«

»

Securitatea la incendiu – incotro? (III)

Share

Raspund la chestionar, de aceasta data, dl arh. drd. ing. Onutu LOHENGRINpresedinte ASIC – Asociatia pentru Securitatea la Incendiu a Constructiilor, membru in Comitetul Tehnic National de Standardizare ASRO/CT217 (Securitate la incendiu in constructii) si dl ing. Laurentiu ISTRATE – Sef Departament dezvoltare tehnica ASI. 

  1. Situatia actuala din Romania (Ce ar trebui facut acum la noi?) 

Unde sesizati disfunctionalitatile majore actuale ale domeniului securitatii la incendiu in Romania ? 

Onutu LOHENGRIN: Dificultatile majore ale domeniului sunt generate, in mare parte, de catre autoritatile statului (ISU/IGSU, MDRAP, ISC, Guvern) dar si de restul partilor implicate (beneficiari, unii proiectanti, verificatori etc.).

Consider ca principala problema care duce la intarzierea sau dificultatea obtinerii avizelor/autorizatiilor de securitate la incendiu este modul in care sunt scrise normativele, STAS-urile, legile, OMAI-urile si HG-urile; de cele mai multe ori acestea sunt concepute de catre persoane din afara domeniului ori de catre persoane care nu au proiectat efectiv in constructii, arhitectura sau instalatii (acestea reprezentand specialitatile care determina – majoritar – securitatea la foc cladirilor).

O alta problema grava este modul de abordare, in cadrul ISU/IGSU, prin care pompierii se considera unici raspunzatori asupra documentatiilor de securitate la incendiu in constructii, trecand adesea peste solutiile specialistilor atestati si respingand documentatiile (din cauza interpretarii gresite a frazelor scrise ambiguu in legislatie). Aici trebuie spus ca situatia se datoreaza, in mare parte, si faptului ca guvernantii cer reprezentantilor ISU/IGSU sa fie, in acelasi timp, si arhitecti, si ingineri, si verificatori, si experti tehnici, si avocati, si etc. etc. (mai exact un singur om trebuie sa se pronunte pe toate aceste specialitati, actiune total nefireasca, aproape supranaturala, imorala sau chiar cu tenta ilegala!).

Alte probleme sunt cauzate de persoanele care proiecteaza la standarde inferioare, asa-zisii consultanti sau proiectanti „ieftini”, neautorizati si care – din dorinta de a fi sub cota pietei – isi bat joc de documentatii si de meseria de arhitect sau inginer. Totodata, aceste persoane apeleaza la verificatori total neimplicati (din cauza aglomerarii de lucrari sau chiar, mai grav, din cauza necunoasterii in amanunt a domeniului securitatii la incendiu) sau la verificatori / experti care nu au reusit sa tina pasul cu desele modificari ale legislatiei. Sa nu uitam „A.G.-urile” (falsii antreprenori generali) care de cele mai multe ori – nestiind despre ce este vorba – reusesc sa distruga relatia beneficiar – proiectanti – autoritati (si ma refer aici, in special, la A.G.-urile cu un singur angajat si cu sediul intr-un apartament!).

Si, in cele din urma, nu trebuie uitati cei mai multi dintre beneficiari – romani sau straini – care au rolul lor important in ”mersul romanesc al lucrurilor” si contribuie activ la directia gresita spre care ne indreptam – prin faptul ca stau extrem de prost cu bunul simt, urmarind numai inselatoriile, „tepele” si evitarea 100% a legislatiei!!

Laurentiu ISTRATE: Cerintele normative nationale (P118-99) sunt bazate pe valori istorice ale parametrilor al caror nivel nu este justificat prin argumente tehnice, ci prin referire la editiile anterioare ale normativului, eventual ridicate la un nivel superior, fara a se argumenta necesitatea maririi exigentei sau chiar mentinerea nivelului actual. Intrucat piata romaneasca este putin insemnata fata de cea europeana, multi producatori nu considera convenabila producerea conform specificatiilor romanesti, ceea ce genereaza probleme mari constructorilor romani – nu exista oferta (de exemplu: nu mai exista industrie romaneasca pentru elemente de etansare, care sa se implice in productie pe specific national), in consecinta trebuie recurs la solutii ocolitoare scumpe si a caror acceptere este dificila si adesea incerta.

