Conferinta Nationala AICPS la a XXVIII-a editie – CLUJ-NAPOCA, 14-15 MAI 2018. Interviu cu dl ing. Dragos Marcu – presedinte AICPS

Ionel Cristea: Sunteti presedintele uneia dintre cele mai vechi asociatii profesionale, nu doar din sectorul constructiilor, ci din intreaga economie. Infiintata in 1990, Asociatia implineste anul acesta 29 de ani de activitate. Care sunt, dupa aprecierea dumneavoastra, cele mai importante realizari din aceasta perioada?

Dragos Marcu: Intr-o perioada marcata de dezagregari sociale si organizationale, cred ca tocmai aceasta vechime a Asociatiei noastre este cea mai mare realizare. Este o asociatie profesionala activa, este cunoscuta ca un partener de dialog constant atat cu alte organizatii profesionale sau patronale, cu autoritatile statului, respectiv cu MDRAP si cu ISC, cat si cu universitatile si facultatile de profil, cu organizatiile studentesti, cu producatorii de materiale si tehnologii, cu ASRO s.a.m.d. Mai multe protocoale incheiate cu aceste entitati fundamenteaza relatiile de colaborare. Cei 29 de ani vechime nu au trecut intamplator, pentru ca AICPS a fost si este si astazi cea mai puternica si recunoscuta asociatie profesionala inginereasca din domeniul proiectarii constructiilor.

Ionel Cristea: Ce puteti trece la nerealizari?

Dragos Marcu: Dintre nerealizari as aminti faptul ca statutul inginerului constructor proiectant de structuri nu este nici pe departe recunoscut, legiferat si acceptat proportional cu imensa responsabilitate pe care inginerul proiectant de structuri  o are fata de societate. Desi, dupa cum spuneam, exista un dialog activ cu autoritatile statului, din pacate exista prea multe opinii, exprimari sau pozitii profesionale ale AICPS de care legiuitorul sau autoritatea de reglementare nu a tinut seama in elaborarea legilor si Hotararilor de Guvern privind activatea in constructii, dar chiar si a codurilor de proiectare sau executie. O alta nerealizare pe care as aminti-o este aceea ca profesionistii de astazi manifesta prea putina disponibilitate fata de activitatile de voluntariat. Iar din pacate, deocamdata, activitatile asociatiilor profesionale sunt, prin excelenta, activitati de voluntariat. Daca exista mai multa implicare din partea membrilor nostri dar si in general, din partea corpului ingineresc, astazi am fi avut indeplinite mult mai multe obiective dintre cele pe care ni le-am propus. Intr-o lume marcata de consum, dar si cu o mostenire politico-sociala incarcata, astazi e pe cale de disparitie principiul care a calauzit atatea generatii: „trebuie sa dai tu ceva ca apoi sa pretinzi”. In egala masura ar trebui sa se puna intrebarile: „Ce face asociatia pentru mine?” si „Ce fac eu pentru comunitate?”.

Ionel Cristea: Ce rol au avut, in acest context, Conferintele Nationale, ajunse anul acesta la a XXVIII-a editie si premiile care se acorda cu aceste ocazii?

Dragos Marcu: Conferinta Nationala, care s-a organizat fara intrerupere an de an, a reprezentat si reprezinta un pilon de baza in existenta Asociatiei si a interesului manifestat pentru Asociatie. Conferinta Nationala a AICPS este un punct de reper, o data fixa in calendarul membrilor nostri, dar si a celor care nu sunt membri ai nostri, insa sunt parteneri si colaboratori din randul altor asociatii profesionale, din mediul universitar, constructori, producatori. Participarea lor la lucrarile conferintei este nu numai asteptata si dorita, ci reprezinta o constanta in programul lor. Proiectanti sau nu, cei care participa sunt interesati de subiectele care se dezbat acolo si toti o considera ca fiind o experienta pozitiva. Premiile, acordate de Asociatie pentru cele mai bune proiecte puse in practica in Romania si pentru tinerii proiectanti, dar si de catre Fundatia Radu Agent si de catre unii dintre partenerii nostri din industrie, reprezinta, in primul rand, o motivare si o recunoastere a activitatii proiectantilor si a birourilor de proiectare. Pana la urma ele sunt markere ale modelelor de urmat ale celor care au reusit in aceasta profesiune.

Ionel Cristea: Intr-o lume dominata de calculatoare s-a schimbat si modul de proiectare si chiar de executie a structurilor. Cum s-au adaptat firmele romanesti din domeniu la progresele tehnice si tehnologice inregistrate in ultima perioada?

Dragos Marcu: Proiectarea CAD a fost de timpuriu adoptata si implementata de catre firmele romanesti. Suntem, insa, inca in urma fata de tarile avansate in ceea ce priveste intelegerea si adoptarea conceptului BIM. Lucrurile nu trebuiesc facute intamplator ci prin instruire continua si prin identificarea solutiilor si tehnologiilor potrivite. Iar lucrul acesta poate fi coerent numai in conditiile in care intelegem ca trebuie sa si platim pentru tehnologiile pe care le utilizam. Exista inca multe restante in aceasta privinta.

Ionel Cristea: Ce rol a avut AICPS la aceasta adaptare?

Dragos Marcu: AICPS a avut mereu aproape producatorii de software, organizand activitati si seminarii comune. Totodata, AICPS are relatii solide de parteneriat cu cei mai importanti producatori sau distribuitori de materiale pentru constructii si tehnologii, interni sau internationali, prezenti pe piata romaneasca. Numai in ultimul an, in afara binecunoscutei Conferinte Nationale, unde si o categorie si cealalta ne-au fost mereu sprijin si parteneri, AICPS a organizat, in comun cu acestia, 10-15 seminarii sau mese rotunde, in orasele tarii, cu scop de instruire sau de diseminare.

Ionel Cristea: Ce parere aveti despre calitatea scolii romanesti in pregatirea specialistilor din domeniul dumneavoastra?

Dragos Marcu: Oh, aici e destul de greu sa exprim opinii echilibrate. Cred ca doar mai tarziu vom intelege cu adevarat care va fi adevaratul impact si care vor fi rezultatele actualei activitati si conduite a mediului academic. In mod cert, asteptarile celor din generatia a doua nu coincid cu nazuintele si putintele celor care termina astazi scoala. Pe de alta parte, lumea inregistreaza un progres fantastic, cu o viteza naucitoare, iar cei tineri au alte abilitati si competente comportamentale si profesionale fata de cei care au terminat studiiile in urma cu 20-30 ani sau chiar cu 10 ani. Valorile generatiei lor vor fi cele care se vor impune intr-un viitor destul de apropiat. Scoala cred ca ar tebui sa se concentreze mai mult pe dezvoltarea creativitatii, pe cautare si indemn la instruire continua, decat pe invatarea, prin repetare, prin copiere sau prin confirmarea modelelor si experientelor precedente.

Ionel Cristea: Traim intr-o zona seismica. Cum schimba acest aspect modul de proiectare si de executie a structurilor?

Dragos Marcu: Este altceva. Aceeasi constructie pe care o proiectezi la Bucuresti sau la Oradea nu are aceeasi structura de rezistenta, fara sa mai amintim si de celelalte conditii naturale, in afara cutremurului. Pe de alta parte, scoala romaneasca are baze solide in aceasta directie, iar transmiterea, din generatie in generatie, a abordarii proiectarii la actiuni seismice constituie un punct forte al nostru. Insa, in lipsa unor programe coerente, a unei legislatii in constructii clare, a unei sustineri reale din partea statului, consider ca decalajul fata de tarile cu traditie in domeniu este in continua crestere.

Ionel Cristea: Cum ar trebui actionat – dupa parerea AICPS – pentru consolidarea cladirilor ale caror structuri au fost afectate de seismele anterioare?

Dragos Marcu: Aici nu sunt multe de spus: Politici si programe coerente, responsabile! Comunitatea academica si inginereasca si-a facut, in mare masura, temele. Au fost puse la punct coduri si prevederi de evaluare foarte consistente si coerente, moduri de prioritizare a riscului, metodologii de intervetie. Stim, in buna parte, ce avem de facut si cum sa facem, am tras semnale de alarma, dar noi nu avem resursele si nici nu controlam elaborarea legislatiei sau punerea ei in practica. 

Ionel Cristea: Ce ar trebui facut in cazul numeroaselor cladiri a caror durata de viata a depasit deja 50 de ani, cunoscand ca in multe tari solutia aleasa este cea de demolare a lor?

Dragos Marcu: Decizia de demolare si reconstruire sau consolidare si reabilitare comporta multe aspecte. Este vorba de potential economic, de dinamica demografica, de politici urbanistice, de cerintele de utilizare si locuire contemporane, de sustenabilitate, de aspecte sociale si de multe, multe altele. In orice caz, noi proiectam constructii pentru o durata de viata de 50 de ani si mai rar pentru 100 de ani sau mai mult. Daca alte cerinte, criterii sau evenimente importante nu au cerut ca aceste constructii sa fie re-evaluate intre timp, la implinirea varstei de 50 de ani ele ar trebui evaluate din toate punctele de vedere, nu numai structural si decis, dupa caz si in contextul de la acel moment, ce e de facut. Demolarea si reconstruirea nu pot fi facute insa fara respectarea traditiilor si valorilor culturale, istorice si arhitecturale, judicios alese si clasificate. Numai regimul comunist o facea….. Dar da, daca nu exista alte constrangeri, de multe ori varianta demolarii si reconstruirii este cea mai rationala.

Ionel Cristea: Domeniul pe care il reprezentati are inaintasi remarcabili, cu realizari deosebite pentru patrimoniul constructiilor din Romania (cladiri, drumuri, poduri, cai ferate, constructii industriale, hidrocentrale, Canalul Dunare – Marea Neagra etc.). Cum se explica, in aceste conditii, ca firmele romanesti isi gasesc din ce in ce mai greu loc la proiectarea si executia marilor investitii ale Romaniei?

Dragos Marcu: Pe scurt, organizarea! Dezvoltand apoi, sa amintim lipsa tot mai acuta de forta de munca, de specialisti solid calificati, dar mai ales variatiile drastice ale cererii si ofertei. In perioada de boom imobiliar, in acord cu cererea de la acel moment, schemele academice si numarul de absolventi  s-au marit nesustenabil. Mai mult nu inseamna si mai bun. Nivelul de calificare s-a diluat. Nu trebuie sa ne ascundem si trebuie sa spunem ca pe piata proiectarii (si nu numai) a existat si continua sa existe o degradare a mediului etico-profesional. Dar ca sa te organizezi trebuie sa te instruiesti, trebuie sa generezi un nivel salarial competitiv, iar pentru aceste lucruri trebuie investit, trebuie alocate resurse, trebuie create programe. Ori cum poti sa aloci resurse cand proiectarea este asa modest platita in Romania si cand alte considerente te obliga sa mentii, cat de cat, un nivel salarial competitiv, fara ca neaparat remunerarea sa fie proportionala cu prestatia, cu eficienta, cu rezultatul? In cazul investitilor publice este stabilit prin HG ca proiectarea este 3% din costul investitiei, in timp ce in alte tari se aloca 7-10%, uneori chiar si 15%. Iar mediului privat i-a convenit, a copiat imediat ce era mai rau de la stat. Ponderea covarsitoare a criteriului celui mai mic pret, in conditiile in care plafonarea e fixata la un maximum de 3%, a condus la rezultate foarte slabe, dilentantismul, lipsa de seriozitate si de responsabilitate, de abordare eficace si sa o spunem – chiar de onoare! – si-au facut tot mai mult loc. Lumea a incercat sa supravietuiasca economic intr-un context foarte dificil, pe cai nu intotdeauna corecte, dar nu a fost nicidecum posibila acumularea de capital dar si de educatie financiara pentru a reinvesti. Ei bine, o lucrare mare implica garantii, asigurari, capitaluri tampon disponibile, iar aici prea putine companii romanesti se califica, iar contractele sunt, de obicei, in sistem design and build. Marii antreprenori straini vin cu proiectantii si consultantii lor, cu care au proceduri si practici comune, indelung exersate, eficiente, „vorbesc aceeasi limba”. Totusi, sa stiti ca proiectarea autohtona face inca fata si domina prestarea de servicii de proiectare in domeniul marilor investitii, asta spre deosebire de piata executiei, unde companiile romanesti sunt clar dominate de companiile straine. Noi, invers decat autoritatile, propunem plafoane minime pentru pretul de proiectare, nu trebuie decat sa acceptam ca nu exista minuni, ca o lucrare de calitate nu se poate face numai coborand cat mai mult preturile ofertate intr-o competitie pe o piata cu… metehne. Criteriile de certificare – da, e timpul pentru certificarea firmelor si a specialistilor – trebuie sa fie performante, bazate nu numai pe putere financiara, ci si pe experienta, pe numar de specialisti pe care ii detii (angajati, disponibili, nu mereu aceiasi, care sunt colaboratori peste tot), pe logistica de care dispui, pe solutia tehnica etc. Nu poti sa ai angajati si specialisti buni, (foarte) bine platiti, sa platesti soft, hard, instruire etc. si sa vii cu pretul cel mai mic, ridicol de mic. Ori una, ori cealalta, iar daca e a doua, atunci nu trebuie sa ne miram de calitatea proiectelor, de marile intarzieri si tergiversari din lucrarile publice. In final, consider ca dezvoltarea unor politici coerente la nivel guvernamental, in vederea incurajarii, sustinerii si protejarii mediului antreprenorial local, poate fi o cale pentru ca firmele romanesti sa fie competitive, corepunzator inaintasilor remarcabili pe care i-am avut.

Ionel Cristea: In final, va rog sa ne prezentati, pe scurt, obiectivele Conferintei Nationale de anul acesta.

Dragos Marcu: Tema Conferintei Nationale din acest an este: „Statutul inginerului proiectant de structuri in cadrul legal actual şi direcţii de acţiune pentru AICPS”. Vor fi organizate prezentari, discutii, dezbateri pe marginea acestui subiect, prezentandu-se opiniile membrilor, ale autoritatilor, ale altor organizatii profesionale, dar si ale unor conferentiari externi pe aceasta tema. De exemplu, un reprezentant al Institution of Civil Engineers din Marea Britanie va face o expunere pe marginea acestui subiect si al experientei lor in acest context. Obiectivul fundamental al conferintei este acela de a analiza care este actualul statut al inginerului proiectant, unde vrem sa ajungem si care sunt directiile de actiune pe care le vom intreprinde in urmatorii ani pentru ca profesiunea noastra sa se bucure, cat mai repede, de respectul si recunoasterea cuvenite.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 147 – mai 2018, pag. 6