Influenta terenului de fundare asupra sigurantei constructiilor existente

Degradarea infrastructurii unei constructii existente reprezinta, in numeroase situatii, un factor declansator al degradarilor in suprastructura acelei constructii. Cunoasterea, atat in ansamblu, cat si la nivel de detaliu, a factorilor care determina degradarea, a modului de manifestare a acestora si corelarea cauza – efect determina metodele si tehnicile de interventie pentru reabilitarea constructiilor existente.

In prezenta lucrare sunt abordate directii de investigare si evaluare a infrastructurilor, precum si maniera in care aspectele geotehnice contribuie la siguranta constructiilor existente.

Degradarea constructiilor existente este urmarea, de cele mai multe ori, a modificarilor la nivelul apei subterane, a terenurilor din vecinatatea constructiei sau a amplasarii pe un teren inadecvat, fara masuri corective.

Constructiile sunt influentate direct de deformatiile terenului pe care sunt amplasate si de variatiile proprietatilor fizice si mecanice ale pamantului, variatii care se pot produce natural sau sub influenta unor conditii externe. Cunoasterea comportarii terenului de sub constructiile existente si mai ales modificarile ce se manifesta in timp, cu durata finita sau evolutiv nespecifica, reprezinta un factor cheie in siguranta structurilor si infrastructurilor constructiilor.

DEGRADAREA ANSAMBLULUI STRUCTURA – FUNDATII – TEREN SI CONEXIUNEA CU FACTORII CAUZALI

In cazul unei constructii, starea de degradare decurge atat dintr-o alterare a caracteristicilor fizice si mecanice ale materialelor constituente, cat si din reducerea capacitatii portante si stabilitatii terenului [1]. Altfel spus, degradarea se considera, in general, raspunsul materiei la trecerea timpului [2], sub influenta negativa a unor agenti fizici, chimici si/sau biologici.

Abordarea factorului timp in determinarea cauzelor unor situatii de degradare este implicit legata de actiunea concomitenta a agentilor mediului inconjurator [3].

Infrastructurile constructiilor pot fi responsabile pentru degradari distribuite la nivelul intregului ansamblu construit, in masura in care intervin anumiti factori sau actiuni care pot declansa sau dezvolta o modificare inspre instabilitate a starii initiale de echilibru. In mod particular, degradarile cauzate de pamanturile expansive din terenul de fundare apar ca fisuri la pereti interiori si exteriori, la imbinari ale zidariei si elemente din beton si piatra.

Tipurile de fisuri (fig. 1), care apar in structuri amplasate in pamanturi expansive sunt fisuri pe diagonala din forfecare, fisuri orizontale si verticale datorate momentelor incovoietoare, fisuri orizontale si verticale din forfecare si fisuri orizontale si verticale din intindere.

Degradarile la nivelul infrastructurilor determina, de regula, degradari si la nivelul suprastructurilor, astfel ca nu pot fi evaluate fara a le asocia cu problemele manifestate in elementele portante ale suprastructurii [5]. Cauzele degradarii infrastructurilor sunt complexe, uneori neprevazute si de cele mai multe ori se manifesta succesiv si cumulat.

Aspecte privind degradarea fundatiilor

Reducerea nivelului de siguranta al fundatiilor (prin reducerea rezistentei initiale a materialului din fundatii) poate fi determinata de: degradarea materialului constituent sub actiunea factorului timp, suprasolicitarea din cauza cresterii incarcarilor transmise de suprastructura, erori de proiectare prin alegerea unui sistem de fundare inadecvat raportat la teren sau constructie, erori de executie prin nerespectarea cerintelor de calitate impuse de norme sau diminuarea capacitatii portante a terenului de fundare sau a sistemului de fundare sub actiunea factorilor naturali si/sau antropici.

Degradarea structurilor poate interveni si printr-o proiectare si/sau executie necorespunzatoare a sistemelor de fundare, adoptand dimensiuni reduse ale ariei de rezemare in corelare cu incarcarile transmise de suprastructura, adancimi de fundare diferite, alegerea unor fundatii mixte, fundatii nelegate si neconformarea fundatiilor in cazul incarcarilor neuniforme transmise [2].

Lemnul este un material higroscopic care se degradeaza la cresteri ale umiditatii, in mod direct prin scaderea rezistentei la compresiune si in mod indirect, prin dezvoltarea ciupercilor si bacteriilor. Unele constructii vechi au ca fundatii piloti din lemn. Deteriorarea acestora se produce ca urmare a coborarii nivelului apei subterane. Imersarea pilotilor din lemn nu inseamna neaparat un risc nul de deteriorare. S-a aratat ca bacteriile anaerobe pot degrada lemnul chiar si in conditiile lipsei de oxigen [6].

In cazul fundatiilor din piatra, factorii majori care conduc la degradarea acestora sunt cei de natura chimica, in urma proceselor de descompunere si dezagregare cauzate de conditiile in care aceasta se regaseste.

Mortarele se degradeaza prin cristalizarea sarurilor, ca urmare a evaporarii apei (apa din precipitatii sau freatica, infiltrata prin ascensiune capilara la peretii de la subsol si apa subterana aflata in contact direct cu fundatiile) generand tensiuni interne si prin urmare, dezagregari si dislocari. In mod similar, in cazul ciclurilor de inghet – dezghet, apa patrunsa prin fisuri / crapaturi isi mareste volumul la inghet, dezagregand materialul si scazand rezistenta si aderenta mortarelor, in timpul dezghetului. De asemenea, caramizile din zidarii, precum si betonul, se degradeaza in functie de procesele chimice care pot avea loc intre compusii caramizii / betonului si substantele aflate in apele ce se infiltreaza in elemente si cele aflate in terenul de fundare.

Degradarea betonului poate expune armaturile la cresteri de umiditate care accelereaza dezvoltarea zonelor fisurate, ajungand si la dislocari, din cauza coroziunii acestora.

Existenta si integritatea izolatiilor termice si a hidroizolatiilor orizontale si verticale asigura protejarea peretilor de la subsol, a placilor dispuse direct pe teren si a fundatiilor, impotriva factorilor de mediu si in special impotriva umiditatii, atunci cand sunt plasate corect.

Imbatranirea izolatiilor si pierderea, in timp, a proprietatilor lor, reprezinta un risc ce produce degradari la nivelul materialului elementelor structurale. De asemenea, afectarea sistemelor de filtrare si drenaj, prin pierderea capacitatii lor drenante, ca urmare a colmatarii / deteriorarii, reprezinta un factor in lantul de cauzalitate a degradarilor la elementele infrastructurilor.

Factorii care implica terenul de fundare in mentinerea sigurantei constructiilor existente

Terenul de fundare devine un factor al degradarii in suprastructura. In unele cazuri se declanseaza o stare limita ultima, diminuandu-si, pana la pierdere, rolul in preluarea incarcarilor transmise pe talpa fundatiilor, prin scaderea, din diferite motive, a capacitatii portante. Terenurile compresibile, cu rezistenta redusa, in corelare cu incarcarile transmise de constructie, care prezinta cavitati sau terenurile in panta, au o contributie mare la degradarea constructiilor. Deformatii excesive ale terenului pot fi determinate de distributii neuniforme ale presiunilor, de neuniformitati ale caracteristicilor fizice si mecanice ale straturilor constituente, de variabilitatea regimului de incarcare, de conditiile de umiditate si de comportarea in regim dinamic. Deformatiile in teren pot produce, la nivelul infrastructurilor, cedari de tipul translatiilor verticale si orizontale si cedari prin rotire.

Rezistenta si stabilitatea structurii pamantului este asigurata de coeziunea si frecarea interna a particulelor componente. Modificarile valorilor coeziunii si frecarii interne a terenurilor din diverse cauze determina o rearanjare a particulelor, interpretata ca o tulburare a starii naturale a terenului, cu schimbari mai mult sau mai putin semnificative ale rezistentei si stabilitatii pamantului [7].

Constructiile pe pamanturi sensibile la umezire, fara masurile constructive recomandate [8], [9], asociate cu intretinerea defectuoasa, creeaza conditii de degradare a acestora. Aparitia unor deformatii si/sau deplasari care sa pericliteze siguranta, respectiv stabilitatea constructiilor existente pot reprezenta un potential de prabusire. In functie de degradarile posibile induse (fara degradari, degradari moderate, degradari, degradari severe, si degradari foarte severe). Potentialul de prabusire depinde de tasarea specifica suplimentara la umezire, la o presiune de 2 daN/cm2, dupa 24 de ore de la inundarea probei si indicele porilor: initial, inainte de inundare a probei la o presiune de 2 daN/cm2 si la 24 de ore dupa inundare [7].

Constructiile existente pe amplasamente care contin pamanturi cu umflari si contractii mari (numite si expansive) prezinta un risc de degradare si prin existenta in apropiere a arborilor. Gradul de periculozitate al arborilor difera in functie de tipul, varsta, rata de crestere si necesarul de apa al acestora. S-a analizat influenta arborilor aflati la distante considerate in zona de risc [10] prin evaluarea modificarilor umiditatii pamantului si influenta radacinilor asupra fenomenului de asecare a terenului si comportamentului pamantului in asemenea situatii [11].

Apa, factor care contribuie la degradarea structurilor de constructii

Nivelul apei subterane poate influenta degradarea constructiilor in doua moduri: prin contactul cu elementele structurale si prin infiltrarea in teren si modificarea proprietatilor mecanice. Efectele sunt de tipul desprinderilor de material, dezagregari superficiale, porozitati evolutive, fracturi etc. Prin asociere cu posibile cicluri de inghet – dezghet si variatii de temperatura, degradarile se manifesta cu o intensitate amplificata, prin cresteri de volum, ca urmare a generarii unor tensiuni interne la nivel de material.

De asemenea, apa infiltrata, considerata agent de transport pentru substante chimice, conduce la degradari de tipul atacurilor chimice (alterari ale silicatilor, carbonatilor, mineralelor de fier) in zidarii, beton. In cazul infrastructurilor din lemn, scaderi ale nivelului apei subterane conduc la putrezirea acestora si implicit, la degradarea suprastructurii.

O alta influenta a apei asupra degradarii constructiilor se manifesta prin infiltrarea apei in teren si scaderea capacitatii portante a acestuia, situatie care poate conduce la depasirea unor stari limita cu urmari asupra integritatii elementelor structurale ale constructiei.

Factori cauzali exceptionali

Siguranta constructiilor poate fi periclitata atunci cand sunt supuse unor actiuni sau fenomene exterioare cu caracter exceptional. In cazul miscarilor seismice, constructiile sunt proiectate incat sa fie: evitate pierderile de vieti omenesti, mentinuta desfasurarea activitatilor si serviciilor sociale si economice, evitate exploziile si incendiile si limitate pagubele materiale. Efectul unui seism poate fi amplificat in anumite situatii, dupa natura terenului de fundare. Perioada dominanta a terenului este definita de stratul de suprafata, intrucat in timpul unui cutremur caracteristica sa dominanta este generata de undele de suprafata Rayleigh si Love [12].

De asemenea, este important de cunoscut istoricul, natura si conditiile terenului de fundare, nu doar din sfera de influenta a constructiei, ci si la nivel zonal, astfel incat sa fie luate masuri pentru limitarea efectelor unor fenomene de tipul lichefierilor, avansarii masei de pamant la alunecarile de teren active, prabusirii sau extinderii unor caverne, saline si zone miniere dezafectate existente care se pot produce in timpul oscilatiilor seismice sau ca urmare a acestora. Factorii majori care influenteaza comportarea unei constructii la seism sunt cei de sursa, modul de propagare a undelor, caracteristicile terenului in amplasament si dinamica interactiunii dintre teren si structura [13], [14].

La actiuni seismice terenul de fundare are influenta asupra comportarii constructiilor prin amplificarea sau scaderea amplitudinii de la teren la constructie, prin modificarea proprietatilor dinamice si posibilitatea disiparii energiei odata cu amortizarea terenului. Degradarile constructiilor, ca urmare a actiunii seismice, provin din tasari, inclinari sau rasturnari ale constructiilor, in cazul terenurilor slabe de fundare sau prin fisurari si dislocari in plan orizontal, in cazul terenurilor tari [15].

Zona de contact intre teren si constructie are un rol determinant in cazul miscarilor seismice. Terenul are un rol de reazem, prin zona activa, si un rol de filtru dinamic, prin pachetul de straturi geologice superficiale, relativ moi, care determina compozitia spectrala si amplitudinea acceleratiilor seismice [16], [17].

In studiul interactiunii teren – fundatie – structura trebuie sa se tina cont de urmatoarele:

• modul in care sunt influentate proprietatile de amortizare ale structurilor si fortele induse in structura de tipul de pamant;
• forma accelerogramei in teren, ca urmare a influentei constructiei;
• contributia structurilor constructiilor asupra deformatiilor permanente in teren [16], [17].