Cerintele normative nationale (P118/2) sunt calibrate pe cazul cel mai rau – de exemplu performantele si dimensionarea la instalatiile de stingere cu spuma sunt impuse pentru cazul hidrocarburilor. Aceasta abordare duce la o supradimensionare a instalatiilor (pe costurile investitorilor!), inutile insa pentru substante lichide combustibile cu punct de inflamabilitate mult mai ridicat.

Prevederile normative sunt axate pe cerinte pe care tebuie sa le rezolve (finanteze) investitorii; desi autoritatile locale sunt (teoretic) extrem de interesate in bunul mers al industriei in zona lor de responsabilitate (de pe urma careia incaseaza impozite locale, impact social si locuri de munca etc.) nu sunt „deranjate” cu prevederea obligativitatii de a asigura retele de apa pentru instalatii de stingere, terenuri optim amplasate pentru construirea de statii de pompieri etc.

Autoritatile mai degraba descurajeaza valorificarea experientei specialistilor (experti etc.) in faza de inceput a proiectelor – si se ajunge, astfel, ca la solicitarea autorizarii (cand finantarea este practic inchisa) sa se constate ca mai sunt necesare modificari, completari etc. – a caror finantare de la inceputul proiectului nu ar fi avut un impact semnificativ.

Operatorii pe piata constructiilor sunt divizati: unii accepta cerintele (pe care le considera, insa, excesive) in repetate randuri, altii cauta sa le by-passeze in destule cazuri. Nu sunt constituite asociatii profesionale pe variate domenii, care sa examineze comparativ normele nationale si cele echivalente din Europa, sa identifice un nivel justificat tehnic al cerintelor pe care sa il propuna apoi a fi inclus in normative; mediul de afaceri se complace in a astepta ca autoritatea sa emita normative bune, fara a se constitui in partener activ in procesul de redactare a acestora. Simpla trimitere de amendamente puctuale la proiectele aflate in dezbatere publica constituie o actiune reactiva. Avand in vedere ca principalul beneficiar al unei optimizari a cerintelor este mediul de afaceri, aceasta abordare este perdanta.

Securitatea la incendiu nu se limiteaza la finalizarea unei constructii si emiterea unei autorizatii – trebuie sa constituie o preocupare pe toata durata de folosire a unei constructii. Practic, prin eliminarea evalurii de risc la incendiu, utilizatorii nu mai au acces la o informatie clara referitoare la starea de fapt a nivelului de securitate la incendiu la un moment dat. In alte domenii, evaluarile de risc profesional, de securitate etc. efectuate de organisme independente sunt obligatorii. Atunci, este greu de inteles de ce, pentru IGSU, evaluarea riscului de incendiu (alta decat cea din faza de proiectare) este considerata inutila!!!

Modul de supravegere a pietei punerii in opera a diferitelor materiale de constructii este neomogen si defectuos. La majoritate sesizarilor facute, referitor la lucrari de termoprotectie, actiunea s-a limitat la verificarea unor hartii completate mai mult sau mai putin corespunzator si acelea pe baza satisfactiei clientilor (care habar nu au de exigentele operatiunilor implicate!). Nu a fost demonstrata existenta unei proceduri si a dotarii necesare pentru o verificare profesionala.

Nivelul de recunoastere a procedurilor si fiselor tehnice ale producatorilor este sub cel necesar.

 

Ce ar trebui facut acum pentru remedierea situatiei si alinierea Romaniei la trendul mondial?

O.L.: Enumar, in cele ce urmeaza, cateva puncte de vedere pentru o posibila imbunatatire a situatiei:

  1. Abordarea, cu o mai mare seriozitate, a proiectelor din partea tuturor specialistilor implicati in domeniul securitatii la incendiu, si ma refer aici la cei autorizati, care contracteaza mult mai multe lucrari fata de cat pot solutiona corect din pdv tehnic – situatie care genereaza documentatii superficiale. Solutia ar fi cresterea preturilor (si nu scaderea calitatii din cauza lacomiei de a acapara cat mai mult din piata specifica) precum si incercarea eliminarii impostorilor din piata (aceasta fiind apanajul organelor profesional abilitate).
  2. O mai larga deschidere catre tinerii specialisti! MDRAP ar trebui sa dea o sansa mai mare si specialistilor mai tineri la sustinerea examenului de verificator, prin doua masuri:
  • vechimea ar trebui scazuta la 5 ani de la 8 si
  • testul sa se sustina inclusiv in scris (interviul actual este neconcludent, generand un conflict de interese, atata timp cat examinatorii sunt, la randul lor, si verificatori in piata!).
  1. Diminuarea competentelor ISU/IGSU, care ar trebui sa se rezume numai la a verifica daca documentatia este completa si daca s-au aplicat toate stampilele necesare, lasand specialistii adevarati sa-si faca treaba (acestia raspunzand conform legilor).
  2. La modificarea normativelor, legilor, STAS-urilor, etc, trebuie sa participe activ toate partile implicate, mai ales proiectantii si verificatorii activi.
  3. Trebuie relaxata legislatia referitoare la incadrarea cladirilor la aviz sau autorizatie de securitate (H571/2016). Exemplu: in cazul depozitelor categorie C sub 1.000 mp am ajuns sa dublam valoarea cladirii prin echiparea cu instalatii cu rol la incendiu!

Ar trebui sa modificam urgent:

  • limita densitatii sarcinii termice de la 105 Mj/mp la 840 Mj/mp pentru categoria C (risc mare de incendiu) si
  • suprafata de la 600 mp la cel putin 1.000 mp,

pentru evitarea sufocarii micilor investitori, carora li se reteaza avantul pe piata europeana unde devin necompetitivi (avand in vedere ca acolo se monteaza sprinklere la constructii cu risc mare de incendiu numai de la 1.000 mp sau chiar de la 2.000 mp).

  1. Seriozitatea abordarii problemei securitatii la incendiu trebuie crescuta in Romania, astfel incat Beneficiarii – atat straini cat si romani – sa-si schimbe mentalitatea, in sensul ca acestia ar trebui sa inteleaga sa acorde o mai mare parte din bugetul de investitii tuturor aspectelor securitatii la incendiu (proiectarii, executiei, mentenantei etc.).
  2. Referitor la ISC, recomand stabilirea unor criterii mai exigente in vederea autorizarii reprezentantilor calitatii in constructii de catre acest for; in prezent, multi dintre cei autorizati nestiind sa redacteze nici macar un proces verbal de lucrari ascunse.
  3. Referitor la ISU, este necesara cresterea numarului de specialisti din cadrul institutiei. In prezent, pe zona Bucuresti – Ilfov, sunt maximum 8-10 functionari la avize/autorizatii, acestia acordand aprox. 3.000 de avize/autorizatii pe an. La un calcul simplu, vor mai fi necesari aprox 50-60 de ani pentru autorizarea tuturor constructiilor prevazute in HG 571/2016 si stabilirea unor termene (amenzi) mai realiste, conform situatiei existente.

Nota redactiei: Aici ar trebui luata serios in consideratie si redistribuirea responsabilitatilor din domeniul securitatii la incendiu (conform unei propuneri mai vechi a ASI) prin trecerea domeniului autorizarii la primarii – IGSU/ISU ramanand doar cu aspectele legate de securitatea la incendiu a cladirilor in perioada de exploatare – asa cum se intampla in toate statele civilizate din lume!!

In plus, ar trebui constientizat si eliminat conflictul de interese, acolo unde acesta inca mai exista! In prezent, mai exista unele situatii in care ISU – prin acordarea deselor raspunsuri negative (uneori vadit rauvoitoare) unora – favorizeaza firmele fostilor sau actualilor lor colegi. 

L.I.: Mediul de afaceri ar trebui sa abordeze diferit implicarea in procesul de stabilire a cerintelor de securitate la incendiu, prin asigurarea informatiei necesare referitoare la cerintele normative europene si prin finantarea de studii comparative, care sa justifice stabilirea nivelului cerintelor cat mai aproape de cel optim.

Autoritatile ar trebui sa sprijine activ implicarea asociatiilor profesionale in procesul de redactare a normativelor, precum si aparitia unor organisme notificate pentru testarea produselor de constructie (inclusiv printr-o legislatie favorabila privind sponsorizarea transparenta a acestora de catre mediul de afaceri, macar pentru o perioada de 5-10 ani, pana la consolidarea lor finaciara).

Asociatiile profesionale si mediul universitar ar trebui sa preia activitatea de autorizare a expertilor si verificatorilor ca si acelea de redactare a programelor de pregatire a acestora in vederea omogenizarii cunostintelor necesare sustinerii aplicatiei de autorizare.

 

Unde vedeti dumneavoastra raportul actual dintre stat / domeniul privat al securitatii la incendiu peste 10 ani? Dar dupa 20? 

O.L.: Este clar ca trebuie sa se schimbe multe lucruri. Sunt convins ca noua generatie – „noul val” – desi format dintr-un numar mic de specialisti implicati, va aduce schimbari majore de mentalitate in acest domeniu important! Cred ca peste 10 ani ne vom apropia mult de „VEST”.

L.I.: Acum: Stat autoritar, imprecis in cerinte si mod de supraveghere a calitatii; Industrie de constructii dezbinata, dezorganizata, incapabila (si nedoritoare) de a constientiza necesitatea organizarii in vederea promovarii interesului comun; Mediu de afaceri corect, cerinte de calitate si performanta justificate (implicare activa, energica in definirea cerintelor), supraveghere a pietei, cu adevarat, de terta parte; in general, oportunismul este mai puternic decat corectitudinea.

Peste 10 ani: Statul neschimbat; Industrie implicata in absorbirea de informatii referitoare la cerintele normative „din vecini” si adoptarea unor solutii nationale rezonabile; Constituirea de organizatii nationale private, de terta parte, implicate in stabilirea unui nivel de cerinte, rezonabile pentru piata nationala.

Peste 20 ani: Statul ramas cu atribute de reglementare / supraveghere la nivelul cerintelor europene – nu activ in redactare ci receptiv la propunerile industriei si organismelor de terta parte; Industrie implicata in cercetare – dezvoltare si in finantarea organismelor de terta parte, cu rol de asigurare a securitatii la incendiu; Imaginea impecabila, care ofera garantia calitatii si corectitudinii mai importanta decat diferentele minore de pret.

 

  1. Perspectiva globala de viitor

Va mai exista aceeasi structura a cerintei de securitate la incendiu in urmatorii 10 ani? Dar in 25? 

O.L.: Pe viitor se vor schimba multe lucruri; pana la urma statul va trebui sa relaxeze conditiile de autorizare (cel putin ale constructiilor pana in 2.000 mp). Intelegand ca altfel va afecta grav economia, acest lucru fiind dublat si de maturizarea si europenizarea beneficiarilor care vor deveni mult mai intelepti, aplicand benevol masurile din normative, fara amenintarea cu penalitati/amenzi absurde.

L.I.: Peste 10 ani – numai schimbari cosmetice, nimic de substanta: schimbarile initiate acum zece ani sunt extinderi ale celor prezente – realitatea le va eroda rapid si va duce la inlocuirea lor – asta va mai dura cel putin 10 ani.

Peste 25 ani – schimbari substantiale, abordare diferita a conceptului de securitate si a modului de obtinere a nivelului impus.

 

Cum va evolua cererea de piata, avand in vedere dezvoltarea tehnologica a societatii in general? 

O.L.: Piata se va normaliza, proiectantii vor fi apreciati, cererea se va mari considerabil, calitatea va creste si prin evolutia tehnologica a societatii dar si prin aportul adevaratilor specialisti, mediul de afaceri, in general, se va consolida.

L.I.: Cererea va fi axata pe calitate si performanta maxima la nivelul cerintelor si secundar la pret (dar totusi important); oferta cea mai performanta tehnic (fata de cerintele proiectului) va castiga, in ciuda pretului – nu vor mai fi acceptate compromisuri, „scurtaturi” fata de cerintele normative.

 

Se vor putea adapta firmele romanesti la noile cerinte ale pietei? Care va fi pretul?

O.L.: Vor rezista numai aceia care pun suflet in ceea ce fac, cei care isi dedica viata pentru a construi ceva durabil.

Estimez ca la maturizarea pietei se vor adapta maximum 30% din totalul firmelor de proiectare/ executie. In special beneficiarii vor fi atrasi de firme mari, cu lucrari vechi in portofoliu. Bineinteles ca, prin seriozitate si preturi competitive, si unele firme mici vor avea succes.

L.I: Cu mare greutate. Vor supravietui doar firmele cu o buna intelegere a cerintelor referitoare la calitate si implicate in mecanisme private de supraveghere a calitatii si corectitudinii in domeniul Securitatii la Incendiu.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 144 – ianuarie-februarie 2018, pag. 38

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/02/02/securitatea-la-incendiu-incotro-iii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.