In anii ‘80, Alvin Toffler publica volumul „Al treilea val“ – „The Third Wave“ (versiunea in limba engleza). Cifra TREI este cifra predestinata in legea compozitiei (trei posibilitati, trei materiale maximum alaturate etc.). Dupa descoperirea agriculturii, cu 10 milioane de ani in urma, a succedat industrializarea si mai recent, s-a produs al treilea val, demasificarea.
Pornind de la aceasta tema data a numarului trei, vom incerca sa incadram si arhitectura in regula numarului.
- ARHITECTURA CA VOCATIE
Este greu de descris insusi termenul si cu atat mai greu trimiterile la un domeniu precum arhitectura.
Vorbind de arhitectura propun sa o limitam la activitatea constienta a omului. Pentru ca nu incercam sa facem o istorie a arhitecturii, vom apela la vocatia arhitecturii in conceptul uman, pornind de la general spre particular.
Exemplele de arhitectura impanzesc lumea: s-au pastrat vestigii ale celor mai vechi civilizatii pana in zilele noastre. La randul lor, aceste vestigii pot fi clasificate, grosso modo, in trei categorii: arhitectura de cult, arhitectura social-militara si arhitectura locuintei.
Vrand-nevrand ne-am nascut intr-un spatiu arhitectural, ne-am dezvoltat constiinta in aceleasi spatii si incercam sa invingem timpul nemilos cu imortalizarea efemerului intr-un exemplu de arhitectura.
Vrem sau nu sa recunoastem, orice constructie are drept punct de pornire conceptia arhitecturala, indiferent daca e facuta de un arhitect cu diploma sau fara diploma. In asa zisa arhitectura populara existau creatori ce meritau calificativul de arhitecti, pentru ca aveau calitatile absolut necesare realizarii actelor de arhitectura: experienta de viata, intelegerea naturii inconjuratoare si cunoasterea meseriei.
Conform Legii 184/2001, practicarea profesiei de arhitect este un act complex de creatie tehnica si estetica si de furnizare de servicii. Aceasta implica indeplinirea de misiuni profesionale pentru concretizarea in volume construite a unor intentii investitionale, interpretate intr-o modalitate arhitecturala de calitate, cu asigurarea integrarii armonioase in mediul inconjurator si care se prezinta sub forma de proiecte corespunzatoare din punct de vedere functional, tehnic si financiar cu cererile beneficiarului (investitorului) si cu prevederile legislatiei in vigoare.
Putem concluziona ca vocatia pentru arhitectura este un dat genetic al omului. Interesant ar fi de mentionat faptul ca, in Evul Mediu, constructorii catedralelor mentionau drept creatori primordiali trei factori: cel care avea vocatia gasirii locului, cel care avea vocatia gasirii hramului si cel care avea vocatia stabilirii masurii. Acesta din urma este arhitectul.
Oare in timpurile mai vechi, arhitectul intrunea toate aceste calitati? Probabil ca nu. Dar in vremurile mai noi?
In vremurile moderne arhitectul este, de multe ori, obligat sa decida totul: locul, destinatia si proportia. Si, in mod cert, putem atesta, are nevoie de vocatie.
- ARHITECTURA CA MESERIE
Dar cand incepe de fapt pregatirea viitorului arhitect? Desi greu de definit momentul zero, aceasta pregatire are, ca si viata insasi, 3 etape: copilaria, adolescenta si maturitatea.
Inca din copilarie, viitorul arhitect isi insuseste ceea ce mai tarziu il va ajuta sa se formeze. Mai mult sau mai putin constient, el aduna „caramizile“ care vor sta la baza pregatirii sale. Caci, mai mult decat orice alta profesie, cea de arhitect necesita o pregatire multidisciplinara pe care ti-o asigura la inceput familia, apoi scoala generala si mai tarziu liceul si, nu in ultimul rand, efortul personal suplimentar de informare si sintetizare a cunostintelor acumulate. Acesta este primul pas, al „copilariei arhitecturale“.
„Adolescenta arhitecturala“ o constituie, pentru mine, pregatirea in cadrul unui institut specializat cum este Institutul de Arhitectura Ion Mincu, care, pe langa cunostintele de baza, te inarmeaza si cu instrumentele necesare executarii profesiei de arhitect: desenul artistic si tehnic, studierea programelor de arhitectura, coordonarea pluridisciplinara a specialitatilor.
Dar maturitatea pregatirii de arhitectura se realizeaza abia dupa terminarea facultatii, atunci cand, in cadrul unui colectiv, inveti sa faci proiecte de executie si sa le urmaresti pe santiere, sa materializezi efectiv ceea ce ai gandit cu ochii mintii.
Am insistat asupra celor 3 momente fara a avea pretentia ca ele constituie adevaruri imuabile, ci mai degraba concluzii personale ale unei experiente de viata si exercitare a acestei profesii, pe care continui sa o consider de ani buni „cea mai frumoasa profesie din lumea reala“.
Trebuie sa recunosc, insa, ca in ziua de azi se produc schimbari radicale legate in special de transmiterea dar si de calitatea informatiei: calculatorul si internetul sunt doua instrumente pe care, in ultimele decenii, le-a pus societatea la dispozitia nu numai a arhitectului, si care au avut un impact deosebit si asupra modalitatii de realizare si arhivare a proiectului de arhitectura.
Generatia tanara de arhitecti a invatat sa foloseasca cu dezinvoltura aceste instrumente in institutele de arhitectura, specializandu-se de multe ori strict pe domenii specifice. Din pacate insa, asa cum copilul trebuie sa treaca prin niste etape biologice pentru a se maturiza, la fel si tanarul arhitect trebuie sa strabata drumul dificil al pregatirii pana sa devina capabil sa conceapa un proiect ce poate fi realizat conform ideilor sale. Aceasta maturizare se face, de obicei, prin colaborarea directa intre arhitectii cu experienta si tinerii arhitecti in formare.
Colectivul de arhitecti pe care il conduc a avut inca de la inceput si are in continuare arhitecti tineri care lucreaza in regim de angajati sau colaboratori si care invata ABC-ul meseriei de arhitect, aducand drept contributie spiritul novator al celui ce de abia se avanta pe aripile creatiei.
Fara a taia aceste aripi, arhitectul senior este cel care il indruma pe tanarul invatacel sa strabata drumul sinuos de la proiect la obiectivul realizat. Caci si proiectul are, la randul lui, niste etape stricte pe care trebuie sa le parcurga si dintre care le vom enumera pe cele mai importante:
- primirea comenzii si crearea la nivel de concept a ideii beneficiarului;
- studiile de teren, obtinerea avizelor primare necesare realizarii proiectului pe amplasament;
- intocmirea proiectului ce constituie tema, arhitectura si coordonarea cu celelalte specialitati: rezistenta, instalatii, sistematizare verticala etc.;
- obtinerea vizelor complexe pentru respectarea conditiilor de siguranta la foc, mediu sau orice alte avize interdisciplinare, care sa asigure exploatarea obiectivului;
- realizarea proiectelor tehnice si a detaliilor de executie, pe baza carora constructorul sa poata executa obiectivul proiectat;
- urmarirea constructiei pe parcursul executiei, cu etapele ei specifice: trasarea pe teren, realizarea infrastructurii, suprastructurii, instalatiilor si finisajelor de arhitectura cu dotarile corespunzatoare.
Deoarece nu am o cariera didactica, nu stiu exact ce se mai invata astazi la scoala si facultate, dar stiu ca atunci cand am invatat eu pentru a deveni arhitect, la terminarea facultatii stiam cate ceva, sau poate destul de multe despre primul pas: actul de creatie la nivel de concept si desenarea planselor de arhitectura. Restul l-am invatat in peste 30 de ani de activitate: treptat, cu ezitari, cu multa munca dar si efort continuu, sustinut, pe parcursul intregii cariere si poate a intregii vieti, pentru ca viata arhitectului se confunda, de multe ori, cu munca sa.
In USA, pentru cel care coordoneaza intregul proiect, exista un titlu – „job captain“; la noi este numit simplu: sef de proiect. De cele mai multe ori arhitectul este sef de proiect (si este bine asa) iar proiectul si obiectul de arhitectura este pentru el ca un copil: il concepe, il creste incet, incet pana trece de toate avizele, il pregateste pentru executie si daca are noroc, il si vede gata executat, iar rezultatul poate fi cel pe care l-a visat in momentul creatiei initiale.
- ARHITECTURA CA ARTA
In mod cert este capitolul cel mai greu de definit.
Candva circula o anecdota: „s-a facut arhitect deoarece nu stie destula matematica pentru ca sa se faca inginer si nici nu este destul de talentat ca sa se faca pictor“. Adevarul este ca un bun arhitect trebuie sa aiba si spirit stiintific si talent artistic. Si mai trebuie sa aiba o cultura enciclopedica, sa fie un bun manager, un bun psiholog, un spirit organizat si eficient. Dar ii trebuie neaparat si un dram de nebunie, o farama de geniu, un suflet de artist si putin fanatism, ca sa-si poata duce la capat, sau cat mai aproape de capat, idealul.
Arhitectii sunt ca generalii: mor pe metereze. Nu poti iesi la pensie cand o viata intreaga te-ai luptat sa educi si sa promovezi frumosul in viata de zi cu zi; cand o viata intreaga te-ai luptat sa inveti din greselile tale sau ale celor din jur si sa creezi ceva pentru semenii tai. Daca atunci cand iti faci bilanturi intermediare poti sa pui cateva lucrari deoparte, lucrari in care sa te regasesti ca artist, inseamna ca esti fericit.
Daca inca nu le-ai gasit, trebuie sa continui, caci nu poti dezerta, esti propriul prizonier din momentul in care ai ales sa devii arhitect.
SCURTA INCHEIERE
Cele cateva cuvinte despre profesia de arhitect nu vor sa aiba nici caracter didactic si cu atat mai putin profetic. Ele sunt doar o provocare. In speranta ca nu mi-am plictisit confratii de breasla cu mai multa experienta si mai ales ca am reusit sa ii incit la meditatie pe cei mai tineri, voi cita in incheiere un analist de exceptie al operei arhitecturale – Bruno Zevi – despre studiile care suscita controverse, discutii intre profesionistii arhitecturii: „in loc sa vorbim la nesfarsit despre arhitectura, in fine vom vorbi arhitectura“.
Autor:
arhitect diplomat Laurentiu Corneliu Branzeanu
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 128 – august 2016, pag. 38
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns