Daca ar fi si un abis al luminii, mai tot omul, deci si romanul, ar avea o varianta la care sa opteze. Sigur, abisul, in sens filosofic inseamna… nimic. Ceva fara dimensiuni si mai ales fara limite. Asa ca noi toti nu facem altceva decat, in viata de zi cu zi, sa ne raportam la una dintre variante: intuneric sau lumina.
Greu, foarte greu sa te hotarasti incotro sa apuci pentru a avea sau nu o satisfactie.
Dupa 1990, n-am facut decat sa… bajbaim pur si simplu pentru ca nu am inteles cum se poate trai in democratie si mai ales in libertate. Adica, asa cum spun americanii, libertatea este „libertatea de a-ti lua libertatea” un joc de cuvinte cu mult talc pe care daca nu le intelegi sensul degeaba mai vrei libertate si democratie.
Unii dintre noi, oameni de afaceri zic ei, au folosit si folosesc spatiul si timpul avute la dispozitie pentru ca sub un pretext sau altul sa-si „agoniseasca” pentru ei, numai si numai pentru ei, tot ceea ce se poate „ciupi” de la altii. Nu conteaza de la cine. Mai concret, ceea ce era sau mai este al nostru al tuturor li s-ar cuveni doar lor pentru ca sunt „intreprinzatori”.
S-a ajuns, astfel, ca intr-un timp record (27 de ani), unii, putini la numar, sa domine prin averile lor majoritatea care-si duce traiul asa cum poate pentru a supravietui.
Cum a fost posibil acest fenomen? Simplu si cu o singura explicatie: usurinta cu care ne… alegem pe cei care ne conduc tara si, deci, si pe noi. Raportandu-ne la ceea ce s-a intamplat dupa 1990, putem observa efectele zicalei romanesti potrivit careia “cine poate oase roade, ci nu, nici carne moale”. Deci o departajare artificiala dar, din pacate, cu corespondent concret la noi.
Am privit cu prea multa usurinta cum ne ameteau alesii cu termenii de „ascendent” si „descendent”. Daca privim in general, acestia au lasat in economia tarii numai rezultate negative.
Exemplul cel mai elocvent, de altfel, il reprezinta Guvernul tehnocrat cu realizarile sale cotate la nivelul cifrei… zero!
Si aceasta pentru ca nu se vrea un drum ascendent care sa ne dea un dram de speranta ca vrem si noi sa fim mai aproape de semenii nostri occidentali.
Nu vrem si nu vrem sa scapam cat de cat si cat mai rapid de pozitia codasa pe care o ocupam in statisticile europene si nu numai. Asta este de fapt si „performanta” cu care parca ne mandrim: sa fim pe ultimul loc in toate.
Cauza, si asta o s-o spun si o s-o scriu mereu este ca nu vrem sa construim nimic dupa ce am demolat aproape tot ce am facut bun sau rau pana in 1990.
Noi nu mai suntem capabili de nimic, totul sa luam de la straini care, vezi Doamne, ne vor numai binele. Bine care s-ar vedea in rafturile mall-urilor ce au impanzit tara.
Mergeti, daca nu ati facut-o pana acum, in tarile respective si nu veti vedea aceleasi produse la vanzare in magazinele lor. Pe ei nu-i intereseaza atat de mult ambalajul ci continutul care trebuie sa fie in primul rand ecologic si nu plin de chimicale. Este adevarat ca de cele mai multe ori ambalajul vinde marfa, dar nici asa ca la noi.
De aici si nevoia stringenta de a ne lua cu adevarat soarta in propriile maini si de a trece hotarati la implementarea constructiilor ca unic factor de progres si bunastare.
Timpul trece neiertator si daca nu vom construi, nici… divinitatea nu ne mai poate oferi nimic pentru a beneficia de tot ce nazuim.
Autor:
Ciprian Enache
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 134 – martie 2017, pag. 3
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns