Acest articol nu ia partea nimanui, iar continutul sau incearca sa puna in lumina doua situatii paralele ale unor tari din Uniunea Europeana, in contextul ponderii tot mai insemnate a organizatiilor care apara natura: Romania si Grecia.
Probabil ca inceputul constientizarii noastre, cu privire la necesitatea de a ne proteja intr-o cat mai mare masura fragilul habitat, a fost dat de prima fotografie a Pamantului realizata de cosmonautii americani din prima misiune pe Luna.
Un moment de cotitura pentru omenire si un moment in care o parte a semenilor nostri a inceput sa se organizeze, intelegand cat de mult rau suntem in stare sa facem gratuit in jurul nostru. In mod evident, la inceputul anilor ’70 nu exista conceptul de „dezvoltare durabila”, iar excesele nu au intarziat sa apara. Actuala Uniune Europeana, vechi-denumita Comunitate Economica Europeana (sau „Piata Comuna”), alcatuita mai intai din Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos, incepe sa prinda viteza odata cu nou-venitii din 1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie. In 1981, apoi 1985 si 1986 intra in Club si Grecia, Portugalia si Spania. Timpul trece, Uniunea se mareste, iar in 2013, al 28-lea stat completeaza constelatia: Croatia.
Uniunea incepe, inca din anii ’70, sa se adapteze grupurilor de interese, inclusiv celor dedicate protectiei mediului, iar nou-intratii incep sa se confrunte cu probleme in micsorarea decalajelor fata de antemergatori, problemele energiei, alimentarii cu apa a comunitatilor si irigatiile fiind doar parte a acestora. Reglementarile UE devin tot mai stricte, pe masura ce presiunea publica creste, iar nou-venitii se adapteaza tot mai greu.
Politicile energetice europene – fluctuante si dependente de forta natiunilor ce le directioneaza – baleiaza intre domeniul termo, dezvoltat puternic in Germania si Marea Britanie, hidro, sustinut de francezi si italieni, si nuclear – puternic impulsionat de Franta. Romania, ca si Grecia, ajutate de relief si retelele hidrografice, incearca si reusesc, in conditii dictatoriale (comunista in Romania si premergatoare celei „a coloneilor” in Grecia), dezvoltari ale lucrarilor hidrotehnice.
Articolele precedente, publicate aici, stau marturie eforturilor facute de Romania pentru valorificarea potentialului hidroenergetic propriu. Din pacate insa, necorelarea deciziilor autoritatilor statului din ultimii ani a condus la o situatie iesita din comun: amenajarea Jiului, executata in proportii cuprinse intre 70% si 90%, cu cheltuieli insumate de cca 155 milioane Euro, a fost oprita de catre instanta legala imputernicita sa se pronunte. Multi bani cheltuiti, o lucrare neterminata, pentru care (in cel mai bun caz) se vor depune eforturi sustinute si de durata sa se gaseasca o solutie sau pentru care (in cel mai rau caz) se va decide abandonarea, inscriindu-se, astfel, in lungul sir de lucrari hidrotehnice nefinalizate in Romania. Nu vinovatii ii cautam. Nu ne-am propus asa ceva! Lipsa unei priviri de perspectiva, lipsa unei analize de impact a deciziilor insa doare: doare cheltuiala, doare concedierea oamenilor care au lucrat la obiectiv, doare peisajul abandonului, dor multe.
Grecia se dezvolta chiar in conditiile unei dictaturi si are nevoie de energie si apa pentru irigatii si pentru alimentarea comunitatilor sarace din zonele montane. Raul Achelous, izvorand din Muntii Pindului, desparte provincia Aetolia de Acarnania. Dupa un parcurs sinuos de peste 220 km, se varsa in Marea Ionica, fiind unul dintre marile rauri ale Greciei. In anii ’30 ai secolului trecut, se pune pentru prima data problema amenajarii raului in scopuri energetice si de alimentare cu apa. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, se are in vedere realizarea unei salbe de 5 baraje pe cursul raului.
In anul 1962 debuteaza lucrarile in amplasamentul Mesochora: baraj din materiale locale, cu masca din beton, avand inaltimea de 150 m, lungime la coronament 340 m, volumul de umplutura 5 milioane mc, volumul proiectat al lacului fiind de 358 milioane mc apa. O greseala de proiectare nu mai permite umplerea lacului, solutia gasita fiind amplasarea unei centrale electrice de derivatie cu o putere instalata de 160 MW, punerea in functiune fiind efectuata abia in anul 1995.
In anul 1965 este data in folosinta amenajarea Kremasta (Kremaston), cel mai inalt baraj construit din materiale locale in Europa: 165 m inaltime, 456 m lungime la coronament, 8,1 milioane mc umpluturi, barand un volum de 3.8 miliarde mc apa.
Intregul lac este incins de o sosea aproape impecabila, care adauga o perspectiva extraordinara asupra lacului. Lucrarile de arta ce o insotesc intregesc in mod armonios peisajul, podul Tatarnas fiind un exemplu: 3 deschideri, dintre care cea centrala are nu mai putin de 196 m, podul „plonjand” practic in munte si dand de lucru artificierilor pentru a-si continua calea.
Suprafata lacului la NNR este de peste 80 milioane mp, aspectul fiind al unei mari impanate cu o multime de insule si insulite, colectand apele de pe o suprafata de cca 3.800 kmp. Centrala aflata in vecinatatea barajului are o putere instalata de 437,2 MW, generand anual cca 850 GWh.
35 km mai in aval, o alta lucrare bareaza cursul raului Achelous: Kastraki, construit din material locale, cu o inaltime de 96 m si o lungime la coronament de 547 m, retine 785 milioane mc apa, pe care ii uzineaza in turbine de 320 MW, generand, in an mediu, 598 GWh. Pus in functiune in anul 1969, dreneaza apele de pe o suprafata de peste 4.100 kmp.
Barajul Sykia, cea mai controversata lucrare, avand o inaltime de proiectare de 170 m, corp din materiale locale si o lungime la coronament de 397 m, ar trebui sa contina un volum de umpluturi de 12.4 milioane mc si sa retina un volum de apa de peste 500 milioane mc. Construirea propriu-zisa a inceput in anul 1990, fiind oprita in trei randuri de interventia justitiei (1994, 2000 si 2005), reluata apoi dupa interventia Parlamentului elen, prin masuri legislative contestate la randul lor de justitie, chiar in conditiile in care UE a respins proiectul de la finantare. In acest moment, executia lucrarii este oprita temporar pana la pronuntarea hotararii Curtii Europene de Justitie.
Cu totii avem nevoie de energie, fie si pentru ca aceasta asigura o independenta reala. Daca am putea sa o facem si cu cap, fara a genera razboaie din care toata lumea are de pierdut, poate ca am avea mai mult succes. Exemplul Greciei ar trebui sa ne dea de gandit cum gestionam, in folosul oamenilor, divergenta de opinii intre cei ce vor energie si cei ce vor un mediu cat mai putin afectat.
Autor:
ing. Stefan Constantin – HIDROCONSTRUCTIA SA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 144 – ianuarie-februarie 2018, pag. 14
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns