Metode de eliminare a umiditatii din zidurile cladirilor

Una dintre marile probleme cu care ne confruntam la cladirile vechi sau la monumentele istorice este umiditatea ascendenta, care apare din cauza ca apa migreaza in pereti, din diferite surse aflate in funda­tie sau in sol. Umiditatea acendenta duce la modificari evidente ale proprietatilor materialelor, rezultand caramizi sfaramicioase, armaturi corodate etc. Exista mai multe proceduri care incearca sa rezolve aceasta problema, ele putand fi impartite in: metode chimice, meto­de electro-osmotice si fizice.

Metoda chimica consta in practicarea de gauri in pereti, de obicei doar pe o parte a acestora. In gauri se introduc tuburi speciale, in care se in­jecteaza, sub presiune, rasini speciale, astfel incat se formeaza o bariera chimica ce impiedica umiditatea capilara si satureaza partea de zid tratata.

Procesul de dezumidificare poate fi dificil deoarece produsul injectat nu penetreaza uniform in suprafata afectata de umiditate. De asemenea, zidurile tratate sunt adesea foarte vechi si pot avea crapaturi verticale sau gauri care impiedica rasinile injectate sub presiune sau gravitational sa se repartizeze uniform in zid. Ori, chiar si doar cateva puncte netratate permit umiditatii sa treaca si compromit intregul tratament.

O a doua metoda chimica consta in aplicarea de mortare speciale, mortare care usuca zidul, fara a stopa umiditatea capilara, dar incurajeaza evaporarea. Acest tip de mortar, in­sa, nu poate fi folosit in acelasi timp cu solutii ca bariera chimica cu ajutorul gaurilor.

Una dintre cele mai cunoscute proceduri, realizate cu metoda electro-osmotica, consta in introducerea, in ziduri, de elemente din caramida de forma trapezoidala, triunghiulara sau rotunda, numite „sifon“. Acestea contin in cavitatea interna o mica placuta de cupru, al carei rol este de a atrage umidita­tea si de a o transfera spre exterior.

Dupa o perioada in care a avut mare succes (mai multe cladiri publi­ce si biserici din Europa mai poar­ta inca semnele aplicarii ei), metoda a fost complet abandonata, deoarece, in timp, placuta de cupru coroda si nu mai era capabila sa indepli­neasca cerintele pentru care a fost introdusa in zid.

O alta metoda, folosita mai ales in Elvetia, consta in inconjurarea intregii cladiri cu cabluri conductoare din cupru conectate la niste probe, tot din cupru, care sunt inserate in ziduri, la inter­vale determinate. Aceste cabluri sunt apoi introduse in teren, astfel incat se creeaza o mare diferenta de potential ce scoate, practic, umiditatea din ziduri.

Metoda fizica este o metoda radicala, care rezolva definitiv problema umiditatii ascendente, deoarece se creeaza o bariera izolatoare in taietura practicata la baza zidului. Metoda este cunoscuta sub numele de COMER (RECON fiind reprezentantul in Romania), dupa numele companiei din Italia care a elaborat-o si a dezvoltat-o.

Metoda poate fi folosita la ziduri exterioare sau interioare, executate din caramida, tuf, beton sau diferite tipuri de blocuri ceramice.

Prima etapa consta in indepar­tarea, pe o anumita inaltime, a mortarului de la suprafata zidului. Daca acest mortar se prezinta in conditii foarte proaste, este mai bine sa fie indepartat inainte de executia taieturii, pentru a stimula, astfel, procesul de evaporare.

Se face, apoi, o taietura la baza zidului, pe o anumita lungime, cu un utilaj special de taiere, care func­tioneaza cu un lant cu dinti diamantati. In taietura (fanta orizontala) se introduce o folie speciala. Folia actioneaza ca o bariera impotriva umiditatii ascendente.

Solutia a fost aplicata la mai multe palate din orasul Venetia, atacate de umiditatea lagunei (ex. Palazzo Grassi). Aceste folii creeaza o bariera izolatoare perfecta, cu proprie­tati dielectrice excelente, cu o buna inertie chimica si o excelenta rezistenta la compresiune. Pene executate dintr-un material special sunt apoi introduse pentru a asigura stabilitatea zidului in taietura.

Procedeul implica si aplicarea unui mortar special, injectat in taie­tura la o presiune de maximum 2 atm.

STUDII DE CAZ

In Romania, metoda a fost, de asemenea, aplicata cu succes la mai multe constructii. Iata, in continuare, cateva cazuri concrete de tratare a zidurilor afectate de umiditate. In Oradea metoda a fost incercata la o gradinita care avea probleme din cauza umiditatii (fig. 3). In urma aplicarii ei imbunatirile sunt evidente.

Peretii exteriori ai demisolului au grosimi de 30-40 cm pana la 60 cm iar cei interiori de 25 cm si respectiv, 35 cm. Burlanele de colectare a apelor pluviale erau sparte si deversau pe fata exterioara a peretilor, iar o parte dintre instalatiile sanitare din demisol erau defecte, provocand o umezire accentuata (imbibare) a acestor elemente in zonele afectate.

Lucrarile pentru gradinita din Oradea au inceput prin desfacerea tencuielilor interioare pe intreaga suprafata a peretilor si au continuat cu adancirea rosturilor cu 2,5 cm – 3,0 cm, si curatirea caramizilor de pelicula de bitum aplicata, cu ani in urma, pentru hidroizolare, pe fata interioara a peretilor.

Operatia de sectionare a zidului s-a facut de la fata interioara, in etape succesive, pe segmente de 1,0 m – 1,2 m, prin rostul orizontal de zidarie situat la cca 8 cm deasupra pardoselii existente si a continuat cu introducerea membranei de 1,2 mm, cu suprapuneri de 10 cm.

Urmatoarea operatiune a constat in impanarea taieturii cu pene din rasini sintetice, avand grosimi de 12 mm, asezate dupa o geometrie impusa de grosimea zidului.

S-a continuat cu sigilarea taieturii cu mortar de ciment, amplasandu-se, concomitent, si stuturi din teava PVC de 13 mm, la distante de 75 cm – 80 cm. Prin stuturile din material plastic, montate de-a lungul taieturii, s-a injectat mortar de ciment plastifiat, urmarindu-se, de fiecare data, refularea mortarului prin stutul urmator, asigurandu-se, astfel, umplerea completa a taieturii si a spatiilor dintre pene.

Suprafata fundatiei si a peretilor exteriori de la demisol, sub nivelul trotuarului, a fost curatata iar rostu­rile au fost adancite cu circa 2-3 cm si acoperite cu folie cu nopeuri pana la o inaltime aflata la 10 cm peste cota trotuarului. Folia a fost asezata cu nopeurile spre cladire, marginea ei su­perioara fiind mascata cu un profil Z, care permite eliminarea umiditatii de la suprafata fundatiei prin canalele create intre nopeuri si protejeaza, totodata, marginea foliei.

S-a recomandat mentinerea pere­tilor interiori netencuiti o perioada de timp cat mai indelungata pentru a asigura uscarea lor (cca 6 luni). S-au aplicat apoi tencuieli poroase, cu adaos de spumare sau similar si zugra­veli cu var, huma si coloranti pe baza de oxizi, nefiind permisa utilizarea, in primii ani, a zugraveli­lor lavabile, semilavabile sau cu adaos de aracet.

Cel de al doilea caz de aplicare a acestei metode este cel al Castelului Arcalia din Bistrita. Peretii cladirii (fig. 4) prezen­tau exfolieri ale tencuielilor exterioare si interioare, efecte ale umiditatii capilare, care a afecat si par­doselile, aflate intr-o stare de degradare avansata. Nivelul umiditatii s-a ridicat pana la circa 1,5 m de la suprafata pardoselii parterului cladirii.

Pentru intreruperea ascensiunii capi­lare a umiditatii in ziduri si crea­rea unei bariere hidroizolatoare orizontale intre fundatie si pereti, lucrarile au inceput la peretii exteriori si au continuat la cei interiori ai corpului principal, prin urmatoarele etape de desfasurare:

• Indepartarea tencuielii de pe intreaga suprafata a zidurilor afectate de umiditate si sectionarea zidului, de-a lungul rostului orizontal de mortar aflat la cca. 15 cm sub cota pardoselii finite, astfel incat hidroizolatia ce urma sa fie introdusa – o membrana hidroizalatoare de 1,2 mm grosime – se afla la nivelul stratului drenant de sub pardoseala.
• Membrana hidroizolatoare a fost introdusa pe tronsoane de 1,2 m lungime, iar imbi­narea de continuitate a membranei s-a facut prin suprapunerea pe fasii de 8-10 cm lungime (fig. 5). Dupa executarea tencuielilor, surplusul de membrana s-a indepartat prin taiere.
• Urmatoarea etapa a fost introducerea penelor din rasini sintetice, care s-a facut dupa cum urmeaza:

–  s-au pozitionat penele pe baza unei scheme geometrice, in functie de grosimea zidariei, cu mentinerea unei distante de 6 cm intre ele pe lungime de 10 cm -15 cm pe latimea zidului;

– baterea penelor s-a facut cu ciocanul, iar acolo unde a fost necesar, s-a folosit un prelungitor metalic pentru introducerea lor in sectiunea zidului.

Dupa efectuarea lucrarilor pe o lungime de aproximativ 50 ml de zid, s-a facut pregatirea pentru injec­tarea cu mortar in vederea fixarii penelor in pozitia corecta si a restabili­rii, totodata, a structurii de rezistenta.

Injectarea mortarului de ciment cu plastifiant s-a facut cu o pompa de injectare cu capacitate de 100 l si un compresor de 8 atm., pana la momentul in care mortarul injectat intr-un tub a refulat prin tubul urmator. S-a asigurat, astfel, umple­rea completa cu mortar a spatiilor dintre pene si respectiv, a fisurilor si rosturilor din zidarie.

Operatiunea s-a efectuat la toti peretii parterului, care au fost lasati liberi (fara tencuiala) timp in­de­lungat, aproximativ 6-7 luni, pana cand umiditatea relativa masurata la suprafata peretelui a ajuns la valori sub 12%. Dupa aceasta etapa, au fost executate tencuieli ale caror adaosuri le-au conferit o structura poroasa, care a permis migrarea umiditatii din masa zidariei spre exterior.

Rezultatele au fost verificate in timp; astfel, dupa 15 ani nu au fost semnalate fenomene care sa indice aparitia unor efecte ale umiditatii capilare la pereti.

Cladiri vechi mo­numente istorice, chiar un castel, au fost reabilitate folosind aceasta metoda, devenind cladiri, practic, noi.

CONCLUZII

Modificarile survenite in exploa­tarea cladirilor analizate, de exemplu incalzirea unor spatii ce func­tionau neincalzite, efectuarea unor lucrari de constructii care au creat bariere in circulatia umiditatii spre exterior, finisaje care au colmatat porii tencuielilor, ridicarea nivelului apelor freatice, neintretinerea cores­pun­zatoare a sistemului de captare si indepartare a apelor pluviale de langa cladire, ridicarea nivelului terenului inconjurator etc. au gene­rat cresterea nivelului umiditatii capilare in pereti cu efecte de degradare a finisajelor, tencuielilor si chiar a zidurilor.

Eliminarea definitiva a umiditatii din ziduri, la constructiile existente, se face utilizand diferite metode: metoda chimica, metoda electro-osmotica si metoda fizica.

Metoda fizica RECON, reprezentant al societatii COMER din Italia, este o metoda radicala, aplicata la cladiri si monumente din Germania, Austria, Franta, Marea Britanie, Ungaria. Tehnologia consta in sec­tionarea peretilor din caramida, introducerea unei foii hidroizolatoare si impanarea cu pene speciale, fara afectarea stabilitatii cladirii, si apoi injectare cu mortar. Aceasta metoda a fost aplicata deja in Romania la case de locuit si monumen­te istorice.

BIBLIOGRAFIE

1. Agrement tehnic, nr. 007-03/051-1999 – SC RECON SRL, Cluj-Napoca, privind metoda de eliminare a umiditatii din pereti de caramida ai cladirilor, INCERC Cluj;
2. T. Streza, C. Campian, „Tehnologia COMER de eliminare a umiditatii din ziduri“, 26-28 aprilie 2002, Sibiu;
3. Campian C., „Methods for elimination of damness in old masonry building walls, Traditional Craft in 21st Century Architecture“, Poland, pag. 195-201, (2005);
4. John Carmody, Brent Andreson, „Moisture in basements: causes and solutions“, University of Minnesota, 2016;
5. Sharon C. Park, „Moisture in Historic Buildings and Preservation Guidance“, ASTM Manual Series, 1994;
6. N. Moyer, D. Beal, D. Chasar, J. McIlvaine, „Moisture Problems in Manufactured Housing“, Florida Solar Center, 2015.

Autori:
ing. Tiberiu Streza – SC Recon Reparatii Constructii SRL
prof. dr. ing. Cristina Campian,
asist. ing. Maria Pop – Universitatea Tehnica Cluj Napoca, Facultatea de Constructii, Departamentul Structuri 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 131 – noiembrie 2016, pag. 58