INVESTIGARE SI EVALUARE A INFRASTRUCTURILOR CONSTRUCTIILOR EXISTENTE

Evaluarea starii tehnice a infrastructurilor constructiilor presupune evaluarea starii structurale a fundatiilor, investigarea terenului de fundare si verificarea starii geotehnice in conditiile existente, la starea limita ultima GEO si la starea limita de serviciu [18], [19], [20].

Informatiile privind istoricul constructiei vizate trebuie sa fie luate in considerare, in mod corespunzator, la alegerea interventiilor asupra infrastructurii.

Interventiile la infrastructura pot fi evitate in cazul in care sunt indeplinite concomitent conditii precum:

• in elementele structurale ale constructiei nu exista perturbari semnificative de orice natura, care sa poata fi atribuite zonei de infrastructura si nici nu au existat in trecut;
• masurile de interventie propuse nu implica modificari substantiale in sistemul structural al constructiei;
• masurile de interventie propuse nu implica incarcari suplimentare semnificative transmise fundatiilor;
• este exclus riscul de rasturnare a constructiei, ca urmare a actiunii seismice.

Evaluarea infrastructurii se face concomitent cu cea a suprastructurii, rapoartele de evaluare tehnica incluzand date privind toate componentele constructiei.

Atunci cand analizele asupra constructiei stabilesc necesitatea interventiilor la fundatii, trebuie verificata cauza instabilitatii sau a posibilei instabilitati geotehnice, decizia asupra unei consolidari a fundatiilor sau terenului trebuind justificata si aleasa judicios.

Interventiile de consolidare trebuie sa aiba in prim plan mentinerea distributiei incarcarilor la teren in forma existenta, sau, atunci cand sunt introduse elemente noi la sistemul de fundare, asigurarea unei distributii omogene a acestora. Sunt necesare verificari ale valorilor tasarilor totale si diferentiale ale noului ansamblu de fundare.

Decizia privind tipul de interventie ce urmeaza sa fie efectuat, atunci cand o cladire este supusa anumitor situatii derivate din conditii improprii ale terenului, necesita actualizarea tuturor cunostintelor necesare privind tipul si caracteristicile sistemului de fundare, o faza de monitorizare si identificare a degradarilor si informatii privind caracteristicile geotehnice ale terenului pana la o adancime suficienta. Numai dupa colectarea si analizarea acestor date ar trebui sa fie aduse in prim plan posibilitatea, tipul si maniera desfasurarii unei interventii de tip structural sau de tip geotehnic. Astfel, necesitatea unor interventii la suprastructura, care implica variatii la nivel de incarcari, este un aspect de baza care trebuie cantarit in decizia de interventie la infrastructura, si anume daca aceasta este relevanta la nivel de fundatie, la nivel de teren sau in ambele directii.

Corectitudinea si acuratetea rezultatelor obtinute influenteaza eficacitatea solutiilor de consolidare, iar complexitatea investigatiilor influenteaza costul lucrarilor de consolidare.

Evaluarea sistemului de fundare si a terenului de fundare aferent se realizeaza la aparitia de modificari structurale sau de incarcare si presupune lucrari de documentare si recunoastere si eventual, lucrari de prospectare si investigatii in situ. Datele obtinute prin documentarea si recunoasterea terenului trebuie sa cuprinda informatii privind proprietatile, structura, stratificatia si caracteristicile fizico-mecanice ale terenului, existenta posibilitatii formarii unor planuri de alunecare, nivelul si variatia sezoniera a apelor subterane, precum si agresivitatea acestora, localizarea apelor de suprafata, posibilitatea de afuiere a fundatiilor, informatii despre seismicitatea zonala si efecte ale seismelor in perioada de exploatare, adancimea de inghet, demolari sau construiri de cladiri in vecinatate, exploatari miniere sau de cariera in apropiere, precum si date despre sistemul de fundare existent, cu dimensiuni, cote si caracteristici de material.

Prospectarea terenului presupune sondaje si/sau foraje cu recoltare de probe de pamant pentru analize de laborator, in scopul determinarii caracteristicilor geotehnice ale pamantului.

In functie de categoria geotehnica a lucrarii si necesitatea aprofundarii investigatiilor, se pot efectua incercari de penetrare, incercari cu placa, incercari prin metode geo-fizice. Astfel, se determina stratigrafia, tipul de pamant din fiecare strat, coeziunea si unghiul de frecare interioara, presiunea apei in pori, rezistenta la forfecare nedrenata, modulul de deformatie volumica si transversal, coeficientul de consolidare si de permeabilitate, coeficientul de supraconsolidare, gradul de indesare si relatia efort unitar – deformatie specifica, caracteristici care difera in functie de tipul pamantului identificat. Se pot identifica, de asemenea, posibile neomogenitati naturale sau antropice in structura terenului si directia si viteza de curgere a apei subterane.

Prin efectuarea de sondaje la fundatii se stabilesc tipul fundatiei, caracteristicile fizico-mecanice ale materialului component, caracteristici dimensionale ale corpului fundatiei si se identifica posibile degradari. De asemenea, este foarte important a se verifica starea de functionare, pozitia, adancimea si panta drenurilor, precum si existenta unor retele de aductiune de apa si de canalizare in zona de influenta a constructiei evaluate si posibilele infiltratii de apa in teren din aceste surse.

SR EN 1997-1/2004 specifica importanta care trebuie acordata investigarii terenului de fundare, indicand faptul ca, pentru indeplinirea cerintelor fundamentale, volumul si calitatea lucrarilor de cercetare a terenului de fundare sunt mai importante decat precizia modelelor de calcul si valorile coeficientilor partiali de siguranta adoptati.

Incadrarea geotehnica se poate schimba dupa lucrarile de investigare, ca urmare a actualizarii informatiilor. Este necesara o investigare aprofundata a conditiilor de amplasament, mai ales in cazul in care este vorba de categoriile geotehnice 2 sau 3. Riscul geotehnic asociat categoriei geotehnice impune o investigare tehnica corespunzatoare a infrastructurii, incat sa indeplineasca criteriile privind stabilitatea si rezistenta ansamblului constructie – teren [21].

PRINCIPII DE ABORDARE A INTERVENTIILOR DE REABILITARE LA NIVEL DE INFRASTRUCTURA

Interventiile asupra infrastructurilor se stabilesc in conformitate cu tipul, stratificatia si caracteristicile fizice si mecanice ale pamantului, tipul si starea fundatiilor, nivelul apelor subterane si importanta si durata de exploatare prevazuta dupa consolidare [23].

Interventia de reabilitare se alege particularizat, dupa cauzele care au produs degradarile, intrucat, de regula, starea de deteriorare se instaleaza ca urmare a influentei mai multor factori, care, actionand impreuna, determina o anume morfologie, schema a degradarilor [24].

Consolidarea infrastructurilor se structureaza pe trei categorii: consolidarea cu elemente de suprafata, consolidarea cu elemente de adancime si imbunatatirea terenului de fundare.

Fazele unei interventii de consolidare a infrastructurilor se regasesc printre urmatoarele:

• sprijiniri temporare ale structurii;
• transferul incarcarilor de la structura la elementele de sprijinire;
• analiza stabilitatii terenului inainte de excavare si pe durata excavarii;
• executia lucrarilor de consolidare;
• transferul incarcarilor la ansamblul consolidat.

Reabilitarea infrastructurilor reprezinta redobandirea sigurantei constructiei in ansamblu si transmiterea favorabila a eforturilor de la suprastructura la teren, fara posibilitatea de reaparitie a degradarilor.

Constructiei consolidate trebuie sa i se urmareasca comportarea in timp, verificand, astfel, corectitudinea solutiei adoptate, insa si depistarea in timp util a unor posibile viitoare degradari [25].

CONCLUZII

Problematica evaluarii aspectelor geotehnice care intervin in situatii de degradare a constructiilor existente este una complexa. Gradul de investigare geotehnica corelat cu starea de degradare existenta usureaza decizia privind directia lucrarilor de interventie.

Alegerea intre posibilitatile de interventie se directioneaza spre gradul de siguranta oferit de solutia aleasa, atat in timpul executiei cat si dupa interventie, economicitate si gradul de dificultate in ceea ce priveste conditiile tehnice de punere in opera.

Progresul tehnicilor specializate in consolidarea fundatiilor si imbunatatirea terenurilor de fundare permite abordarea si rezolvarea unor situatii dificile, atat derivate din starea geotehnica improprie, cat si din necesitatea de a crea subsoluri la cladiri existente. In prezent, prin dezvoltarea tehnologiilor de reabilitare, exista o multitudine de solutii care, combinate in mod corespunzator, pot rezolva situatii complexe cu succes garantat.

BIBLIOGRAFIE

1. Gosav L, Durabilitatea elementelor si structurilor din beton. Editura Societatii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iasi, 2008;
2. Niculita M., Groll L., Consolidarea cladirilor din patrimoniu. Editura Matei-Teiu Botez, Iasi, 2007;
3. Popescu P., Degradarea constructiilor. Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002;
4. Hussein E., Damage mechanism of expansive soils, Building and Road Research Institute, University of Khartoum, 2010;
5. Popa A., IlieS N. M., Consolidarea fundatiilor. Editura U.T. PRESS, Cluj-Napoca, 2009;
6. Ceccato F., Effect of wood degradation and soil creep on the behavior of wooden pile foundation in Venice, Proceedings of the 5th International Young Geotechnical Engineers’ Conference, 2, 173-176, 2013;
7. Stanciu A., Lungu L, Fundatii. Editura Tehnica, Bucuresti, 2006;
8. »*» NP 125-2010, Normativ privind fundarea constructiilor pe pamanturi sensibile la umezire colapsibile;
9. Botu N., Capanistei A., Analiza unei probleme aparute asupra unui imobil datorita nerespectarii masurilor constructive recomandate in cazul fundarii pe pamanturi sensibile la umezire colapsibile – Bloc locuinte, municipiul Iasi, A XII-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, 1, 137-145, 2012;
10. Navarro V., Candel M., Yustres A., Sanchez J., Alonso J., Trees, soil moisture and foundation movements, Computers and Geotechnics, 36, 5, 2009;
11. Fatahi B., Khabbaz H., Indraratna B., Parametric studies on bioengineering effects of tree root-based suction on ground behavior, Ecological Engineering, 35, 10, 2009;
12. Budescu M., Noi conceptii privind protectia seismica a structurilor, Editura Societatii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iasi, 2005;
13. Marin M., Roman L., Roman O., Aspecte privind hazardul seismic in zona Timisoara, A XII-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, 1, 37-44, 2012;
14. Marin M., Roman L., Roman O., Impactul cutremurelor banatene asupra constructiilor din Timisoara, A XII-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, 1, 45-50, 2012;
15. Dobrescu C. F., Stefanica M., CalaraSu E. A., Cercetari privind corelarea parametrilor caracteristici ai terenului de fundare in cazul cladirilor instrumentate seismic cu rezultatele procesarii inregistrarilor seismice, A XII-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, 1, 533-539, 2012;
16. Balan, S., si altii, Cutremurul de pamant din Romania de la 4 martie 1977, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1982;
17. ICCPDC, Institutul Central de Cercetare, Proiectare si Directivare in Constructii, Cutremurul din Romania din 4 martie 1977 si efectele sale asupra constructiilor – Sinteza monografiei, ICCPDC, 1978;
18. »*» SR EN 1997-1/2004. Eurocod 7: Proiectarea geotehnica. Partea 1: Reguli generale;
19. »*» SR EN 1997-2/2007. Eurocod 7: Proiectare geotehnica. Partea a-2a: Investigarea si incercarea terenului;
20. »*» P100/3/2008. Cod de evaluare si proiectare a lucrarilor de consolidare la cladiri existente, vulnerabile seismic. Vol. I;
21. »*» NP 074/2013. Normativ privind documentatiile geotehnice pentru constructii;
22. »*» P130/1999. Normativ privind comportarea in timp a constructiilor;
23. FarcaS V., Reabilitarea fundatiilor constructiilor social culturale si industriale. Editura U.T. PRESS, Cluj-Napoca, 2013;
24. Budescu M., Ciongradi I. P., TAranu N., GavrilaS L, Ciupala M. A., Lungu L., Reabilitarea constructiilor. Editura Vesper, Iasi, 2001;
25. Lungu L., Stanciu A., Aniculaesi M., Colt O. E., Asupra evaluarii starii geotehnice a terenului de fundare de sub fundatii de suprafata in vederea reabilitarii. A XII-a Conferinta Nationala de Geotehnica si Fundatii, Lucrarile Conferintei. Iasi, 2012. Vol. 2, 721-726.

Lucrare din cadrul celei de-a XIII-a Conferinte Nationale de Geotehnica si Fundatii – Cluj-Napoca, 2016. 

Autori:
ing. Maria Solonaru,
prof. univ. dr. ing. Mihai Budescu – Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, Facultatea de Constructii si Instalatii, Departamentul Mecanica Structurilor
prof. univ. dr. ing. Irina Lungu – Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, Facultatea de Constructii si Instalatii, Departamentul Cai de Comunicatii si Fundatii

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 134 – martie 2017, pag. 20