Pardoselile de hotel, dar si locuintele individuale, au nevoie de izolare termica si mai ales fonica. In acest fel se evita propagarea sunetelor nedorite catre spatiile de dedesubt, in scopul asigurarii unui confort superior. Aceste cerinte sunt cu atat mai importante in bai, acolo unde sunetele pot depasi intensitatea obisnuita (inclusiv cele de impact, inevitabile pe o suprafata rigida), si mai ales cand pardoselile au un sistem de incalzire incorporata, ceea ce necesita exigente suplimentare de fonoizolare si termoizolare.
Spre exemplificare, va oferim aici cateva detalii despre izolarea cu placi din vata minerala URSA GLASSWOOL® TSP, care au fost folosite deja la realizarea pardoselii unui hotel construit dupa toate regulile modernismului.
Baile unui hotel din Brasov, recunoscute pentru eleganta lor si pentru gradul de confort pe care il ofera, sunt speciale deoarece s-a optat pentru un sistem de incalzire incorporat in pardoseala. Acesta are rolul de a asigura un climat optim si o senzatie placuta la picioare, dar asigura si pastrarea uscata a acestor pardoseli supuse frecvent umiditatii.
Conform tehnicii agreate de punere in aplicare, montajul placilor URSA TSP, avand grosimea recomandata de producator, s-a facut direct pe placa de beton, iar separatia dintre izolatie si sapa flotanta turnata ulterior s-a realizat cu o folie de polietilena, care protejeaza vata de sticla de umiditatea din sapa, pana la uscarea acesteia din urma. Foarte importanta a fost asigurarea continuitatii foliei, pentru ca umiditatea sa nu afecteze intregul sistem de pardoseala executat ulterior. In continuare, a fost realizata o armatura si a fost montat sistemul de incalzire in pardoseala, apoi a fost turnata sapa speciala, corespunzatoare sistemului. Dupa aceea, se poate interveni cu orice tip de finisaj potrivit sistemului de pardoseala, in cazul de fata cu placi ceramice care sa faciliteze transferul termic. Au fost necesare multe lucrari de detaliu, o atentie sporita fiind acordata zonelor de margine (vata minerala si folia de polietilena au fost aplicate si vertical pe perete, pe o distanta de cativa centimetri), respectiv strapungerilor inerente pentru instalatiile sanitare.
URSA GLASSWOOL® TSP sunt placi din vata minerala de sticla, de mare densitate, avand ca aplicatii generale izolarea termica si fonica la nivelul pardoselilor. Sunt recomandate si folosite in special pentru izolarea termica si fonica (la zgomotul de impact) a pardoselilor cu dala flotanta, inclusiv pentru sistemele de incalzire in pardoseala, si pot fi acoperite cu orice tip de strat final: placi ceramice, mocheta, parchet, PVC s.a.m.d. Placile URSA GLASSWOOL® TSP sunt folosite cu succes la numeroase proiecte de imobile multietajate, unde este necesara pastrarea unui nivel redus de zgomot intre niveluri: cladiri rezidentiale, cladiri pentru birouri, spatii comerciale, unitati hoteliere etc. Fiind vorba despre un produs din vata minerala de sticla, acesta are un comportament excelent la foc iar, datorita densitatii mari si compresibilitatii reduse sub sarcina, este folosit inclusiv pentru pardoseli de trafic intens. Poate fi furnizat cu grosimi diferite, in functie de necesitate: intre 20 mm si 50 mm (respectiv 15 mm – 45 mm sub sarcina). URSA GLASSWOOL® TSP este un material absolut necesar in lucrarile de inalta calitate, unde spatiile au nevoie de un confort ridicat si se doreste o perioada mai indelungata de viata a pardoselilor.
URSA GLASSWOOL® este o marca ce reuneste produse din vata minerala destinate izolarii termice si fonice a acoperisurilor inclinate, a peretilor de compartimentare, a peretilor exteriori si planseelor intre etaje sau direct pe sol. Toate produsele URSA GLASSWOOL® sunt incombustibile, fiind clasificate A1 conform normelor Euroclass pentru articole necaserate.
Contact:
URSA Romania
Bd. Ficusului nr. 14 A, Sector 1, Bucuresti
Tel: 0040 21 269 0663
Fax: 0040 21 269 0664
E-mail: assistance.romania@ursa.com
Web: www.ursa.ro
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 134 – martie 2017, pag. 70
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns