«

»

ZUBLIN: Zid de sprijin fundat pe piloti si stabilizat cu ancore autoforante

Share

Züblin Romania, companie aflata pe primele locuri din tara noastra in domeniul constructiilor de fundatii speciale, are in portofoliul de lucrari toate tipurile de: piloti forati, barete, minipiloti, ancore, pereti mulati, coloane de balast si incinte de palplanse cu aplicare atat in domeniul infrastructurii rutiere, navale sau feroviare cat si al constructiilor de cladiri rezidentiale sau comerciale.

Una dintre lucrarile recent executate si finalizate este constructia unui zid de sprijin in localitatea Zalau, judetul Salaj, avand lungimea de 200 m si inaltimea totala de 6 m, zid fundat pe 220 de piloti cu diametrul de 880 mm si adancimea intre 12 m si 18 m stabilizat cu un numar de 248 de ancore autoforante cu lungimea cuprinsa intre 18 m si 24 m.

 

Provocarea a fost executia lucrarilor pe timp de iarna, intr-un interval de doar doua luni de zile calendaristice, conditie indeplinita prin buna organizare a lucrarilor, a aprovizionarii cu materiale si colaborarii cu Antreprenorul General.

Pentru executia in bune conditii a lucrarilor au fost luate masuri speciale pentru timpul friguros, folosindu-se corturi si tunuri cu aer cald pentru protejarea si mentinerea in stare lichida a suspensiilor de ciment utilizate la executia ancorelor, aditivi si masuri de incalzire a agregatelor pentru betoanele folosite la piloti.

Masuri speciale au fost luate si pentru personalul deservent, adaptandu-se programul de lucru la conditiile de lucru pe timpul friguros, cu asigurarea perioadelor pentru incalzire si refacere cu ceai fierbinte.

Ancorele folosite au fost de tip 51 mm x 7,1 mm, tronsonate in bare cu lungimea de 3 m, cu elemente de imbinare, distantieri, sapa si placa cu piulita de blocare.

Lucrarea s-a efectuat pe etape, incepand cu pilotii forati, apoi nivelul superior de ancore iar dupa excavatia corespunzatoare, au fost executate celelalte doua nivele de ancore din totalul de 3 nivele.

Pentru asigurarea stabilitatii zidului de sprijin, nu s-a trecut la excavatia pentru nivelul urmator de ancore pana cand ancorele din nivelul curent nu au depasit perioada de intarire si nu au fost tensionate si blocate la o sarcina de 20 de tone forta pentru diminuarea deplasarilor finale.

Au fost efectuate doua teste pe ancore, la tensiuni de 50 de tone, cu rezultate foarte bune, bazate pe deplasarile mici inregistrate in timpul testelor.

Prin finalizarea la timp si de buna calitate a lucrarilor, Züblin Romania si-a indeplinit cu profesionalism indatoririle stabilite prin conditiile contractuale, permitand continuarea proiectului beneficiarului, la termenele si in conditiile stabilite.

Contact:
ZUBLIN ROMANIA
Str. Domnita Ruxandra, nr. 12, et. 1, Sector 2, Bucuresti, Romania
Telefon:
+40-21-212.08.89
+40-21-212.08.91
Fax: +40-21-210.57.47
Mobil: +40-372-753.003
E-mail: office@zublin.ro
Web: www.zublin.ro

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 134 – martie 2017, pag. 38

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2017/03/11/zublin-zid-de-sprijin-fundat-pe-piloti-si-stabilizat-cu-ancore-autoforante/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.