„Infinitul mic” – adevar absolut!

Daca titlul de mai sus nu este explicat putin, s-ar putea crede ca este vorba de un joc de cuvinte.

Nici vorba! „Infinitul mic” este o “marime matematica“ tratata, explicata si rezolvata de mari matematicieni, care cauta situatii si cazuri din lumea reala, acolo unde se poate explica teorema „infinitului mic”.

In anul 1956, primavara, intr-una din zile, am observat ca, in incinta Facultatii de Constructii Feroviare (undeva pe b-dul Ion Mihalache, fost 1 Mai, pe langa Depozitul Sanitar) intra lume multa, persoane pe care nu le mai vazusem pana atunci. Cei care veneau pentru prima data erau indrumati la parterul cladirii, in amfiteatrul CA, sala care avea o capacitate de peste 300 de locuri.

La ora 8 fix a intrat in amfiteatru profesorul de analiza matematica Gabriel Sudan. S-a dus direct la catedra, a luat creta in mana si a inceput: azi vom vorbi despre „infiniti mici”.

In sala arhiplina nu se auzea niciun murmur. Profesorul Sudan continua. Ca sa va dati seama ce este acela un „infinit mic”, ganditi-va ca numarul secundelor pana la sfarsitul vietii tinde necontenit catre zero. Eram la lectia model despre „infinitii mici”, pe care profesorul Gabriel Sudan o tinea in fiecare an.

O mare parte din auditoriu erau profesori, asistenti, alte cadre didactice din Bucuresti si din tara.

Lectia model a tinut doua ore, exact cat durata unui curs obisnuit. Alegerea exemplului de definire a infinitului mic, legat de durata vietii, a fost extraordinara. Introducerea expresiei „tinde necontenit catre zero”, a avut darul sa-l infioare pe fiecare participant ce se gandea la durata vietii lui, o viata care ar putea dura miliarde si miliarde de secunde. Dar, dupa fiecare zi, dupa fiecare ora, numarul de secunde pe care il mai are de trait este mai mic si tinde catre zero.

Desigur ca „infinitii mici” au fost la inceput mari, nu se stie cat de mari, probabil, infinit de mari dar tinzand necontenit catre zero.

Exemple de infiniti mari, care devin infiniti mici, se pot referi si la multe resurse naturale si de materii prime, la resurse de hrana etc.; dar sunt si infiniti care cresc necontenit, poluarea globala, de exemplu.

Desigur ca, plecand de la aceste adevaruri, unele absolute, altele relative (resursele regenerabile), oamenii de stiinta pot sugera, pot evalua, pot influenta unele tendinte ale dezvoltarii omenirii.

Coborand cu picioarele pe pamant si analizand ce se petrece in societatea omeneasca si apoi coborand si mai jos la societatea romaneasca, vom constata ca si la noi exista o joaca de-a zero:

• zero guvern
• zero fonduri europene accesate
• zero autostrazi
• infinita coruptie
• infinita justitie s.a.m.d.

Deci, revenind la celebrele „teze” din noiembrie 2016, exprimate si explicate in special in scopuri electorale iti vei da usor seama de amatorismul unora care fac experiente nu cu propria ograda, nu cu propria familie si se exprima fara jena ca ei au girul tuturor romanilor sa le reprezinte interesele; din pacate, se constata, totodata, o infinita toleranta din partea institutiilor statului fata de tupeul, ori interesele acestora, care, alesi sau nealesi, intra cu „bocancii” in probleme de sanatate, educatie si infrastructura ale tarii, lasand gauri mari in buget.

Cateva exemple legate de spusele de mai sus:

1. Dotarea Unitatilor de Drumuri, care in urma cu 15-16 ani dispuneau de o serie intreaga de utilaje pe care, insa, de dragul economiei de piata, le-au privatizat si nu le mai au. Un exemplu de dotare abandonata este utilajul nemtesc Unimog, care avea peste 34 de echipamente pentru diverse operatiuni: maturat cu peria, compresor pentru aer comprimat, lama pentru curatat aluviunile, burghiu mare pentru introducere stalpisori, dispozitiv de scos radacini, foarfeca pentru curatat arbori, sapatori de santuri, echipament pentru imprastiat material antiderapant, lance pentru matarea fisurilor din suprafetele acoperite cu bitum fierbinte, echipament de taiat rosturi de dilatatie, echipament pentru picamer, echipament pentru deszapezire etc.
2. De-a lungul anilor s-au realizat sute, chiar mii de emisiuni radio si TV referitoare la autostrazi ori cai ferate. Pot afirma acum ca multe dintre ele s-au facut degeaba, deoarece moderatorii unor asemenea emisiuni au simtit rareori nevoia sa asculte parerea unor specialisti implicati in aceasta activitate. In cele mai multe cazuri, participantii la asemenea „sezatori” nu au nici in clin nici in maneca cu subiectul respectiv, rostesc vorbe grele, nu pe baza unor competente pe care le-ar avea, ci pe dreptul lor (acoperit de imunitati) de a spune aproape orice. De cele mai multe ori rostesc, insa, vorbe „goale” referitor la un subiect despre care nu au habar.

In multe locuri, se poate spune ca Romania este o tara murdara, mai ales pe acolo pe unde este a noastra, a tuturor, adica a statului, pentru ca in gospodaria fiecarui roman nu gasesti nici in casa nici in curte o asemenea stare de lucruri.

Sunt primarii, precum cele din Predeal ori Sibiu, unde piata garilor arata impecabil dar peroanele, bancile, tunelele de sub linii sunt adevarate gropi de gunoi dintre cele mai insalubre. La fel este si vecinatatea caii ferate, de pilda, de la Sibiu pana la Brasov.

In final as dori sa ma refer si la manifestarea traditionala „Trofeul Calitatii ARACO”.

ARACO nu are optiuni politice, cu toate ca in cele 500-600 de firme care sunt membre ARACO sunt si specialisti care au propriile convingeri politice. Este bine, insa, sa fim parteneri ai oricarui guvern pentru realizarea programelor Romaniei, daca acestea sunt realiste din toate punctele de vedere.

In noiembrie 2016 a avut loc cea de-a 21-a editie a „Trofeului Calitatii ARACO”, manifestare in care s-au premiat lucrari deosebite din domeniul constructiilor.

La aceasta editie a „Trofeului Calitatii ARACO” firmele membre au prezentat peste 350 de lucrari din diverse ramuri ale economiei nationale:

• constructii civile (birouri, spatii de productie, scoli, tribunale etc.);
• constructii de infrastructura (cai ferate, poduri, drumuri, aductiuni de apa, lucrari pentru energie);
• lucrari pentru reabilitare de monumente istorice, cladiri de cult si exemplele pot continua.

Nu spunem ca toate lucrarile executate in tara, mari, frumoase si cu impact deosebit pentru economie si populatie sunt realizate de firme membre ARACO. In Romania functioneaza si alte societati in cadrul acestei ramuri de activitate, insa criteriile noastre de jurizare suntem convinsi ca fac diferenta si garanteaza ca lucrarile premiate sunt demne de luat in seama.

Iata cateva argumente:

• Trofeul Calitatii ARACO este marca inregistrata la OSIM;
• Pentru fiecare lucrare exista o recomandare din partea Inspectoratului de Stat in Constructii;
• Pentru fiecare lucrare exista o apreciere din partea ordonatorului de credite (beneficiar);
• Intra in jurizare doar lucrari pentru care exista proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor;
• Juriul care examineaza fiecare lucrare este format din personalitati consacrate in acest domeniu.

Pentru a 21-a editie, din juriu au facut parte prof. dr. ing. Radu Vacareanu – rectorul UTCB, dr. ing. Mihai Rohan – presedinte APMCR, Laurentiu Plosceanu – presedinte ARACO si alte persoane din executivul ARACO.

In ultimul timp au aparut tot felul de comentarii legate de intrebarea daca mai are Romania constructori, ori sunt toti plecati afara. Trec peste faptul ca in anii `90 firmele de constructii au fost decapitalizate printr-o Hotarare de Guvern, prin care averea intreprinderilor de constructii s-a devalorizat artificial sub pretextul ca intreaga Romanie era un „morman de fier vechi”.

Cu aceasta ocazie s-au creat premisele ca marile firme de constructii sa fie cumparate de straini cu preturi de nimic.

Daca cineva vrea sa faca o vizita de numai doua zile pe santierul Caii Ferate de mare viteza de la Medias, poate sa constate ca toate utilajele folosite la aceasta lucrare sunt, de fapt, aceleasi cu care se lucra la Calea Ferata inainte de 1989.  Apoi, mai sunt doar cateva firme romanesti care pot obtine credite de la banci, pentru ca majoritatea nu au cu ce le garanta.

Solutia iesirii din actualul impas este ca in Romania sa se lucreze si cu ingineri romani, cu specialisti romani, cu materiale si utilaje existente in Romania. In acelasi timp, este cazul sa fie pusi la respect cei cu idei megalomanice care viseaza mii si mii de kilometri de autostrazi si viteze nebunesti, atat cat poate duce masina. Eu, care am vizitat destule tari, n-am inteles si nu cred ca voi intelege de ce in America viteza maxima este in jur de 100 km/h, in Canada tot de 100 km/h iar la noi se vorbeste numai de 130 km/h, lucru periculos si pagubos.

In final, trebuie sa remarc, inca o data, ca pentru orice actiune de imbunatatire a starii de lucruri din constructii, totul trebuie corelat cu posibilitatile reale din punct de vedere financiar, al capacitatii tehnice romanesti si prin stabilirea de prioritati pe baza de criterii. Adica unde, cand si cum?

Singura problema pe care nu o putem rezolva noi este frana pe care ne-o pun asa-zisele directive europene, care nu ne lasa sa lucram, la noi acasa, cu materiale romanesti si cu preturi romanesti si ne recomanda “preturi de referinta”, care sunt de 3-4 ori mai mari decat cele cu care putem construi noi.

Si aceasta, pentru ca, de fapt, legislatia romaneasca, copiata pe ici pe colo de la francezi, englezi, germani, nu sprijina, in primul rand, interesul Romaniei.

Autor:
ing. Alexandru Dobre 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 134 – martie 2017, pag. 80