Zona geografica cu o mare incarcatura istorica, Maramuresul nu a fost doar leagan pentru unele dintre primele formatiuni statale romanesti, cnezatele si voievodatele grupate mai apoi in „tari” – Tara Lapusului, Tara Chioarului si Tara Codrilor – ci si una dintre cauzele retragerii aureliene din anul 271. Stapanirea romana, care s-a asezat in teritoriile stapanite de Decebal, nu a mai urcat dincolo de cursul Somesului, dacii „mari”, costobocii si carpii hartuind vreme indelungata nou-venitii de la sud de Dunare.
Cnezatele, conduse de cate un cneaz, cuvant de origine latina (cneus = cavaler), se aliau in vreme de razboinica restriste, sub comanda unui „voievod”, personaj ales de cei si dintre cei mai puternici cneji.
Oameni bogati, maramuresenii au fost ajutati de bogatia pamantului de sub batatoritele lor talpi, exploatarile miniere de la Ilba, Nistru, Baita, Tibles, Viseu, Cavnic, Baia Sprie si Baiut fiind printre primele atestate. Ludovic I reinnoieste, in 1347, privilegiile acordate orasului Baia Mare inca din 1329 privind minele si pune bazele reorganizarii exploatarilor subterane din regiune. Baia Sprie primeste si ea privilegii de exploatare a minelor in 1376.
Iancu de Hunedoara, guvernator al Transilvaniei, ocupa in 1454 Baia Sprie si-si ia sub stapanire minele. In 1588, principele Sigismund Bathory arendeaza exploatarea minelor de aur si argint de la Baia Mare, Baita, Baia Sprie si Cavnic baronului Herberstein, moment de debut al unei dezvoltari accelerate a acestei activitati. Activitatea devine semiindustriala, organizata, cei ce munceau fiind impartiti in tagme: de sapatori si carausi. Acestia din urma evacuau minereul in cosuri de nuiele si coveti din lemn, urcate de-a lungul scarilor din lemn, prin care se facea accesul in mina cu ajutorul franghiilor.
Oficiul Minelor incepe in anul 1571 o actiune de crestere a randamentului de exploatare, prin restaurarea acceselor si largirea tunelurilor si galeriilor, reluarea exploatarilor de la Valea Muierii si Valea Crucii, precum si prin deschiderea unor noi mine.
In anul 1748 se infiinteaza la Baia Mare „Inspectoratul Minelor”, organism care centralizeaza nu doar activitatile de minerit, ci si pe cele conexe acesteia: topitorii si steampuri (mori din lemn care sfaramau minereul).
Minereurile extrase erau din grupa celor auro-argintifere, inclusiv plumb, zinc si cupru. Dupa anul 1918, imediat dupa Reintregire, se organizeaza „Regia Intreprinderilor Miniere si Metalurgice ale Statului din Ardeal” iar incepand cu anul 1924 au fost facute investitii care au constat in introducerea si aplicarea tehnologiilor de varf ale vremii in exploatare si prelucrare.
Perioada de criza cuprinsa intre 1929 si 1935 a insemnat un recul al activitatii, ca in toate domeniile economice de la noi si de aiurea.
Anul 1945 marcheaza organizarea societatii Minaur, integrata, din 1948, in Directia Regionala Baia Mare a Centralei auro-argintifere si a metalelor neferoase. Dezvoltarea accelerata a domeniului din anii urmatori, coroborata cu migratia generata de aparitia numeroaselor locuri de munca mai bine platite din minerit, a impus dezvoltarea infrastructurii necesare asigurarii productiei. Astfel, in anul 1959, s-au pus bazele schemei de amenajare a spatiului hidrografic Somes – Tisa, amenajare ce a avut in vedere doua sisteme hidrotehnice interconectate, care sa aiba capacitatea asigurarii satisfacerii nevoilor unei industrii in plina dezvoltare, cuplata cu nevoia de apa a populatiei, aflata in continua crestere.
Executia a fost gandita pentru o realizare etapizata, dupa cum urmeaza:
- Sistemul hidrotehnic Baia Mare, cu acumularea Stramtori pe raul Firiza, in functiune din anul 1964;
- Sistemul hidrotehnic Runcu-Firiza, alcatuit dintr-o galerie „de derivatie” ce transfera un debit de 600 l/s in regim natural, alaturi de acumularea Runcu de pe cursul raului Mara, care asigura 1.200 l/s prin regularizare multianuala.
La finalul anilor ’80, se ia decizia valorificarii debitelor transferate din acumularea Runcu, debite ce debuseaza la distanta mare, in amonte de acumularea de la Stramtori. Aceasta urma sa fie realizata prin reprofilarea derivatiei Runcu – Firiza, prelungirea ei prin subteran si prelucrarea in doua centrale: Firiza I si Firiza II. Ca multe alte investitii, incepute in perioada „pre-89”, si aceasta a fost abandonata in stadiu avansat de executie.
Barajul Stramtori a fost proiectat in anii 1960-1964 de un colectiv al IPACH (Institutul pentru Planuri de Amenajare si Constructii Hidrotehnice, devenit ulterior ICEPEGA si, in zilele noastre, AQUAPROIECT) condus de ing. Aristide Teodorescu (1924-2010), iar executia a fost incredintata HIDROCONSTRUCTIA, Sucursala Ardeal, punerea in functiune facandu-se in anul 1964. Situat la 10 km in amonte de Baia Mare, este un baraj cu contraforti de tip „ciuperca”, avand inaltimea maxima de 51,50 m si o lungime la coronament de 260 m. Este primul baraj din Romania cu rosturi de contractie permanente, orientate paralel cu paramentul aval.
Elev al profesorilor Cristea Mateescu si Dorin Pavel, precum si apropiat colaborator al lui Radu Priscu, Aristide Teodorescu a fost extrem de implicat in lucrarile hidrotehnice ale Maramuresului.
Barajul creeaza un lac cu un volum brut de 17,6 mil. mc apa care asigura, intr-un an, utilizarea a cca 50 mil. mc pentru folosinte industriale, necesarul de apa pentru populatie si protejarea impotriva viiturilor. Pe langa aceste utilizari, asigura prin centrala de sub deversor, cu o putere instalata de 4 MW, furnizarea in SEN a 9,5 GWh/an.
Solutia constructiva a bararii a ridicat o serie de probleme de o deosebita dificultate. Una dintre acestea se refera la faptul ca profilul vaii este asimetric nu numai din punct de vedere morfologic, ci si structural: versantul stang, precum si zona centrala a vaii, arata „la zi” o structura potrivita pentru fundarea barajului, respectiv roci andezitice. Versantul drept, insa, cu o structura alcatuita din roci andezitice situate la mare adancime, completate cu un strat de roci aglomerate de cca 25 m grosime, la randul lui acoperit de un strat diluvial de pana la 8 m grosime, a impus adoptarea unei solutii de „completare” a barajului din beton cu un segment de dig-baraj din anrocamente.
Mai jos, o fotografie-document, din timpul executiei, speram sa faca deliciul colectionarilor.
Va urma
Autor:
ing. Stefan Constantin – HIDROCONSTRUCTIA SA
Contact:
HIDROCONSTRUCTIA SA
Calea Dorobantilor 103 – 105
Sector 1, Bucuresti – Romania
Cod:010561
Telefon:
+40.(0).21.20.81.400
+40.(0).21.20.81.411
Fax:
+40.(0).21.208.14.01
+40.(0).21.208.14.02
+40.(0).21.317.52.03
E-mail: office@hidroconstructia.com
Web: www.hidroconstructia.com
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 147 – mai 2018, pag. 28
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns