«

»

A fost aprobat un nou Regulament privind receptia constructiilor!

Share

La finalul lunii trecute, mai exact pe 30 mai 2017, a fost publicat un nou Regulament privind receptia constructiilor la terminarea lucrarilor si la expirarea perioadei de garantie, regulament care il inlocuieste, in intregime, pe cel precedent, care data din anul 1994.

Noul Regulament va intra in vigoare in termen de 60 de zile de la publicare, adica incepand cu data de 30 iulie 2017. 

Iata cateva dintre cele mai importante modificari pe care le contine noul Regulament, in comparatie cu cel precedent:

  1. este reglementata in mod expres receptia pe parti / obiecte / sectoare din / de constructie, in masura in care au un caracter distinct/independent fizic si functional. Aceasta dispozitie este distincta de receptia partiala incheiata intre investitor si executant.
  2. executantul este obligat sa declanseze receptia (prin notificarea adresata in acest sens investitorului) in perioada de valabilitate a autorizatiei de construire / desfiintare. Asadar, sunt eliminate cazurile in care declansarea receptiei se facea ulterior expirarii valabilitatii autorizatiei de construire / desfiintare, dupa caz.
  3. nu se mai prevede posibilitatea amanarii receptiei, aceasta fiind inlocuita cu procedura suspendarii pentru anumite cazuri expres prevazute;
  4. dupa semnarea procesului verbal de receptie, investitorul nu mai are dreptul de a solicita remedieri de lucrari, penalizari, diminuari de valori etc. daca nu au fost prevazute in cadrul procesului verbal de receptie, cu exceptia viciilor ascunse si a viciilor structurii de rezistenta.

Mentionam ca, in afara procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, exista si un al doilea proces verbal de receptie finala, care trebuie incheiat de catre proprietar in termen de maximum 10 zile de la data expirarii perioadei de garantie. 

Autor:
dr. Daniel MOREANU

Daniel MOREANU este avocat si doctor in drept. Pentru mai multe detalii, a se vedea: www.moreanulaw.com

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2017/07/01/a-fost-aprobat-un-nou-regulament-privind-receptia-constructiilor/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>