Trebuie sa stim ca o cladire pierde energia termica pe trei cai principale: prin sistemul de ventilatie, prin pereti si prin ferestre si usi. Prin montarea rulourilor exterioare se reduc, intr-o mare masura, pierderile de caldura si implicit, costurile cu energia.
Pana in prezent, rulourile au fost percepute indeosebi ca un accesoriu de lux, un element decorativ, fara o functie importanta. Acum rulourile joaca un rol semnificativ in exploatarea confortabila si eficienta a constructiei. In conditii atmosferice neprielnice, aceste elemente constituie o bariera de protectie eficienta a geamurilor impotriva zapezii sau a vantului, iar vara protejeaza impotriva expunerii excesive la razele solare, limitand, totodata, folosirea aparaturii de climatizare. In plus, un sistem potrivit de rulouri exterioare ofera o protectie eficienta impotriva efractiei.
Trebuie subliniat faptul ca Institutul pentru Case Pasive din Darmstadt (PHI) a apreciat in mod deosebit sistemele de rulouri tencuibile SP si SP-E produse de Aluprof Polonia ca avand proprietati unice. Aceasta institutie a emis un certificat pentru casetele cu dimensiunea de 165 mm in ambele sisteme, care, daca se respecta cerintele de montaj, pot fi aplicate cu succes la constructiile pasive.
CU RULOURILE EXTERIOARE SE POT REDUCE COSTURILE PENTRU INCALZIRE CU 30%
Actiunea rulourilor exterioare este mai eficienta decat cea a draperiilor, a jaluzelelor pentru fatada sau a obloanelor, intrucat intre suprafata ferestrei si lamelele ruloului se creeaza un strat de aer care este un izolator perfect.
Rulourile fac posibila reducerea cheltuielilor cu energia, pe toata perioada anului, cu pana la 30%. Rulourile de exterior contribuie la reducerea semnificativa a pierderii de caldura pe timpul iernii, imbunatatind, astfel, balanta energetica a cladirii. Ele ofera si adapost impotriva zapezii, ploii si vantului.
Pe de alta parte, pe timpul verii nu permit supraincalzirea spatiilor din interior sub actiunea razelor solare, reducand, totodata, consumul de energie generat de aparatura suplimentara de racire.
ALEGEREA RULOULUI POTRIVIT
A devenit o regula ca, deja din faza de proiectare a unei constructii noi sau de termoizolare a unei constructii existente, arhitectul sa ia in calcul posibilitatea de folosire a protectiilor solare, precum rulourile de exterior. Este important sa se aleaga un sistem potrivit, adaptat necesitatilor utilizatorilor. Sunt disponibile urmatoarele sisteme de rulouri:
RULOURI APLICATE
Este vorba de rulouri cu caseta la vedere care se monteaza pe tamplarie (in nisa sau glaf) sau direct pe perete. In primul caz, sunt recomandate sistemele cu casete semi-ovale SKP, care formeaza o imbinare perfecta cu fatada sau cu sistemul SK in care caseta are un unghi de 45°. Pentru montarea pe perete, insa, sunt ideale sistemele ovale (SKO si SKO-P) la care casetele sunt fabricate din extrudat sau din tabla profilata. Avantajul sistemelor aplicate este, fara indoiala, faptul ca ruloul nu va fi incastrat in cladirea existenta, drept care nu necesita pregatiri speciale la montaj.
Exista posibilitatea de a adapta culoarea ruloului la cea a fatadei, facand din acesta un element decorativ. Ruloul aplicat se poate monta oricand se doreste, intrucat nu se integreaza in fereastra si constituie un element separat al constructiei.
RULOURI TENCUIBILE
Este important sa se aleaga un rulou cu o caseta mascata si totodata mai economic din punct de vedere energetic. In acest sens, cele mai recomandate sunt sistemele SP si SP-E. Este vorba de rulouri a caror caseta este montata la suprafata, partea sa exterioara putand fi finisata cu orice material (tencuiala, caramida decorativa etc.).
Piesele ruloului nu sunt integrate in constructia ferestrei si a usilor si nici in buiandrug, drept care nu afecteaza potentialul ermetic al casei si ofera o izolatie termica perfecta. Aplicarea acestui rulou la cladirile existente este posibila dupa efectuarea, cu recomandarea arhitectului, a modificarilor necesare ale buiandrugului.
SISTEM SUPRAPUS DE RULOURI
Sistemul suprapus SKT OPOTERM presupune montajul ruloului direct pe cadrul ferestrei. Caseta este realizata cu elemente din PVC de inalta calitate, printr-un profil reglabil adecvat. Aceste profile sunt adaptate, in mare parte, la profilele cadrelor de ferestre sau de usi din lemn, aluminiu sau PVC. La interior, caseta este, de asemenea, izolata pentru o mai buna termoizolare.
Cornierele permit folosirea oricaror materiale de finisare a fatadei. Pentru cei care doresc sa monteze ruloul cu rol decorativ, exista posibilitatea constructiei fara caseta si ca elementele la vedere sa fie asortate la culoarea tamplariei de lemn a ferestrei. Rulourile suprapuse sunt foarte usor de montat.
Fiecare dintre sistemele mentionate mai sus se pot folosi cu plasa de tantari. Aceasta solutie este un excelent mod de protejare impotriva insectelor, in timpul verii, iar iarna, impotriva temperaturilor scazute.
RULOURI IN BUIANDRUG
Este cea mai veche solutie care se monteaza exclusiv in constructiile nou ridicate. Montajul lor se poate face in doua etape. Intr-o prima etapa, caseta la care s-a folosit polistiren dur este incastrata in zidaria peretilor. Elementele speciale ale ruloului permit prinderea definitiva a acesteia in buiandrug. Datorita acestui lucru, caseta este incastrata astfel incat nu se mai vede deloc. Asamblarea ruloului in totalitate si a casetei in constructie este deseori o procedura destul de complicata. Cu toate ca ruloul de prins in buiandrug este de multe ori inlocuit cu un sistem ascuns sub finisaj, arhitectii il prevad, in continuare, in proiecte.
Contact:
ALUPROF ROMANIA
Str. Taberei Nr. 1, Hala 1A, Oras Popesti-Leordeni, Jud. Ilfov
Telefon: + 40.374.004.594
Fax: + 40.742.711.231
Fax: + 40.342.815.274
Ofertare sisteme din aluminiu:
E-mail: aluminiu@aluprof.ro
Ofertare sisteme rulouri si usi de garaj:
E-mail: rulouri@aluprof.ro
Comenzi:
Tel.: + 40.374.004.594
E-mail: comenzi@aluprof.ro
Web: www.aluprof.ro
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 129 – septembrie 2016, pag. 42
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns