Romania, intre seismele care au fost si cele care vor veni

In 2017 s-au implinit 40 de ani de la cutremurul de pamant distructiv din 4 martie 1977. Sursa seismica „nationala” din Vrancea si-a facut datoria, incepand inca din septembrie 2016 ca sa ne reaminteasca existenta si vivacitatea ei, cu cateva cutremure mici. Care continua in 2017…

Opiniile sunt impartite… Uite ca suntem mai activi si noi, au zis unii… Poate ca il anunta pe unul mai mare, dar poate ca data viitoare vom scapa mai „usor”, au zis altii… Sa speram ca nu va mai fi niciunul prea puternic, zic destui, macar inca 10-20 de ani sa avem liniste, daca tot nu s-a produs evenimentul anuntat in atatea studii…

Multi ingineri din profesia mea s-au intrebat altfel: oare cat mai avem de recapitulat si invatat pentru a face constructiile sa nu mai fie atat de fragile? Iar oamenii s-a putea sa fie mai atenti la ce construiesc, ce case cumpara sau ce pereti mai naruiesc prin casa? 

Cutremurul din 4 martie 1977

Cutremurul din 4 martie 1977 a avut magnitudinea M_G-R =7,2 si s-a manifestat cu intensitati de 7 MSK pe o mare arie. Zona de intensitati I = VIII a avut o extindere moderata la curbura Carpatilor si amplificari cu I = VIII la Bucuresti, Zimnicea si Iasi, pe cca. 5-10 % din teritoriu. Ca valoare, sunt stiute cele 2.048 miliarde USD pierderi, peste 50% fiind la locuinte. In Bucuresti s-au cuantificat 70% din aceste pierderi, adica 1,4 mld. USD. Initial pierderile totale au fost evaluate la un echivalent de 5% PIB-ul din 1977. Ulterior s-a apreciat ca au putut ajunge la aproape de patru ori mai mult.

Oricum, dezastrul a fost accentuat de cei 1.578 morti si 11.321 raniti (90% dintre morti si 67% dintre raniti fiind in Bucuresti (Raport Banca Mondiala, 1978).

Privind inapoi in istorie, trebuie sa vedem ca, in 1977, s-au platit politele unor aspecte neglijate inca din 1940. A fost evident ca reconstructia si invatamintele de dupa 1940 si-au facut efectul pozitiv in primul rand in zona epicentrala in privinta cladirilor curente din zidarie: alcatuire, centuri, calcane etc. In Bucuresti, ca si in alte orase ca Iasi sau Craiova, reparatiile superficiale sau chiar ineficiente si-au manifestat din plin impactul negativ. Razboiul si apoi schimbarea regimului pot sa ne faca sa integem, cumva, aceste situatii.

Ceea ce este insa de judecat mai atent este faptul ca au existat noi solutii structurale care au fost testate la INCERC si s-au comportat bine, in timp ce altele, insuficient testate, au cauzat grave avarii.

Insa trebuie sa fim drepti si sa spunem cu voce tare, pornind de la exemplul din 1977, ca si in acel context de dezastru, cifrele au aratat ca investitia in stiinta proiectarii antiseismice se rasplateste. Structurile de dupa 1950 au rezistat onorabil, cel putin  pentru protectia vietii. Astfel, in Bucuresti, in cele 3 cladiri noi, partial prabusite, erau cca 40 apartamente din 400.000 construite intre 1950-1977, adica 1/10.000 prabusite. Iar daca raportam la Romania si la zonele de intensitate peste 7 MSK, au fost doar 0,3/10.000 prabusite (H. Sandi, 1985).

Sa recunoastem, insa, ca aceste procente au creat si iluzii cu privire la rezistenta pe un ciclu mai lung de viata a unor categorii de cladiri. Mai ales s-au minimalizat efectele care pot cauza in viitor avariile greu vizibile si nivelurile reduse ale fortelor de calcul din codurile pre-1977. Aceasta poate explica si modul in care optimismul anului 1977 s-a transmis in societate si are acum un impact negativ asupra deciziilor de consolidare a structurilor din clase de risc superioare.

Ce trebuie sa facem in zonele seismice din Romania?

Desi avem un cadru legislativ amplu, eficienta sa nu este pe masura riscului. Politicile publice ar trebui bine concepute pentru o aplicare pragmatica iar legile, aplicate la timp. Astfel, desi avem OG 20/1994 de peste 20 de ani, nu am aplicat-o la scara expunerii reale la risc.

Chiar in aceasta perioada se revizuieste OG 20, dar de atatia ani era evident ca, pentru a consolida cladirile vulnerabile, trebuie o lege puternica. Chiar si reconstructia trebuie gandita anticipat, tehnologic si in planuri ingineresti si urbanistice. Ca finantare, nu trebuie sa fie doar bugetul de stat. Asigurarile obligatorii trebuie sa acopere prima urgenta a fondurilor. Dar trebuie ca TOTI cetatenii sa plateasca primele. Sistemul de atestare a verificatorilor si expertilor tehnici, ca si sistemul de verificare a proiectelor, ar trebui sa fie revizuite.

In prezent, dupa editii succesive ale Codului P100-1, valorile acceleratiilor de varf au fost sporite pentru a fi corelate cu intervale medii de recurenta mai mari (Fig. 1), iar valorile perioadelor de control (Fig. 2) iau in consideratie specificul spectral al miscarii / conditiile locale (mai degraba zonale) de teren.

Sursa foto: Cod de Proiectare Seismica – Partea I – Prevederi de proiectare pentru cladiri indicativ P100-1 MDRAP – UTCB, mai 2013. 

Cat timp ne trebuie ca sa evitam repetarea unui dezastru in Bucuresti?

Un program INTENS de consolidari ar trebui sa includa toate cladirile de locuit cu risc ridicat, cu termene stranse. Daca avem 348 de cladiri in clasa de risc R1 + 429 cladiri in clasa de risc R2…R4 + 1.577 de cladiri in categoria U1…U3 + 145 cladiri neasignate (adica neclasificate) = 2.500 cladiri.

Ar trebui, deci, sa lucram eficient ca sa consolidam acest numar in intervale reduse de timp:

• Clasa Risc 1 – 70…80 cladiri/an x 5 ani;
• Clasa Risc 2…4 – 85 cladiri/an x 5 ani;
• Categoria U1…U3 – 90 cladiri/ an x 20 ani;
• Neclasificate 145….

Ar fi de lucru, succesiv, 20-30 ani… Oare ar fi mai bine sa le atacam in paralel – 5 ani…?  Sau succesiv in 10-20 ani? Oricum, in total, ar fi de lucru la clasele de risc ridicat intre 10 si 20 de ani.

Am putea, deci, reduce destul de mult riscul seismic in cazul cladirilor de locuit din Bucuresti intr-o perioada de 50-60 de ani de la ultimul mare seism din 1977… Pentru a atinge acest obiectiv ar trebui sa consolidam, in 10 ani, macar primele 1.000 de cladiri cu risc ridicat!

Desi, in principiu, avem capacitate de calcul, proiectare si consolidare, si poate ca vom avea si legi mai puternice, nu putem spori numarul de consolidari fara colaborarea proprietarilor de apartamente. In acest scop ar trebui avute in vedere:

• coerenta comunicarii cu proprietarii;
• credibilitatea expertizelor;
• explicarea convingatoare a riscului;
• demonstrarea eficientei solutiilor de consolidare.

Ce vom face „a doua zi dupa” un mare cutremur in Romania?

Trebuie sa realizam ca societatea romaneasca s-a schimbat fata de 1977. Desi este lenta in reactii pe termen lung, toata lumea va fi foarte grabita dupa un mare cutremur. Specialistii si autoritatile ar trebui sa stie, de pe acum, ce este fezabil si ce nu pentru etapa de dupa un mare cutremur. Astfel, locuirea provizorie are alte exigente, oamenii nu mai accepta orice corturi sau containere. Dar nu numai banii sunt problema, ci si cum vom sti sa ii cheltuim, deoarece Uniunea Europeana ne va monitoriza bugetul.

Concluzii pentru cercetarea in constructii si ingineria seismica din Romania

Avem nevoie de mult mai multe statii accelerografice ca sa verificam realitatea miscarilor seismice din coduri in toate localitatile si amplasamentele, ca si corelatiile cu geologia locala. Tehnicile de consolidare din Codul P100-3 ar trebui sa fie testate, la scara mare sau naturala, in laboratoarele consacrate ale URBAN-INCERC.

Dar nimic nu se face gratis, de aceea avem nevoie de o comanda sociala pentru a oferi societatii tehnicile de protectie necesare. Fondurile trebuie sa fie atat publice cat si private.

Din experienta anului 1977 pot sa apreciez ca o cercetare responsabila fata de societate nu presupune  graba, dar nici intarziere in aplicarea rezultatelor validate, spre a raspunde cerintelor. Ce am studiat trebuie comunicat, cu precizarea limitelor rezultatelor.

Respectul pentru abordarile stiintifice poate asigura deciziile corecte pentru reducerea riscului seismic si al potentialelor de dezastre.

Autor:
ing. Emil Sever Georgescu – director stiintific, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila „URBAN-INCERC” 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 137 – iunie 2017, pag. 56