«

»

Contestatiile – cosmarul investitiilor! (Povestea unui monument istoric – Cazinoul Constanta)

Share

Ca investitiile, mai ales cele cu bani de la buget sau cu fonduri europene, nu prea „merg” in Romania este un lucru binecunoscut. O situatie pe care o constatam atat noi, cei mai apropiati de sectorul constructiilor, cat si publicul larg.

Perceptia, insa, a publicului larg si a unei parti din mass media este ca in Romania nu se realizeaza investitii – mai ales in infrastructura – domeniu care ar putea contribui direct la dezvoltarea celorlalte ramuri ale economiei, inclusiv a turismului – deoarece guvernele nu aloca fonduri suficiente pentru aceasta activitate, preferand sa ii dirijeze spre cheltuieli sociale.

Fals ! Mai ales in ultimii ani toate guvernele au alocat, la inceputul anului, bani suficienti in buget, atat pentru investitiile de la bugetul de stat, cat si pentru cofinantarea celor executate din fonduri europene.

Ce s-a intamplat mai departe? Mai departe, investitiile respective nu s-au realizat. Banii nu s-au cheltuit si, in final, au fost directionati spre achizitii mai putin importante sau pur si simplu, au ramas, necheltuiti, la buget.

Si, astfel, ajungem la intrebare esentiala: de ce nu se realizeaza la noi investitiile?

Principala cauza este aceea ca la noi dureaza ani de zile pana investitiile reusesc sa inceapa.

Pana la inceperea unei lucrari exista cateva faze care necesita licitatii: acordarea studiilor de fezabilitate, a proiectarii si a executiei lucrarilor.

Fiecare din aceste faze este contestata si paracontestata la toate organele judiciare pe care le permite legea. Asa se face ca, de cele mai multe ori, dureaza mai mult aceasta etapa birocratica decat lucrarea propriu zisa. Este o situatie care dureaza de ani de zile. De ce oare nu reusim sa o rezolvam? Iata o intrebare la care nu stiu daca cineva are, cu adevarat, un raspuns.

Sigur, contestatia la o licitatie este legala. Dar, in acelasi timp, trebuie gasite si adoptate solutii pentru ca asemenea contestatii sa nu blocheze ani de zile inceperea unei investitii.

Iar alte tari, care probabil sau confruntat si ele cu asemenea situatii, le-au gasit si le-au adoptat.

Ne relata, de pilda, Comisarul european pentru dezvoltare regionala, dna Corina Cretu, ca in Polonia, Parlamentul a adoptat un act normativ prin care organele judiciare sunt obligate sa rezolve toate contestatiile de la o lucrare in maximum 6 luni.

Iata, de ce nu adoptam si noi o asemenea hotarare? Sau, daca suntem mai destepti, de ce nu gasim alte solutii, numai sa rezolvam odata aceasta problema care blocheaza, practic, toate investitiile din tara noastra si, in final, dezvoltarea Romaniei?

Iar pentru a nu discuta doar teoretic, sa ne referim si la o situatie concreta, aceea a unei cladiri reprezentative pentru Romania, simbol al orasului de la malul marii, Cazinoul din Constanta.

 

Povestea unui monument istoric

Inca din secolul 19, faleza Constantei, care, asa cum arata astazi, este opera inginerului Anghel Saligny, cel care a proiectat si coordonat largirea sa, deci faleza Constantei avea o dubla functiune: loc de promenada pentru localnici si turisti, dar si zona de distractie deoarece, aici, langa farul genovez, functionau doua cazinouri.

In 1903, Consiliul Comunal al orasului a hotarat constructia unui nou cazinou, cu arhitectura reprezentativa. Primarul de atunci, Cristea Georgescu, a incheiat, in acest sens, un contract cu arhitectul francez Daniel Renard.

Daniel Renard era un arhitect foarte tanar. Avea, pe atunci, doar 32 de ani.

Roman dupa mama si elvetian dupa tata, Renard s-a nascut in Dragomiresti – Neamt si a facut studiile la Paris, unde a absolvit École Nationale Supérieur des Beaux-Artes.

In afara de Cazinou, Daniel Renard a mai proiectat in Romania: Pavilionul restaurantului din fata Cazinoului – actualul Acvariu, Hotelul Regina – astazi Hotel Intim, Complexul administrativ de langa Gara Veche (Prefectura, Palatul Regal si Tribunalul), biserica din Harsova, Casa Logardi din Piata Ovidiu – astazi disparuta, vechiul spital din Medgidia, Hotelul Athénée Palace din Bucuresti (in vechea forma, in stilul Art Nouveau) si decorul interior al bibliotecii din Casa Micescu.

In ceea ce priveste Cazinoul din Constanta, putem spune ca acesta s-a “nascut foarte greu”.

In 1905, Daniel Renard a prezentat o prima forma a proiectului.

Comisia de evaluare – sub patronajul inginerului Anghel Saligny – a respins proiectul considerandu-l necorespunzator. S-a spus atunci ca imaginea Cazinoului seamana cu un dric, arhitectul intocmind proiectul in memoria logodnicei sale disparute recent.

In aceste conditii, noul primar, Ion Bunescu, a preferat sa apeleze la un arhitect roman, Petre Antonescu, care a prezentat un proiect inspirat din traditiile artei romanesti.

In 1907, chiar s-a turnat fundatia pentru Cazinou. Apoi, insa, fostul primar Cristea Georgescu este reales si hotaraste sa revina la proiectul lui Daniel Renard.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu si arhitectii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitati sa se deplaseze la Constanta, intr-o comisie menita sa studieze Cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspectiei s-a materializat printr-un important document care contine opiniile documentate si bine sustinute ale unor personalitati de real prestigiu. Observatiile privesc adaugarea de spatii: o sala mare pentru restaurant, cu bucatarie si dependintele necesare, restaurant ce va fi pus in legatura cu terasa prin spatele usii vitrate, care sa nu obtureze perspectiva larg deschisa asupra marii. S-a sugerat si degajarea scarii de onoare printr-o arcada spectaculoasa, adaugarea de intrari, vestiare, toalete, dar si suprimarea de trepte sau ferestre.

Se toarna o noua fundatie, cu adancimea de 9,75 m fata de cota 0 (minus 2 metri sub nivelul marii) si continua constructia, care este finalizata la 24 iulie 1910.

Costul total se ridica la 1.433.050 lei, de aproape sapte ori mai mare decat devizul initial.

In final, a rezultat o constructie in stilul Art Nouveau de o originalitate fascinanta, una dintre putinele pe care le avem construite, in acest stil, in Romania.

Art Nouveau, afirma specialistii, a fost un fenomen de o amploare rar intalnita, manifestat in artele vizuale – design si arhitectura –, semnificand, in primul rand, o eliberare din chingile artistice ale vremii si reprezentand un preludiu a ceea ce urma sa devina modernismul secolului 20.

Cazinoul a fost inaugurat la 15 august 1910 in prezenta Principelui Ferdinand.

La momentul inaugurarii, presa locala a criticat atat durata mare a lucrarilor, cat si aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul il descria ca „o matahala impopotonata cu tot felul de zorzoane care, din punctul de vedere al esteticii arhitectonice, lasa foarte mult de dorit din cauza completei asimetrii si amestecului babilonic al stilurilor” si „un monument ridicat in cinstea nepriceperii si prostului gust”.

In ciuda acestor aprecieri – multe dintre ele negative – in ciuda controverselor pe care le-a starnit ani in sir, dupa cum relateaza criticul de arta Doina Pauleanu – directorul Muzeului de Arta din Constanta si autorul amplei monografii a Cazinoului, in ziarul local din Constanta, Cuget Liber, in perioada 1910 – 1916 cladirea simbol al orasului a reusit sa aduca in zona toata lumea buna a Europei

„Din 1910, cand se da in folosinta edificiul si pana in 1916, Cazinoul este un loc al elitelor, lumea buna isi etala cele mai extraordinare bijuterii, cele mai incantatoare toalete. Desi loc de lux, care stie sa isi rasfete clientii, Cazinoul isi pastreaza si functia de salon ce serveste populatia locala, organizandu-se spectacole, baluri, diverse evenimente, Cladirea farmeca pe toata lumea, iar cei care nu isi permit sa intre in Cazinou se plimba, asculta muzica. Tot aici se pun la cale casatoriile. Atmosfera, pana in Primul Razboi Mondial, e cea mai stralucitoare, iar Constanta devine un oras la moda. Aici, poti sa vii la portile Orientului si sa iei pulsul zonei” – subliniaza criticul de arta Doina Pauleanu.

Insa, ceea ce merita intr-adevar de remarcat si poate ca e bine sa reflectam asupra unui asemenea aspect, este acela ca, de-a lungul timpului, Romania a avut oameni care si-au pus amprenta cu patriotism asupra acestor locuri.

Citam, din nou din ziarul local din Constanta „Cugetul Liber”: Perioada de edificare a Cazinoului a fost in perioada 1903 – 1910. Faleza este construita de Anghel Saligny, o lucrare gigantica ce inseamna, de fapt, marirea orasului si cucerirea unui spatiu din mare. Constructia Cazinoului incepe in 1903, sub echipa Scarlat Varnav, prefect, si Cristea Georgescu, primar, care au adus un arhitect de numai 32 de ani, Daniel Renard, caruia i-au incredintat acest plan dificil. Prin acceptarea acestui plan si introducerea elementelor Art Nouveau, Constanta demonstreaza o vocatie europeana, pentru ca se trece de la stilul foarte simplu, cu deschideri modeste, la ceea ce era mai nou in arhitectura epocii. Bineinteles ca unii oameni nu erau pregatiti sa accepte modernitatea acestui limbaj, considerand ca edificiul seamana cu un dric sau cu un profiterol. Dar, la numai doua decenii de la iesirea Constantei din turcismul secular, echipa Varnav – Cristea Georgescu reuseste sa modenizeze orasul si sa-l ridice la nivelul stilului care era elaborat in acea perioada in Europa.

Criticul de arta Doina Pauleanu subliniaza ca echipa de atunci avea deschidere si vointa de a face lucruri grandioase: „Sa iei o portiune din mare si sa o extinzi, sa ridici un edificiu la care sa se raporteze o tara intreaga si lumea buna a Europei nu e tocmai un lucru simplu!”.

Cazinoul a functionat cu succes pana in anul 1916 cand, in timpul Primului Razboi Mondial, a fost transformat in spital militar.

A fost bombardat de aviatia germana, bombardamente care au distrus acoperisul si planseul de beton din partea de sud a cladirii.

Apoi, in timpul ocuparii Dobrogei de trupele germano-bulgare, cladirea a fost devastata.

A fost refacuta abia in 1928, redevenind locul preferat al localnicilor, marinarilor straini si impatimitilor de jocuri de noroc.

In al Doilea Razboi Mondial, Cazinoul a fost bombardat din nou si deteriorat serios.

Dupa razboi, acelasi scenariu: trupele sovietice, care au ocupat Dobrogea, devalizeaza, la randul lor, cladirea.

Este renovat, din nou, in 1951 cu ajutorul detinutilor politici, amenajandu-se, aici, un restaurant la parter si un cinematograf la etaj.

Incepand cu 1948, Cazinoul a gazduit Casa de Cultura a Sindicatelor iar intre 1960 si 1980 a apartinut ONT Litoral.

In 1986 au fost efectuate o serie de lucrari de restaurare care au avut ca obiectiv decoratiunile interioare si exterioare si completarea elementelor decorative in spiritul arhitecturii initiale, pe baza documentelor de la Arhivele Statului Constanta. Pardoselile, lambriurile, corpurile de iluminat si vitraliile au fost executate in liniile specifice perioadei 1900.

Dupa 1989, Cazinoul a fost folosit mai mult pentru desfasurarea sedintelor Consiliului Local pana cand, din cauza degradarii, nu au mai permis nici acest lucru.

 

Un monument care plange incet-incet si moare

Acum Cazinoul este in paragina, iar ceea ce a fost candva „Perla litoralului romanesc” se degradeaza pe zi ce trece.

Iata, cateva imagini publicate de colegii de la revista „Historia”, imagini in care putem vedea cam cum arata acum Cazinoul (foto 4 – 8).

In ultimii ani s-a pus, de mai multe ori, problema reabilitarii Cazinoului. Au promis acest lucru persoane importante, precum primarul Radu Mazare sau ministrul dezvoltarii si turismului Elena Udrea, dar nu s-a intamplat nimic. Mai mult, Cazinoul a fost plimbat, fara folos, de la primarie la Ministerul Dezvoltarii si inapoi.

In 2015, in sfarsit, Guvernul Ponta aloca 9,5 milioane de euro pentru reabilitarea Cazinoului.

Sub egida Companiei Nationale de Investitii se organizeaza, in iulie 2015, o licitatie la care participa cinci asocieri: Asocierea SC Aedificia Carpati SA Bucuresti si SC Polarh Design SRL Bucuresti, cu subcontractanti SC Tehnoinstal SRL Bucuresti si SC Schindler Romania SRL Bucuresti; Asocierea SC Green Line Construct SRL Darmanesti, Dambovita – SC Euras SRL Satu Mare – SC Tehnoconsult Proiect SRL Constanta cu subcontractanti SC Luca Way SRL Bucuresti, SC Unio SA Baia Mare, SC Sava Serv Construct SRL Darmanesti, Dambovita, tert sustinator/subcontractant NEIR d.o.o. Split, Croatia, SC LPV Construct SRL Bucuresti si SC Dooi Studio SRL Bucuresti; Asocierea S.C. Tecte SRL Cluj Napoca – MPM Ingegneria SRL Italia – Edil Construzioni Group SRL Italia, cu subcontractanti SC Gomar Cons SRL Campina, SC Mina-M-Com SRL Bucuresti, GIP Instal SRL Popesti Leordeni, IR Colours SRL Bucuresti, SC CRISMIN AND CO. Sisteme de telecomunicatii SRL Bucuresti, SC Tomis Research Center SRL Constanta si SC Electroconstruct SRL Giurgiu; Asocierea SC Euromateria SRL Bucuresti – SC RICO SRL Constanta – SC Princer SA Bucuresti, cu subcontractanti PFA Burlacu Laurentiu Bucuresti, Avitech CO SRL Voluntari, cu tert sustinator Research Consorzio Stabile S.C.A.R.L. Napoli, Italia, Grey Business SRL Bucuresti, Proincsan Serv SRL Bucuresti, Vasco Proiect SRL Bucuresti, Consproiect 2003 SRL Bucuresti, PFA Stoica Nicu, Adjud, cu tert sustinator Groma Ingegneria Italia si Asocierea SC Corint SRL Santimbru, Alba – SC General Game SRL Santimbru, Alba – SC Capital Vision SRL Focsani – SC Crindesign Proiect SRL Bucuresti, cu terti sustinatori SC Pomponio Constructii SRL Simeria Veche, Hunedoara si SC Corint Restaurare SRL (fost SC Grup Corint SA), Ghimbav, Brasov.

Vazand aceasta lista se desprinde o prima concluzie si anume: „foamea” de lucrari a majoritatii societatilor din sectorul de constructii din Romania. Altfel nu se explica interesul a vreo 45 de societati pentru o lucrare cu o valoare de doar 9,5 milioane euro.

O alta observatie, si mai interesanta, dar care te poate pune si mai mult pe ganduri, este ce cauta in aceasta lista societati care nu au „nici in clin, nici in maneca” cu o asemenea lucrare deosebit de complexa. In alegerea firmelor sau a asocierilor castigatoare ale unei asemenea licitatii continua sa primeze pretul cel mai mic. Ce te faci, insa, atunci cand castiga si ajunge sa realizeze o asemenea lucrare o firma sau o asociere care nu a efectuat niciodata lucrari asemanatoare? Oare nu ar fi normal ca acest criteriu, al experientei in executia unor anumite lucrari, sa primeze? Nu vi se pare ca, acceptand in continuare criteriul „pretul cel mai mic”, nu facem decat sa „ne furam caciula” si sa patim ca la alte investitii, cand au rezultat lucrari de slaba calitate sau firmele respective nu au fost capabile sa finalizeze lucrarile? 

Iata cateva explicatii din Caietul de Sarcini, care dovedesc cat de complexa este aceasta investitie:  restaurarea necesita acordarea unei atentii deosebite elementelor decorative, punandu-se astfel in valoare grandoarea spatiului interior. Amenajarea va trebui sa pastreze stilul Art Nouveau specific monumentului istoric. Se va redeschide elementul vitrat (scoica) existent pe peretele sud al salii mari din etaj, similar cu cel vizibil pe fatada de nord. Pentru refacerea instalatiilor electrice si de ventilatie, la etaj, va fi nevoie de o pardoseala falsa, cu aproximativ 60 de cm peste cea existenta. Pentru refacerea elementelor decorative, constructorul va trebui sa prezinte solutii adaptate pentru fiecare element, cum ar fi stucatura, stuco-marmura, vitralii si feronerie. Acoperisul va fi reconsolidat si va fi acoperit cu tabla de zinc, pastrandu-se detalii si elementele decorative. La exterior, fatadele vor fi iluminate arhitectural, precum si terasele si circulatia pietonala din jurul Cazinoului.

Pe langa consolidarea propriu-zisa a cladirii, in interior vor fi amenajate numeroase spatii pentru conferinte, expozitii, spectacole, dar si o cafenea si o sala de bal. La subsol, vor fi sali de promovare a Marii Negre, grupuri sanitare, oficiu catering, preparare catering, depozitare catering, vestiare si spatii tehnice. La parter, va fi amenajata o expozitie permanenta „Istoria Cazinoului”, o sala de promovare culturala a mediului marin, mai multe sali pentru activitati artistice, o cafenea/ceainarie, un lounge, un minibar, precum si mai multe anexe functionale. Iar la etajul unu, vor fi amenajate o sala multifunctionala, o sala de bal, expozitii, consiliu, un lounge, o scena, precum si o zona de culise. 

Ce s-a intamplat in continuare?

Dupa licitatie, s-a stabilit un castigator. Au urmat contestatiile. In cele din urma s-a hotarat ca licitatia sa fie reluata cu acelasi oferte, moment in care au aparut alte contestatii. Mai este putin si se implinesc doi ani de la licitatia initiala si situatia este aceeasi. Nu s-a avansat cu niciun pas! Ce poti sa mai spui in aceste conditii?

De-a lungul anilor si deceniilor romanii au edificat numeroase obiective cu care astazi ne mandrim: Complexul de poduri si Centrala Nucleara de la Cernavoda, Canalul Dunare – Marea Neagra, Metroul, numeroase centrale si amenajari hidroenergetice (Portile de Fier I si II, Bicaz, Vidraru, Lotru s.a.), Palatul Parlamentului, Ateneul, Palatul de Justitie, Cladirea Bancii Nationale, sute, daca nu mii, de fabrici si uzine (astazi, o parte dintre ele, demolate pentru a face loc complexelor de locuinte sau birouri si mall-urilor etc. etc.)

Si daca noi, romanii, am putut edifica asemenea obiective, oare nu suntem in stare sa rezolvam cateva obstacole birocratice care ne impiedica astazi sa mai construim?

Iar cand vezi atata neputinta, nici nu stii cum sa reactionezi: sa te indignezi sau sa fii total dezamagit si sa te consolezi spunand: „asta-i Romania!”.

Dar, oare, „asta-i Romania?”

Autor:
Ionel Cristea 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 137 – iunie 2017, pag. 32

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2017/06/01/contestatiile-cosmarul-investitiilor-povestea-unui-monument-istoric-cazinoul-constanta/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.