corelatie cu acumularile din experienta cutremurelor care s-au succedat in lume si la noi si astfel a aparut seria normativelor P100/1-1992, P100/1-1996, P100/1-2006, P100/3-2008, in fine, P100/1-2013.

In acea perioada noi am avut diferite contributii la cunoasterea metodelor moderne de evaluare a constructiilor existente si am propus si intrebuintat modelari si metode de calcul originale.

La conferinta COPISE din 1975 de la Bucuresti am prezentat un model original de infasuratoare a unui calcul biografic pana la stadiul de mecanism de plastifiere a structurilor, pentru a avea o evaluare a capacitatilor, combinat cu o analiza dinamica directa pentru determina­rea necesarului structurilor pentru care s-a efectuat calcul biografic.

Subliniem ca, cu aceasta metoda, am realizat expertizari si interventii pe constructii avariate de cutremurul din 1977, inaintea aparitiei metodei specifice de raspuns si a progra­melor de tip Pushover.

In buletinul AICPS – 2/2000 [1] am sintetizat o metoda de evaluare pentru constructii existente, care insuma propuneri succesive facute pana la data publicarii acesteia.

Organizarea si principiile metodei constau din urmatoarele:

Erau recomandate trei parti ale metodei pe principiul trierii: prima parte, metoda simplificata, dupa care urmeaza metoda de complexitate medie si in fine, metoda avan­sata, care pot fi comparate cu metodele 1, 2 si 3 din P100/3-2008.

In evaluarea constructiilor existente se studia atunci numai starea limita de colaps a acestora.

In momentul de fata, in SUA, prin ultima propunere de cod, model P58-1, P58-2, acest principiu este adoptat datorita faptului ca este mai putin afectat de incertitudini.

In cadrul metodei AICPS – 2/2000 era detaliat, prin metoda de complexitate medie, calculul biogra­fic original si analiza dinamica directa cu o singura masa sau a spectrelor de raspuns in deplasari realizata inca din 1978, metoda de calcul pentru structurile din elemente de zidarie in planul peretilor si perpendicular pe planul peretilor si o prima propunere privind conceptul de performanta, ocupare imediata, operational, siguranta vietii, prevenirea colapsului (fig. 1÷11).

In numarul 3/2004, buletinul AICPS [2], am prezentat o metoda de evaluare prin calcul bazata pe trei criterii de performanta pentru res­ta­urarea constructiilor de patrimoniu arhitectural, ocupare imediata, opera­tional, impreuna cu siguranta vietii si prevenirea colapsului (fig. 12 ÷ 13).

Aceasta propunere a precedat ceea ce s-a adoptat in prevederile normativului P100/3-2008 pentru constructiile existente.

In etapa actuala, aplicarea pre­vederilor normativului P100/3-2008 este obligatorie pentru evaluarea riscului seismic al constructiilor din tara noastra iar evaluarea analitica prin calcul este aceea care defineste practic riscul seismic al constructiilor existente.

Trebuie subliniat ca, pentru fiecare caz in parte, este recomandat sa se aplice ceea ce se numeste trierea, mai intai metoda 1 de evaluare ana­litica prin calcul si apoi metodele 2 si 3, dupa caz, iar cel mai bine daca se poate metoda 3, care presupune un calcul de tip pushover. In acest caz, pentru realizarea pushoverului, este rational sa se aplice numai distributia triangulara a eforturilor, res­pectiv deformatiile.

Deoarece multe dintre progamele care pot realiza pushoverul au dificultati in luarea in considerare a influentei eforturilor si deformatiilor de forfecare, alternativ, se poate intrebuinta modelul de calcul propus de noi, care presupune direct luarea in considerare a acestei influente.

In prezent, in SUA, cele mai folosite normative si coduri pentru evaluarea riscului seismic sunt ASCE 7-2010 [3] pentru constructii noi si ASCE 41-06 [4] pentru constructii existente, echivalentul in concepte si metode de calcul cu P100/1-2006 si P100/3-2008.

Dupa o perioada de 10 ani de studii in programe federale de am­ploare pentru conceperea de coduri, in prezent sunt propuse coduri care sa se apropie cat mai mult de nivelul superior de calcul probabilistic, aceasta prin metodologia expusa in P-58-1; P-58-2 / 2012 [5].

In [6] noi am aratat cercetarile si tendintele de aplicatii practice in acest domeniu, intreprinse in SUA si Europa.

In motivarea principiilor care stau la baza noii metodologii din SUA se spune:

1. a) “Sa se creeze noi procedee de cuantificare a performantelor pentru constructiile noi si cele existente.”
2. b) “Sa modifice procedeele actuale, pentru a evalua performantele bazate pe parametri de raspuns global, atata timp cat raspunsul componentelor individuale nu controleaza predictia performantelor globale ale structurilor.”

In FEMA P-695, care a pregatit P-58-1 si P-58-2, se spune:

“In general riscul pentru siguranta vietii (de exemplu probabilitatea de pierderi de vieti omenesti, periclitarea vietii sau raniri) este dificil de evaluat cu acuratete din cauza incertitudinilor procentului de pierderi umane date de colaps, sau a incertitudinilor si mai mari in evaluarea efectului caderilor si al avarierilor pana la rupere, in afara colapsului.”

Colapsul structurilor poate conduce la un numar variabil de pierderi umane, depinzand de variatele tipuri de constructii, de numarul de persoane si de modul de ocupare. In consecinta, se urmareste mai degra­ba decat “protectia vietii” sa se asigure o protectie uniforma a siste­mului structural.

Aceasta este o revenire la calculul direct pentru prevenirea colapsului, pe care noi l-am aratat din 1978 pana in prezent, materializat in toate articolele publicate de-a lungul acestor ani, sintetizate in [1] – AICPS 2/2000 si imbunatatite in [7] sau [8], (fig. 14, 15 si tabelul 3, respectiv fig. 16 si 17) pentru metodele de interventii structurale prin reparatii sau consolidari structurale pentru constructii obisnuite sau acelea care sunt monumente istorice sau apar­tinand patrimoniului arhitectural.

Concluzii

Problemele de reducere a riscului seismic pentru oameni si construc­tii, in special in cazul constructiilor existente, au fost dezvoltate la noi in special dupa cutremurul din 4 martie 1977. Pentru acestea din urma a fost elaborat un normativ specializat, P100/3-2008, conform caruia constructiile incadrate in clasele de risc seismic R_sI si R_sII trebuie, in mod obligatoriu, consolidate.

Programele de consolidare initiate dupa 1992 si mai ales dupa 1996, atunci cand au aparut conceptele de clase de risc seismic, au stabilit ca prioritare interventiile pentru clasa de risc seismic R_sI, in special acelea care prezinta pericol public. Acest aspect a creat confuzie in privinta obligativitatii interventiilor pentru constructiile exis­tente, fapt ilustrat si de prevederile legii 282/2015, care a interzis activitatea doar pentru anumite cladiri din clasa I de risc seismic, respectiv cele care prezinta pericol public.

Incertitudinile stiintifice pri­vind evaluarea riscului seismic pentru oameni si constructii, legate de o lipsa a prezentarii explicite de catre autoritati, in conjunctie cu un studiu special privind riscul seismic asa cum este reflectat in normele existente in Romania, cu dezbaterea acestui subiect de mare importanta, produce confuzii, asa cum am aratat mai inainte. Din pacate, aceste confuzii asu­pra riscului seismic si lipsa unor prevederi clare adoptate prin consensul mediului academic si profesional de specialitate, aprobate prin dezbateri publice de intreaga societate, lasa responsabilitatea totala asupra constructorilor, mai ales a expertilor, verificatorilor de proiecte si proiectantilor de structura, care raspund din punct de vedere juridic, pana la acuzatii de natura penala in cazul pierderilor de vieti omenesti.

Dupa parerea noastra, pana la elaborarea unor noi prevederi, normativul P100/3-2008, cu unele mici imbunatatiri, poate fi aplicat pentru o perioada de timp intermediara, fara sa se mai modifice cerintele de hazard actuale, cu riscul acceptat de o societate care speram ca va performa din punct de vedere economic, pentru a-si putea permite niveluri de risc seismic adecvate societatilor dezvoltate.

Bibliografie

1. Metoda pentru evaluarea analitica prin calcul a constructiilor asupra acestora din punct de vedere structural, M. Mironescu si altii, Buletin AICPS 2/2000;
2. Alegerea solutiilor de interventii structurale, in cadrul lucrarilor de restaurare, pentru constructiile de patrimoniu arhitectural, M. Mironescu si altii, Buletin AICPS 3/2004;
3. Minimum Design Loads for Buildings and Other Structures, ASCE-SEI 7-10;
4. Seismic Rehabilitation of Existing Buildings, ASCE/SEI 41-06;
5. Seismic Performance Assessment of Buildings, volume I – Methodology FEMA P-58-1/sept. 2012, volume II – Implementation Guide, FEMA P-58-2/sept. 2012;
6. Abordari noi privind evaluarile prin calcul pentru determinarea vulnerabilitatii constructiilor existente, M. Mironescu si altii, Revista AICPS 3/2011;
7. Reactualizari ale problemelor legate de evaluarile prin calcul si interventiile structurale la constructii existente cu structuri de zidarie nearmata, M. Mironescu si altii, Revista AICPS 4/2013;
8. Interventii structurale de repa­ratii si consolidare pe baza princi­piilor de restaurare, reflectate in reglementarea armonizata cerintelor ICOMOS si SREN, M. Mironescu si altii, Revista AICPS 4/2014.

Autori:
Mircea Mironescu,
Adrian Mircea Stanescu,
Teodor Brotea,
Radu Comanescu,
Daniel Purdea,
Mircea Vlad Stanescu – SC Miro Grup SRL

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 127 – iulie 2016, pag. 56